Mi-am petrecut noaptea la urgențe, cu oamenii bătuți de Jandarmeria Română

E 1.00 dimineața și pe ușa spitalului de Urgențe Floreasca intră doi paramedici care împing un pat mobil în care zace un băiat cu gâtul imobilizat. N-are mai mult de 25 de ani. Poartă un tricou cu #muiepsd. E ușor să-i recunoști pe oamenii care au ajuns aici după protestul anti-PSD din 10 august, în care intervențiile jandarmilor au dus la peste 400 de oameni care au avut nevoie de îngrijiri.

Sala de așteptare s-a umplut de un grup de paramedici care se pregătesc să plece din nou, pe teren. În față, la triaj, un băiat îi spune șefei de tură: „bine că vă uitați la Antena 3, sunteți cu PSD”. Femeia ripostează și-l trimite să-și aștepte prietenul pe unul din puținele scaune libere de aici. E o forfotă constantă care-ți amintește puțin de momentul Colectiv, dar medicii par totuși mai relaxați ca atunci. Un bărbat cu capul bandajat stă în picioare, sprijinit de un perete unde a găsit o priză să-și încarce telefonul. Vorbește cu o femeie în vârstă despre momentul în care a simțit prima dată aciditatea gazelor lacrimogene.

Îmi iau ochii de la el și-l văd pe Mălin Bot, bandajat pe jumătate din corp. Povestește că și-a pierdut cunoștința când a primit un jet de apă în față, iar după ce și-a revenit, un jandarm l-a prins de braț și nu i-a mai dat drumul până când i-a dislocat umărul. O asistentă iese din sala de triaj și-l cheamă înăuntru pentru alte investigații. Bot intră pe ușa în spatele căreia alți protestatari primesc îngrijiri. Mă gândesc că, dacă l-ar lăsa medicii, Bot ar face un live în timpul ăsta pentru a-și asigura poziția de martir. E unul dintre oamenii care instigă.

Imaginea lui de om lovit mă face să plec din sală și să-i găsesc pe protestatarii care au ieșit în stradă cu gândul că vor participa la un miting în care să-ți exprimi nemulțumirea față de guvernarea PSD nu înseamnă că o să ajungi la spital.

În parcarea destinată ambulanțelor, o găsesc pe Ana care stă așezată pe marginea unui zid. Îi observ mai înainte piciorul bandajat, acum străin de ea fiindcă nu-l mai poate mișca. „De la protest?”, întreb. Îmi zâmbește blând și aprobator. Mă așez lângă ea, e o tipă la 30 și ceva de ani, îmbrăcată de vară, tricou, pantaloni trei sferturi, o femeie care a ieșit în stradă fără să știe că noaptea de vineri se va întinde la Urgențe.

Jandarmii au tras de ea, au îmbrâncit-o, și-a pierdut echilibrul și a căzut, așa că s-a ales cu o entorsă de gradul trei. Filma niște porumbei, pe o stradă lăturalnică, atunci când s-au întâmplat toate astea.

„Am văzut că protestul degenerează, începuseră să dea cu gaze lacrimogene masiv și ne-am îndepărtat de piață, am luat-o pe Calea Victoriei. Ne-am distanțat cât am putut și la un moment dat am intrat pe o străduță mică, unde se înfunda drumul. Eram cu soțul meu și ne-am întâlnit acolo cu încă doi băieți și patru fete. Nu mai aveam unde să ne ducem. Am zis să așteptăm până trec jandarmii. Nu scandam, nu făceam nimic. La un moment dat, ne trezim că intră peste noi, în fundătura respectivă, vreo 20 de jandarmi cu scuturi, bastoane, tot echipamentul. Au început să țipe: «ce faceți aici?»”, îmi povestește Ana, în timp ce o ambulanță pleacă din fața noastră.

