Money Stories

Am întrebat tineri români cum plănuiesc să-și cumpere o casă

Tineri români mi-au povestit cum îi disciplinează faptul că pun bani deoparte pentru un avans la casă.
FB Group Cover 5 Photos Montage

Știu că o să începi să-mi spui povestea aia cu legatul la cap cu un credit pe 30 de ani, dar, fii sincer, oricum plănuiești să locuiești undeva în următorii ani. Iar dacă te gândești la chirie, dă un search să vezi cât mai e o chirie la garsonieră în București. S-au scumpit așa tare încât nu mai poți face miștourile legate de Cluj, că au cam ajuns la același preț. 

Așa că, ideea de a-și cumpăra un loc al lor le surâde tot mai mult tinerilor. N-o să te mint, și în capul meu a apărut ideea asta de ceva vreme. Un apartament acolo, nici prea mare nici prea mic, în apropiere de un parc. Pe care să-l aranjez cum vreau, în care să țin un cățel, să mâzgălesc și pereții dacă-mi vine. Ce vis frumos! 

Publicitate

Dacă nici ție nu ți-a lăsat vreo rudă moștenire un apartament, te gândești la fel ca mine la un credit bancar. Evident, economisești cât economisești și vrei un credit cât mai mic. Aici intervine ING, banca aia asumată, care poate să-ți dea un credit ipotecar. ING are acum o ofertă, 5Fix de la ING, valabilă până pe 15 octombrie, prin intermediul căreia poți să ai cinci ani dobândă fixă între 5,99% și 7,49%, aprobare financiară pe loc și curs valutar preferențial dacă vânzătorul vrea în euro. De asemenea, beneficiezi și de zero comisioane pentru analiza dosarului (față de 900 de lei cât ar fi normal). Plus de asta, ce mi se pare mie cool e că poți să faci o simulare a creditului ipotecar aici. Să vezi ce dobândă poți avea, cum sunt ratele și să aplici.

Iar eu, ca să te motivez să te pui pe treabă, am vorbit cu șase tineri despre ce fac ei ca să-și cumpere un apartament sau casă în viitor, care e planul de bătaie, la ce se abțin și ce-i motivează să facă asta. Poate așa te gândești și tu să nu mai cumperi al zecelea tricou la fel, ci să pui bani deoparte pentru casa ta. 

Ioana, 26 ani, jurist 

Ioana 2.jpg


VICE: De unde ți-a venit dorința să-ți cumperi apartament? 
Ioana:
Cicăleala părinților și poate cumva și chestia asta împământenită în mintea românilor, să fie proprietari. Probabil dacă nu erau ai mei și partenerul meu cu ideea că trebuie să fie casa pe numele tău, n-aș fi avut nicio problemă să stau în chirie toată viața.

Publicitate

Dar mă motivează și ideea că o să am un apartament al meu, unul pe care pot să-l mobilez și modific cum am chef, să strâng bani. Plus, gândul că nu mai dau o sumă de bani pe lună unui om random, ca să am un acoperiș deasupra capului, dar cu care nu rămân la final. 

Ce-ai vrea să îți cumperi? 
Un apartament cu trei camere, probabil în următorii cinci ani. Aș vrea să fie undeva în sectorul 3, preferabil Dristor. 

Care e planul să faci asta?
Să strângem un avans considerabil. Poate 20% din valoarea totală, iar mai apoi să aplicăm pentru un credit. Am înțeles că e mai avantajos să nu-ți iei cu Prima casă, deși e supermarketat și de pe TikTok am învățat cum să mai reduci perioada creditului. Dar o să mă interesez mai mult. 

E mai greu cu economisitul, într-adevăr. Planul e bun în teorie. Eu încerc să pun deoparte câte o mie de lei pe lună, însă nu întotdeauna îmi iese. 

Care sunt fricile tale când vine vorba despre asta?
Cred că mi se pare destul de greu să găsești un loc sută la sută foolproof. Nu mă tentează să cumpăr un apartament nou, deci mi-e frică că n-am destule opțiuni să aleg dintre cele deja construite să fie și cât de cât decente. Plus ideea de a avea un credit. E un angajament pe zeci de ani și, evident, orice monedă în care îl iei poate să fluctueze. 

Dar care sunt piedicile pe care le ai când vine vorba de a economisi bani?
Muntele sunt eu. Adică eu sunt obstacolul din calea mea. Abia am început să fac banii mei de câțiva ani și am dorința nebună de a face acum tot ce nu puteam face înainte. De exemplu, să plec în vacanțe, să-mi cumpăr orice am chef și să ies în oraș. Că acum și ieșitul în oraș e un lux. 

Publicitate

Ce-ai învățat și poate ar fi folositor pentru ceilalți? 
Câteodată o să mai iei din banii puși deoparte, dar e ok. It’s just part of life, important e sa o iei de la capăt luna viitoare.

