În iunie 2015, când parlamentarii români şi-au votat acordarea unor indemnizaţii mai mari, opinia publică din România a sărit în sus ca arsă. Unora dintre demnitari le-a fost rezervată onoarea de a fi trimişi la plimbare şi demascaţi ca nişte bogătani. Majoritatea, însă, au fost luaţi la comun şi folosiţi drept preş, numai bun să-ţi ştergi picioarele pe el. Ei bine, zilele astea, mulți dintre miniștrii din Guvernul Cioloș renunță la salarii imense din mediul privat sau de la Parlamentul European, ca să lucreze pentru statul român, inclusiv Cioloș care trece de la 160 000 de euro pe an, la doar două zeci de mii, conform Pro TV. Miniștri precum Tudorache, Prună sau Pașca Palmer aveau cel puțin grad de funcționar AD9 în Europa, adică venituri de cel puțin șapte mii de euro lunar.

Acum, sigur, parlamentarii noştri nu sunt cei mai grozavi din lume. Ştim toate scandalurile de corupţie. Pe mulţi i-am văzut chiar în timpul somnului de înfrumuseţare, efectuat la locul de muncă. De nenumărate ori. Nu ne plac că-s agramaţi, ineficienţi, ba chiar nepăsători, de multe ori, însă vanitoşi şi pedanţi până la Dumnezeu şi înapoi. Şi totuşi, treaba asta cu mărirea indemnizaţiilor nu e chiar atât de simplă, să o epuizezi printr-un „nesimţiţii", cu semnul exclamării cu tot.

Salariul celor mai importanți oameni ai României e de 1500 de euro. Bine, îți zici din reflex, asta o fi pe statul de plată, dar cât iau de fapt în mână? 1500 de euro și atât, cât un salariu de IT-ist cu experiență de peste doi ani. Salariul net actual al Președintelui, Prim-Ministrului și al Președinților celor două Camere ale Parlamentului e de 6700 de lei. Președintele are cazarea, masa și transportul asigurate pe perioada în care e în post, dar chiar și așa, câștigă mult mai prost decât un manager de top, care poate avea un salariu de zece ori mai mare decât președintele. Directorii companiilor de stat, ca Electrica, Romgaz, au salarii mai mari decât înalții demnitari, chiar și membrii consiliilor lor de administrație adună mai mulți bani decât Președintele sau Prim-ministrul.

Ce înseamnă asta? Păi că sunt foarte slabe şansele să vedem într-o funcţie de ministru, de exemplu, un profesionist bazat, venit din domeniul privat cu know how, idei şi chef de muncă. Nimeni nu-şi lasă un loc bun, dintr-o companie, ca să intre în sistemul de stat şi să trăiască cu bani puţini. Nu, miniştri şi înalţi funcţionari de stat vor fi tot cei de la partide, cărora le-a venit şi lor rândul la vreo funcţie, sau privaţi care-şi schimbă temporar locurile de muncă pentru a se prinde cum stă treaba: cum se iau contractele bănoase, cu cine să-ţi faci o relaţie, cu cine să te pui bine pentru o licitaţie… Iar, la conducere, rămân tot ăia agramaţi, vanitoşi şi adormiţi, cum îi ştim.

Urmăreşte documentarul VICE despre milioanele produse de minele chinezeşti de bitcoin.

În România se calculează o scară a salariilor angajaților din sectorul public și în funcție de aceasta se stabilesc cele mai mici și cele mai mari salarii din administrația publică. E un model care funcționează și în alte țări din Uniunea Europeană, unde salariile înalților demnitari sunt corelate cu salariile funcționarilor publici sau cu Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. În funcție de acești doi indici, salariile demnitarilor și parlamentarilor se învârt undeva la peste 270% din PIB-ul pe cap de locuitor.

Dacă aplicăm aceeași formulă și în România (PIB pe cap de locuitor înmulțit cu 270%), salariile demnitarilor și parlamentarilor sunt mai scăzute decât media europeană. Un salariu de parlamentar corelat la acest calcul ar trebui să fie de aproximativ 9 000 de lei. Indemnizația de parlamentar e astăzi mai puțin de 5 000 de lei, la care se adaugă alte facilități (bani de chirie pentru cei din afara Bucureștiului, plata transportului intern, indemnizație de deplasare) la fel ca și în alte țări.

În iunie 2015, când parlamentarii români și-au mărit pensiile, aveau dreptate să argumenteze că își aliniază indemnizațiile cu cele existente la nivel european (evident, cu observația că domeniul salariilor e cam singurul unde Parlamentul votează unanim pentru armonizarea cu legislația UE).

În ce privește salariile Președintelui și Prim-Ministrului, suntem de departe cei mai aspri angajatori din Uniunea Europeană. Până și bulgarii își plătesc președintele și prim-ministrul mai bine decât românii: 2 250 de euro pentru președinte și 2 950 pentru primul ministru. Cel mai mic salariu de șef de guvern din Zona Euro e de 26 000 de euro pe an (Letonia), iar cel mai mare e de 288 000 de euro (Luxembourg).

Chiar dacă am calcula salariul doar în funcție de grilele de salarizare românești, înalții funcționari sunt tot mai prost plătiți decât o serie largă de alți angajați la stat. De exemplu, salariul președintelui e cam la același nivel cu al unui colonel. În plus, funcțiile elective sau de ministru sunt incompatibile cu posturile bănoase din Consiliile de Administrare sau Adunările Generale ale companiilor de stat. Un simplu consilier de ministru poate câștiga din indemnizațiile aferente acestor posturi zeci de mii de RON. Din aceste cifre vedem că sunt probleme atât cu grila de salarizare națională – care a fost blocată în urma reducerii salariilor bugetarilor în 2010 – cât și cu banii care se sifonează de la buget prin salarii care evită grila obișnuită. Dar să ne întoarcem la salariile demnitarilor.

