Ce am învățat despre americani ca angajată la un site de agățat cu femei din Estul Europei

Totul a început în urmă cu nouă ani cu un anunț „Căutăm Translatori”. Ca studentă ucraineană în vârstă de 21 de ani, cu o bursă lunară de 90 de dolari, eram disperată după bani. Descrierea jobului promitea un program de muncă flexibil și tarif pe oră. Nu era necesară experiența anterioară, ci doar să știi engleza la nivel avansat. Părea jobul ideal pentru o studentă.

N-am știut până la interviu că voi lucra într-o agenție internațională de matrimoniale. Tot ce trebuia să fac ca să fiu angajată era să trec interviul în engleză.

În presă au tot apărut recent povești despre străini care sunt jecmăniți de genul ăsta de site-uri internaționale de dating. Britanicul James, în vârstă de 52 de ani, angajat la o organizație de caritate, a declarat pentru BBC că femeia visurilor sale, Irina, în vârstă de 32 de ani l-a jecmănit de 250 de mii de dolari cu un plan elaborat care implica o nuntă falsă la Odessa. După ce am lucrat la o agenție de genul, nu-mi venea să cred că acei bărbați trecuți de prima tinerețe, ca James, încă mai cred că pot să-și găsească jumătatea numai cu femei mai tinere din altă țară.

În 2012, în prima mea zi la agenția de matrimoniale, când am intrat în birou mi-am amintit de laboratorul de informatică de la școală, cu rânduri de bănci ca în sala de clasă. Toate calculatoarele erau pe un site numit Cinderella - era un nume popular pentru agențiile internaționale de dating online, care portretizau pretendenții digitali ca pe niște feți-frumoși nobili și pe potențialele lor partenere ca pe niște femei minunate și bune la suflet. Noua mea șefă, Karina, mi-a dat mie și colegilor acces la profilurile unor femei. (Toate numele din articolul ăsta au fost schimbate.)

„Astea sunt clientele noastre”, a spus ea. „Vor să se căsătorească cu străini, dar nu vorbesc engleză, așa că va trebui să le ajuți.”

Nu ne întâlneam sau vorbeam cu femeile până nu le asiguram o întâlnire cu un străin, pe care-l ademeneam să vină în Ucraina în numele lor. Colegul meu Olexiy, căruia i-au fost alocate profilurile a două tinere, a glumit: „Știu ce vor bărbații. Deci nu va fi o problemă pentru mine să flirtez ca ele”.

Karina ne-a explicat că clientele noastre „vor să se îndrăgostească”, dar că erau „femei cu joburi, care au vieți ocupate și nu au timp să-și petreacă nopțile vorbind cu potențialii bărbați de vis. Deci va trebui să faceți voi asta pentru ele”.

Mi s-au alocat și mie două profiluri cu puține detalii. Dansatoarea Olena, în vârstă de 22 de ani avea picioare incredibil de lungi și păr lung blond, în timp ce Svitlana, în vârstă de 34 de ani, o brunetă minionă cu păr scurt, era contabilă. A trebuit să creez două personalități diferite pentru ele și să mențin fiecare personaj. Șefa noastră era singura în contact cu clientele noastre. „O femeie poate spune mereu că și-a schimbat credințele”, mi-a spus ea despre translatorii care creau personaje pentru femei pe care nu le-au cunoscut niciodată.

Jobul nostru era să vorbim pe chat cu câți mai mulți bărbați diferiți și să-i menținem online cât mai mult, din moment ce plăteau doi dolari pentru fiecare zece minute. Stăteam pe chat în timpul nopții în Ucraina, din cauza diferențelor de fus orar, dar bărbaților nu li s-a părut niciodată suspect că femeile, care aveau joburi, stăteau mereu de vorbă cu ei ore după miezul nopții. 

Din motive evidente, a trebuit să le respingem cererile video. În schimb, încercam să-i facem să trimită clientelor noastre cadouri scumpe (buchete de flori, bomboane, bijuterii) puse la dispoziție de agenție. Dacă un bărbat era de acord să trimită bani agenției pentru un cadou, primea o fotografie sau chiar un video înregistrat dinainte cu clienta care spunea o frază scurtă simplă, de tipul „mulțumesc foarte mult” sau „te iubesc”. Scopul final era să aduci bărbatul în țară, unde să se întâlnească cu femeia cu care credea că vorbește de luni întregi. Trebuia să o pregătim pentru primul date și să fim acolo ca translatori. Ce făceam noi nu era etic, dar nu era o infracțiune conform legii - doar o minciună drăguță pe care preferau să o înghită acei bărbați occidentali ca fiind „o experiență unică” de dating cu o ucraineană. 

Cu cât vorbeam mai mult pe chat ca Svitlana și Olena cu pețitorii lor, cu atât înțelegeam mai bine lumea matrimonialelor internaționale.

Pe atunci, eram curioasă în general cum funcționa o industrie care promitea femeilor că le va găsi salvatori occidentali - chiar dacă nu eram interesată de asta pentru mine însămi. Visul de a evada din țara noastră de baștină este comun pentru multe ucrainence. Încă din copilărie bunica m-a încurajat să mă căsătoresc cu un străin și să plec. În haosul anilor 1990, Ucraina a devenit independentă de URSS, s-a împotmolit într-o criză economică de lungă durată și a suferit ulterior de instabilitate, corupție și război. Mulți ucraineni au plecat în vest, adesea pentru joburi prost plătite.

