Cât de radical e Demos, cel mai nou partid de stânga din România

Acum două săptămâni, la Cluj a avut loc o dezbatere despre „democraţie iliberală, populism de dreapta sau mişcări post-fasciste, pe continentul european”. Organizator a fost Demos, partidul acela nou, de la care Dacian Cioloş spunea că aşteaptă multe.

N-am participat fizic la eveniment (eram răcit), dar am urmărit minunăția pe Facebook. Eram curios cum se va raporta un partid de stânga la faptul că dreapta populistă a preluat în platforma sa discursul anti-globalizare, anti-comerţ liber şi protecţionist economic - lucruri tradiţional de stânga. Mai mult, după cum remarcau şi cei de la The Economist, noua dreaptă europeană a umflat masiv welfare state-ul, oferind ajutoare sociale mai generoase decât vechile partide social democrate.

Dintre tot ce s-a zis acolo, mi-a sărit în ochi declaraţia despre cum proprietarii ar fi „inamicii”. Asta-n condițiile-n care România e pe locul întâi în lume la ponderea proprietarilor de locuinţe, cu peste 96% deţinute privat. Să ieşi public, ca partid, cu o asemenea declaraţie, mi se pare harachiri politic. Aşa că l-am sunat pe Claudiu Turcuş, purtătorul de cuvânt Demos, să văd dacă lucrurile extremiste spuse în timpul dezbaterii reprezintă şi poziţia oficială a partidului.

Victoria Stoiciu, coordonatoare a fundației Friedrich-Ebert-Stiftung Romania și simpatizantă Demos, a vorbit în timpul dezbaterii despre cum, în 2010-2011, „am văzut cu toţii în suferinţa masivă cauzată de avansul neoliberalismului şi a capitalismului global” sau cum „retragerea welfare state-ului a împins mase de cetăţeni în stradă, care au protestat împotriva elitelor globale, împotriva establishment-ului mainstream”. Multe din astea le spune şi Trump, paradoxal.

Am vrut să aflu și perspectiva oficială a Demos despre himera „neoliberală”, așa că l-am întrebat pe Claudiu Turcuș care-i treaba.

„Neoliberalismul e un curent economic al capitalismului, foarte prezent în Estul Europei după căderea regimului socialist, legitimând un experiment social care a eşuat. El pune foarte mult accentul pe sectorul de business, piaţă liberă, dezvoltare economică, optimizări fiscale, încadrare în deficit, profit cu orice preț. Modelul economic neoliberal s-a implementat violent în Est după 1989, iar în România totul s-a făcut pe umerii oamenilor simpli: ei sunt adevărații pierzători ai tranziției.”, mi-a povestit purtătorul de cuvânt Demos.

Tot în timpul conferinței, Victoria Stoiciu era dezamăgită că în urma crizei economice a avut loc o renaştere a dreptei, nu a stângii, „aşa cum ar fi fost normal”. A dat şi un exemplu mioritic: „acum avem USR, un partid populist, nu de extremă dreaptă, dar populist de dreapta, şi avem oameni ce protestează pe străzi împotriva unei mai mari taxări a băncilor, deci e o situaţie foarte ironică”. Se referea la protestul acesta, împotriva „ordonanţei lăcomiei” şi o eventuală amnistie şi graţiere. L-am întrebat și pe Claudiu Turcuș dacă Demos sprijină oficial astfel de măsuri fiscale:

PSD a rezolvat-o atât de bine cu profiturile băncilor încât e posibil ca ele (profiturile) să dispară complet, potrivit unei analize BNR. Iar aia cu USR-ul partid populist de dreapta mi s-a părut gluma serii. USR a fost cam singurul partid care s-a poziţionat constant împotriva risipei bugetare şi s-a opus referendumului CpF. Dacă sunt populişti, nu sunt unii foarte buni.

În timpul conferinței, unul dintre invitați, antropologul olandez Don Kalb, şi-a început discursul cu o introducere cinică:

„E grozav să mă aflu în Cluj cu această ocazie, un prieten care îl cunoaşte îmi spune că e un loc extraordinar în România şi Europa de Est, fiindcă domneşte optimismul. Cred că asta e adevărat, dar există un paradox, deoarece, dacă vreţi să faceţi un partid de stânga, nu puteţi să vă ocupaţi cu optimismul, e nevoie să se spargă ceva”.

