Pajdo, pseudo-heroina romilor din Serbia

Tarzan trăiește într-o baracă de tablă, în mahalaua de la periferia deluroasă a Belgradului, capitala Serbiei. Localnicii au denumit acest loc ,,Micul Leskovac", după un cunoscut oraș în paragină din sudul Serbiei. E una din cele aproximativ o sută de așezări de romi împrăștiate în jurul orașului. Locul e înțesat cu grămezi împuțite de gunoi, iar casele sunt așezate de-o parte și de alta a acestora. În vizita mea din iunie, am văzut o capră care se odihnea la umbra rufelor atârnate pe sârmă. Barăcile nelocuite sunt pline cu seringi lăsate în urmă de consumatorii de pajdo, drogul ales de toți dependenții din comunitate.

Localnicii îl numesc pajdo, însă e de fapt heroină, dar nu în forma ei clasică. După cei de la Biroul ONU pentru Droguri si Criminalitate, în Serbia heroina este incredibil de proastă. În 2011, mostrele prelevate din drogurile confiscate de autorități au avut o puritate cuprinsă între 1% și 8%.

Chiar dacă pajdo este foarte prost și are un efect de doar 15 minute, este cel mai răspândit drog între romii săraci din Serbia. Prin comparație, alcoolul, canabisul și cocaina sunt un lux la care au acces foarte rar. Astfel, pajdo le oferă cel mai mare beneficiu pentru banii lor.

,,Aici toți iubim pajdo, e ieftin și ușor de procurat. Chiar și copiii știu de el. Merg cu tații lor să-și cumpere.", îmi povestea Tarzan, în timp ce arăta spre un baiețel care nu avea mai mult de șase ani.

Tarzan, un rom sârb de 40 de ani, a reușit cumva să supraviețuiască unei dependențe de un deceniu. Chiar în timp ce eram acolo, fratele lui mai mic a ajuns la spital din cauza unei supradoze. El a supraviețuit, însă trei dintre fraţii lui nu au fost atât de norocoși în experiențele cu drogul.

După Thomas Pietschmann, de la departamentul UNODC pentru cercetare și analiză, pajdo este ,,heroina tipică, de proastă calitate a regiunii". E un amestec forte diluat cu un mix de chestii ieftine și dubioase, precum paracetamol, cafeină, pudră pentru budincă (care conține amidon), 3-în-1 (zahăr, lapte praf și cafea solubilă) și un număr mare de chimicale, printre care benzamida, care e folosită pentru producerea ierbicidelor.

În anii '80, înainte de Războiul din Bosnia, heroina din Serbia era de calitate și era utilizată de obicei de clasa de mijloc. Apoi, Serbia a devenit un punct important de tranzit pentru heroina venită dinspre Turcia spre Europa. Din anii '90, numărul de capturi de heroină a scăzut o dată cu schimbarea rutelor de transport. În prezent, pe piața din Serbia ajung numai resturi de heroină diluată, cel mai des prin traficul de frontieră de la graniţa cu Kosovo.

Deși impuritatea drogului scade riscul declanșării unei supradoze, în el sunt niște chestii atât de nocive încat consumul îndelungat are efecte devastatoare. După o perioadă de utilizare mare, pajdo distruge ficatul şi rinichii consumatorilor, provoacă sângerări stomacale şi chiar infarct. Pentru că are o calitate slabă, heroina-săracului nu are niciun efect cand e fumată. Singurul mod prin care utilizatorii se pot droga este dacă și-o injectează în repetate rânduri.

Ca rezultat, în ciuda conținutului scăzut de heroină, pajdo produce probleme fizice foarte grave. De multe ori, romii dependenți își țin deschisă o gaură cât un buric în zona inghinală, pentru a nu-şi găuri mereu altă zonă de pe piele. Faptul că se injectează de foarte multe ori, în condiții mizere și că își împrumută acele a condus la infectarea unui procent de 60 până la 90 la sută din consumatori cu hepatită C. Această boală poate duce la probleme fatale ale ficatului.

