Fetițelor din Camerun li se distrug sânii cu unelte încinse, conform tradiției

FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Fetițelor din Camerun li se distrug sânii cu unelte încinse, conform tradiției

Una din zece fete cameruneze cade victimă tradiției călcării sânilor.

„Era rușinos să ai sâni. Bunica mi i-a observat pe ai mei când aveam zece ani. Într-o noapte, m-a pus să mă întind pe un pat de bambus lângă foc. M-a apăsat cu o spatulă de lemn fierbinte și a încercat să-i turtească. Nici acum nu suport să mă atingă cineva pe sâni." – Jeannette, 28 de ani.

Călcarea sânilor e tradiția cameruneză de a masa sânii fetelor tinere cu instrumente fierbinți – de obicei spatule – pentru a le turti sânii în curs de dezvoltare. Chestia asta se face cu intenția de a le face mai puțin atrăgătoare pentru bărbați și astfel, de a le amâna primele relații sexuale. Părinții se tem adesea că fetele n-o să-și termine studiile dacă se întâlnesc cu un bărbat și rămân însărcinate.

Publicitate

De cele mai multe ori, călcarea e îndeplinită de femeile din familie, fie acasă, fie cu ajutorul unui vraci. Procesul începe imediat ce fetele ajung la pubertate – pentru unele, asta înseamnă chiar și opt ani. Consecințele acestui obicei pot fi dezastruoase pentru sănătatea victimei, care dezvoltă de obicei chisturi, cancer la sân sau probleme de alăptare, pe lângă problemele psihologice asociate cu această practică. Potrivit unui raport GIZ, una din zece fete cameruneze cade victimă tradiției călcării sânilor.

Fotograful francez Gildas Paré a călătorit recent în Camerun ca să fotografieze aceste victime și să le noteze poveștile. Am stat de vorbă cu el despre lucrările lui și despre acest act de mutilare tradițional.

VICE: Inițial erai fotograf culinar. Ce te-a făcut să vrei să fotografiezi aceste portrete?
Gildas Paré: Am vrut să lucrez la ceva mai personal și mă interesau subiectele despre feminitate. Am fost surprins să aflu că subiectul călcării sânilor e documentat atât de puțin. După niște cercetări, am descoperit că un jurnalist, Kirk Bayama, filma un documentar despre această situație. L-am contactat și, câteva luni mai târziu, am mers în Camerun împreună.

Poți să-mi explici această practică?
Ideea e că, dacă nu-ți cresc sânii, bărbații nu vor fi atrași de tine. Mamele o fac cu speranța că fetele nu vor rămâne însărcinate și își vor continua studiile. Dacă nimeni nu e atras de ele, nu se vor căsători devreme.

Publicitate

Spatulă de lemn care a fost folosită pentru călcarea sânilor.

Cum funcționează?
De obicei începe când fata are opt sau nouă ani. Familia îi înfășoară strâns bandaje elastice în jurul pieptului. De obicei noaptea, dar uneori și ziua. O altă tehnică e masarea sânilor cu instrumente fierbinți. Ei presupun că dacă obiectele sunt fierbinți, căldura va topi grăsimea din sâni, ceea ce e o aberație. Folosesc pentru acest proces diverse instrumente, spatule, linguri sau pietre. Majoritatea obiectelor aparțin mamelor sau bunicilor.

Toate femeile pozează cu pieptul gol. A fost ușor să le convingi să facă asta?
Deloc, a fost foarte dificil. La prima noastră întâlnire cu RENATA – ONG-ul pentru drepturile femeilor care ne-a ajutat – una dintre victime ne-a zis imediat că e imposibil. „Le poți fotografia fie fața, fie sânii, dar nu amândouă. Nu vor fi niciodată de acord", mi-a zis. Le-am zis că dacă o facem așa, nu va avea rost. O femeie îmbrăcată n-ar avea același impact. Am avut discuții îndelungate pe tema asta și până la urmă au fost de acord cu mine. Au înțeles care era perspectiva mea – nu una sexual, ci una intimă și onestă.

De la început te-ai gândit că ar trebui să pozeze topless, nu?
Bineînțeles. Altfel n-ar fi o confruntare atât de directă cu publicul. Sânii au un impact puternic asupra oamenilor.

