Artistul italian care vrea să scoată comunismul din Pantelimon și pe tine din centru

Am locuit în Pantelimon cea mai mare parte din viață și-mi amintesc că, pe vremea aia, cartierul meu mi se părea cel mai cool dintre toate. Sigur, nu prea aveam termeni reali de comparație, dar ca orice copil știam că aici e cel mai bine, chiar dacă scria „muie" pe mai toate zidurile de care băteam mingea atunci. Da, și fetele fac asta.

Zece întrebări pe care ai vrut mereu să le pui unui tip care-și riscă viața pentru Instagram

Apoi au venit cei trei din sud-est București și PTM a devenit pentru toți bucureștenii cartierul în care, după blocuri, sunt băieții care-ți fac electroșocuri. Cumva, și asta era cool pe-atunci. Au trecut anii și s-a dus tag-urile mizerabile de pe ziduri, s-a cam dus și BUG Mafia, dar au rămas urmele comunismului, cu blocurile odată gri, acum reabilitate, cu fabricile dezafectate, cu aerul postindustrial, dar verde.

În orașe ca Londra, cartierele astea, cândva muncitorești, au devenit cele mai hip locuri, clădirile au fost transformate în hub-uri artistice, pub-uri și cafenele care ajută la dinamica zonei. La noi, e mai greu cu hipsterii care vor să meargă doar pe Calea Victoriei și să bea în grădini boeme în care o bere costă 22 de lei.

Dar cei de la Make a Point încearcă să-i scoată pe oameni din confortul centrului și să-i aducă mai la periferie. Măcar într-o vizită scurtă. Pentru asta au strâns poveștile pantelimonenilor și au invitat artiști de peste tot din lume să le transforme în artă. Asta se va întâmpla la Street Art Days, între 13 și 15 octombrie, când pe acoperișurile halelor dezafectate ale fostei fabrici de textile Postăvăria Română vor fi realizate șase lucrări artistice inspirate din poveștile culese. Uriași de Pantelimon e o metaforă pentru transformarea unui simbol al socialismului în România.

Primul dintre acești artiști a venit deja în Pantelimon. Italianul Biancoshock, 35 de ani, și-a creat propriul stil de artă stradală pe care l-a denumit „efemerism": o mișcare în care lucrarea este produsă pentru a exista, pe scurt, în spațiu, dar fără limită în timp. A avut intervenții în orașe din 20 de țări și a participat la mai multe festivaluri urbane în lume. Dacă te uiți peste lucrările lui, îți dai seama rapid că-i plac umorul și satira și că nu-i e teamă să îți scoată în evidență realitatea în care trăiești deja.

Un exemplu e ăsta: totalitarismul modern via Facebook.

Biancoshock a venit de data asta în București, mai exact, în Pantelimon. A citit o parte din poveștile culese de Make a Point, s-a urcat pe unul dintre acoperișurile fabricii și a scris, din 300 de găleți albastre, un imens NU POT. Cuvintele care redau, în viziunea lui, sentimentul pe care mulți români l-au avut în perioada în care aproape totul era interzis, chiar și în viața privată.

Intervenția lui este, de fapt, una interactivă. Fostele fabrici se află în aceeași curte cu Turnul de Apă și Artă din Pantelimon, în care poți să urci acum oricând (cu o programare la Make a Point) și să faci poze de Instagram cu apusul peste blocurile comuniste. Dacă ai rău de înălțime, mai bine trimiți un prieten până sus.

Acum, cu ocazia instalației lui Biancoshock, am urcat în turn, iar la fiecare etaj se afla un sac cu multe bile colorate pe care le puteai arunca înspre NU POT-ul din găleți umplute cu apă, de pe acoperișul din apropiere. Trebuia să depui ceva efort ca să nimerești o găleată, dar asta era și partea fun. Aveai vreo 3 000 de bile d-astea cu care să încerci.

După ce m-am distrat puțin cu instalația lui Biancoshock, m-am dus să-l întreb câte ceva și despre concept.

VICE: Cum ai ajuns la conceptul ăsta?
Biancoshock: Alegerea de a așeza mesajul pe un acoperiș - un loc în care nimeni nu are acces în mod normal - ajută să transmită și mai puternic mesajul de neputință împotriva controlului exercitat de regimul politic. Asta era situația inițială, momentul în care tu arunci cu mingile colorate înspre găleți e ca un fel de exorcizare. Acum avem libertatea de a arunca mingea unde ne place, chiar dacă nu reușim să nimerim. Este un gest simbolic pentru eliberare, în contradicție cu ceea ce scrie.

Ce știi despre perioada comunistă din România?
Știam și înainte, la nivel teoretic, despre comunism, dar am avut ocazia să mă documentez mai bine despre viața de zi cu zi a românilor, prin materialul pe care Make a Point l-a pus la dispoziția artiștilor. Am mai făcut lucrări legate de contextul politic al comunismului, în Lituania și Bulgaria, dar nu m-am poziționat niciodată din punct de vedere politic sau religios. Pentru mine este un pretext de a spune o poveste, nu un mod de a mă poziționa contra sau în favoarea unei ideologii politice.

Dar lucrările tale sunt forme de activism la adresa unor realități care se leagă de politică sau religie.
Eu fac activism artistic, într-adevăr, dar vreau să fac referiri la anumite episoade într-un mod prin care le propun spre reflecție celor care intră în contact cu munca mea. De exemplu, svastica făcută din logo-ul Facebook reprezintă o formă de totalitarism modern, dar asta nu înseamnă că eu cred că oamenii de la Facebook sunt naziști.

Am văzut că multe dintre lucrările tale au umor, satiră uneori, dar la noi ai venit cu un concept cât se poate de serios. De ce?
Da, arta din stradă este mai spontană, în timp ce arta dintr-un proiect este conceptuală. Sunt diferite niveluri, primul este cel simplu: pot - nu pot. Dacă vrei să citești descrierea conceptului, înțelegi altfel de ce am făcut asta, rezonezi cu povestea din spate. Dar în stradă este mai dificil să faci asta, acolo e totul mult mai spontan.

Ești prima dată în București. Care e primul lucru care te-a inspirat când ai ajuns aici?
Poate faptul că este un oraș haotic, dar într-un sens pozitiv. De fapt, am fost doar în zona asta a Bucureștiului, dar mi se pare interesant că este plin de oameni pe străzi, chiar și noaptea. E o zonă populară, vie, diferită de alte periferii pe care le-am mai văzut.

Instalația va fi mutată pe acoperișul de lângă și poate fi vizitată în continuare, cu o programare la cei de la Make a Point.