FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cât erai la protest, parlamentarii români au suspendat legea votului prin corespondenţă

UDMR este principalul beneficiar al amânării asteia, pentru că, în momentul de faţă se confruntă cu un deficit de votanţi.
Fotografie de Mircea Topoleanu

În timp ce tu şi alţi 25 de mii de oameni eraţi ocupaţi să protestaţi în frig împotriva sistemului corupt, câteva zeci de parlamentari au avut grijă să suspende legea care permitea românilor din diaspora să voteze prin corespondenţă. Pentru că pot.

Toţi parlamentarii UDMR, plus încă 31 de tovarăşi de-ai lor din PSD, UNPR şi ALDE au contestat, ieri, la Curtea Constiţională a României (CCR), o lege pe care Senatul o adoptase în urmă cu doar o lună, care le-ar fi permis românilor din străinătate să voteze prin intermediul serviciilor poştale la alegerile parlamentare de anul viitor. Dacă ar fi fost implementată la timp, evident, şi nu ar fi fost întârziată de nişte parlamentari care se simţeau ameninţaţi de votul diasporei.

Publicitate

Pentru a respecta recomandările Comisiei de la Veneția, orice modificare a legii electorale trebuie făcută cu mai mult de un an de la data organizării alegerilor. Dar parlamentarii cu pricina au avut grijă să-şi plaseze contestaţia strategic în aşa fel încât CCR să fie obligată să o analizeze abia pe 18 noiembrie. Ceea ce înseamnă că legea risca să nu intre în vigoare la timp pentru alegerile parlamentare din 2016.

Prin mişcarea asta, partidele contestatare au reuşit să câştige timp şi pot acum să mizeze pe o proastă organizare a votului în străinătate, cum s-a întâmplat mai mereu în ultimii ani, şi pe o influenţă redusă a votului diasporei.

UDMR este principalul beneficiar al amânării asteia, pentru că, în momentul de faţă se confruntă cu un deficit de votanţi. Până acum zece ani, UDMR număra 7% din voturile românilor şi intra constant în Parlamentul României. Dar, în prezent, populaţia maghiară este tot mai îmbătrânită şi tot mai puţină şi din ce în ce mai mulţi etnici maghiari emigrează în Ungaria. În plus, la fel ca în cazul întregii populaţii a României, tot mai puţină lume iese la vot, inclusiv din rândul maghiarilor, cu atât mai mult cu cât maghiarii au emigrat şi nu mai sunt interesaţi de politica din România.

Dacă UDMR nu reuşea să întârzie implementarea legii, risca să rămână pe din afară la alegerile de anul următor, pentru că existau şanse foarte mari să nu atingă pragul electoral de 5% necesar pentru intrarea în Parlament. Acum că i-a reuşit mişcarea, UDMR şi-a mai câştigat patru ani în legislativ.

Mulţumim, UDMR, pentru că faci lumea un loc mai bun pentru tine şi mai de căcat pentru toţi românii din străinătate care încearcă să-şi exercite drepturile fundamentale şi nu pot.

Urmăreşte VICE pe Facebook:

Citeşte mai multe subiecte la zi:
Transmitem LIVE de la protestele #Colectiv
Manifest pentru protestele #Colectiv
Victimele de la Colectiv n-au fost ucise de incendiu, ci de nepăsare, prostie și ipocrizie
Cum au dat jandarmii bastoanele pe flori și lumânări la marșul comemorării