Marian, 33 ani, jurnalist

frames-for-your-heart-MyeOnGcibCQ-unsplash.jpg

VICE: Ce te-a motivat să-ți cumperi apartament?
Marian:
Aș vrea să am un loc al meu, în care să mă simt cu adevărat confortabil. După multe chirii, airbnb și hoteluri pe care le-am tot schimbat, mi-aș dori un loc să mă simt ca acasă. Plus că imobiliarele reprezintă una dintre cele mai stabile piețe din România. În maximum trei ani, aș vrea să am un apartament cu două sau trei camere în București. 

Cum plănuiești să-l cumperi? 
Dacă nu voi reuși să strâng suficienți bani în ăștia trei ani, ceea ce este foarte probabil, voi încerca să accesez un credit. Dar să fie pe o perioadă cât mai scurtă de timp. 

Și care e planul de a economisi bani în timpul ăsta? 
Mi-am luat mai multe job-uri. Sunt pe bază de colaborare implicat în cinci proiecte. Iar banii din al doilea cel mai bine plătit încerc să îi păstrez într-un cont separat, de care să nu mă ating decât în situații de urgență. Uneori mai pun și bani extra, alteori sunt nevoit să apelez și la fondul respectiv, pentru că, oricât de mult îți planifici, tot apar lucruri neprevăzute care necesită și bani, nu doar timp și implicare. Nu vreau nici să-mi stric tinerețea din cauza faptului că strâng bani. Îmi doresc să funcționeze ambele sisteme în universul meu. 

Publicitate

Cam cât reușești să pui deoparte pe lună?
Minimum 2000 lei este ținta, dar în lunile mai profitabile reușesc să pun și câte 5000. 

Care e cea mai mare frică a ta când vine vorba de a cumpăra un apartament?
Mi-e frică să nu-mi iau țeapă. Adică să cumpăr ceva ce n-o să-mi placă după aia, eventual pentru că am fost păcălit prea ușor de zonă sau chestii circumstanțiale. Urmăresc deja piața imobiliarelor de ceva timp și încerc să învăț de ce sunt anumite diferențe de prețuri între două apartamente similare, care ar fi beneficiile pentru o zonă sau alta și alte lucruri de tipul ăsta. O altă teamă e legată de faptul că nu e suficient să strângi bani ca să cumperi apartament, pentru că de multe ori mai necesită și multe alte cheltuieli extra, gen mobilă.

Și care sunt piedicile când vine vorba de a economisi?
Nu sunt deloc genul de persoană care să facă economie, să-și înfrâneze anumite dorințe doar pentru a pune bani deoparte. Îmi place să nu duc lipsă de nimic din ce-mi doresc, iar prin asta îmi vine cel mai greu să nu mă ating deloc de fondul pentru apartament.

Există lucruri de la care te abții acum? 
La început nu erau, dar cumva, cu trecerea timpului, au venit natural. De exemplu, am suficient de multe haine încât să se îmbrace trei bărbați. Și mă trezeam frecvent interesat să cumpăr și mai multe. Iar astea da, le-am temperat pe parcurs. 

Publicitate

Știu că e foarte dificil uneori, dar e bine să eviți cumpăratul impulsiv. Așa o să triezi ce-ți dorești și vei lua doar ceea ce-ți trebuie cu adevărat. Eram genul care își cumpăra chestii de care se plictisea foarte rapid. De ceva timp, dacă văd ceva ce cred că-mi place sau am nevoie, mai iau o zi, două, de pauză după care îmi dau seama dacă chiar merită sau reprezintă o necesitate. 

Ce-ai învățat pe propria piele și ar putea ajuta alți oameni? 
Să strângi bani pentru un apartament e o cursă de tip maraton, așa că îți trebuie foarte multă răbdare. Îți vine să o iei razna uneori când vezi diferența între cât ai reușit să strângi și ritmul accelerat de creștere a prețurilor de pe piață. Dar dacă te-ai panicat, nu rezolvi absolut nimic. 

Asta am învățat pe propria piele, pentru că devine foarte frustrant la un moment dat să vezi că de banii pe care i-ai strâns abia poți să cumperi un coteț. Iar asta te poate duce către anumite investiții nesigure tocmai pentru a grăbi procesul. Am trecut prin asta, iar dacă încerci să grăbești nenatural strânsul banilor, nu-ți folosește la nimic, ci dimpotrivă, mai tare te ține pe loc.

Raluca, 27 ani, consultant 

Raluca.jpg

VICE: De unde ai dorința de a achiziționa un apartament?
Raluca:
Noi, românii, creștem cu mentalitatea de a avea proprietatea noastră ca s-o lăsăm moștenire. Dar dincolo de asta, m-a prins dorința de a avea un acoperiș deasupra capului care să-mi ofere siguranță și confort. Să-mi aparțină și să mi se potrivească în totalitate. 

