FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Prin ce abuzuri treci ca femeie în închisorile din Rusia

Activista Masha Alyokhina explică de ce cartea ei, care detaliază experiența, e un act vital pentru adevărul despre abuzul din închisorile rusești.
Maria „Masha" Alyokhina de la Pussy Riot și noua ei carte „Riot Days." Fotografie din partea editurii Penguin Randomhouse

„Dacă auzi pe cineva că vorbește despre tratamentul uman față de femeile din închisorile rusești, să știi că e o minciună ordinară", spune Maria Alyokhina, a.k.a. Masha, una dintre cele trei membre ale grupului artistic din Rusia, Pussy Riot. Masha nu s-a gândit niciodată că o să lovească direct în sistemul penal rusesc, dar după o sentință de doi ani, ea rescrie realitatea închisorilor lui Putin, în cartea revelatoare, Riot Days.

Publicitate

Pe 21 februarie 2012, Pussy Riot a cântat melodia „Punk Prayer", pe care o exersa de luni de zile, în capcana turistică Catedrala lui Hristos Mântuitorul din Moscova. Piesa o îndemna pe „Fecioara Maria, Mama lui Dumnezeu" să devină o feministă. În doar câteva momente, ele au fost gonite de un paznic. După ce s-au întors acasă dezamăgite, ele nu și-au imaginat ce impact ar putea avea videoclipul de 40 de secunde cu piesa, pe care-l urcase pe social media.

Apoi au început să sune telefoanele din partea prietenilor și altor activiști. „Ar trebui să vă feriți", a spus unul. Altcineva a zis: „Trebuie să vă ascundeți." Până la urmă, grupul a fugit și Masha a trebuit să-și ia rămas bun de la fiul ei de doi ani, fix la poarta școlii, după care s-au mutat temporar într-o succesiune de apartamente localizate cât mai departe de capitală. Ea arunca la veceu cartela sim o dată la două zile și ținea interviuri pe Skype cu Al Jazeera, din toaleta de la Starbucks.

Pe 3 martie, 2012, ea a fost arestată și condamnată de „huliganism motivat de ura față de religie" și a fost dusă la o închisoare de maximă securitate, din nordul orașului rusesc Berezniki, din munții Urali, unde a săvârșit 21 de luni din sentința de doi ani. Cartea ei, Riot Days, scrisă parțial în închisoare, este promovată ca pe o autobiografie, dar de fapt e prima documentație extensivă al abuzului pe care femeile îl suportă în închisorile rusești, fără figuri de stil răsuflate.

Publicitate

„Cartea e un act al feminismului", mi-a spus Masha între pauze de țigară, când ne-am întâlnit într-o cafenea din Londra, de lângă Tamisa. „Am știut că aveam tăria să lupt cu abuzul pe care l-am suferit, dar celelalte femei nu au putut și nu din cauza lor. Cartea asta transmite mesajul: Poate nu ai arme sau bani, dar oricine ai fi, ai o voce." E o carte despre limitări, pentru orice femeie care s-a simțit blocată într-o clasă inferioară și abuzată din cauza asta."

Vezi și: The Teenager Behind the Women's March's "Nasty Woman" Poem

Lista de încălcări ale drepturilor omului pe care le-a trăit în închisoare e una lungă. „La început, am fost trimisă în izolare. Am avut o singură carte, despre legile penale din colonie, pe care am citit-o cap coadă, pentru că toți paznicii și șefii îmi spuneau că încalc legea. Iar în timp ce citeam cartea, mi-am dat seama că ei încălcau legea și că eu aveam multe drepturi. Și să fiu al dracului, dacă nu ar trebui să încerc să lupt pentru drepturile mele."

Ea a început să scrie despre abuzul față de femeile din închisoare pentru ziarul rusesc Trud și pentru Comitetul pentru Prevenirea Torturii din Cecenia, care au inclus informațiile în cercetările lor. După ce a fost clar că era mai mult decât bucuroasă să lupte, paznicii din închisoare i-au făcut viața un calvar. „Au început cu percheziționări la piele. Se întâmplau pe la șase dimineața și era umilitor. Ei făceau asta ca să știi că ești un nimeni, o fisură din sistem."

Publicitate

Examenele ginecologice forțate erau și mai groaznice. „Ei spuneai că mă bănuiau de articole neortodoxe ascunse în anus și vagin, așa că trebuia să mă screm goală. Pe bune?"

Izolarea ei de celelalte deținute, încurajată de autorități, a fost una dintre cele mai grele încercări psihologice. „Ei lansau bârfe despre mine, pentru ca celelalte femei să nu mă accepte. Ei abuzau alte femei, le refuzau dreptul la vizite, apeluri telefonice sau scrisori, drepturi legale și spuneau că: «Asta e din cauza Mashei», ca ele să nu vorbească cu mine de frică."

