FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cartierele izolate pe motive etnice distrug sănătatea oamenilor

Când oamenii se mută din cartiere omogene din punct de vedere rasial, sănătatea lor se îmbunătățește.
Fotografie de Bruce Roberts/Getty Images

La fel ca multe lucruri din Statele Unite, sănătatea și bolile sunt distribuite inegal. Un studiu recent a cuantificat „discrepanța în materie de supraviețuire" între bogați și săraci: cei mai bogați 1% dintre americani trăiesc cu 10 până la 15 ani mai mult decât cei 1% care sunt săraci. Să te naști în zona greșită, a demonstrat alt studiu, ți-ar putea lua 20 de ani din viață. Iar acum, o cercetare nouă arată că, pentru negri, mutarea din cartierele segregate e legată de presiunea arterială scăzută.

Publicitate

Studiul, condus de cercetători de la Universitatea Northwestern și publicat în JAMA Internal Medicine, a examinat date de la peste două mii de afro-americani, din cartiere din Chicago, Illinois; Birmingham, Alabama; Minneapolis, Minnesota; și Oakland, California.

Ei au luat parte la studiul Riscul de Dezvoltare a Arterelor Coronare la Adulții Tineri (CARDIA), care a urmărit participanții pentru 25 de ani; aveau vârste între 18 și 30 de ani când a început și 43 și 55 de ani când s-a încheiat.

De-a lungul timpului, cercetătorii au căutat legături între presiunea arterială și expunerea la segregare. La începutul studiului, 80% dintre participanți locuiau în cartiere extrem de segregate - o statistică dură care spune multe. Cei care s-au mutat în cartiere mai puțin segregate de-a lungul studiului s-au ales cu o scădere a presiunii arteriale: mai exact, presiunea arterială sistolică a scăzut de la 1 la 5 puncte. Cei care s-au mutat permanent în cartiere mai puțin segregate s-au ales cu cea mai mare scădere, dar chiar și cei care s-au mutat din cartierul extrem de segregat și s-au întors apoi tot au obținut îmbunătățiri.

Citește și Fotografii cu cele mai distruse cartiere ale Spaniei

„În termeni de impact, doar o reducere de 1 mm Hg a presiunii arteriale sistolice la nivelul populației ar putea duce la reduceri importante ale trombozelor coronare, atacurilor cerebrale și a infarctelor", a zis într-o declarație Kiarri Kershaw, autoarea studiului și asistent universitar pe medicină preventivă la Școala de Medicină Feinberg de la Universitatea Northwestern.

Cercetări anterioare au arătat o relație între segregarea rezidențială și hipertensiune, dar ăsta e primul studiu care arată că legătura se schimbă de-a lungul timpului. Presiunea arterială sistolică e primul număr care se citește când vine vorba de presiune arterială; dovezi din studiul CARDIA au arătat că e mai bun și când vine vorba de predicția unor atacuri de cord la afro-americani decât cea diastolică, al doilea număr.

„Studiul oferă dovezi puternice și mult mai clare că segregarea are un impact asupra presiunii arteriale și afectează sănătatea afro-americanilor", a zis Kershaw. „Cred că are legătură cu stresul pe care-l aduce viața în cartierele astea."

Studiul subliniază existența unor resurse mai bune în cartierele mai puțin segregate, printre care se numără calitatea mai bună a școlilor, accesul la transportul în comun, parcuri, clinici și supermarketuri. Cu ajutorul elementelor astea - lucrurile care fac ca un cartier să fie un cartier - stresul scade și odată cu el presiunea arterială. Cu alte cuvinte, cartierele mai bune înseamnă inimi mai sănătoase.