Preotul ortodox care își riscă viața pentru o fântână din Orientul Mijlociu

Arhimandritul Ioustinos e un preot grec ortodox în vârstă de 77 de ani, care locuiește în Biserica Sf. Photini de la Nablus, un oraș palestinian din Cisiordania. Lui Ioustinos i s-a acordat sarcina de a se îngriji pentru toată viața de Fântâna lui Iacob, un loc antic de adăpare, de care se leagă mai multe povești biblice. Acestea sunt cuvintele lui, așa cum i-au fost relatate lui Justin Fornal, de-a lungul mai multor interviuri.

Mă numesc Arhimandritul Ioustinos. Sunt egumenul (păzitorul) Bisericii Sf. Photini din Nablus, Palestina, din 1980. În cripta acestei biserici se află puțul săpat de Patriarhul Iacob, când s-a întors la Shechem din Paddan Aram (Geneza 33:10). Tot din această fântână a primit apă Isus de la femeia samariteană Photini (Ioan 4:5-7). E un loc special pentru persoanele de credință musulmană, evreiască și creștin-ortodoxă.

Am fost ales să apăr această apă sfântă cu prețul vieții mele. Îngrijitorul dinaintea mea, Philoumenos Hasapis, mi-era prieten. El a fost ucis cu toporul. Mulți au încercat să mă omoare, dar încă sunt aici. O să am grijă de fântâna asta, cât îmi dă Dumnezeu voie să fac asta.

M-am născut pe 16 aprilie 1941, pe Ikaria, o insulă din Grecia. Când eram tânăr, casa mea a fost ocupată de forțele nemțești și italienești ale Axei. Asta a îngreunat foarte tare situația pentru familia mea și nu-mi amintesc prea multe momente bune din copilărie. Am trăit cam toată viața în Cisiordania, așa că ori de câte ori m-am întors acasă la familia mea în Grecia m-am simțit ca un străin.

Tata era un inginer respectat la noi pe insulă. Familia mea visa că o să-i calc pe urme. Când aveam opt ani, am cunoscut o măicuță foarte bătrână. Vorbeam adeseori despre chestii spirituale. În urma discuțiilor ăstora m-am hotărât că vreau să devin preot în Biserica Ortodoxă Greacă. Când am anunțat că vreau să intru în tagma preoțească, familia mea nu mi-a mai vorbit timp de șase ani.

Am venit în Palestina în 1960. Am slujit ca preot la Betleem, apoi la Nisf Jubeil. Mulți ani am fost șef pe toată regiunea. În perioada respectivă am învățat să vorbesc arabă, engleză și am prins și un pic de ebraică. În 1979, am crezut că voi fi ales să slujesc drept paznic al Fântânii lui Iacob, dar au ales să-i acorde această responsabilitate prietenului și colegului meu de generație. Pe 29 noiembrie în acel an, un nebun pe nume Raby Asher a venit pe proprietatea mea. A aruncat o grenadă în biserică. Explozia a provocat distrugeri și foc. Philoumenos a fugit din biserică, iar nebunul s-a năpustit asupra lui cu un topor și l-a ucis. După asta, ucigașul a evadat.

În urma crimei, situația a fost foarte rea pentru Fântâna lui Iacob. Biserica a fost încuiată și cheile duse la Ierusalim. N-am vrut să fiu eu paznic, pentru că m-am temut că o să mi se întâmple același lucru ca și prietenului meu, Philoumenos. Într-o noapte am avut în vis, iar în el am avut o vedenie cu mine, care reparam biserica și slujeam drept paznic preț de mulți ani. M-am dus la Ierusalim, am luat cheile și, curând, am început să fac ordine.

În 1982, Raby nebunul s-a întors din nou și a atacat-o pe una dintre măicuțe cu un topor. A fost foarte grav rănită. El a fugit, dar s-a întors la scurt timp, a sărit peste zidul care împrejmuiește incinta bisericii cu o scară și a venit cu grenade și toporul cu care ucisese. A alergat spre mine cu toporul. Am făcut față atacului și i-am rupt piciorul. A fost arestat.

Pe atunci, Raby avea 37 de ani și locuia la Tel Aviv. Era evreu heterodox și credea că biserica noastră n-are ce căuta pe locul acesta. Mai ucisese și mulți alți oameni de pe tot cuprinsul Israelului (care n-aveau legătură cu biserica noastră).

