Am un magazin în Ferentari și astea-s poveștile oamenilor care i-au trecut pragul

Să ai un magazin în Ferentari este foarte mișto. De ce? Pentru că afli întotdeauna pe cine a luat garda, care fată a rămas gravidă și n-are bărbat, de ce o bate Xulescu pe nevastă-sa, mai ales când se îmbibă în alcool etc. Îți intră în magazin tot felul de oameni, așa că mi-am format ochiul de-a lungul timpului: știu care-i curvă, dar d-aia, de Zețari, știu cine se droghează, după ochi și atitudine, știu care-s polițiști în civil pentru că-i vedeam pe ăștia panicați pe aici. Uneori, chiar și fără să fi făcut ceva ilegal, doar așa, din instinct.

Acum ceva timp, intră în magazin o fostă amică cu care am crescut. O să-i spun Carmen, ca să nu afectez integritatea nimănui. Râdea de unul și îi zicea: „Haha, săracule, cumperi suc la doi lei". Apoi, după ce-ai ieșit ăla din magazin, se întoarce la mine și-mi spune, așa, în figuri:

„Dă și mie, Geanino, te rog mult, un 3 în 1 fără 50 de bani."

Carmen era ursăreasă, dar era frumușică foc, mereu se vopsea roșcat și nu se ștergea ca lumea de zici că avea capul spart, mă speria când o vedeam așa și uneori o mai luam eu și o stergeam. Carmen avea un băiat, Mario, de vreo 11 ani, care era cam sonat, mereu îl trimitea mă-sa să cumpere pâine și el cerea înghețată, suc, ce voia el. Îți dai seama că-l rupea cu bătaia acasă, că de obicei ăia erau ultimii bani.

Altădată îi era rău lui Carmen și a chemat Salvarea, a zis și ea că are copil ca lumea și îi zice:

Carmen era cu unul, de ieșise recent de la Jilava, și odată îl întreb pe Mario: „A ieșit tac-tu de la pârnaie? La care el: „Daaa, dar dacă mai intră la pârnaie o dată, iau eu pedeapsa în locul lui". 11 ani are Mario, dar vorba aia, sângele apă nu se face.

Carmen asta era și tare în gură, o mințise mă-sa că erau ele neam cu un clan și își luase grade. Se lua de toate fetele de pe aici, de pe la bloc. Le dădea și interdicții să nu mai treacă prin fața scării noastre. Se credea un fel de Sile Cămătaru, nebuna. Bărba-su era o putoare, nu voia la muncă, că zicea că el vrea să meargă să îl caute pe Dan Bursuc, să se facă lăutar, și nici pe copilul ăla sonat nu îl mai lăsa la școală, că zicea că vrea să își facă formație cu el. Să fie ca Ionuț Cercel și Petrică Cercel. Carmen, când îl auzea că vorbea la lume de planurile lui, îi veneau spumele și striga pe toată Aleea:

„Prafu' să se aleagă de tine, noi n-aveam bani de pâine și tu vrei să te faci lăutar? Du-te în chilu' lu' Oancea la mătura, lăutar vrei, zici că ai avea și vreun talent. Huuă, pârlitule!"

Așa îl înjura Carmen a mea mereu pe bărba-su. Cum el nu voia la muncă, venise ea odată la mine și imi zice:

„Să mor în cancer, m-am angajat." M-am mirat în sinea mea, dar totuși am întrebat-o unde. La care ea: „Fă, sunt OSTESĂ". Mă uitam așa și zic: „Ce ești?". Și femeia: „Ostesă, fă! N-ai auzit și tu? Numai astea, femeile bine, sunt ostese. Și Loredana Chivu a fost". Până la urmă, am înțeles. Carmen a mea voia să spună: hostess.

Oricum nu o angajaseră, au ținut-o vreo două seri, apoi i-au zis că o sună, cum n-au sunat-o, s-a dus Carmen a mea în Centrul Vechi și să vezi acolo blesteme: „Lua-r-ai, mânca-r-ai, spăla-m-ai!" Am leșinat de râs atunci.

