De când sunt model de nuduri am ajuns să-mi iubesc corpul

În New York tocmai se făcea ziuă, iar Sonia Parecadan se pregătea să se dezbrace pentru cea mai extremă ședință foto la care participase vreodată – una care urma să aibă loc chiar pe străzile orașului.

Deși femeile au voie să meargă topless pe stradă în New York din 1992, nuditatea în public rămâne o zonă gri. Legea statului New York protejează nuditatea dacă e vorba de exprimare artistică, dar Parecadan și fotograful ei și-au luat anumite măsuri de precauție.

Au ales să facă ședința dimineața devreme, într-un loc situat la distanță de orice școală, ca să nu aibă probleme cu legea. „Eram într-un spațiu public și simțeam privirile oamenilor pe mine și recunosc că mi-a fost un pic frică”, mi-a povestit modelul nud în vârstă de 35 de ani. „Totuși, majoritatea oamenilor au trecut pe lângă noi fără să clipească și și-au văzut de ale lor.”

Parecadan, un model de origine indiană din San Francisco, s-a obișnuit ca trecătorii să se holbeze la ea. Cum e una dintre puținele modele de culoare care are curajul să facă fotografie nud, s-a confruntat cu judecățile multora.

„În India sunt 1,2 miliarde de oameni, dar numai câteva modele nud. Înainte îmi era jenă de trăsăturile mele tipic indiene, cum ar fi nasul mare și sânii enormi, dar, în timp, am realizat că tocmai lucrurile care te fac diferit sau unic sunt cele care te fac o persoană interesantă”, a zis ea.

Parecadan pozează nud de peste zece ani cu pseudonimul Devi sau GooglyMonstor. Are peste trei sute de mii de followeri pe Instagram și un cont de Patreon. Pozează și pentru studenți la artă, și pentru fotografi care îi suprapun corpul gol peste peisaje uimitoare sau îi cer să își contorsioneze trupul în forme abstracte. De la străzile aglomerate din New York până la ghețarii din Islanda și câmpiile californiene, Parecadan a fost goală peste tot, cu mândrie.

Dar mi-a povestit că nu i-a fost ușor să își cultive încrederea pe care o are azi.

Copilul unor imigranți din San Francisco, Parecadan s-a confruntat adesea cu rasismul. Părinții ei au imigrat în State din Kerala, sudul Indiei, iar ea a fost singura elevă indiană din școala ei. M-am simțit ostracizată în copilărie și adolescență. Aveam ADHD (tulburare de deficit de atenție) și eram ciudata aia pe care nu o plăceau băieții. Îmi amintesc că la grădiniță aveam o colegă din Sri Lanka și copiii ziceau că e sora mea. Uneori mi s-a zis că sunt murdară sau urâtă din cauza culorii pielii.

Din acest motiv, Parecadan a crescut cu o rușine internalizată care i-a afectat mult stima de sine.

„Vin dintr-o cultură pe care oamenii o consideră înapoiată, iar asta te traumatizează când ești mic. Am reușit să scap de rușinea asta abia când am mers la facultate.”

Parecadan a făcut Universitatea din California, Davis, unde a întâlnit mai mulți colegi de origine asiatică. Până la urmă, a început să se simtă integrată. „Am avut cursuri despre cultura asiatică și am învățat despre rasismul internalizat. Mi s-a părut incredibil. Așa am reușit să mă dezvăț și de standardele de frumusețe care mă făceau să îmi urăsc corpul sau culoarea pielii.”

Cunoașterea altor persoane care arătau ca ea și înțelegerea rasismului sistemic înrădăcinat în societate au ajutat-o enorm pe Parecadan să-și crească încrederea în sine. Și încă atât de mult încât, după absolvire, s-a apucat de modeling.

„Aveam 22 de ani în timpul crizei financiare din 2008, așa că am început să îmi caut de lucru pe Craigslist. Întotdeauna mă atrăsese ideea de modeling, așa că am zis să încerc. Dar prima ședință a fost nașpa, cu un fotograf care m-a pus să mă îmbrac mai sexy decât voiam și nu mi-a respectat limitele.”