Atunci a fost momentul, spune ea, în care jandarmii au început să-i care bastoane pe spate soțului ei, pentru că l-au văzut cu telefonul în mână. „Era un domn în civil, împreună cu jandarmii, care i-a spus soțului meu: «ce crezi că, dacă mă filmezi, nu pot să te bat?» Și-au început să-i care bastoane pe cocoașă.”

Pe Ana au apucat-o de ghiozdanul pe care îl avea în spate, au ridicat-o pur și simplu de pe pământ și au îmbrâncit-o. „«Hai, zdreanță, mișcă!», mi-a spus unul dintre ei. În momentul ăla, am călcat strâmb și am făcut entorsa asta.”

Deși le-au spus să se legitimeze, jandarmii, de fapt, nici nu s-au uitat la buletinele lor. „Nu ne-au întrebat niciodată cum ne cheamă. Au zis inițial că ne duc la secție, dar ne-au despărțit de grupul celălalt de oameni și ne-au îmbrâncit pe stradă vreo 20 de minute, timp în care au șters toate filmările din telefonul soțului meu”, își amintește femeia.

După mai multe rugăminți de a le returna telefonul, jandarmii i-au lăsat să plece. Ana nu s-a gândit o clipă că protestul ăsta va duce aici. „Credeam că, dacă suntem pașnici, nu jignim, ne retragem la timp, nu se va întâmpla nimic.” Dar n-a fost așa nici pentru ea, nici pentru ceilalți 400 de oameni care au primit îngrijiri medicale, unii dintre ei, copii, adolescenți sau bătrâni. Alții, chiar jandarmi.

„Au existat și instigatori, oameni care îndemnau să aruncăm cu pietre, probabil unii cărora le era drag de scandal. Însă, nici jandarmii n-au fost blânzi. De la prima îmbrânceală, au început să dea cu gaze lacrimogene”, mai spune Ana care știe că au fost provocări în noaptea de 10 august, dar acestea au fost izolate. Jandarmii, însă, n-au ținut cont de asta.

Acum, timp de două săptămâni, Ana nu o să mai pună piciorul în pământ. Dar nici nu o să uite. „Oamenii simt când sunt forțați și asta nu o să rămână așa. Cât am așteptat aici, am văzut foarte mulți oameni răniți și nu toți erau instigatori sau scandalagii”.

Soțul ei vine să o ridice de lângă mine, a găsit, în sfârșit, un taxi să plece acasă. O ajut să țopăie până la mașină și-mi zice, râzând, că nu s-a gândit că o să aibă nevoie de cârje când a plecat azi de-acasă.

E trei dimineața, un paramedic fumează o țigară pe o bordură din curtea spitalului. E ursuz și nu vrea să vorbească, dar îmi spune că doar el a făcut vreo șase drumuri în noaptea asta din Victoriei aici. „Și încă n-au plecat toți din piață.” Nu pot să verific ce se mai întâmplă în oraș, fiindcă am rămas fără baterie la telefon. Îl aștept pe Ionuț, un băiat de 27 de ani, din Craiova, care e de vreo două ore într-o sală de urgențe, unde medicii îi curăță ochiul drept de acele care i-au sărit în urma unei grenade aruncate de jandarmi.

În timpul ăsta, iese pe ușa spitalului Nora Dincă, prezentatoare Realitatea TV:

Mă întorc în sala de așteptare unde un alt grup de paramedici intră pe ușa spitalului. Mulți dintre ei tineri voluntari care ies, în sfârșit, din tură. „Mă pișcă ochii de la ăsta”, spune un tânăr unei colege mai în vârstă, iar femeia îl întreabă în gura mare: „cine te-a stropit, mă, jandarmeria?”. Băiatul schițează un zâmbet. Într-un sistem sanitar la pământ, în care la toaletă băltește pișatul, oamenii ăștia, în uniformele lor roșii, își fac datoria, dincolo de luptele și partizanatele politice.

„Hai, plecați acasă și pregătiți-vă pentru mâine”, le transmite un medic celor care tocmai s-au schimbat în haine de civil.

