Nepotul unui preot evanghelist spune că protestanții violează la fel de mulți copii ca alți popi

Basyle „Boz" Tchividjian calcă pe coji de ouă. Pe de-o parte, e supremul inițiat într-ale evanghelicilor. Bunicul lui a fost celebrul pastor evanghelic Billy Graham, care a exercitat o influență uriașă asupra politicii, culturii și teologiei americane. Tchividjian a luat și el calea afacerii de familie, predând dreptul la Universitatea Liberty, o instituție creștină a celebrului pastor baptist Jerry Falwell. Pe de altă parte, e unul dintre cei mai sonori critici ai instituțiilor evanghelice, până-ntr-acolo încât uneori zici că e un nou profet ateu, laolaltă cu Richard Dawkins și Bill Maher. Spune că bisericile pot să fie medii ideale pentru abuzatorii sexuali care vizează copiii. Și că tradiția rușinii, structurile masculine de putere și miopia în relațiile cu publicul îi mențin pe abuzatori în poziții de putere, iar pe cei abuzați îi reduc la tăcere.

Tchividjian spune că e datoria lui creștinească să smulgă din rădăcini abuzurile din cadrul bisericii și să construiască ziduri de apărare împotriva ei. Organizația lui, GRACE (Godly Response to Abuse in the Christian Environment, adică „răspuns îndumnezeit împotriva abuzurilor în mediile creștine") a fost angajată să investigheze instituții creștine renumite, cum ar fi Universitatea Bob Jones și Misiunea New Tribes. GRACE a scos la iveală abuzuri sexuale la cote înspăimântătoare și, după cum mi-a spus în timpul interviului nostru, „firul conducător al protecției instituționale, pe seama individului".

Tchividjian a trebuit, chiar, să se confrunte cu scandaluri sexuale în propria familie. În 2015, l-a dat afară pe fratele său, Tullian Tchividjian, de la jobul pe care-l avea la GRACE, după ce s-a aflat că Tullian comisese ceea ce consiliul de conducere GRACE a descris drept „un abuz grosolan de putere", prin relații extraconjugale cu enoriași adulți ai Bisericii Presbiteriene Coral Ridge din Fort Lauderdale, Florida. De-a lungul anilor, Tchividjian a ajuns să înțeleagă că multe biserici nu au pus la punct politici care să le ajute să facă față acuzațiilor de abuz. Și dau mult prea des vina pe victime, că și-ar fi sedus abuzatorul. În încercarea de a combate acest fenomen, Tchividjian a publicat de curând, alături de alți autori, The Child Safeguarding Policy Guide for Churches and Ministries („Ghidul de politici de protecție a copiilor pentru biserici și pastori"), ca să-i ajute pe liderii comunităților religioase să se confrunte cu întrebările dificile despre abuzatori din comunitățile lor și să împiedice traumatizarea ulterioară a persoanelor care deja au suferit.

Am vorbit de curând cu nepotul „pastorului Americii", despre motivele pentru care anumite biserici apără abuzatorii, modul în care ignoranța pe teme sexuale duce la abuz și atitudinea lui Iisus față de abuzul împotriva copiilor.

VICE: Cât de mare e problema abuzurilor sexuale împotriva copiilor în bisericile protestante?
Basyle „Boz" Tchividjian: E greu de răspuns la întrebarea asta cu câtuși de puțină certitudine, pentru că problema e minimal documentată. Dacă accepți statisticile generale, conform cărora una din patru femei și unul din șase bărbați sunt victime ale abuzurilor sexuale înainte de a împlini 18 ani, atunci trebuie să fii conștient de faptul că unii dintre acești oameni merg la bisericile noastre și sunt în comunitățile noastre religioase. Ca atare, dacă ai o sută de bărbați și o sută de femei în biserica ta, 20,5% dintre enoriași ar fi supraviețuitori ai abuzurilor sexuale împotriva copiilor.

Cum se compară problema abuzatorilor sexuali în bisericile protestante cu scandalul masiv cu care s-a confruntat biserica catolică?
Acum câțiva ani, s-au colectat date de la câțiva dintre asiguratorii de top pentru bisericile protestante. S-a constatat că li s-au raportat 260 de cazuri pe an de minori abuzați sexuali de lideri religioși sau enoriași. La fel, Raportul John Jay asupra Bisericii Catolice a scos la iveală 228 de acuzații credibile la adresa preoților.