Purtătorul de cuvânt al Demos a avut o opinie similară:

„Cred că trebuie să interpretăm intervenția în dimensiunea ei stilistică. Profesorul Kalb face o diferenţă între modul în care Clujul este popularizat la nivelul imaginarului colectiv: un oraş în plină dezvoltare economică, vibrant, cu viaţă universitară/culturală. Stânga nu poate să accepte o asemenea imagine a Clujului, ci mai degrabă se uită critic spre această expansiune economică, fiindcă nu a dus la rezolvarea problemelor oraşului.”

Tot Don Kalb spunea că-i nevoie de un populism de stânga care „face o distincţie foarte simplă între popor şi elite, iar elita pot fi tehnocraţii, poate fi capitalul sau statul!”. Motivul pentru care populismul de stânga ar fi bun, iar cel de dreapta nu, e simplu: în cel de dreapta ar fi demonizat „un surplus de populaţie de jos - romi, imigranţi, săraci”, versiune de populism ce poate fi mobilizată înspre fascism. Dar oare cel de stânga n-ar putea fi mobilizat spre comunism?

„Orice poate fi, la un moment dat, instrumentalizat spre autoritarism. Populismul este foarte prezent actualmente în Europa dinspre extrema dreaptă, fascistă. Trebuie să contracarezi cumva populismul acesta de dreapta, nu poţi să contemplezi, ca politician, cum Europa devine fascistă, refuzând orice strategie populistă. Da, sunt de acord că stânga trebuie să devină mai populistă, mai ofensivă în a mobiliza oamenii prin idei şi acţiuni progresiste.”, mi-a mărturisit reprezentantul Demos.

Interesant mi s-a părut când Kalb a spus că politica identitară a fost dezastruoasă pentru stânga:

„Tipul de distincţie pe care noi vrem să îl folosim, istoric, în stânga, (…) e cel de clasă”. Claudiu Turcuș n-a fost la fel de pornit împotriva politicilor identitare:

„Cotele de gen sunt un principiu esenţial nu doar în politică, ci în orice domeniu al vieţii, dintr-un motiv foarte simplu: nu atât din motive identitare, ci din cauze sociale. Dacă ne uităm la numărul de femei din Parlamentul României, vedem un dezechilibru mare faţă de acela al bărbaţilor. Chiar în Parlamentul European avem sub 40% femei. E necesar să facilităm egalitatea de şanse când vorbim despre funcţii de reprezentare. Sutele de ani de istorie ne demonstrează că acest raport nu se poate regla natural.”

Cea mai inedită remarcă a fost una care a atins şi protestele recente din Ungaria, împotriva regimului Viktor Orban:

L-am întrebat pe Claudiu care ar fi acele cereri:

„Dacă ne uităm la România contemporană, observăm că lumea iese în stradă motivată de anticorupţie. E evident că nimeni nu doreşte o administrație coruptă sau absenţa statului de drept, însă la fel de important e să ieşim pentru a cere salarii decente și soluţii pentru eradicarea sărăciei, pentru condiţii mai bune de muncă. Iată nişte teme deloc populare. Sloganul «Corupţia ucide!» a devenit celebru în România, dar dacă încerci să promovezi unul precum «Sărăcia ucide!», vom observa că nu devine urgent faimos. Luptele stângii sunt sociale, vrem lucruri concrete, de care depinde calitatea vieţii oamenilor. Vrem o lume în care justiţia socială să fie la fel de importantă ca DNA.”

La un moment dat, în timpul dezbaterii, Kalb a spus că „inamicul e capitalul, inamicul sunt proprietarii, e 1%-le”. Tot el crede că-i fantastic că laburiştii britanici îşi doresc BREXIT-ul, că stânga n-ar trebui să-şi dorească o UE pe actualul model, fără o componentă socială. Cred că aici se gândea la Jeremy Corbyn, că laburiştii britanici în general sunt anti-BREXIT. L-am întrebat pe Claudiu care-i poziția Demos în privința proprietarilor și a proprietății private-n general:

„E vorba despre acei proprietari care intră în categoria celor 1% care cumulează/concentrează foarte mult capital, iar acesta trebuie taxat si reglementat. Demos se situează pe aceeaşi poziţie. Suntem un partid socialist democratic, n-avem un program anticapitalist, ci unul care critică serios capitalismul, fiindcă modul în care a fost dezvoltat în România postcomunistă a determinat multă inechitate socială şi dezechilibre economice.”