Nu a mai stat cu bărba-su, cu tatăl lui Mario, că zicea că are boală pe el, stă toată ziua în casă, dă pe Taraf, și cântă și el odată cu ăia, preferatul lui era Marius Babanu. Îl dăduse afară și o chemase pe o verișoară de-ale ei, împreună cu fiică-sa de opt ani, să stea cu ea și cu băiatul.

Femeia asta n-avea soartă, n-avea bărbat, n-avea nimic. Venise de undeva de la țară și Carmen, înainte să vină, îi zicea la telefon: „Verișoară, să nu îți iei niciun ban la tine, că am eu tot ce ne trebuie aici. Ești invitata mea! Mânca-ți-aș curu' tău". Aia mai proastă a pus botul, a venit în Ferentari doar cu banii de drum. Dacă nu a murit aia de foame cât a stat. Până la urmă, a venit într-o zi la magazin să îmi zică:

„Dă și mie doi cartofi că sunt ruptă de foame, să fac pentru mine și pentru fii-mea, că nebuna asta mi-a zis să nu îmi iau bani la mine, că îmi dă ea tot ce vreau. Mi-a dat pula!"

Mi se făcuse milă de ea și i-am zis să o lase pe fiică-sa la mine, dacă vrea, câteva zile. Mă gândeam că na, măcar fii-sa să aibă ce mânca. Să mă ierte Dumnezeu, da' am făcut mare greșeală! Fiica-sa era grasă rău, nu arăta a copil de opt ani. În fine, rămăsese vorbă, că o țin pe fată pe la mine, până face și ea rost de bani.

Vine copila la mine, o cheamă Alina. Îi zic: „Îți e foame?" Ea dădea din cap la mine, zicea „da" la orice. Mi-amintesc că în seara aia făcuse mama o supă bună. Îi pun în castron, îl termină și zice că mai vrea unul. Îi pun, mă simțeam bine, că îi era foame copilului. Apoi a mai cerut încă unul, mai bine zicea să îi aduc dracu' oala-n pat, mă scutea de drumuri.

Când a venit seara, am dat de dracu'! Adormise și începuse să se bășească. Nu îmi venea să cred, și mirosea și urât rău. Dar n-aveam ce face. La un moment dat s-a oprit, oricum, una dacă mai tragea, acolo muream. După ce nu s-a mai bășit sărăcia, a început să sforăie, mă uitam cu atâta ură la ea. Și fix atunci, zici că mă simțise, deschide ochii, îi belește la mine și zice:

„Așa bine ce mă simt aici, la tine!"

Îmi venea să-i zic: „Da, sărăcio, văd. În schimb, eu nu știu dacă mai prezint semne vitale până dimineață, dacă mai tragi vreo bășină."

După ce a zis asta, a adormit înapoi în două secunde.

A doua seară, deja se obișnuise la mine, a zis că nu mai vrea să mănânce supă, că, dacă am bani de Mc. Pe lângă asta, pusese stăpânire cam pe tot ce era în camera mea, am impresia că îmi ciordise și un parfum, și dădea televizorul doar pe ce post voia ea. Începuse să mi se facă frică de ea.

În fine, în dimineața aia, nu mai știu ce vrăjeală i-am băgat lui mă-sa, dar am scăpat de ea. S-a certat și cu Carmen și a plecat de acolo înapoi la țară, la ea.

Citește și: Cum se văd cele mai dubioase și frumoase zone din Ferentari, prin ochii unei tipe care a copilărit acolo

După tot incidentul ăsta, la câteva luni, Carmen și-a vândut apartamentul și și-a luat o garsonieră pe la Rahova, plecase cu băiatul ei. Ultima oară m-am întâlnit cu ea la Lidl. Stăteam amândouă la coadă, era îmbrăcată într-o fustă verde, un maiou cu pietre, accesorizat cu niște cercei mari, inele pe toate degetele, o apariție, ce să mai! O aud, dintr-o dată, pe femeie cum strigă:

„Să dea dracii în casierița asta, abia se mișcă și pierd eu Bravo, ai stil".

Într-adevar, Carmen a mea era pasionată de mică de hainuțe, mereu când venea pe la mine îmi fura câte o bluză. De copil nu mai știu nimic, ori l-a dat la cămin, ori e pe la vreun neam de-al lor.