Publicitate

Îmi doresc să-mi construiesc un viitor și vreau ca eu și cei dragi să avem ce ne dorim. Cred că trebuie să începi să construiești până în 30, ca la 50 să ai o fundație pe care te poți baza. 

Ce fel de apartament îți dorești?
M-am atașat destul de mult de București în timpul facultății și am rămas cu dorința să locuiesc aici, deși iau în considerare și orașele mici care nu sunt la o distanță mare. Aș vrea un apartament cu trei camere sau o casă. Iar ca perioadă de timp, realist cred că voi putea undeva în zece ani. 

Care e planul tău de a realiza asta? 
Să economisesc lunar și să prioritizez asta. Mă folosesc de produse financiare de investiție care au o clasă de risc redusă și un profit cât de cât constant și încerc să mă educ din punct de vedere financiar cât pot de mult. În prezent, reușesc să pun deoparte pentru asta doar cinci sute de lei pe lună. Am început cu mai puțin și cresc gradual. 

Există lucruri de la care te abții ca să-ți îndeplinești obiectivul? 
Bineînțeles! Am ajuns la un proces de conștientizare a ce am cu adevărat nevoie. Înainte să-mi cumpăr o rochie la reducere, mă întreb dacă chiar am nevoie de ea. Iar de cele mai multe ori concluzionez că nu îmi trebuie și e doar iluzia că îmi place și că e la reducere.

Ți-a spus cineva că ești prea tânără să faci asta?
De o mie de ori! Replici ca „ești tânără, nu te gândi la case, faci un credit pe la 35 de ani” sau „în loc să te distrezi și să-ți trăiești tinerețea, tu vrei case”. Mulți nu-și planifică financiar viitorul, pentru că le lipsește educația financiară și ei cred că dacă faci asta, îți ratezi tinerețea. Din punctul meu de vedere, nu e așa. Îmi demonstrez zilnic singură că o bună planificare și organizare mă ajută să le bifez pe toate. 

Publicitate

Ce-ai învățat pe propria piele și ar putea ajuta alți oameni?
Când economisești bani pentru un apartament, e important să o faci constant. Educă-te din punct  de vedere financiar și cere ajutorul celor care știu mai multe pe partea asta. Nu ține banii la ciorap. Avem destule instrumente care sunt mai updatate și mai avantajoase. Eu am învățat că, fără o planificare și un research constant, e foarte ușor să pici în capcane nefavorabile.

Albert, 23 ani, Support Agent 

Albert 1.jpg

VICE: Ce dorești să-ți cumperi și ce te motivează să faci asta?
Albert:
Mă motivează să fac asta faptul că, în loc să dau banii la chirie, mai bine mai pun câteva sute de lei în plus, iar la ceva timp rămân cu imobilul. Vreau să am ceva al meu și să nu mai merg din chirie în chirie. Nu mai vreau să pierd timpul ca să caut ceva și pe urmă să depind de alți proprietari. Îmi doresc un apartament cu două-trei camere anul viitor. Aș prefera în Drumul Taberei, dar țin cont și de alte variante în funcție de preț. 

Care e planul de bătălie când vine vorba de cumpărat și economisit?
La cumpărat cel mai probabil voi face împrumut la bancă. Iar când vine vorba de economisit, plănuiesc să scad pe cât de mult posibil cheltuielile inutile. Adică numărul de comenzi de mâncare și țigările. Pun deoparte undeva la o mie-două mii de lei, în funcție de lună. 

Ce frici și piedici ai când vine vorba de asta? 
Ca piedică, singura care o vedeam până acum era inflația care era în continuă creștere. Acum că s-a mai stabilizat, este puțin mai ușor. Iar ca frică, gândul că oricând poate crește dobânda foarte mult. 

Publicitate

Ce sfaturi ai pentru un tânăr care ar vrea să facă pasul ăsta?
Să înceapă să nu mai cumpere prostii de care nu are neapărată nevoie. Dacă gătești în casă e mai sănătos pentru tine, dar și pentru portofel.

Vlad, 25 ani, bar supervisor 

elena-popova-uWWkRDS_XuU-unsplash.jpg

VICE: Ce plănuiești să-ți cumperi?
Vlad:
Aș vrea o casă cu două-trei dormitoare anul viitor. 

Ce te-a motivat să faci asta?
Am văzut-o ca pe o oportunitate de a avea bani puși deoparte fără să fie devalorizați în timp. Și gândul că o să am un loc al meu, pe care să-l fac cum îmi doresc, mă motivează să strâng bani. Gândul că ai mereu un loc sigur unde te poți duce e liniștitor. 