În comunitățile de romi de aici nu există noțiunea de ,,drog recreațional". ,,Romii de acolo nu consumă canabis, nu se gasește aproape deloc. Ei trec direct la injectarea cu pajdo. Sunt excluși atat de mult din societate încât nici nu li se permite să vândă droguri. Au niște vieți foarte dure, iar drogul ăsta de rahat le rezolvă o problemă. Guvernului și poporului sârb le este foare ușor să închidă ochii în fața acestui adevăr.", spune Bojan Arsenijevic, reprezentantul ReGeneration, un ONG cu sediul în Belgrad care are ca scop reducerea pagubelor în Serbia.

În iulie, Venza (care înseamnă legătură), ultimul program care oferea ace noi și servicii de ajutor în Serbia, s-a închis atunci când finanțarea internaţională a fost oprită. Când am vorbit cu unul din voluntarii de la Venza, Lucky, cu câteva săptamâni înainte ca organizaţia să se închidă, mi-a spus că majoritatea consumatorilor e mai dependentă de injectarea în sine decât de efectul drogului.

Dispariția Venzei deja se simte. Consumatorii de droguri se bazează acum pe cele câteva farmacii dispuse să le vândă seringi sterile. Asta a făcut ca numărul seringilor împrumutate să fie și mai mare. De asemenea, Venza era și singurul serviciu ce asigura ajutor direct pentru consumatorii excluși de către societate, cum sunt cei care locuiesc în Micul Leskovic.

Nina e unul din dependenți. Are 26 de ani și locuiește în Micul Leskovic cu partenerul și cu băiețelul ei. Și-a injectat pajdo jumătate din viață și se prostituează pe străzi de la 18 ani. Este cunoscută în zonă, pentru că face parte dintr-o bandă de fete, împreună cu trei dintre surorile sale. În general, ele spală parbrize la semafoare, fură, se ceartă cu băieții sau sunt arestate. Una dintre surorile sale a murit din cauza unei supradoze, iar resul sunt, ca și ea, prostiuate dependente de pajdo.

Nina spune că bebelușul e cel mai bun lucru din viața ei și că pajdo o face fericită. Jobul o ajută să cumpere droguri și să se asigure ca fiul ei are o viață bună. ,,Dimineața mă trezesc în sevraj, caut să fac rost de pajdo și mă droghez, apoi mă joc cu copilul meu. Lucrez de la opt seara la 11.30. Munca asta îmi face rău. După atâția ani, încă nu am putut să mă obișnuiesc emoţional, însă e o afacere. Nu îmi place ce fac, dar nu mă forțează nimeni.", mi-a spus. Nina cumpară două grame de pajdo în fiecare zi și le împarte cu iubitul ei, pe care ocazional îl numește peștele ei.

Dr. Mira Kovacevic, director al Spitalului Special din Belgrad pentru Dependențe, vede multe tinere care, asemenea Ninei, au probleme cu drogurile. ,,Majoritatea fetelor care vin aici au între 14 și 17 ani. Ele încep să se injecteze foarte devreme. Se căsătoresc la 12 ani, au parte de puțină educație și sunt victime ale violenței domestice. Multe dintre fetele de etnie romă pe care le vedem aici sunt lucratoare sexuale."

Am întrebat de ce sunt atât de multe femei rome care consumă heroină. „Tinerele sunt foarte ușor de influențat de către membrii mai în vârstă ai familiei sau de către parteneri. De multe ori auzim că au început să consume după ce au fost inițiate de către unul dintre membrii familiei. E ca un fel de control al minții. Atunci când le întrebăm ce droguri iau, știm că este vorba de heroină, însă ele nu prea. O numesc chestia aia maro, o chestie galbenă, sau pur și simplu pajdo.", mi-a răspuns Dr Kovacevic.

Marijana Luković este coordonatoarea programului pentru statut și drepturi socio-economice la Praxis, o asociație non-guvernamentală pentru drepturile omului. Ea spune că majoritatea romilor care trăiesc în așezări ilegale în Belgrad nu sunt înregistrați. Din această cauză, ei nu pot primi ajutor medical decât în regim de urgență, deci tratamentul pentru dependența de droguri nu este o opțiune. Sunt practic blocaţi în afara sistemului.

