Cum e să câștigi mii de euro de pe urma morților

Te poți alege cu câștiguri frumoase de pe urma industriei morții. În Olanda, înmormântările costă în medie 7 500 de euro. Din ăștia, 1 500 de euro îi revin directorului de pompe funebre. Bonus: Nu trebuie să ai o diplomă ca să lucrezi în domeniu.

Având în vedere salariul, costurile de început și promisiunea unui flux continuu de muncă, nu e de mirare că trezește interesul. Numărul firmelor de pompe funebre aproape că s-a dublat în Olanda în ultimul deceniu, din o mie în 2007 la 1 900 la începutul lui 2018. Și asta înainte de pandemie.

Și-n România, firmele de pompe funebre au bătut un record, în 2018 era o afacere de 1,3 miliarde de lei, cu peste 800 de companii.

Deși majoritatea directorilor de pompe funebre refuză să-și spună prețurile, Merel Westermann, de 52 de ani, a fost fericită să dea din casă. Am vorbit cu ea în cimitirul Zorgvlied din Amsterdam.

VICE: Bună, Merel. Cum ai intrat în afacerea cu înmormântări?
Merel Westermann: În urmă cu 17 ani cel mai bun prieten al meu a murit. Înmormântarea lui a fost clasică: trei boxe, trei melodii, după care cafea și prăjituri. Nu a fost nimic special. În perioada aia lucram la un cabinet de moașe. Am renunțat la job. Voiam să ajut familiile care și-au pierdut pe cineva drag, în loc de cele care așteptau un copil.

Ce presupune jobul tău?
E ca și cum ai organiza o nuntă. Am grijă de tot: invitația trimisă rudelor, publicarea necrologului în ziar, locul, mâncare, îmbălsămare, muzica, etc.. Familia nu mai trebuie să facă nimic. Primesc și facturile pentru ei. La final, familia se alege cu un bon unde sunt trecute toate cheltuielile plus taxele mele. E o sumă undeva între 2 500 și opt mii de euro.

Ce scoruri ai?
Am un pachet all inclusive. Pentru că-mi ia între 18 și 25 de ore, cer 1 850 fără taxe. Dacă-i ceva mai mic, cer jumătate, iar dacă înmormântarea e mai fițoasă, iau mai mult. În medie, lucrez cu 50 până la 60 de familii pe an, adică una pe săptămână.

Deci ar veni 7 400 de euro fără taxe. E un salariu lunar frumușel.
Da, e bun. Dar plătesc multe taxe. Plus că angajez și freelanceri ca să mă ajute o dată pe lună. Ei primesc între o mie și 1 100 de euro din cei 1 850. Restul îmi rămâne mie, ceea ce un venit decent. În final, câștig între 2 500 și 3 000 de euro pe lună.

Ce cheltuieli ai?
Dau 350 de euro pe lună pe birou. Am și o mașină și propriul furgon mortuar: un Mercedes 1977. Costurile pentru întreținerea ultimului vehicul ajung undeva pe la o sută de euro pe lună, la care se adaugă locul de parcare. Pentru că mi s-ar părea ciudat să o am în fața casei. Parcarea e 650 de euro pe lună. Mai sunt și materialele de care am nevoie pentru a păstra corpurile la rece și prezentabile pentru înmormântări. Precum și un abonament la o revistă specializată pe acest domeniu. Am investit și-n cărți de condoleanțe, papetărie și un site frumos care trebuie actualizat din când în când.

Cum te găsesc clienții?
De obicei prin recomandări, majoritatea de la persoane care au fost la înmormântările organizate de mine. Am o groază de prieteni și cunoștințe care mă ajută.

Mai scazi din preț dacă-i vorba de cineva drag?
Da, ofer o reducere de 50% celor pe care-i știu personal. În cazurile astea, lucrez și mai mult.

Ce se întâmplă când oamenii nu-și permit?
Dacă stau prost cu banii, le cer doar jumătate. Și îi ajut să găsească opțiuni mai ieftine. Am făcut recent o îmormântare pentru o familie pe un buget redus. Am adus un cort imens, iar invitații au stat pe fân. Prăjiturile și coșciugul au fost făcute în casă. A costat puțin, dar tot a fost special.

Cum te simți știind că faci bani de pe urma morților?
Am grijă de familii, nu de morți. Să fie clar: dacă oamenii chiar n-au destui bani, n-am nicio problemă să le cer mai puțin. Sunt acolo să-i ajut, nu să profit de ei.

Ai vreun plan pentru propria ta înmormântare?
Mi-ar plăcea să fie în aer liber, cu un foc de tabără. Nu vreau un coșciug, mi-ar plăcea să fiu învelită în țesături. Mă tentează ideea unei îmormântări hippie. Dar realitatea e că înmormântările sunt mai degrabă pentru cei rămași în viață, așa că îmi voi lăsa prietenii și familia să decidă.

Mulțumesc, Merel.

Articolul a apărut inițial în VICE Nl.