Conform unui raport Pew de luna trecută, să locuiești cu părinții e din nou ok. Procentajul de persoane între 18 și 34 de ani care locuiesc cu părinții e cel mai ridicat de la 1940 încoace, pe când economia încă își revenea după Marea Criză Economică.

Desigur, nu mai există coadă la pâine și nici cocioabe impovizate pe la marginea orașului, dar economia e încă neprietenoasă cu cei tineri. Rata de șomaj a crescut cu ultimele generații de absolvenți, chiria e în creștere în orașele mari, iar cei care au mers pe împrumuturi de școlarizare trebuie să scoată în medie de 351 de dolari pe lună ca să plătească rata. Să te reîntorci în camera ta din copilărie este o soluție penibilă, dar evidentă.

Totuși, să locuiești cu părinții vine cu un anumit preț: nu plătești chirie, dar îți sacrifici libertatea și intimitatea. Mai e și stigma socială care e atât de pregnantă încât mulți dintre cei pe care i-am intervievat pentru articol au refuzat să-mi spună despre aranjamentul de conviețuire (inclusiv toate femeile, care sunt mai puțin predispuse să se mute înapoi cu părinții decât bărbații). În cele mai multe cazuri nu au vrut să fie precepuți ca niște loaze.

Pe de altă parte, alții sunt mai mult decât încântați să profite de beneficii: nu plătești chirie, mănânci gratis și ți se spală hainele. Am vorbit cu câțiva bărbați de douăzeci și ceva de ani care locuiesc cu părinții, despre motivul pentru care s-au întors și cum e să fii coleg de apartament cu mama și tatăl tău.

După ce am absolvit facultatea, am fost plecat câteva luni în străinătate și apoi m-am angajat în zona Washington, DC. Eram destul de nefericit cu situația jobului, așa că am hotărât să-mi dau demisia și să mă mut cu tatăl meu, ca să învăț pentru examenul LSAT. Sunt aici de vreo șase luni.

Tata are o rulotă în spatele casei, care a devenit domiciliul meu. E un vehicul funcțional, mai pleacă în excursii câteodată, dar în general stă în spatele curții. Nu e neapărat drăguță, dar îmi dă iluzia de intimitate sau independență de care nu aș avea parte dacă stăteam sub același acoperiș. Am și o chicinetă cu apă curentă și aragaz. Mai e o canapea extensibilă și un pat deasupra cabinei într-un spațiu pe care îl folosesc ca depozit. Plus o saltea mare în spate, într-un dormitor separat. Am și un duș și o baie funcțională, dar nu le folosesc pentru că nu vreau să-m bat capul să golesc fosa septică.

Am o relație bunicică cu ambii părinți, deși relația cu tata e un pic mai tensionată acum. Nu am mai locuit cu el din liceu, chiar și când mă întorceam acasă în vacanță stăteam la mama, deci nu e obișnuit cu mine. Motivele noastre de ceartă sunt bizare. De exemplu, nu am pus halatul de baie în cuier așa cum îi place lui, lucru care îl consumă în mod absurd. Eu de obicei îi răspund ceva de genul: „Dacă halatul de baie e cea mai mare problemă a ta, atunci cred că suntem ok."

Când m-am mutat prima oară, mă tot întrebam: „cum naiba să spun că stau într-o rulotă fără să par un degenerat? Încerc să expun situația mea într-un mod amuzant și cool iar oamenii de obicei răspund pozitiv, iar când vin în vizită sunt mirați de cât de bine e.

Mai sunt situații când o fată rămâne peste noapte și la două jumate noaptea are nevoie la toaletă. Cum spuneam, nu folosesc baia din rulotă, așa că trebuie să o escortez până în casă și să liniștesc câinele ca să nu se trezească tata. Noaptea trecută, a rămas o fată și a trebuit să plece dis de dimineață. Nu am vrut să treacă prin casă, așa că am ocolit până în față. În schimb, taică-miu uda florile în curtea din față și ne-a făcut cu mâna. Părinții mei sunt destul de ok cu asta, nu e mare lucru dacă rămâne o fată să doarmă la mine, dar tot e jenant când te întâlnești cu taică-tu la șapte dimineața.

O să mă mut la începutul lui august, când încep primul an de Drept. O să locuiesc într-un studio și sunt foarte entuziasmat să am casa mea. Dar nu e ca și cum situația mea de acum e groaznică. Practic, nu am nici o cheltuială de întreținere. Nu am cum să mă plâng.

Locuiesc cu părinții de mai bine de juma' de an. Am început un job de cercetare pe timpul verii și locuiam aproape de facultate, dar când am început anul universitar, m-am mutat înapoi acasă.

