Am sărbătorit Ziua Națională la un concert de muzică ușoară, ca să-nțeleg ce e un patriot adevărat

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Am sărbătorit Ziua Națională la un concert de muzică ușoară, ca să-nțeleg ce e un patriot adevărat

„Ani de liceu / Cu emoții la română / Scumpii ani de liceu / Când la mate dai de greu".

Asta e tipa care le-a luat mințile părinților tăi. Fotografii de Dragoș Hanciu

Nu am fost niciodată un mare patriot. OK, mă ridic din pat dacă ne invadează cineva, dar nu am un steag lângă parabolică. Nu mi-o frec la picturi cu Ștefan Cel Mare. Nu am donat pentru Cumințenia Pământului. Ai prins faza. În consecință, mi se rupe de 1 decembrie. Nu am nevoie de un pretext ca să mănânc mici și să beau bere. Oricum fac asta într-o zi obișnuită de miercuri. Și nu mă omor nici după tancuri și alte arme care sunt prezentate la parada anuală, pentru că simbolizează iubirea de țară, I guess.

Publicitate

Dar anul acesta am decis să fac ceva în spiritul zilei naționale. Am mers la un concert Stela Enache, un etalon al muzicii pop românești. Mă rog, a fost cândva pe vremea lui Ceaușescu. Era tipa pe care se spărgeau ai tăi în timpul sesiunilor îndelungate de strângere a mâinilor în discotecă. Stela Enache e cunoscută și pentru faptul că a cântat piesa „Ani de liceu", care a făcut generații întregi de elevi și profesori să plângă. Muzică ușoară pe naiba, drăcia aia are o încărcătură emoțională grea.

Concertul propriu-zis a fost meh. A cântat destul de puțin, nu mai mult de o oră. Probabil pentru că a intrat pe scenă cam la miezul nopții. Nu mai poți să stai noaptea târziu după o vârstă. O să vezi și tu. În plus, tipa a băgat la playback în prostie. Nu există scuză pentru treaba asta. Dar m-am simțit super bine datorită atmosferei. Oamenii erau super happy să audă „Extemporal la dirigenție", „Ce-i iubirea" și, evident, „Ani de liceu", cu toate că erau cântate semi-live.

După cântare, Stela a plecat cu florile primite de la public și i-a lăsat pe băieții de la Discotecă la pupitru, care au sărbătorit și patru ani de la primul show. Sper să o mai țină cu party-urile pentru că after-ul a fost exact ce trebuie. De multă vreme nu m-am simțit așa bine la un eveniment. Se pare că a fost un sentiment comun:

Toată lumea a intrat să o vadă pe Stela Enache. Chiar și oamenii de la securitate.

Stela Enache e pentru toate vârstele. Nu a fost singura tipă înaintată în vârstă care a stat până târziu.

Muzică din anii 80, public din 2016. În pula mea de telefoane.

Oare așa va trebui să mă îmbrac și eu dacă vreau să ajung patriot? Sper că nu.

Așa ceva mai merge.

Cine a zis că românul e leneș? Când unii se distrează alții muncesc. Nici nu a așteptat să se termine party-ul ca să dea cu mătura.

Când doi se ceartă, al treilea zbiară în extaz. Al patrulea se uită cu dezgust la toată faza.

Era frig afară, nu te gândi la prosti.

Românul patriot numărul trei. Ăsta are cea mai nealcoșe pălărie dintre toți.

Valoarea la vedere. Șmecherii știu care-i treaba.

Aș vrea să spun că suferă tipul. Așa pare la prima vedere. Dar dacă mă uit mai bine mă îndoiesc că-l deranjează situația.

O scurtă pauză să ne reîncărcăm bateriile.

Gânditorul în versiunea autohtonă. Auguste Rodin ar fi fost mândru. Habar nu am la ce-i stătea capul. Probabil la tăierea porcului, ca orice patriot român.

Românul bea până pică sub masă și apoi continuă. E diferența dintre noi și multe alte popoare.

Atunci când toți flăcăii tăi au ieșit la țigară și te gândești să te apuci de băuturile lor pe care le-au lăsat în urmă.

Headbang pe Animal X. Tipa e și vopsită în cap pe filmul lui Șopârlă. Sau Vierme. Sau Hienă.