Cum e să ai toate simptomele sarcinii, dar fără bebeluș

Când Cristal Lujan a început să manifeste simptomele tipice ale sarcinii, printre care oboseală, amețeală și crampe, a fost confuză. A făcut mai multe teste de sarcină, dar rezultatul a ieșit de fiecare dată negativ. A mers la doctor abia după ce a început să i se umfle și abdomenul, câteva luni mai târziu. Avea până și contracții, când credea că e în a 13-a săptămână.

„Mă simțeam însărcinată în toată regula", a povestit asistenta. „A fost o perioadă foarte emoționantă și am plâns mult. Mă simțeam vulnerabilă."

Lujan a fost trimisă la ecografie pentru a exclude posibilitatea existenței vreunei tumori sau a unui fibrom sau chiar pe cea a unei sarcini. A ieșit negativ. A fost șocată.

„Am fost foarte tulburată când doctorița m-a anunțat că am uterul gol", a explicat ea. „Mi-a zis că nu eram însărcinată și că nu existau semne de concepție. Și gata – m-a lăsat să-mi dau singură seama ce naiba a fost, fără vreo recomandare, un sfat sau o încurajare."

Un alt doctor a diagnosticat-o pe Lujan cu o tulburare neobișnuită cunoscută sub numele de pseudocieză sau sarcină imaginară. Deși tulburarea e rară – afectează doar între una și șase la fiecare 22 000 de nașteri – au existat cazuri înregistrate în istorie. Regina britanică Mary I a fost unul dintre cele mai faimoase cazuri. A suferit o mare rușine nu numai pentru că n-a furnizat un moștenitor, dar și pentru că s-a retras în camera regală să nască și n-a ieșit niciun copil, deși avusese burta mare și grețuri matinale. Unii istorici a argumentat că această dramă a fost motivul pentru tirania domniei ei anti-protestante, care i-a adus și porecla de Mary cea Sângeroasă.

Probabil din cauza rarității, această tulburare e foarte puțin cunoscută de medici. Unii argumentează că ar fi pur psihologică și că e cauzată de dorința puternică a femeii de a fi însărcinată, pe când alții o asociază cu probleme ale glandei pituitare – o structură de la baza creierului care joacă un rol important în producția de hormoni.

Dr. Monica Starkman, profesoară de psihiatrie la Universitatea Michigan, a scris mai multe articole despre sarcina imaginară, cât și un roman despre această tulburare, intitulat Sfârșitul Miracolelor. Am întrebat-o dacă e de părere că e o problemă psihologică sau una fizică. „Sunt una dintre primele persoane care a făcut studii hormonale pe această temă", a zis ea. „Deși echipa mea a găsit niște anormalități hormonale la fiecare pacientă pe care am studiat-o, acestea nu erau identice. Pseudocieza nu prezintă niciun fel de tipare."

„Cred că e o combinație de factori fizici și factori psihologici. Dovezile arată că ar fi o boală psihosomatică, adică una în care stimulul inițial e în minte și apoi afectează și corpul. De multe ori – dar nu neapărat – apare în contextul unei pierderi de sarcină sau a infertilității."

Lujan avea deja un bebeluș de șase luni când s-au manifestat primele simptome și folosea alăptarea ca unică formă de contracepție (corpul încetează în mod natural ovulația când femeia alăptează copilul). „Sarcina mea imaginară a fost cauzată de teama mea de sarcină, așa că sigur nu încercam să concep în perioada respectivă", a zis ea. „Mai târziu, am descoperit că dezamăgirea mea față de sexul bebelușului a contribuit și ea la dezvoltarea iluziei mele."

După ce ecografia i-a ieșit negativă, Lujan a început să se recupereze la cinci luni după manifestarea simptomelor. Dar unor femei le e greu să accepte rezultatul comunicat de doctori și pseudocieza continuă mai mult timp. Anul trecut, tabloidele britanice au prezentat cazul unei femei care credea că era însărcinată în 15 luni și că putea auzi inima bebelușului. În 2013, doctorii brazilieni i-au făcut cezariană unei femei care insista că e însărcinată în nouă luni și nu i-au găsit nimic în uter.

„Cel mai bine e să le trimiți la ecografie pe femeile pe care le bănuiești că suferă de pseudocieză, ca să le demonstrezi că uterul e gol", a zis Starkman. „Nu e ușor – unele femei caută mici detalii în ecografie și se conving că e un bebeluș. Dar când acceptă adevărul, abdomenul li se poate dezumfla și într-o singură zi."

Starkman crede că e esențial ca femeile care au trecut prin asta să fie susținute de familie și prieteni. E totuși o pierdere, chiar dacă nu a fost vorba de un bebeluș adevărat. „Problemele de fertilitate și alți factori stresanți din viața ei au contribuit la dezvoltarea acestei sarcini imaginare", a zis ea. „Au nevoie de susținere, de oameni care să le înțeleagă durerea și să fie lângă ele, eventual și de un psihiatru."

Lujan a descoperit că lumea era foarte dezinformată pe această temă. A intrat pe niște grupuri online când avea simptomele, dar când le-a anunțat pe femeile de acolo că ecografia i-a ieșit negativă, ele i-au recomandat să ignore ce-i spusese doctorul și să-și vadă de sarcina ei.

„Am fost uimită de răspunsurile acestor femei care aveau cele mai bune intenții", a explicat ea. „Și, după ce m-am vindecat de această experiență, am simțit să mă implic în cauza acestor femei care ajung să creadă că sunt însărcinate timp de doi sau mai mulți ani de zile." Acum are un canal de YouTube prin care informează lumea despre această tulburare, cât și un grup închis de Facebook pe care îl updatează regulat.

„Sarcina imaginară i se poate întâmpla oricui fără discriminare – eu sunt cadru medical și tot am pățit-o", a zis ea. „Există foarte puține informații despre asta și multe persoane mi-au recunoscut că credeau că e doar un mit sau că nu știau de existența ei." Din această cauză, unele femei sunt persecutate sau stigmatizate de prieteni sau familie, care cred că femeia a inventat totul doar ca să atragă atenția.

„Simptomele sunt foarte reale. Și cadrele medicale ar trebui informate despre asta, ca s-o înțeleagă cât mai bine. În fiecare zi primesc mesaje de la femei care cred că sunt însărcinate deși nu au în uter niciun fetus. Toate sunt trimise acasă fără răspunsuri, cu o notă de plată imensă și mai multe întrebări care le frământă mintea."