Ce fel de relație au femeile astea cu corpul lor?
Suferă în fiecare zi. Nu suportă să poarte costume de baie, așa că nu merg la plajă. Le e greu să se dezbrace în fața iubitului – asta dacă au iubit. Poate că durerea fizică slăbește, dar traumele psihologice rămân. Majoritatea nu mai vor să le atingă cineva sânii vreodată.

Publicitate

„Toată lumea îți zice să nu țipi, că e pentru binele tău. Încă n-am avut curajul să vorbesc despre asta cu copiii mei. Acum trei zile, fiul meu m-a întrebat: „Mami, tu de ce ai sânii mici?" I-am zis că nu știu. Am și o fetiță de șase ani. Dar nu sunt pregătită să vorbesc despre asta. Mi-ar fi plăcut să alăptez un viitor președinte." – Carole N, 28 de ani.

Titlul proiectului tău e Visul plastic. De ce?
Pentru că toate aceste femei își doresc cu disperare operații estetice. Vor să câștige suficienți bani cât să-și permită operații la sâni. Ar vrea să poată purta rochii drăguțe, să se simtă bine în pielea lor. Dar deocamdată, preferă să se ascundă. E foarte trist.

Când am fost în Camerun, avea multe preconcepții: Credeam că o să găsesc niște femei cu multe cicatrici pe corp. Dar până la urmă, cel mai mult am vorbit cu ele despre rănile psihologice. Am fost copleșit.

Ce poveste te-a mișcat în mod deosebit?
Fiecare poveste a fost puternică. Chiar dacă rănile nu se văd, pe dinăuntru femeile sunt dărâmate. Una dintre femei a suferit mult: A fost călcată cu o spatulă, apoi cu o piatră, apoi a fost violată și măritată cu un bărbat fără să i se ceară consimțământul. A făcut un copil când avea doar 14 ani.

În Camerun, e nasol dacă nu-ți poți alăpta copilul. Nu se găsesc biberoane și lapte pentru bebeluși. Cum fata nu reușea să alăpteze, au pus furnici veninoase s-o înțepe ca să-i stimuleze producția de lapte. E o poveste groaznică.

Care e următorul pas în acest proiect?
Acum caut un loc unde să expun aceste portrete. Acum sunt în negocieri cu o galerie. Și vreau să mă întorc în Camerun să mai fac niște portrete.

Găsești lucrările lui Gildas pe site-ul lui. Vezi mai jos mai multe fotografii din proiect.

Urmărește VICE pe Facebook

„Când au început să-mi crească sânii, toată lumea a început să vorbească despre asta. Vecinii, prietenele mamei, bătrânii. Vorbeau atât de mult încât a început să-mi fie rușine. Până la urmă, mama a hotărât să-mi calce sânii. „Dacă nu-i călcăm, vor atrage bărbații. Și știm că asta înseamnă sarcini nedorite", așa mi-a zis. Mi-a spus că trebuie să-i ucidem. Mi-a pus pietre fierbinți pe sânul drept, apoi pe cel stâng. Și tot așa, săptămâni la rând. Cred că avea intenții bune. Dar sânii sunt un semn de feminitate și frumusețe. Iar ai mei sunt flasci acum. Nu au pic de elasticitate." – Carole B., 28 de ani.

Și sâmburii sunt folosiți pentru călcare. Femeile îi încălzesc și îi freacă de piept.

„Aveam opt ani când mi-a zis mama: ‚Ia dă-ți bluza jos. Deja ai sâni? Când o fată de vârsta ta are sâni, bărbații se uită la ea.' Nu am înțeles ce voia să-mi facă. În fiecare zi, uneori și de câte trei ori pe zi, îmi apăsa sânii cu o spatulă fierbinte. Îmi zicea că e spre binele meu. Era un coșmar. Am observat mă masa degeaba, sânii continuau să crească. Când și-a dat seama că nu funcționează, a început să folosească o piatră. Era un iad. Simțeam că-mi arde tot corpul. Un consilier psihologic cu care am vorbit a încercat s-o convingă pe mama să se oprească. M-am bucurat, am crezut că o să scap. Dar a continuat – de data asta cu sâmburi calzi. Mă tot masa și mă freca obsesiv. N-am mai suportat, mi-am strâns lucrurile și m-am mutat imediat la mătușa mea. Uneori, încerc să înțeleg acțiunile mamei. Mă doar atât de tare când mă uit în oglindă." – Doriane, 19 ani.

