Tipa asta îți arată latura mai puțin știută a unei autopsii

Babette subliniază că toate desenele sunt fictive. Oamenii desenați nu există. 

Nu prea există frumusețe în moarte. Gura căscată și necunoscutul gol sunt suficient de ciudate încât să dea fiori. Dar ce lasă moartea în urmă nu este nici asta neapărat plăcut: bucăți de carne fără viață care putrezesc în timp. Cu toate astea, belgianca Babette van Rafelghem vede frumusețe în ceea ce o persoană obișnuită găsește prea greu de înfruntat: în mațe, schelete și sângele coagulat de sub piele. 

Babette, în vârstă de 26 de ani, este asistentă în formare ca medic legist în Belgia. Ca muncă, investighează oamenii care au murit în circumstanțe suspecte și leziunile fizice ale victimelor în viață în numele sistemului justiție. Îmi spune că există o diferență între modul în care lucrează patologii în Belgia și în Olanda. În Olanda, un medic legist examinează corpul la fața locului, după care un patolog legist analizează cadavrul într-un laborator. În Belgia, însă, patologul face totul: merge la locul unde a fost găsit cadavrul, examinează corpul și uneori merge la spital să examineze oamenii care au fost uciși cu violență. 

Pe lângă jobul de patolog legist, Babette este și artistă. Face desene inspirate de ce întâlnește la autopsii și ce vede la muncă: de la oameni tăiați la fetuși născuți morți. Am vorbit cu ea despre munca ei ca patolog, desenele pe care le creează și frumusețea unui corp decedat. 

VICE: Sunt puțini oameni în profesia ta. În 2018 erau 15 în toată Belgia, iar în Olanda sunt și mai puțini. Ai știut mereu că asta vrei să faci?
Babette: Nu chiar. Am studiat medicina timp de șase ani, iar la cursuri se vorbește foarte puțin despre patologia criminalistică. În Belgia, pregătirea asta nu a fost recunoscută foarte mult timp ca o specializare separată, iar în Ghent, unde am studiat eu, nu puteai să te specializezi în domeniul ăsta înainte. Deci nu a fost o opțiune realistă până nu am văzut că era posibil în Antwerp. Am devenit imediat stagiar acolo. 

Și ți-a plăcut imediat?
Da. Motivul pentru care am ales să studiez medicina a venit din fascinația pentru corpul uman, în special aspectul vizual. La autopsii ne apropiem de anatomia ființei umane, vedem fiecare detaliu al corpului. Când am început ca medic legist, mi s-a permis să examinez un cadavru proaspăt pentru prima oară - înainte de asta am avut parte numai de corpuri preparate, tratate cu formol (un conservant folosit pentru conservarea cadavrelor). M-am obișnuit destul de rapid. Îți dai seama destul de repede dacă poți face față profesiei ăsteia sau nu.

Cum decurge o autopsie?
Urmezi un plan pas cu pas. Întâi ne uităm la ce vedem la exterior. Apoi investigăm intern amănunțit: nu este cazul dacă, de exemplu, cauza morții ține de creier, atunci nu investigăm restul corpului. Mai întâi tăiem spatele și examinăm măduva spinării, apoi craniul și creierul. După aceea deschidem pieptul și abdomenul și examinăm separat toate organele. Chiar investigăm totul. Îmi place să văd cum corpul uman este din nou și din nou pus la loc, și mi se pare foarte interesant să investighez ce cauzează moartea cuiva. 

Este desenul o modalitate prin care îți faci munca mai suportabilă?
Desenez din același motiv pentru care îmi iubesc munca: mi se pare interesant corpul uman. Nu înseamnă că o fac ca să procesez ce am văzut. Întotdeauna mi-a plăcut să desenez. Fac desene medicale de mai mult timp decât fac jobul ăsta. Acum am făcut o schimbare de la desenele medicale la cele de medicină legală. Când desenezi corpul uman o faci și abstract. Acea urâțenie oribilă a morții este atunci omisă.

(Textul continuă sub imagine)

Ai făcut și o serie de desene pentru The Dead Talk, o carte scrisă de profesorul tău, Werner Jacobs. Unul dintre desene arată spatele unui cadavru. Ce vedem aici?
În timpul unei autopsii, tăiem mereu întâi spatele. Astfel putem verifica dacă există sângerări la mușchii spatelui. Ne uităm și la vertebrele cervicale ca să vedem dacă sunt rupte sau nu. Apoi, prin vertebrele cervicale ne uităm la măduva spinării. Dacă există sânge acolo, putem observa orice urmă de traumatism sau inflamații. De asemenea, putem vedea dacă cineva a avut o tulburare musculară, cum ar fi scleroza laterală amiotrofică. Trebuie să vezi asta la microscop. Apoi coasem din nou spatele, după cum se poate vedea în desen. O astfel de imagine mi se pare foarte puternică vizual. Este o imagine pe care o recunoaștem întotdeauna ca medici legiști. Găurile pe care le vezi sunt canalele de scurgere ale mesei de autopsie. Umezim întotdeauna cadavrele ca să le curățăm și tot lichidul care se eliberează este drenat prin aceste găuri.

