FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Tipul ăsta a supraviețuit unui urs grizzly care l-a atacat de două ori în aceeași zi

După ce animalul a mușcat de câteva ori din el, tipul a reușit să scape abia când s-a răstogolit și s-a prefăcut mort.

După cum știi deja din The Revenant sau din Into the Wilds sau din filmul în care James Franco și-a mâncat propriul braț sau ceva de genul, Mama Natură poate să transforme o activitate în aer liber într-un coșmar absolut oribil. Chiar weekendul trecut, natura a fost extrem de crudă cu un munțoman din Montana care s-a chinuit să supraviețuiască în fața atacurilor unui urs, la câteva minute distanță unul de altul, după cum a scris Montana Standard.

Publicitate

Todd Orr mergea sâmbătă prin Madison Range din Montana, în căutarea unor locuri de vânat, când l-a atacat un urs grizzly. După ce animalul a mușcat de câteva ori din Orr, tipul a reușit să-l dea jos de pe el abia când s-a răstogolit și s-a prefăcut mort. Apoi a încercat să se întoarcă la mașina lui, aflată la o distanță de trei mile, plin de sânge și rănit, înainte ca același urs să apară după zece minute și să-l atace din nou.

„Viața o suge grav într-o țară plină de urși", a zis bărbatul ăla de 50 de ani într-un clip filmat la câteva minute după atac. „M-a prins ca lumea. Nici nu știu ce am sub șapcă", a zis el, înainte să arate la cameră umărul plin de sânge și ce a mai rămas din brațul lui stâng.

Orr a reușit să ajungă la mașina lui și să conducă 17 mile până la cel mai apropiat spital, unde doctorii i-au cusut rănile timp de opt ore, înainte să-l trimită acasă luni.

„Cred că s-a descurcat de minune în situația asta, dar a avut ghinionul să dea de un urs care nu era prea fericit de prezența, însă a trăit ca să spună povestea", a declarat șeriful din Madison County Roger Thompson pentru Standard. „Cred că ar trebui să-și ia un bilet la lotto acum."

Urmărește VICE pe Facebook