Odată ce Raby a fost prins, totul a mers foarte bine pentru Fântâna lui Iacob. Am început să curățăm biserica și s-o facem frumoasă la loc. Am construit birouri și o mănăstire și am început să pictez frescele de pe pereți. În 1998, am obținut o autorizație de construcție de la Yasser Arafat, care ne-a permis să demarăm un proiect major de construcție, ca să reconsolidăm biserica din temelie.

În anul 2000 a început a doua Intifada (conflict israeliano-palestinian). Sufeream foarte tare. Eu n-am avut voie să plec de aici multe luni. În tot acest timp, îmi petreceam cam toate zilele pictând pereții și rugându-mă. M-am rugat la Dumnezeu și la sufletul lui Philoumenos să ne ajute să apărăm biserica. Un tanc israelian a tras în poarta noastră, dar nu s-a rupt. Au aruncat cinci bombe pe clădire, dar niciuna n-a explodat. Sunt recunoscător că am fost păziți de sfinți.

În 2009, Philoumenos a fost canonizat de Sfântul și Sacrul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, așa că azi e sfânt. Când i-am exhumat corpul, încă era intact. Nu putrezise, deși era mort de aproape 30 de ani. Corpul încă răspândea cea mai plăcută mireasmă. Din bucăți din cadavrul lui, am creat mai multe moaște, trimise la diverse biserici din toată lumea.

Mai avem și alte moaște în biserica noastră. După cum știi, biserica se cheamă Sf. Photini. În fața altarului avem expusă o bucată din craniul lui Photini.

În secolul întâi, Isus mergea în călătoria lui din Iudeea în Galileea și a trebuit să treacă prin Nablus, care, la momentul respectiv se chema Sychar. Isus s-a oprit la fântână ca să se odihnească și-i era foarte sete. În timp ce stătea acolo, s-a apropiat o femeie de fântână să scoată apă. La momentul respectiv, fântâna era proprietatea samaritenilor, așa că el i-a cerut voie să bea un pic. Nu se cădea ca o samariteancă singură să se amestece cu un bărbat evreu, așa că femeia i-a zis: „Cum de tu, evreu, îmi ceri de băut mie, o femeie samariteancă?” Au stat un pic de vorbă și Isus a conchis: „Toți cei care beau din apa asta o să fie din nou însetați, dar cei care beau din apa pe care le-o dau ei n-o să mai fie niciodată însetați. Apa pe care le-o voi da eu va ajunge la ei dintr-un izvor care țâșnește întru viață veșnică.”

Femeia i-a zis: „Domnule, dă-mi apa asta, ca să nu-mi mai fie niciodată sete sau să mai trebuiască să mă întorc aici să scot apă.”

Femeia asta, al cărei prim nume nu e cunoscut, a crezut în Mântuitor, așa că a fost botezată drept Photini, „cea luminată”. După ce l-a întâlnit pe Isus, Photini a călătorit mult, a răspândit cuvântul lui Cristos și a câștigat mulți convertiți. A fost adusă în fața Împăratului roman Nero, care a persecutat-o pentru gesturile ei. Photini a refuzat să se lepede de credința ei și a fost ucisă ca martiră.

Am muncit din greu să ținem locul acesta sfânt activ și frumos. Sper să apuc, în viața mea, să am la fel de mare noroc ca și Biserica Sf. Ioan Botezătorul care zace în ruină, în orașul apropiat Sebastiya. Biserica inițială a fost construită pe locul în care Ioan a fost decapitat de Irod Antipa. Aproape toate locurile din țara sfântă provoacă un conflict de-un fel sau altul. De curând, niște bărbați din tabăra de refugiați de la Balata au tras cu mitralierele în ușa noastră. Cred că situațiile astea negative sunt manipulate de oameni din afară, care n-ar trebui să aibă nicio treabă.

Mi-am construit propriul mormânt și deasupra am făcut un mozaic cu mine însumi. Când o veni vremea să mor, sunt pregătit. Apa asta, pe care o apăr, e limpede ca cristalul, gustoasă și sfântă. La viața mea, am văzut-o făcând multe minuni. Eu o beau în fiecare zi și binecuvântez cu ea toți pelerinii care vin aici.

Prietenii care mă vizitează beau apa pentru sănătate.

Articolul a apărut inițial în VICE US.