„Totul devine mult mai rău aici cu fiecare zi”, obișnuia să spună bunica. „Vorbești limba. Ai putea cunoaște cu ușurință un străin care să te ducă în Vest, unde există stabilitate și unde se aplică legea și nu e corupție”. Dar nu am vrut niciodată să părăsesc Ucraina, fiindcă am crezut că lucrurile se vor schimba în bine și voi putea să fac parte din asta.

Femeile din Ucraina pe care le cunosc sunt puternice, independente și inteligente. Dar bărbații de pe acele site-uri de online dating le văd ca pe niște păpuși străine pentru sex, gata să servească fiecare nevoie a salvatorilor generoși. Sunt multe bloguri dubioase care instruiesc bărbații occidentali cum să seducă o femeie ucraineană - și altele care fac același lucru pentru tipele din alte țări în situații economice precare. Majoritatea bloggerilor vorbesc despre compatrioatele mele ca despre carne exotică. Tipul ăsta de atitudine din partea bărbaților din Vest nu este ceva unic pentru noi - o mulțime de alte nații, de multe ori cele cu economii în dificultate sau în dezvoltare, se confruntă cu practici de exploatare similare. Unii dintre autori citează statutul Ucrainei ca cea mai săracă țară din Europa și cu un deficit de bărbați ca avantaje pentru un străin în căutarea unei tinere. 

La început, pretendenții au fost precauți. Site-urile ucrainene de online dating, ca alte site-uri internaționale, au o reputație pentru escrocherii - până la urmă, pețitorii plătesc să vorbească cu femei online. Dar imediat ce le-am umflat ego-ul cu un compliment sau două, și-au lăsat garda jos. Olena avea mai mult succes decât Svitlana printre bărbați, fiindcă era mai tânără. Majoritatea bărbaților care scriau ambelor mele cliente erau mult mai în vârstă, cu până la 20 de ani. Unii dintre ei i-au promis Olenei că o iau la fermele lor din America de Sud ca să le cunoască familiile. Trimiteau poze cu ei lângă piscine luxoase. 

Svitlana a fost mai puțin norocoasă. Admiratorii ei au întrebat-o întâi dacă era căsătorită. „Ai trecut de 30 de ani și nu te-ai căsătorit încă? Ar trebui să mă îngrijorez? Haha!” a glumit Howard, un profesor în vârstă de 48 de ani din Oregon. Nu știam de ce Svitlana nu era căsătorită, așa că i-am spus că era în căutarea bărbatului potrivit. Howard a crezut că el era bărbatul potrivit și a fost de acord să ia în considerare mariajul cu ea, dar numai cu condiția să vină în Ucraina și să locuiască în apartamentul Svitlanei ca să testeze relația, înainte să o ia în America. Am râs și nu i-am mai răspuns la mesaje.

Pretendentul de care-mi amintesc cel mai bine a fost Bob, un afacerist în vârstă de 65 de ani din California. În poza lui de profil am văzut un bărbat cu fața arsă de soare și cu un zâmbet cu dinți falși perfecți. A vorbit și cu Olena și cu Svitlana.

„Îți plac bărbații mai în vârstă?”, a întrebat-o Bob pe Olena. Nu eram sigură că Olenei îi plăceau, dar eram plătită pe oră așa că i-am spus: „Da, sigur. Nu-mi plac bărbații de vârsta mea, fiindcă nu am despre ce să vorbesc cu ei. Sunt încă băieței”.

A fost de ajuns. Bob a început să flirteze, mi-a spus că-i plac profesia și poza mea de profil. Când l-am întrebat de ce voia să fie cu o ucraineană și nu cu o americană, mi-a răspuns că ultimele au devenit prea emancipate.

„Nu le pasă de bărbații lor. Nu le mai pasă nici de cum arată, ci numai de carierele lor”, mi-a explicat Bob cu un emoji furios și zâmbitor.

Ca feministă, m-a dezgustat să citesc asta, însă Olena l-a înțeles și a promis să aibă grijă de Bob, și a făcut aluzie că voia un cadou. Două săptămâni mai târziu, Bob i-a trimis flori, dar la scurt timp după a acuzat-o că profită de pe urma afecțiunii lui și a încetat să-i mai răspundă la mesaje. Am decis să-i scriu din nou, acum ca Svitlana, în vârstă de 34 de ani. Conversația asta a fost scurtă. „Scuze, dragă, ești frumoasă, dar caut o femeie mai tânără aici”, a răspuns Bob. I-am spus că a fost nepoliticos. Bob i-a răspuns să nu o ia personal, dar cu o femeie mai tânără avea șanse mai mari să facă un copil.

Am terminat-o cu industria asta după Bob. Altfel, eram sigură că o să o termin și cu bărbații. Ani după asta, când am început să lucrez în jurnalism, am cunoscut câțiva americani grozavi care au venit în Ucraina pentru țară, nu pentru femei, și au sfârșit prin a găsi iubirea adevărată. Spre deosebire de Bob, s-au îndrăgostit întâi de țara noastră. Au studiat cultura și au învățat limba. Susțin bărbații ca prietenii mei străini, care-și văd nevestele ucrainene ca partenere demne să aibă propriile cariere și vieți, nu ca pe niște păpuși pentru sex.

Când vine vorba de mine, mi-am cunoscut soțul, un ucrainean, în 2010 - în loc să caut un străin din Occident. Și ca mulți alți tineri care au susținut Mișcarea Euromaidan din 2014, amândoi am vrut să ne facem țara un loc mai bun și am luptat pentru reforme democratice. (Cumva ironic, Euromaidan a atras și mai mulți străini în căutare de date-uri cu ucrainene.)

Nu știu ce s-a întâmplat cu Olena și Svitlana, dar sper că au renunțat la ideea că o agenție dubioasă le va găsi bărbați pentru ele.