Săptămâna trecută începuse în forţă. Cu dat cu subsemnatul pe la DNA, cu scandaluri, cu Sebastian Ghiţă şi, mai ales, cu Victor Ponta. Mai lipseau nişte procurori-Rambo şi sunete de mitraliere ca să ne simţim într-un film prost. Apoi, au apărut nişte informaţii despre planurile ruşilor şi… m-am simţit ca într-un film prost. Doar că, de data asta, lipseau Sylvester Stallone, Don The Dragon Wilson şi restul companiei.

Evident, n-am putut să mă abţin să nu preiau una dintre glumele săptămânii trecute. Sebastian Ghiţă a fost luat la întrebări de DNA-ul condus de Laura Codruţa Kovesi. Şi nu în orice caz, ci în cel al… cumnatului lui Victor Ponta, abonat la contracte cu statul. Se vede, de altfel, şi-n înregistrarea video că mogulului i-a cam pierit aroganţa de pe faţă şi parcă n-a mai fost la fel de stăpân pe el.

Or, mie, chestia asta-mi spune multe. De exemplu, că asta e cea mai mică problemă a lui Sebastian Ghiţă, la fel cum corupţia e una dintre cele mai mari probleme ale României. De fiecare dată când e săltat câte un corupt român mi-aduc aminte de vorbele lui Joe Biden, vicepreşedintele SUA, într-un speech ţinut în Bucureşti: corupţia a devenit un instrument de politică externă pentru unele ţări. Sau de cele ale Victoriei Nuland: corupţia este o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.

De remarcat însă faptul că Ghiţă a fost luat la întrebări în dosarul cumnatului lui Victor Ponta. O să sar peste link-urile banale, cu ştirea brută, şi o să trimit către Realitatea TV, care arată că firma soţului surorii lui Victor Ponta era abonată la contracte cu statul. Pardon, abonată la, desigur, banii noştri.

Amuzant însă e altceva. Că Victor Ponta se face că plouă. Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute. Vorba aia, „legea să fie egală peste tot", el nu ştie nimic, n-au decât să-l salte pe cumnat. Asta deşi, în iunie 2014, urla ca din gură de şarpe că Băsescu trebuie să demisioneze din cauza fratelui, săltat de DNA pentru alte şpăgi.

Dincolo de ipocrizia lui Ponta şi dincolo de toţi conspiraţioniştii care vor urla în continuare că Băsescu trebuia să demisioneze şi că Ponta e nepătat şi sigur nu ştie de manevrele neamurilor, este în continuare trist faptul că România e ruptă în aceleaşi două bucăţi ca înainte de a-şi termina marinarul mandatul. Da, bă, dacă Băsescu nu a demisionat, asta nu înseamnă că Ponta, dacă ar fi avut mai multă onoare ca nemesisul lui, n-ar trebui să o facă!

Însă dincolo de scandalurile astea care put a strângere de voturi pentru următoarele alegeri, România mai are o problemă. Aceea că ruşii sunt la câteva sute de kilometri de graniţa cu noi şi că e doar o chestiune de timp până când se vor hotărî dacă vin spre noi sau dacă se opresc pe la Odessa.

The Spectator, probabil cea mai veche revistă britanică pe teme de geopolitică şi una dintre cele mai importante, scrie că planul lui Vladimir Putin este acela de a destabiliza NATO şi Uniunea Europeană. Că e un joc de şah, asta ştim, dar asta nu înseamnă că ruşii nu se pregătesc să se distreze atacând un stat membru NATO doar ca să vadă cum reacţionează organizaţia, mizând pe pacifismul tuturor. Dacă NATO nu ia atitudine, înseamnă că e degeaba, nu?

Cert e că ruşii nu se dau în lături de la a lucra pe toate planurile: şi militar, şi politic. Şi, atât cât le mai permite economia, financiar. De exemplu, finanţând mişcări politice peste tot pe unde apucă, de la partide de stânga la partide de dreapta, fără să discrimineze pe nimeni. Partidul Marinei Le Pen a primit un credit de nouă milioane de euro de la o bancă a Kremlinului şi promisiunea unei noi tranşe de 30-40 milioane.

