Oamenii străzii din Timișoara mi-au zis cum sunt bătuți de Poliția Locală

UPDATE: Am primit răspuns de la Poliția Locală Timișoara, care mi-a confirmat că în ultima perioadă s-au intensificat ridicările oamenilor străzii, pentru că „agresează trecătorii și le creează disconfort". Am primit și confirmarea oficială că ei nu sunt arestați, ci sunt ridicați pentru identificare, verificare și monitorizare, că beau și că fac mizerie, „scopul final fiind acela de a fi reintegrați". Mie nu-mi este încă suficient de clar care e strategia orașului în sensul ăsta. Dar, la fel cum știu că dacă ești om al străzii nu ești automat rău, știu și că există zone în care infracționalitatea este mai ridicată, acolo unde ei își fac veacul. Problema e că reintegrarea nu începe cu bătaie.

Săptămânile trecute am văzut la Dreptul la Oraș că s-ar fi dat ordin ca oamenii străzii din Timișoara să fie arestați. Ca să te scutesc de câteva minute petrecute pe-un text penal, o publicație locală afirma că Robu ar fi dat SMS pentru alungarea lor din centru. De la altă publicație, aflam că săptămâna trecută poliția s-a dus pe un teren de la periferia orașului, ca să identifice și să izgonească niște nomazi cu șatra. Ba, mai mult, „cei șase au fost amendați, iar proprietarul terenului a fost somat să îi gonească de pe pământul lui".

M-a pufnit râsul. Ideea e următoarea, ca să nu-mi dai cu parul în cap din start: nu toți oamenii fără adăpost sunt agresivi, cerșetori sau hoți; în timp ce alții sunt parte din rețele interlope, ca alea pe care le-ai văzut în Filantropica lui Nae Caranfil. Acum, eu vorbesc despre oamenii ăia, dintr-o categorie vulnerabilă, de care autoritățile vor să scape de ochii lumii, fără o soluție reală. Să fie frumos și curat în centru, cum îi șade bine unei capitale culturale europene.

Am vrut să aflu ce poți rezolva, cu adevărat, dacă iei la secție niște prăpădiți, dintre care mulți n-au nici acte de identitate, și care este scopul pe termen lung al acestei acțiuni, așa că am început să dau niște telefoane.

Am vorbit, prima dată, cu Andreea Andrei, unul dintre membrii Dreptul la Oraș, adică oamenii ăia care dau din coate pentru a publica revista oamenilor străzii. Ea mi-a zis că nu cunoaște pe niciunul dintre cei arestați, dar că procedura asta a Poliției Locale Timișoara (PLT) e una cunoscută demult de oamenii străzii. Iar, în opinia ei, motivul e clar intimidarea, nu rezolvarea problemei de fond, pentru că la genul ăsta de intervenții polițiștii patrulează cartierele „cu o dubă cu numere de PLT, care chiar dacă nu-i o mașină clasică, cu însemne ale Poliției, tot te prinzi că ei sunt".

Andreea mi-a mai zis că au tratat problema asta și într-unul dintre interviurile apărute în revista Strada. Lucian, unul dintre oamenii fără adăpost ai Timișoarei, a povestit despre cum a fost agresat de organele de forță, pentru că ruga oamenii să-i cedeze fisele de cinzeci de bani de la cărucioarele supermarketurilor.

Am vrut, apoi, să vorbesc cu Poliția Locală să aflu esența poveștii. Eram curios dacă, într-adevăr, ordinul a fost primit de la Robu sau cineva din Consiliul Local, care sunt principalele motive care duc la arestarea acestor indivizi, unde sunt duși sau ce efect au aresturile. Mi s-a făcut legătura la biroul de presă, dar n-am prins pe nimeni, deoarece „colegul e pe teren, așa că vă rugăm să trimiteți întrebările pe mail". Clasic.

Încă aștept răspunsul din partea lor, deși au trecut mai bine de două săptămâni.

Zilele următoare m-am dus pe la Primărie pentru a afla ce plan pe termen lung are administrația, legat de această situație. De la biroul de presă mi s-a sugerat să vorbesc cu Marius Murariu, de la Centrului Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost. El mi-a explicat că Poliția Locală nu poate să facă arestări, pentru că asta nu intră în atribuțiile lor.

„Atunci cum de îi pot lua și duce la secție?", am întrebat.

Marius Murariu mi-a spus opinia lui. Nemodificată genetic:

Eram confuz. Deci, Poliția Locală poate să te ia la secție și să te identifice, dar asta nu se numește arestare. Atunci am întrebat dacă asta înseamnă că se pot face rețineri. Aflu că nu, doar Inspectoratul Județean de Poliție poate. În cazul ăsta, am fost interesat ce presupune faptul că Poliția Locală face acțiuni de filaj.

„Sigur că ei intră în contact cu persoane fără adăpost. Asta pentru că în mare măsură, cerșetorii ăștia violenți, care sar pe tine la masă, când ești la terasă sau așa, mare parte din ei sunt persoane fără adăpost."

Mi s-a părut ciudat răspunsul, dar am întrebat despre șatra din Sălaj, gonită din câmp. Murariu mi-a răspuns că într-un fel e normal ca protecția socială să implice, pe lângă partea umană, și o parte de buget. „Și-atunci, mie mi se pare firesc ca banii să-i cheltuim pe oamenii noștri".

Am încercat să-mi dau seama exact ce vrea să spună Murariu, dar mi-a rămas gândul la cazurile de „cerșetori violenți care sar pe tine la masă, la terasă". Așa că am vrut să-i cunosc pe oamenii ăștia. Câteva seri mai târziu, m-am dus în zona Pieței 700, pentru a încerca să-i găsesc pe cei care dorm sub stele și pentru care bătaia de la Poliție e un lucru banal. Așa i-am întâlnit pe câțiva dintre ei, care au vrut să discute cu mine, deși atunci ne-am văzut pentru prima dată. Singura lor doleanță a fost să nu-i dăm cu fotografie frontală la ziar.

În timp ce ne jucam cu haita lor de câini, Adi, cu dizabilități fizice vizibile, și nepotul lui mi-au povestit cum îl trezeau polițiștii locali cu pumni și picioare.

Geo, un tip mai corpolent care doarme cu ei, adaugă:

Situația nu e la fel tot timpul, însă. Nepotul îmi mărturisește că, dacă cel în uniformă te știe, atunci nu te ia așa tare. „Da' dacă nu mai vor să stăm pe stradă, unde să mergem? Să ne deie locuință, dacă nu ne vor aici."

Adi îmi zice că atunci când te ia, te duce în celălalt capăt al orașului, la sediul Poliției Locale.

Îmi povestește despre „data aia când au fost unșpe inși pe noi, cu bâte de beisbol."

Geo și cu nepotu' merg la muncă, dar cu Adi „ce să faci, că uite' și tu la el cum arată. Mai cerșește, îți dai seama." N-are nici certificat de handicap, dar ar vrea, pentru pensie. Îi întreb despre hoții de buzunare, dar îmi zice că n-au legătură cu ei.

Adi a fost și afară, peste granițe, unde - zice el - polițiștii nu-l agresează. „Da' cât poți să stai? Tot ți-e dor de-a' tăi, de-acasă". Îi rog pe băieți să-mi dea un procent de polițiști care nu-i agresează și-i tratează totuși ca niște oameni. „Patru-cinci la sută. Care poate ne mai dau și țigări sau cafea", îmi zic.

„Da' asta numai după ce stau să vorbească cu noi, așa cum ați făcut voi acuma.".

*Numele oamenilor străzii au fost schimbate pentru siguranța lor.