Desenul ăsta cu un fetus este probabil cel mai înfiorător dintre toate.
Da, rareori avem fetuși la autopsie. Dar uneori se întîmplă ca o mamă să fi făcut un avort spontan și să dorească să investigheze dacă a fost comisă o eroare medicală. Din punct de vedere tehnic este foarte complicat să cercetăm asta: sunt foarte mici și nu sunt dezvoltați în totalitate. Folosim mereu unealta de măsurare care apare în desen ca să fotografiem apoi corpul cu ea lângă, ca să avem mereu datele disponibile când ne uităm la imagini. Aceste fotografii sunt făcute de către poliție și apoi folosite ca dovezi. Prin urmare, poliția este în permanență lângă tine în timpul anchetei. 

Filmele îți dau impresia că un medic legist stă singur noaptea cu căștile pe urechi examinând cadavrele. Este un sâmbure de adevăr în asta?
Haha, nu. Sunt mereu o mulțime de oameni prezenți la o asemenea examinare. Sunt oricum o mulțime de neclarități în privința muncii mele. De exemplu, oamenii nu știu că un patolog legist în Belgia examinează și oamenii vii. De exemplu, câteodată suntem chemați să examinăm o persoană care a fost abuzată sau violată. Am primit recent sarcina de a merge la un alt spital și apoi am fost întâmpinată cu replica: „dar, doctore, persoana aia nu e deloc moartă!”.

Toată lumea din desenele tale este clar moartă. Ce vedem în acest desen cu un craniu?
Este un craniu cu o rană de glonț. Curbura de deasupra fisurii craniului este tipică pentru o plagă prin armă de foc. În calitate de patolog legist, măsor diametrul leziunii, fiindcă astfel pot determina cu ce calibru a fost împușcată persoana respectivă. Deși nu văd aproape niciodată un craniu fără „carne”, se întâmplă ca persoana să fie descoperită abia când e deja într-o stare de descompunere, și apoi văd mai mult dintr-un craniu. Se mai întâmplă și ca cineva să descopere un craniu în propria grădină. Trebuie să investigăm ce s-a întâmplat cu persoana aia și dacă craniul chiar aparține unui om. Mai investigăm și dacă craniul este recent sau mai vechi de 30 de ani.

În alt desen e un cap plin de numere. Care este scopul lor?
Dacă sunt răni pe corpul cuiva trebuie să le numerotăm. Așa este ușor să facem referire la ce cercetăm. De exemplu, dacă cineva are 15 lovituri prin înjunghiere, este dificil să descriem unde se află toate aceste răni. Cu numerele devine mult mai clar. Într-un alt desen o să vezi semnul „M5” lângă un schelet, care este un semn că ăsta e al cincilea corp care a fost găsit în acel loc.

Și dinții apar mai des în desenele tale.
Da, într-o autopsie dinții pot fi foarte importanți pentru identificarea victimei, mai ales dacă nu avem multe alte informații. Dacă dintele este plombat sau extras, îți poți da deja seama cine ar putea fi acea persoană. Poți să deduci multe și din cât de bine au fost îngrijiți dinții: ce statut a avut persoana și cât de în vârstă ar fi putut să fie. 

Nu desenezi doar cadavre, ci și doctorii care fac examinarea.
Da, mereu mi-a plăcut să desenez acea interacțiune dintre corpul uman și acțiunile medicale. În timpul stagiului de chirurgie, uneori trebuia doar să stau pe un scaun și să privesc. Desigur că asta este destul de plictisitor, așa că am început să schițez. 

Te confrunți cu moartea zilnic. Ți-a schimbat percepția despre ea?
Moartea nu este prea frumoasă, dar ce este frumos? Câteodată corpul sau o bucată din el nu are nimic frumos, dar pentru mine e impresionant. Încerc să procesez asta în desene: frumusețea corpului și moartea. Mă ajută și la muncă să văd frumusețea dintr-un cadavru. Un corp în descompunere nu este frumos și nu miroase prea bine, dar uneori conține anumite culori pe care îmi place să le folosesc în arta mea. În orice caz, nu are sens să te axezi în mod constant pe latura îngrozitoare a morții, nu ajuți pe nimeni cu asta.

Poți vedea mai multe desene și informații pe site-ul lui Babette.

Articolul a apărut inițial în VICE Olanda.