Banii ăştia nu pică din cer, ci sub formă de contracte. De exemplu, via companii ruseşti în diverse ţări ale Europei. Nici România n-a fost evitată. Apropiaţi ai lui Victor Ponta au încasat de la Lukoil contracte de un milion de dolari. Evident, numele lui Sebastian Ghiţă e prezent în afacerea asta. Nuuu, nici nu sună a şpagă bine plasată pentru a proteja interesele ruşilor. Deloc!

Mai sunt însă şi alte aspecte interesante. De exemplu, un fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate spune clar că România e supusă unui război informaţional. Adică propagandei. Propaganda funcţionează diferit de la o ţară la alta şi în funcţie de interese. Or, dacă luăm în calcul interesele lui Putin, orice destabilizare e binevenită, fie că e vorba de speriat lumea cu războiul, fie că e vorba de polarizarea opiniilor.

Există o analiză bună în România Liberă apropo de propaganda rusească şi trebuie avut în vedere că, dacă te uiţi la comentariile de pe bloguri, Facebook sau subsolul unor articole, se încearcă împărţirea opiniilor în cât mai multe părţi: n-am pentru ce să lupt într-un război, nu-i al meu; de ce să moară românii?; s-o ia dracul de Românie, eu mă car din ţară etc. Fără să socotim Russia Today în România, principalul canal rusesc de propagandă. La 25 ani de la Revoluţie, cu generaţii care habar n-au cum se trăia sub influenţă rusească, e foarte simplu să aplici o spălare pe creier rapidă.

În fapt, strategia e simplă şi se rezumă la ceea ce ştim din antichitate: divide et impera , desparte şi stăpâneşte. Americanii nu-s deloc tâmpiţi când atrag atenţia asupra corupţiei. Pompează bani în bunăstarea unor patroni de televiziuni şi ei îţi vor duce mai departe propaganda. E chiar simplu. Între timp, americanii de la Chevron se cară din România, motivând că n-au găsit gaze de şist în Moldova, adică un teritoriu la doi paşi de Basarabia, primul loc prin care o potenţială invazie rusească ar avea loc. Poate că sună a paranoia, dar dacă te gândeşti că e un joc de şah, s-ar putea să fie mai degrabă strategie.

Dincolo de tot soiul de reacţii panicarde la vestea unui posibil război - vezi comentariile la articolul prin care Lucian Mîndruţă trollează naţiunea, multe suspecte de a fi fost scrise de propagandişti plătiţi de ruşi - avem alte veşti. Şi, sincer, habar n-am dacă-s bune sau proaste. De exemplu, numirea unui nou director la SRI.

Eh, şi-aici apare distracţia. Noul director SRI este Eduard Hellvig. E o numire interesantă în contextul în care Hellvig vine din partidul preşedintelui Iohannis, spre deosebire de George Maior, numit de Traian Băsescu din rândul opoziţiei, tocmai pentru a garanta cumva un soi de independenţă a serviciilor secrete. De reţinut însă e şi faptul că Hellvig a fost, alături de Crin Antonescu, Victor Ponta şi Dan Voiculescu, unul dintre artizanii tentativei de suspendare a lui Traian Băsescu. De altfel, Hellvig a debutat în politică în partidul fostului securist Felix.

Desigur, e amuzant să vezi că Hellvig seamănă aproape leit cu Maior, exceptând numărul de kilograme. Rămâne însă de văzut câtă încredere merită să i se acorde. Mai ales după ce vezi o declaraţie de genul ăsta, despre adjunctul lui Hellvig: „nu există o intenţie de schimbare bruscă". Bruscă. Bruscă. Bruscă. Deci, există?

Însă dincolo de toate discuţiile despre interesele politice, rămâne de văzut cât de capabili sunt atât Iohannis, cât şi Hellvig şi în ce măsură Hellvig îi e credincios preşedintelui şi nu foştilor şefi. Cert e că de ameninţări nu ducem lipsă.

Urmărește-l pe Vasile pe blogul său și VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre ruși:
Rusia spune că a creat o vită care nu are nevoie să mănânce Am vorbit cu grupul de activiști ruși care vânează șoferii nesimțiți Ruşii vând avioane de luptă pe carne de vită