Din nou, abuzul sexual e unul dintre delictele cel mai rar raportate. Dar dacă te uiți fie și doar la cifrele astea, îți arată că sunt abuzați mai mulți copii în cadrul bisericilor protestante decât în Biserica Catolică. Unul dintre aspectele fenomenului e faptul că există mult mai mulți protestanți și biserici protestante decât catolice. Dar pentru mine e important să comunic statistica asta ori de câte ori discut cu publicul protestant, ca să nu mai arate cu degetul biserica catolică și să interacționeze mai mult cu propria biserică.

Am o prietenă pastor la o biserică presbiteriană și când s-a mutat la o biserică nouă, a ținut șase sau șapte predici despre abuz. Mi-a spus că, de-atunci „au venit zece femei la mine să-mi spună că au fost abuzate sexual în copilărie și că eu am fost absolut prima persoană căreia i-au spus." Și vorbim de o biserică mică.

Cred că motivul pentru care au abordat-o a fost că predica ei de la amvon a creat un spațiu sigur, în care să poată vorbi despre asta. E un exemplu excelent, care arată că majoritatea bisericilor noastre nu creează astfel de spații sigure. De mult prea multe ori, femeile se tem să spună ceva, pentru că le e frică de reacțiile pe care le-ar avea lumea.

Cum reacționează în general liderii bisericii?
E un spectru foarte variat. Există și unii care reacționează foarte bine. Generația mai tânără de pastori pare să înțeleagă mai bine problema asta și sunt dispuși să vorbească despre ea. Dar, din păcate, există și mulți pastori care nu cred că se-ntâmplă și preferă să accepte o narațiune falsă, cu care se simt mai comod.

Se vede adeseori dorința de a proteja instituția, pe spinarea individului. Cu toate astea, crezul pe care și-l asumă creștinii cu vorba e numai despre un Dumnezeu care se sacrifică pentru a-i salva [pe alții], dar când vine vorba de abuz, de multe ori facem fix opusul.

Așa că trebuie să ne educăm liderii religioși pe tema problemei ăsteia, ca să putem să-ncercăm să eliminăm tendința de a da vina pe victimă când se ajunge la mărturisiri. A-i spune victimei că e vina ei din cauza felului în care era îmbrăcată sau a felului în care s-a purtat sau a o forța să-și ierte abuzatorul nu face altceva decât să sporească rușinea pe care o resimte deja.

Rușinea e o mare problemă pentru bărbații victime ale abuzului sexual. Adeseori, sunt cei mai tăcuți supraviețuitori din cadrul bisericii. Mie unul mi-au spus supraviețuitori bărbați că nu vor să afle nimeni de la biserică, pentru că se temeau c-o să li se pună eticheta de viitor abuzator și că toată lumea o să-și ferească copiii de ei sau că o să fie acuzați că sunt gay.

Cum sunt afectate femeile de cultura purității și de rolurile de gen proferate de bisericile evanghelice, când vine vorba de problema asta?
Anumite grupări creștine promovează o cultură care le ține pe femei într-o adâncă ignoranță pe tema acestor probleme. E un fel de crimă perfectă: ai ignoranță pe toate subiectele legate de sex, ai credința conform căreia bărbații conduc și sunt mai valoroși și ai o structură de conducere care conferă adeseori autoritate unei singure persoane.

De multe ori, fata nu-și dă seama că experiența prin care trece e abuzivă decât mult mai târziu, pentru că nu e educată sexual. Și lipsa asta de educație e exploatată de persoanele care vor să abuzeze de copii.

Majoritatea urmașilor de preoți celebri își apără cu agresivitate statutul și moștenirea. Dar tu, nepotul lui Billy Graham, ai ajuns să militezi pe tema unui subiect tabu. Cum ai ajuns să faci asta?
Am avut un membru în familie care a fost abuzat. Dar n-am început pe bune să sap mai adânc în problema asta până n-am ajuns procuror. În perioada aceea, am ajuns să cunosc cazurile de genul ăsta îndeaproape. Una e să citești despre cazurile astea într-un ziar și alta e să stai în aceeași cameră cu o fată care a fost abuzată sexual de cel mai bun prieten al tatălui ei sau chiar de tată. Sau să stai în aceeași cameră cu niște părinți care tocmai au aflat că un alt membru al familiei le-a abuzat sexual copilul. Îți rupe sufletul și începi să înțelegi impactul de o viață întreagă pe care-l are asupra victimelor și a apropiaților lor.

