Sunt gay și m-am săturat să trimit nuduri cu mine pe aplicațiile de agățat

În diminețile de duminică, fac de obicei lucrurile pe care am amânat să le fac toată săptămâna. Așadar, beau mai multă apă și răspund la toate mesajele rămase necitite. Tot atunci e timpul să îmi pun în ordine și viața emoțional-sexuală, ceea ce înseamnă, pentru un bărbat gay în 2018, că deschid Grindr-ul și Growlr-ul să văd cine e în căutarea dragostei. Mai înseamnă și că am de-a face cu stresul mental pe care mi-l creează faptul că mi se cere în mod constant să trimit nuduri.

Iată cum decurg lucrurile de obicei: Deschid aplicația și umblu prin mesajele necitite. Dau peste un mesaj simplu: „poză?” și simt cum mă cuprinde anxietatea. Ce vrea tipul ăsta de la mine? Convins că întotdeauna e bine să începi inocent o conversație cu un potențial partener, îi trimit o poză cu fața în loc de… na, tot pachetul.

Și apoi, aproape imediat, sunt blocat. Super. Mult succes în găsirea dragostei online.

Pe vremuri, era convenabil să găsești parteneri online. Cine mai are timp să iasă din casă și să se mai vadă cu oameni în viața reală? În plus, e mult mai safe să cunoști oameni în mediul online în țări homofobe ca Indonezia, unde barurile LGBTQ sunt persecutate de autorități.

Dar, în loc să conecteze oamenii, aplicațiile de dating au creat o cultură a agățatului în care e normal să le trimiți fotografii nud cu tine necunoscuților. Nimic nu îmi dă o anxietate mai mare decât cererile de nuduri de la oameni. Mă stresează uneori și biografia sau răspunsurile la mesaje, dar nimic nu se compară cu stresul cauzat de nuduri.

Acum, înainte să te aprinzi și să mă numești pudibond, să știi că nu am nimic cu persoanele care trimit nuduri și poze cu penisul. Obiceiul ăsta datează din secolul 17, pe când cineva picta un nud și îl trimitea la tine cu trăsura. Dacă găseai un mod prin care să trimiți nuduri, atunci o făceai (chiar dacă erau făcute de un artist și dura o lună până să fie gata).

Nudurile îi ajută și pe oamenii care au relații la distanță. E greu să păstrezi flacăra vie când te despart mări și țări, dar un nud îți mai ține de cald. Poate fi romantic să pozezi nud pentru cineva pe care îl iubești, în cele mai bune circumstanțe.

Dar mie nu mi se pare deloc romantic să trimiți nuduri pe o aplicație de agățat. Și uite de ce: sunt un tip queer, single, care încearcă să găsească un partener pe o aplicație care încurajează un anumit fel de masculinitate toxică. Persoanele de pe aceste aplicații vor pătrățele pe abdomen, funduri sexy și puli mari. Oricine nu posedă aceste calități sau măcar unele dintre ele, rămâne pe dinafară. Și chiar și cei care le posedă, dar nu se simt confortabil să se expună imediat, sunt blocați înainte de prima întâlnire.

Așadar, n-am de ales. Trebuie să particip și eu. Când cineva îmi cere nuduri, cedez presiunii și trimit. După care încep să am sentimente amestecate. Un studiu despre obiceiurile de dating ale bărbaților gay a descoperit că mulți se simt deprimați minute sau ore în șir după ce trimit un nud unui potențial partener.

Dar alte studii au descoperit că schimbul de nuduri e o modalitate importantă de a stabili o relație de încredere – practic, ai încredere că persoana asta n-o să-ți trimită nudul pe cine știe ce grupuri și ea are încredere că nici tu n-o să faci asta. Dar în jocul ăsta dispar granițele dintre intimitate și obiectificare, dragoste de sine și ură de sine.

Știu foarte bine sentimentul de tristețe de după trimiterea unei poze nud. Și mă face să mă întreb: de ce reprezintă nudurile o fundație pentru încredere? De ce simt necunoscuții care nici măcar nu pun imagini cu fața lor la profil că au dreptul să-ți ceară imediat poze nud? Și de ce continui eu să fac chestia asta, deși nu-mi place?

Am întrebat câțiva prieteni ce părere au despre asta. Unii mi-au zis că se simt validați când destinatarul fotografiei le spune că l-au excitat imaginile. Alții au zis că e un preludiu necesar pentru sex și că nu-și imaginează că ar putea ajunge la asta fără nuduri. Unii mi-au zis că li se pare distractiv, alții au spus că nu-i interesează. Câțiva mi-au zis că nu trimit nuduri, nu de rușine, ci ca să păstreze misterul.

Mie mi-a luat mult să-mi iubesc corpul. Uram deja cum arăt înainte să am smartphone și să aud cuvântul „selfie”. Îmi era silă de lipsa totală de păr de pe corp, de burta mea mare. Voiam să dispar. După ce am îmbătrânit și mi-am luat smartphone, nevoia constantă de a fi pe internet mi-a accentuat ura de sine. Dacă am reușit vreodată să îmi iubesc defectele, pozitivitatea mi-a fost spulberată rapid de câte un tip de pe aplicația de agățat care se arăta dezamăgit de cum arăt. Nicio cantitate de dragoste de sine, oricât de mare, nu poate contracara toxicitatea culturii internetului.

Anul acesta, am jurat că în 2018 nu voi trimite niciun nud, oricât de mult voi tânji la sex. N-am reușit. Dar am trimis măcar mult mai puține nuduri decât trimiteam în trecut, deci tot e o mică victorie, nu?

Dacă s-au îmbunătățit interacțiunile mele fără nuduri? Uneori da. Dacă sunt mai fericit? Depinde de zi. Dacă văd mai mulți oameni care promovează mai multe tipuri de corp în cultura gay? Nu sunt singur. Singurul lucru pe care l-am învățat din abstinența de nuduri e că, cu cât pot rezista mai mult timp fără validare din partea altora, cu atât devin mai capabil să-mi ofer singur validarea de care am nevoie.

Articolul a apărut inițial pe VICE ASIA.