Fashion

Am vorbit cu tipa care-ți face hainele mai cool decât ultima fiță Gucci cu Jeni, Coca sau Rodica

La o adică le poți pune și peste logourile brandurilor, ca să nu mai fii un panou publicitar mergător.
Alina Marinescu patch-uri nuduri femei, moda ilustratoare romania
Alina și lucrările ei sexy. Imagini din arhiva sa

O activistă a boicotat show-ul Louis Vuitton din Săptămâna Modei de la Paris și a defilat pe podium cu o pancartă pe care scria „Supraconsum = Extincție”. Și, cumva, n-a zis rău, nu? Nu cred că e cazul să-ți reamintesc că trăim într-o epocă a consumerismului, în care a ajuns să ți se pară normal să schimbi hainele ca pe șosete odată ce te plictisești de ele sau pentru că e un nou trend pe val. 

Publicitate

Fast fashion-ul e nociv, iar marile case de modă nu sunt nici ele un exemplu de sustenabilitate. Lansează colecții peste colecții, de parcă de asta ar depinde soarta omenirii, și e cunoscut faptul că ard majoritatea hainelor pe care le fac, ca să păstreze ideea de exclusivitate. În contextul ăsta, nu-i de mirare că magazinele de haine vintage au prins avânt în ultimii ani și a devenit cool să-ți iei la un preț rezonabil ceva ce a mai fost purtat înainte sau să personalizezi ce ai deja în șifonier. 

Am făcut toată introducerea asta ca să-ți arăt cum poți să transformi o jachetă banală, un sacou sau un palton într-un statement piece. Poți să apelezi la patch-uri – da, bucățelele alea de material în tot felul de forme, culori și modele, ornate cu brizbriz-uri, sclipici sau nu, care-ți schimbă total o haină. 

Aici intră în schemă Alina Marinescu, o artistă vizuală din București pe care-o știi probabil mai ales pentru ilustrațiile ei. Ea a lansat recent o colecție de patch-uri cu femei în ipostaze sexi, care-n mod cert îți vor atrage atenția, dar și pe cea a celor din jur, dacă alegi să le porți. Așa că am vorbit cu ea despre noua ei îndeletnicire și ce a vrut să transmită cu „modelele” sale.

„Mi-am făcut timp să-mi dezvolt fanteziile vizuale”

Alina are 32 de ani și a studiat Grafica la UNArte în Capitală, dar mereu și-a dorit să exploreze și alte zone din afara tehnicilor tradiționale învățate la școală. I-ar fi plăcut să ilustreze cărți, dar n-a reușit să pătrundă în lumea asta, așa că a ajuns să facă ilustrație editorială și apoi comercială. Undeva prin 2019 a început să simtă nevoia de a avea mai multă libertate creativă, să găsească un echilibru între proiectele pentru diverși clienți și cele personale. „Mi-am făcut timp să-mi dezvolt fanteziile vizuale și așa am ajuns să cos”, explică ea.

Publicitate

Muncește la un patch în jur de două zile, în funcție de cât de mult vrea să accesorizeze personajul creat. Începe cu o schiță, apoi umple zonele mari cu diferite culori de lână, cu niște ace speciale care introduc lâna în materialul textil. Urmează umbrele și luminile, iar la final coase mărgelele.

Alina Marinescu patch-uri nuduri femei, moda ilustratoare romania

Schițele de la care pornește Alina

Alina povestește că s-a gândit să facă patch-uri pentru că și-a dorit să-și transpună ilustrațiile și în alt mediu decât digital sau pe hârtie. Îi place să meșterească, să combine tehnici sau materiale, așa că într-o zi și-a cusut o fată pe o jachetă. A căutat apoi și o tehnică care să-i permită să facă asta mai rapid decât cusutul cu ață. „Așa am ajuns la felting, adică filtuit. Cred că aveam în cap de câțiva ani ideea unei colecții, dar s-a schimbat mult până a ajuns la forma asta”, adaugă artista. 

Practic, după ce și-a cusut jacheta și a postat-o pe Instagram, foarte mulți i-au scris că vor s-o cumpere. Însă, pentru că a durat foarte mult s-o facă și oricum i-ar fi fost imposibil să o reproducă, Alina s-a gândit să lucreze patch-uri individuale, care să fie mai accesibile ca timp și ca preț. De la gând la concret a trecut aproape un an, iar rezultatul final îl poți vedea (și cumpăra) aici.

Alina Marinescu patch-uri nuduri femei, moda ilustratoare romania

Jacheta de la care a pornit totul

Femei senzuale, inspirate de cunoscutele Alinei

Alina și-a dorit să creeze produse care să te facă să zâmbești, pentru că ei îi place să râdă. Patch-urile nu au un mesaj foarte deep, spune ea, ci au pornit pur și simplu din dorința de a ilustra fete roz senzuale, petrecărețe și misterioase, care se simt bine în corpul lor. „M-am gândit să le exagerez, să te surprindă, și le-am dus spre kitsch, accesorizându-le cu mărgele și paiete”, completează ea. 

Alina Marinescu patch-uri nuduri femei, moda ilustratoare romania
Publicitate
Alina Marinescu patch-uri nuduri femei, moda ilustratoare romania
Alina Marinescu patch-uri nuduri femei, moda ilustratoare romania
Alina Marinescu patch-uri nuduri femei, moda ilustratoare romania

I-a plăcut foarte mult ideea de femei stăpâne pe sexualitatea lor și care inspiră empowerment. Nu și-a propus în mod special să facă doar femei, dar crede că s-a întâmplat așa pentru că are la îndemână tot timpul corpul feminin și, dacă are vreun dubiu legat de o poziție anume, poate să-și pozeze. Însă, pe viitor, adaugă artista, i-ar plăcea să coasă și băieți, dar și grupuri de oameni.

Pentru că e lucrat manual, fiecare patch e diferit, ca și cum fetele ar avea personalități și vieți diferite. Majoritatea, spune Alina, sunt inspirate de femeile din viața ei. 

„Discuțiile din grupul meu sunt foarte libere, putem vorbi despre orice subiect fără pudoare. Asta nu-nseamnă că stăm între noi cu tocuri și portjartiere, ci că felul în care sunt îmbrăcate personajele e mai mult o metaforă pentru atitudinea relaxată pe care o avem față de orice subiect. Așa mi-am permis să mă inspir din relația cu prietenele mele și să le am ca punct de plecare când am început să ilustrez gagicile astea”, explică Alina. Ele au și nume: Jeni, Stela sau Geanina sunt câteva dintre ele. „M-am gândit că ar fi amuzant să le dau nume românești, care să le contureze cumva personalitatea și povestea.”

Alina Marinescu patch-uri nuduri femei, moda ilustratoare romania

Detaliu al unuia dintre patch-uri

Alina nu are așteptări anume de la colecția asta. A făcut patch-urile, în primul rând, să-i placă ei, apoi a început să le vândă online ca să vadă dacă ar exista public pentru așa ceva. Își dă seama că nu sunt chiar pentru toată lumea. „Mi-ar plăcea să fie purtate de oameni care găsesc bucurie în ele”, conchide ea.