Salariile mici ale miniștrilor și ale altor demnitari îi pun în situația de a avea salarii mult mai mici decât a celor pe care îi au în subordine. Spre exemplu, Ministrul Finanțelor, cel care guvernează peste toate posturile călduțe de la companiile naționale și administrațiile financiare, are un salariu de mai puțin de 1 500 de euro. Și cu toate acestea, sunt numeroase cazuri în care specialiști bine plătiți în privat, sau prin cumulare de mandate în sectorul privat, preiau funcții ministeriale sau de consilieri renunțând la salarii poate de zeci de ori mai bune. Un exemplu, Alexandra Gătej a renunțat la un salariu de 66 000 de lei, în 2010, când a devenit consilier prezidențial, pentru un salariu de aproximativ 5 000 de lei. Întrebarea evidentă din aceste statistici este următoarea: de ce naiba ar face cineva aşa ceva?

Motivația acestor persoane poate fi patriotismul (să zicem, nimeni nu e perfect), sau dorința de a cunoaște puterea politică mai îndeaproape, de a se lansa în politica la nivel înalt. Foarte des e o metodă pentru cei din domeniile tehnice să câștige expertiză, contacte și legitimitate printr-un stagiu de scurtă durată în fruntea administrațiilor lor de profil. Un exemplu al acestui fenomen e fostul ministru al Energiei, Răzvan Niculescu, fost director de relații publice al OMV, fost funcționar la stat. La cât de scurte sunt în realitate mandatele de ministru, sau de secretar de stat, funcțiile acestea pot fi văzute ca un an sabatic pentru networking. O dată sabaticul terminat, foștii miniștri, secretari de stat sau consilieri se întorc în privat, cu tolba de relații și informații din interior. E o situație care se regăsește în mai toate celelalte țări și în instituțiile europene, iar fenomenul se numește „ revolving door effect", adică ușa rotativă prin care oficiali guvernamentali trec de la stat la privat, în beneficiul privatului. Fără a fi obligatoriu o marcă a corupției, posibilitatea de a trece dintr-o tabără în alta favorizează bunele relații dintre stat și privat. Din nou, în favoarea privatului.

Argumentul principal pentru care ar trebui să se mărească salariile demnitarilor și parlamentarilor este încercarea de a scădea corupția în rândul acestora. Ideea e că, fiind prost plătiți, demnitarii sunt atrași de foloasele financiare și calcă strâmb. Însă, ținând cont de sumele astronomice care se învârt în scandalurile de corupție, e greu de crezut că 500 de euro mai mult pe lună pot convinge un demnitar să nu-și bage mâna până la cot în resurse publice.

Un salariu atât de prost blochează însă mulți specialiști care ar putea să fie atrași de o poziție la stat. Ca să poți să te întreții pe perioada în care ești în funcție, trebuie să vii cu bani de acasă. În plus, înalții funcționari se confruntă și cu un risc tot mai frecvent al meseriei – și anume responsabilitatea penală, care te ajunge și la ani după ce ai semnat ca ministrul cine știe ce aranjament financiar. Deci sunt puțini stimulii pentru a accepta o funcție stresantă, expusă la criticile jurnaliștilor români, prost plătită și cu un înalt grad de pușcăriabilitate.

Unii comentează că trebuie să se obișnuiască și funcționarii cu salariile mici ale oamenilor normali. Atitudinea aceasta favorizează mentalitatea de „tu te faci că mă plătești, eu mă fac că lucrez". Nu te poți aștepta ca cineva care e plătit de zece ori mai mult în privat să fie fericit cu un salariu de la stat și să stea ani de zile să facă muncă de calitate aproape voluntară. Alte guri rele spun că oricum, banii din salarii sunt de fapt ca un bacșiș pentru înalții funcționari, care își trag mult mai multe foloase din funcție decât putem noi ști. De acord că situația aceasta există, dar argumentul e găunos. E ca și cum te-ai angaja la un magazin și patronul nu te-ar plăti, în ideea că tu oricum ai să furi din magazin.

Urmăreşte documentarul VICE despre Adevăratul „Lup de pe Wall Street"

Creșterea salariilor pentru înalți demnitari nu înseamnă automat că înalții funcționari nu vor mai fi corupți. Vom vedea probabil același număr de foste secretare sau consilieri parlamentari numiți ca oameni de paie în funcții de responsabilitate pe la agenții și ministere. Sau alți interpuși prin consilii de administrație, donatori majori la partidele politice. Salariile mai mari vor alimenta probabil aceeași listă de pile politice. Dar măcar cei care vor avea salarii decente, nu vor mai avea scuza că sunt prost plătiți pentru a-și justifica faptele de corupție.

Bugetarii români de astăzi sunt plătiți foarte prost, pentru că România e săracă, pentru că bugetul nu o permite, negocierile cu FMI, etc, etc. Dar această situație ne-a obișnuit cu mentalitatea în care bugetarilor li se „permite" să facă un bacșiș pe lângă serviciu. Permisivitatea aceasta ne face să scuzăm corupția la nivel mic, iar atitudinea noastră binevoitoare se generalizează și la demnitari și înalți funcționari, care au voie și ei să piște de ici-colo, atât timp cât își fac bine treaba. Salariile mai mari pentru bugetari trebuie să fie însoțite și de creșterea intoleranței pentru bacșișurile extra și pentru corupția la nivel înalt.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citeşte despre politică:
Învaţă un pic de politică, la naiba
Despre sâni şi corupţie în politica românească
Feministele mi-au explicat de ce nu există femei în politica românească