Abuzul față de Masha nu s-a oprit aici. „Le-am spus militanților pentru drepturile omului că femeile nu aveau pături să se încălzească. După asta, paznicii mă supravegheau și controlau tot ce făceam, filmând orice mișcare a mea. Nimeni în afara de mine nu era filmat. E principiul lui Machiavelli, să dezbini și să obții putere din asta. Dar nu am vrut să dau înapoi. Acum chiar vreau să văd filmele alea!"

Citește și: Pussy Riot biciuite la Soci

Astfel de încredere în propriile puteri este deseori descrisă prin figuri de stil drăguțe, de femeie rebelă sau punk, dar Masha e o activistă a drepturilor omului cu o abilitate de a combina pragmatismul ei cu activism. La câteva luni după sentința ei, ea a dat în judecată paznicii abuzivi și a câștigat primul caz penal împotriva gardienilor din închisoare din istoria penală a coloniei.

„Ăla a fost un moment foarte satisfăcător. Am vrut să le arăt celorlalte deținute că aveau dreptul să întoarcă tratamentul care li se oferea. O treime din populația feminină din închisori e acolo din cauza violenței domestice", spune ea. „Nu există fundații în Rusia care să se ocupe de problema asta, nicio rețea de sprijin. Iar după atât de mult abuz, a devenit un lucru comun ca femeile să-și omoare soții. Apoi familiile le reneagă și își pierd căminele, totul."

Publicitate

Ea spune că în punctul în care femeile astea ajung la închisoare, de abia mai au spirit de luptă. „Eu am vrut să le arăt că nu ar trebui să renunțe." Restul deținutelor știau că sunt pedepsite dacă se aliază cu ea, dar ea a primit multe zâmbete și țigări după cazul din tribunal.

Conform lui Pavel Chikov, directorul Grupului Internațional pentru Drepturile Omului, Agora, din Moscova, sentința Mashei nu este una neobișnuită. De fapt, a fost una relativ cenzurat. „Maria ducea o viață normală în închisoarea rusească de femei. Ba mai mult, ea a avut noroc să fie o deținută VIP, cu vizite și interes din partea publicului pentru cazul și personalitatea ei", spunea Chikov.

Fotografie © Albert Wiking, We Have A Dream Foundation, din partea editurii Penguin Randomhouse

„Ea a fost foarte dură față de administrația închisorii, nu și-a exprimat frica, ci doar determinarea de a lupta pentru drepturile ei", a adăugat el. „Majoritatea închisorilor rusești au trecut prin schimbări minimale de pe vremea gulagurilor din 1930 și până acum. Majoritatea femeilor nu primesc vizite, avocați, fără acțiuni neînfricate și clar fără atenție din partea publicului. Ele lucrează 12 ore pe zi, nu au apă caldă și condiții primare de igienă și îngrijire medicală."

Masha consideră tratamentul față de femeile din închisoare ca o reflecție a statului feminin din societatea rusească: „Putin a spus recent că locul unei femei e în bucătărie la cratiță". După ce a ieșit din închisoare, ea a lansa tMediaZone, o agenție de știri care scoate la lumină și militează împotriva încălcărilor drepturilor omului, cum e și cazul a două deținute care suferă de cancer, reprezentate de organizația pentru drepturile deținuților, Zona Prava, care nu au primit scutire din închisoare în ciuda condițiilor critice de sănătate.

Ea nu se va opri până când conversațiile despre abuzul femeilor încarcerate nu intră în atenția publicului larg. „Știm mult mai puține despre femeile din sistemul de încarcerare decât despre bărbații deținuți". spune Masha, „și eu vreau să schimb asta."

Citește mai multe despre abuzurile din Rusia:
**_[O rusoaică mi-a povestit cum e să locuiești într-o țară în care bărbații te bat cu legea-n mână

](https://www.vice.com/ro/article/qkeg5b/o-rusoaica-mi-a-povestit-cum-e-sa-locuiesti-intr-o-tara-in-care-barbatii-te-bat-cu-legea-n-mana)****[Poliția din Rusia a reținut niște femei doar pentru că luptau contra misoginilor

](https://www.vice.com/ro/article/8xxxj5/politia-din-rusia-a-retinut-niste-femei-doar-pentru-ca-luptau-contra-misoginilor)****[Am vizitat lagărul din Rusia unde erau omorâți oamenii care se opuneau comunismului

](https://www.vice.com/ro/article/8xa7z4/am-vizitat-lagarul-din-rusia-unde-erau-omorati-oamenii-care-se-opuneau-comunismului)**Bărbaţii gay au fost electrocutaţi şi bătuţi cu bare în Cecenia_