Ca să primești ajutor social, asistență medicală, slujbe și educație pentru adulți este nevoie să fii înscris în baza de date a guvernului, să ai un CNP, pe care mulți romi nu îl au. Nu au nici părinții lor, care nu au avut nici măcar certificat de naștere. De exemplu, la începutul acestui an, unei fetițe de doi ani care suferise arsuri severe pe brațe i-a fost refuzată operația de care avea nevoie, pentru că mama ei nu avea asigurare de sănătate. În spitale, femeilor rome li se cere să-și plătească până şi nașterile.

Belgradul, încă în recuperare după un deceniu de război în anii '90, este înțesat cu mici clădiri abandonate. Acestea nu sunt însă nefolosite. Mulți dintre refugiații dependenți de pajdo le folosesc ca să se ascundă pentru a se droga. În centrul orașului e o clădire din cărămidă care a fost avariată grav de o bombă. Pe unul dintre pereții săi exteriori este scris cu grafitti ,,ALCATRAZ". Aici, podeaua e plină cu ace, saltele pătate de sânge, grămezi de gunoi şi rahat. Sunt muște peste tot, iar mirosul e toxic.

Serbia nu are o istorie prea bună în ceea ce privește tratarea dependenților de droguri, în special atunci când Biserica Ortodoxă este implicată. În 2009 a apărut o filmare în care un consumator de droguri era bătut cu o lopată și lovit în față, ca urmare a ,,tratamentului" din clinica de dezintoxicare Crna Reka, conectată cu Biserica Ortodoxă Sârbă. Trei ani mai târziu, preotul Branislav Peranovic, care conducea Crna Reka, a bătut pâna la moarte un dependent cu un par uriaș. Mai târziu a fost condamnat la 20 de ani pentru crimă.

Ca peste tot în Balcani, în România și Serbia are loc o neglijare pe scară largă a utilizatorilor de droguri. Aici, autoritățile ignoră total această problemă majoră a sistemului medical. Planurile ţării de a se alătura Uniunii Europene în 2020 și statutul minorității romilor au reprezentat punctele principale ale discuției cu oficialii UE la Bruxelles. Uniunea Europeană furnizează fonduri pentru a ridica nivelului de trai al romilor, însă criticii spun că discriminarea acestora este înrădăcinată prea adânc.

,,Noi suntem aici pentru a reda imaginea unei Serbii zâmbitoare, iar guvernul nu este interesat de cei care distrug această imagine. Nu este o problemă de finanțare, este o problemă de valoare. Romii de aici sunt văzuți ca vinovați pentru că au joburi degradante, pentru că sunt bolnavi, săraci, dependenți si needucați. Mesajul pentru ei este: Fiți fericiți că sunteți încă în viață și stați liniștiți într-un colț.", spune Viktorija Cucić, profesor formator în cadrul secției de sănătate publică a Universității din Belgrad.

Cucić spune că tăierea cordonului ombilical de finanțare pentru consumatorii de droguri și lipsa de interes din partea guvernului în a asigura servicii pentru aceștia fac ca dependența și bolile să se înmulţească.

Înainte să plec, Tarzan m-a dus într-una dintre barăci să vad un băiețel de două luni, Salmedi. Acesta era legănat de mama sa, Sofija. Am aflat că mai devreme în acea zi, Sofija încercase să obțină un certificat de naștere, însă fusese refuzată de către autorități, deși băiatul arăta sănătos. Copiii romilor sunt alăptați pâna la vârsta de patru ani, pentru că e cea mai ieftină variantă de hrănire. Restul familiei mănâncă pâine cu apă, pentru că nu-și poate permite nimic mai bun. Dacă cei însărcinați să rezolve această inegalitate monumentală nu încep să facă ceva pentru a o schimba, ăsta e regimul cu care va trebui să se obișnuiască Salmedi după ce mama sa îl va înțărca.

Autorul dorește să îi mulțumească Jovanei Arsenijevicand de la Uniunea Libertăților Civile din Ungaria pentru ajutorul acordat la scrierea articolului. HCLU are o nouă campanie care urmărește să ridice gradul de conștientizare al abuzului de droguri în Balcani; pentru mai multe informații vizitați website-ul lor, Room for Change.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre heroină:
Am fost în centrele unde bucureștenii se luptă cu heroina
Dependenții de heroină sunt forțați să spele pe jos în secțiile de poliție
În Olanda, drogații se plâng de heroina oferită gratis de stat