În jurul orei patru, o ambulanță trage în față și din ea este scos, pe targă, un om al străzii, cu un picior cangrenat care împrăștie un miros putred în toată parcarea. Bărbatul țipă de pe targă: „Jos Miliția!”. Pentru el, seara asta n-a fost cu nimic mai specială.

Pentru Ionuț, însă, data de 10 august nu va rămâne fără semnificație. Iese pe ușa spitalului după vreo două ceasuri petrecute aici și după ce a trecut inițial pe la Spitalul de Oftalmologie.

„Eram în partea stângă a clădirii Guvernului, oamenii erau pașnici în jurul meu, nimeni nu instiga la violență. Dintr-o dată, însă, au venit gazele lacrimogene peste noi, un val de jandarmi care au aruncat și cu grenade, ceva cu alice. Mi-au intrat în mâini și, mai grav, în ochiul drept, aproape de iris, doctorii de aici mi-au spus că am avut noroc, puteam să orbesc”, îmi povestește el în timp ce își lipește la loc pansamentul de pe ochi care i se tot desprinde.

Odată ajuns la una dintre ambulanțele din Piață, Ionuț a stat la rând să fie trimis la spital. „Am fost al treilea, pentru că erau alții mai grav ca mine. Era un bărbat de 45 de ani, plin de sânge. Soția lui povestea că a încercat să-l ridice și jandarmii au lovit-o cu bastoanele în spate.” Un alt caz însă l-a marcat pe băiatul din Craiova care a venit special la București pentru protestul ăsta.

Ionuț se aștepta la incidente cu jandarmii, cum s-a mai întâmplat și la alte proteste, dar „nu să intre în oamenii care protestau cinstit. Unii își fac pur și simplu datoria, dar alții au fost abuzivi”. Nu mai vrea să protesteze și sâmbătă, spune că a obosit, dar pleacă hotărât de la spital direct la Poliție să depună plângere împotriva Jandarmeriei. „Asta trebuie să facem toți.”

Ionuț și cei doi prieteni care l-au așteptat se urcă într-un taxi. Curtea spitalului răsună acum de vocea unui bărbat care vorbește la telefon: „A fost mai rău ca la Mineriadă, nici atunci n-au fost așa de agresivi.”

Fix atunci o mașină de jandarmi oprește în curte. Doi bărbați ies grăbiți din ea, unul are mâna bandajată, gâfâie și intră în spital. Mă duc după ei. Acolo e și Mălin Bot care le povestește altor doi colegi din gașca lui ce i s-a întâmplat. Bot pleacă spre o altă sală, iar jandarmul cu mâna bandajată strigă în urmă lui: „Domnule Mălin, să nu ne mai instigați! Domnule Mălin, hai să intrăm amândoi în același salon!”.

Colegul lui îl potolește: „Gata, Mihai, vrei să ajungem la Observator?”

După seara asta, ministrul Sănătății declară că au rămas internați opt oameni în spitale, cinci la Floreasca și trei la Universitar, dar niciunul nu are viața pusă în pericol. Printre ei se numără și cei trei jandarmi răniți, inclusiv femeia jandarm despre care s-a spus inițial că are fractură de coloană cervicală. Ministrul de Interne Carmen Dan ne-a asigurat, însă, că toți colegii din MAI sunt ok.

E aproape cinci dimineața și e aproape liniște după o noapte care a făcut Piața Victoriei să semene cu Euromaidanul. Politicienii, în frunte cu Dragnea, se luptă în declarații care să arate cu degetul vinovații pentru violențele din noaptea de 10 august: huliganii sau jandarmii? Și unii, și alții, însă, au băgat în spitale oameni care au ieșit în stradă să protesteze fără să deranjeze pe nimeni altcineva, în afara celor de la guvernare.

Pentru mai multe texte care te vor irita sau te vor bucura, depinde cât de încrâncenat/ă ești, urmărește-o pe Iulia pe pagina ei de Facebook.