Cum era tânără pe atunci și nu înțelegea cum funcționează industria, Parecadan s-a lăsat convinsă de fotograf să facă fotografii nud, deși se simțea inconfortabil. „Nu cred că a publicat vreodată fotografiile, cred că era doar un pervers care a vrut să mă vadă goală. A fost o experiență proastă și m-a făcut să nu mai vreau să fac asta vreodată.”

A renunțat la modeling și s-a apucat să învețe să facă masaj terapeutic. I-a luat trei ani până și-a făcut din nou curaj să fie în fața unui aparat foto.

Ieșeam cu un tip pasionat de fotografie și am hotărât să încercăm o ședință de fotografie nud. „Inițial am ezitat, dar după ce am început a venit de la sine. Încă nu-mi plăceam corpul, dar nici nu mai simțeam nevoia să îl ascund. Am realizat că nu e nevoie să fii perfectă ca să fii frumoasă.”

Ședința foto a eliberat-o pe Parecadan de toate inhibițiile și complexele. De atunci n-a mai avut nicio frică.

„Fotografia nud m-a ajutat să înțeleg ce e interesant la corpul meu dincolo de stereotipuri”, a explicat ea și a adăugat că a fost un mod de a scăpa de nesiguranțe. „Sunt atâtea lucruri care fac un corp să fie cool, minunat sau ciudat, care nu au legătură cu sex appeal-ul. Vezi în fotografii cât de mișto arată cutele de pe burtă, cum se schimbă corpul în funcție de lumină. Și realizezi că e ok să ai vergeturi sau sânii lăsați pentru că toate astea spun o poveste despre corpul tău.”

Parecadan spune că această artă îi permite să trăiască în prezent. „Am ADHD, dar când pozez, reușesc să fiu super concentrată. Trăiesc total momentul. E ca o meditație.”

Deși pe Parecadan a ajutat-o modelingul să se regăsească și să aibă încredere în ea, de multe ori oamenii o fetișizează sau o obiectifică.

„În India, sunt considerată o nimfomană sau exhibiționistă. Înainte aveam pseudonimul Dakini, dar l-am schimbat după ce sute de site-uri porno indiene au început să-mi fure fotografiile și videoclipurile și să le posteze cu titluri de genul Curva indiană îți arată tot”, a zis ea.

Deși unii membri ai familiei știu că pozează nud, nu discută de obicei despre asta. „Le zic că sunt model și de obicei le arăt fotografii de la sesiuni non-nud sau reclame, pentru că fac și din astea.”

„Părinții mei au înțeles că ce fac eu e artă și o exprimare a sinelui. Am discutat cu tata despre asta, despre cum nuditatea e foarte prezentă în sculpturile și picturile indiene”, a zis ea.

Dar reacția familiei nu înseamnă nimic pe lângă reacțiile grosolane ale bărbaților la fotografiile ei.

„Internetul e un iad nihilist și, din păcate, majoritatea followerilor mei sunt bărbați indieni perverși și dubioși.” Mulți îi scriu și îi cer direct să facă sex cu ei. „Proiectează pe mine dorințele lor și mă consideră o tipă boemă sau perversă. Cam nouăzeci la sută dintre mesajele pe care le primesc au conținut explicit și majoritatea mă obiectifică în diverse moduri, de parcă nu aș fi o ființă umană complexă. Dar încerc să îi ignor și consider chestia asta un experiment social.”

Din păcate, pe lângă obiectificarea din mediul online, se mai confruntă și cu câte un fotograf pervers din când în când.

„Majoritatea fotografilor cu care am lucrat sunt oameni remarcabili, dar am dat și peste câțiva dubioși de-a lungul carierei, mai ales la început.” Odată, s-a întâlnit cu un fotograf care nu avea nimic în portofoliu. „Voia să port lenjerie sexy și ciorapi plasă. Am acceptat, dar apoi a propus să îi apară și mâna lui în fotografii, apoi să îi pun mâna pe penis. Evident că am refuzat și am renunțat la proiect.”

Dar, deși se luptă cu o industrie perversă care o obiectifică, Parecadan continuă să inspire femei din toată lumea.

„Am primit multe mesaje de la femei care mi-au zis că se simt mai confortabil în corpul lor pentru că au văzut în fotografii un corp care seamănă cu al lor. Iar asta mă bucură enorm, pentru că m-ar fi ajutat mult, când eram mică, să văd că există astfel de femei curajoase.”