În puținele cazuri pe care le-am avut eu, care au implicat o comunitate religioasă, am văzut comunitatea reacționând într-un fel îngrozitor. De cele mai multe ori, dacă pastorul sau vreun enoriaș a venit la tribunal să vorbească în numele cuiva, au venit în numele abuzatorului, nu al victimei.

Și-mi aduc aminte că m-am gândit „ceva nu-i ok aici." Dacă citești evangheliile, Iisus se află întotdeauna de partea celor marginalizați, răniți, alungați. Dar nu asta vedeam, nici la tribunal, nici în biserici.

Pe vremea lui Iisus, în timpul Imperiului Roman, copiii valorau doar un pic mai mult decât sclavii, iar abuzurile erau foarte răspândite. Și iată că apare Iisus și zice că tuturor celor care rănesc copiii ar trebui să li se lege o piatră de gât și să fie aruncați în mare. Dar în bisericile zilelor noastre, copiii sunt adeseori cetățeni de rang secund.

Cum reacționează liderii religioși când îi abordezi pe tema asta?
Amestecat. Unii se tem că le va fi pătată reputația instituții sau cea personală, dacă ajunge să se descopere vreo situație și se află. De multe ori, camuflează asta în spatele unei atitudini mai pioase, de tipul: „Nu vrem să-i pătăm reputația lui Iisus cu chestia asta. Deci trebuie s-o rezolvăm intern."

Uneori, oamenii susțin că abuzul sexual e pretutindeni, deci de ce să te iei de biserică?
Sigur că e pretutindeni. Eu mă concentrez asupra bisericii, pentru că în mediul ăsta am crescut eu, acolo am văzut o parte din orori. Acolo am cunoscut supraviețuitori care îmi spun cu ochii în lacrimi că nu se pot ruga la Dumnezeu, din cauză că omul care i-a abuzat se ruga în timp ce i-a abuzat sau citea din scriptură în timp ce-i viola.

Ar trebui să existe vreo rețea de sprijin la care să poată apela potențialii abuzatori, ca să ceară ajutor înainte de a face cuiva rău?
Noi ne-am concentrat intenționat asupra victimelor, pentru că am constatat că abuzatorii sunt adeseori oamenii care primesc cel mai mult sprijin din partea bisericii. Acestea fiind zise, există oameni care chiar se luptă cu problema asta și care se tem de moarte să vorbească cu cineva despre asta, din cauza reacțiilor pe care le-ar putea primi. Ar trebui să existe resurse pentru cei care n-au dat curs acestor impulsuri, să mărturisească și să primească ajutor. Dar e complicat, pentru că abuzatorii adeseori mint, manipulează și sunt narcisiști. E greu să-ți dai seama dacă spun adevărul, când spun că n-au dat niciodată curs impulsurilor.

Cum te-a influențat munca ta pe tine ca părinte și ca profesor la una dintre cele mai mari instituții creștine de învățământ din Statele Unite?
Nu vrei să ajungi paranoic și să-ți încui copiii într-o cameră. Dar nici nu ne lăsăm copiii să doarmă acasă la alții, pentru că am cunoscut prea multe victime care au fost abuzate de părintele unui prieten, când au dormit la altcineva acasă. Nu le spun altor părinți să nu facă asta, dar asta-i politica noastră. Și vorbim foarte mult cu copiii noștri despre problema asta. În multe feluri, le-a făcut bine și sperăm c-o să-i formeze și pe ei ca părinți, când va fi cazul.

Anii pe care i-am petrecut în domeniul ăsta mi-au format o perspectivă destul de rea asupra bisericii. În același timp, m-au făcut să-l prețuiesc mult mai mult pe Iisus și asta mă ajută să continui încă o zi și să-mi păstrez credința.

Când ești crescut creștin evanghelic, ai o perspectivă frumoasă și curățică despre Dumnezeu și lume. Și-apoi când ajungi să faci genul ăsta de muncă, se distruge totul. Pentru că n-ai ce să-i răspunzi unei persoane care te întreabă: „Unde era Dumnezeu când venea tata la mine-n cameră în fiecare noapte și mă molesta? Se uita? De ce nu l-a oprit?" Astea-s întrebări la care n-am răspunsuri. Tot ce pot să fac este să plâng cu ei și poate să mă înfurii un pic.

Dar faptul că am studiat cine a fost Iisus cât a trăit pe lumea asta m-a făcut să-l stimez cu atât mai mult, cu privire la abordarea lui pe tema acestei probleme. Nimeni n-a apărat copiii mai mult decât Iisus.