„Sânii au început să mi se dezvolte, în sfârșit, la vârsta de 18 ani. Înainte de asta, băieții nu erau atrași de corpul meu. Mă simțeam foarte prost din cauza asta. Bunica a început să-mi distrugă sânii când aveam 12 ani. Încercam în fiecare dimineață să fug de ea, dar mă prindea mereu. Alți copii mergeau la școală, eu eram masată cu o piatră fierbinte. A făcut asta de două ori pe zi timp de un an. E natural să ai sâni, e uman. Când nu-i aveam, mă simțeam ca un băiat." – Agnès, 32 de ani.

„Când văd un mojar, îmi amintesc de durerile copilăriei. Aceeași piatră pe care oamenii o folosesc ca să zdrobească condimente a fost folosită să-mi zdrobească frumusețea feminină. Sânii au început să-mi crească la vârsta de zece ani, iar familia mea a crezut că masajul e soluția. Când am împlinit 16 ani și am rămas însărcinată, sânii s-au și înnegrit. Îmi curgea din ei un lichid negru de câte ori voiam să alăptez. Mi-e greu să-mi amintesc de perioada aceea. Am hotărât s-o uit și să fac tot posibilul ca să combat violența împotriva femeilor." – Cathy, 27 de ani.

„În fiecare dimineață, înainte să merg la școală, mama mă obligă să ridic bluza, ca să-i arăt că port bandajul. Au trecut doi ani deja și ea tot mă verifică zilnic. E umilitor. Aș vrea să înceteze. Când o să mă fac mare, vreau să fiu avocată sau pianistă. Sper că bandajul ăsta mă va ajuta să-mi continui studiile." – Cindy, 14 ani.

Bandaj elastic folosit pentru stoparea creșterii sânilor.

Publicitate

Furnici veninoase folosite pentru stimularea producției de lapte.

„Era mama mea, așa că trebuia s-o ascult când mă chema. Chiar dacă fugeam, tot mă prindea. Mă prindea înainte de culcare și dimineața și începea să mă maseze. Găsea ea o cae mereu. Oricât plângeam, continua s-o facă. Simțeam că mă înjunghie. Acum a murit. N-am înțeles niciodată ce a fost în capul ei – dacă avea impresia că mă ajută sau mă pedepsește. Vărul meu m-a violat când aveam 13 ani și am rămas însărcinată. Trebuia să produc lapte, dar nu mai aveam sâni. Am încercat cu furnicile. Când te înțeapă, ți se umflă sânii și se presupune că treaba asta încurajează producția de lapte. Am avut trei copii și n-am reușit să-i alăptez. Furnicile n-au ajutat la nimic." – Emmanuelle, 23 de ani.

„Mama mă trezea noaptea să-mi verifice elasticul din jurul pieptului. Ziua mă masa cu o spatulă, un băț de mojar sau o piatră. Durea îngrozitor. Am tot rugat-o să se oprească și până la urmă m-a lăsat în pce. Dar după călcare, sânii mi-au crescut foarte repede. Îmi era rușine. Voiam să-i ascund. Oamenii de pe stradă urlau după mine din cauza sânilor. Pe la douăzeci de ani, sânii au început să mi se lase, ca cei ai unei femei de 50 de ani. Mi-e jenă să mă dezbrac în fața oamenilor. Uneori țin bluza pe mine când fac sex cu iubitul. Mi-e ciudă pe mama." – Gaëlle, 26 de ani.

Elastic improvizat pentru sâni.

„Uneori nu pot să respir din cauză că elasticul e foarte strâmt. Mă sperie. Îl port de un an. Îmi ține cald și transpir și fac coșuri sub el. Nu înțeleg de ce îmi face mama asta. " – Manuella, 9 ani.

Băț de mojar.

„Mama mi-a zis că sânii mei o să atragă bărbații. Așa că a adus un vraci. El a luat un cuțit, mi-a tăiat sânii pe rând și a aspirat conținutul lor cu un aspirator. Mi-a zis: 'Dacă nu faci asta, oamenii o să creadă că ești prostituată. ' Am leșinat de la durere. A durat zile în șir să mă vindec. Sânii sunt un dar de la Dumnezeu. " – Lisette, 34 de ani.

Piatră pentru călcarea sânilor.

O femeie vraci.