Al doilea vorbitor, filosoful maghiar Tamás Gáspár Miklós a făcut bâză de participanți: că unii vor să-și facă partid, să participe la parlamentare, să câştige alegeri, dar oare chiar asta îşi doresc, să facă jocul capitaliştilor?

„Este cu adevărat scopul pentru un marxist onest? Mă îndoiesc foarte mult.” M-a lăsat gură-cască atunci când a început s-o ardă anarhist: „Nu vrem nicio putere, nu vrem nici un stat, nu vrem dominaţie, prin urmare nu vrem să câştigăm”. Amuzat de radicalismul invitatului, l-am întrebat și pe Claudiu Turcuș ce fel de stângă politică vrea Demos să reprezinte:

„Demos este un partid care întruchipează stânga europeană. Îl putem numi socialist democrat, e puţin mai la stânga decât social-democraţia clasică, ţările nordice sunt un model social pentru noi. Dacă ar fi să găsim o familie europeană, ea este încă una foarte tânără, mă gândesc acum la European Spring, o platformă recent creată de către Yanis Varoufakis, care colaborează cu alianţa internaţională a socialiştilor democraţi creată de mişcarea lui Bernie Sanders.”

M-a nedumerit când același filosof maghiar a spus să fie taxaţi bogaţii, deși tot el afirma mai devreme că-și dorește „un sfârşit al muncii, al războiului, al statului şi al taxării şi toate acelea”. Nu ştiu cum putem aspira vreodată la sfârşitul muncii. Dubios mi s-a părut și când a spus că „versiunea stalinistă a capitalismului de stat a anihilat burghezia, dar tot n-a creat nici măcar socialism, nici egalitate”. Pe românește: niciodată, când s-a lăsat cu foamete şi crime, nu a fost socialism adevărat. Am mai auzit asta. Așa că l-am întrebat pe purtătorul de cuvânt Demos despre cel mai recent eșec socialist, Venezuela.

„Venezuela e folosită ca o marotă pentru a arăta cât e de rău socialismul. Pe de o parte, avem de-a face cu un dictator socialist care a generat o criză economică/alimentară enormă în statul respectiv. Pe de altă parte, există nişte presiuni ale capitalismului global (să nu uităm de resursele naturale pe care le deţine Venezuela). SUA are, de asemenea, un interes major în zonă. Ce se întâmplă acolo e o consecinţă a unui autoritarism de stat, dar şi a modului în care mari puteri economice ale lumii joacă politic în relaţie cu Venezuela.”

Și dacă tot a venit vorba despre „capitalismul global” și „interesele SUA”, m-am interesat și cum se poziționează Demos vizavi de politica externă:

„Se poziţionează foarte echilibrat. Suntem într-un context geopolitic în care avem nişte obligaţii şi parteneriate cu SUA, avem nişte relaţii bilaterale cu Rusia care devin, uneori, tensionate deoarece suntem membri UE. Demos nu este nicidecum un partid filorus, însă nici nu poate să fie lipsit de critică cu modul în care Statele Unite îşi desfăşoară politica militară. Trebuie privit nuanțat: accentele critice faţă de SUA nu înseamnă poziționare antagonică. România e membră UE, suntem pro-europeni, credem în acest proiect, dar vrem o Europă socială și solidară.”

O poziție relativ moderată, de partid de stânga mainstream. Dar care, în cadrul conferinței, și-a asociat imaginea cu doi radicali marxiști proeminenți. De ce?

„Demos invită întotdeauna pe cei mai relevanţi pe zona ideilor de stânga. Cei doi profesori sunt foarte influenţi în mediul academic european şi global. Apoi, marxismul este un curent de gândire care a influenţat capital faţa ştiinţelor umane în ultima jumătate de secol. Nu trebuie să ne sperie ideile noi, cum spunea G.M.. Tamás, stânga înseamnă ajungerea la putere pentru a distruge puterea: adică a o da în mâna celor fără de putere, cetăţeni reali care nu au întotdeauna o viaţă uşoară, dar care merită să fie reprezentaţi, pentru care merită să lupţi politic.”, mi-a mărturisit purtătorul de cuvânt al Demos.