Care e planul tău de a achiziționa? 
Considerând ce se întâmplă în lume, aștept venirea recesiunii și căderea pieței imobiliare. Și pun un range de 20-25% din salariu deoparte pentru asta. Iar apoi, din diferite side hustles adaug on top. Ajung în medie să pun undeva la peste o mie de lire pe lună. 

Care sunt fricile tale când vine vorba de a cumpăra o locuință? 
Singura frică pe care o am este să nu o cumpar într-un moment nefavorabil.

Ți-a spus cineva că ești prea tânăr să faci asta?
Mereu există oameni care critică, indiferent de decizia luată. Nu mi-a spus nimeni că sunt prea tânăr, dar am primit mixed feedback când venea vorba despre asta. Vreo doi mi-au spus că e o idee proastă din cauza perioadei în care ne aflăm, iar alții au spus „sună bine, îți țin pumnii!”. 

Publicitate

Ce-ai învățat pe propria piele și-ar putea ajuta alți oameni?
Pentru mine a fost un exercițiu bun de a mă disciplina financiar. Orice tip de obiectiv mare precum ăsta te poate ajuta să te maturizezi. Fiecare trebuie să decidă cât de important e acel lucru pentru el, iar apoi, orice alt aspect și plăcere din viață se așază după acel obiectiv.

Iar ca tips and tricks, e important să faci o analiză a obiceiurilor tale financiare. Pe ce cheltui tu banii, cât de mulți, cât de des. Eu unul am realizat că dădeam bani pe atât de multe lucruri inutile. Adică la fiecare ieșire din casă mergeam la magazin pentru un snack și ceva de băut, mâncam zilnic în oraș, taxi, două-trei cafele pe zi. 

Carmen, 24 ani, Graphic Designer 

roselyn-tirado-cqAX2wlK-Yw-unsplash.jpg

VICE: Ce v-a motivat pe tine și soțul tău să luați decizia să vă construiți o casă? 
Carmen:
Am vrea ca fetița noastră să crească într-un mediu cât mai organic și sănătos. Să aibă confort și sustenabilitate alimentară. 

Care e planul vostru de a construi casa și de a economisi bani pentru asta?
Am cumpărat terenul acum doi ani. Anul trecut am construit gardul. Iar anul ăsta casa la roșu pe care planificăm s-o finisăm din primăvară. Anul trecut am obținut capitalul nostru principal din vânzarea a două apartamente. Banii i-am depozitat în bancă, într-un cont care ne-a dat o dobândă anuală destul de bună. La ăștia se adaugă și veniturile lunare din ce lucrează fiecare. 

Aproximativ ce sumă de bani reușiți să puneți deoparte pe lună? 
Nu prea punem deoparte lunar. Casa fiind în construcție, investim tot ce am putea pune deoparte în asta momentan. Undeva la patru mii de lei lunar.

Care sunt fricile tale când vine vorba de a construi o locuință? 
Am avut multe mai ales în etapele preliminarii, legate de autorizații mai ales și hidroizolația casei. Am făcut studiul geotehnic și am aflat că solul e făcut preponderent din argilă în zona aia. Asta înseamnă că nu drenează apa așa bine și la ploi puternice sau când se topește zăpada, suntem la risc pentru inundații, umezeală și implicit mucegai.  

Dar, greul aproape a trecut. Sper să fie și acoperișul bine și după urmează instalația electrică. Dar prin astea am trecut deja la renovarea apartamentului în care am stat. Deci nu mai am așa multe frici.

Ce te motivează să strângi bani? 
Să știu că, dacă nu investesc lunar în casă, stăm pe loc pe partea asta. 

Există lucruri de la care te abții ca să-ți îndeplinești acest obiectiv? 
Păi nu prea investesc în lucruri extravagante oricum, trăiesc okay cu ceea ce am deja în majoritatea cazurilor.

Ce-ai învățat pe propria piele și-ar putea ajuta alți oameni? 
Depozitele cu dobânzi anuale sunt super, mai ales când ai o sumă mare. Dar chiar dacă nu, și cele cu dobândă lunară cu reinvestiție automată sunt bune. Un venit pasiv se poate face și dintr-un împrumut cu care să achiziționezi o garsonieră, cabană sau ceva pe care să o pui la închiriat. Să pui chiria într-un depozit și să plătești împrumutul cu dobânda obținută lunar din depozitul chiriei.

După ce am explorat toate persepectivele astea, din diverse domenii, despre cum își plănuiesc oamenii casa viitorului, îmi dau seama că mai am un pic de lucru la disciplină. Cert e că majoritatea mi-au spus că totul s-a așezat din momentul în care și-au pus în minte obiectivul, deci chiar și o joacă cu un calculator de credit ipotecar, cât bei cafeaua la muncă, poate fi un început bun spre casa visurilor tale.