Avantajele sunt evidente: haine curate, mâncare și fără chirie. Noi locuim aproape de oraș, așa că prietenii mei sunt la o aruncătură de băț. Sincer, nu prea văd dezavantajele. Intimitatea nu e o problemă, deoarece ies des și dorm pe la prieteni, dar e drăguț să știu că mă pot întoarce într-un loc liniștit oricând îmi doresc (faptul că sunt singur la părinți ajută).

Părinții mei sunt super ok, chiar ei au fost unul din motive principale pentru care m-am întors acasă. Șansele ca eu să mă mut din orașul natal sunt destul de mari, iar asta ar putea fi ultima oportunitate să petrec timp cu persoanele care m-au crescut.

Știu că multora nu le place ideea să se mute înapoi cu părinții, pentru că simbolizează un pas înapoi. Mie mi se pare că e o chestie de ego. Am auzit oameni care spun că dacă locuiești cu părinții, nu mai ai parte de independența necesară să devii o persoană individuală, dar e mai degrabă un clișeu. Independența se formează odată cu personalitatea ta și alegerile pe care le faci, nu neapărat unde locuiești.

Am deschis o afacere în primul an de facultate, iar până în ultimul an, am făcut naveta din Pittsburgh, unde locuiește partenerul meu de afaceri (și orașul meu natal) și Washington DC, unde aveam facultatea. Există o comunitate antreprenorială foarte puternică în Pittsburgh: Google are două campusuri în zonă, Uber are multă activitate prin preajmă, iar Apple și Facebook înființează birouri aici. E o comunitate înfloritoare de start-upuri.

Eu nu am găsit un motiv suficient de bun ca să plătesc chirie, dacă tot am oportunitatea să economisesc niște bani și să locuiesc acasă. Prefer să cheltui banii ăia pe afacerea mea, decât pe chirie. Întâmplarea face că și tatăl meu este un investitor și un membru al companiei mele, așa că faptul că locuim împreună ne ajută să relaționăm în legătură cu afacerea.

Casa părintească e cam la cinci sau zece minute de birouri. Am o soră mai mică, care e la facultate și vine acasă în vacanța de vară, dar în restul anului sunt doar eu cu părinții. Stau tot în dormitorul în care am crescut, doar că am mai făcut niște upgrade-uri. Pe timpul facultății am locuit într-un apartament în afara campusului, așa că am adus toată mobila de acolo în dormitorul meu, ca să pară o cameră mai „matură".

Mama mea e regina spălătoreselor. Ăsta e unul dintre marile avantaje. Câteodată mai și gătește. Am o relație strânsă cu ambii părinți. Nu știu dacă acest aranjament de conviețuire ar merge, dacă nu ne-am înțelege atât de bine.

Sincer, îmi place situația în care mă aflu acum, dar am planuri să mă mut în următorul an. Cea mai mare prioritate a mea e să economisesc cât mai mulți bani și să văd cum prosperă afacerea mea. În același timp, doresc să-mi câștig independența și să locuiesc pe cont propriu, dar nu mă grăbesc.

M-am mutat înapoi la părinți după ce am absolvit facultatea în 2014. Eram falit și nu voiam să trăiesc de pe o zi pe alta, iar părinții mei locuiesc super aproape de biroul unde muncesc.

E o casă cu șase dormitoare, deci e suficient loc pentru toată lumea. Și sora mea mai mare locuiește acasă și are 28 de ani. A urmat Dreptul la Universitatea Pepperdine, care e pe strada noastră, așa că a stat acasă pe toată durata școlii. Deci, e deja de cinci ani aici. În subconștient, probabil că m-a influențat faptul că și ea locuiește acasă, dar sincer cred că aș prefera să nu locuiască aici. Din păcate, trebuie să împart baia cu ea.

Sunt la muncă în mare parte a zilei și, când scap, mă duc la sală sau joc baschet, așa că nu prea stau p-acasă. În cea mai mare parte a timpului am intimitate, dar au fost momente în care îmi doream mai mult spațiu personal. De exemplu, când vine prietena mea la mine sau când vreau să fumez un cui în casă. Dar apoi stau și mă gândesc dacă acel moment de intimitate merită o chirie de o mie de dolari.

În facultatea ar fi fost un coșmar să stau cu părinții, pentru că mă duceam des la petreceri. Dar chiar dacă m-aș muta singur acum, aș face exact aceleași lucruri acolo pe care le fac și aici (mai puțin să fumez iarbă în sufragerie). Dacă mă mut, probabil o să-mi închiriez un studio, pentru că sincer nu știu cu cine aș putea să conviețuiesc. Pur și simplu, nu pot să înghit o chirie de 1 400 de dolari pentru o cameră, când pot să stau într-o casă mare fără să plătesc.

Câteodată mă întreb: „Oare când o să mă mut?" și sincer nu știu. Nu am nici o urgență s-o fac acum, dar, în același timp, nu plănuiesc să mai fiu aici până la 30 de ani.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook: Citește mai multe despre generația noastră:
Ce probleme aveau părinții tăi când erau adolescenți în România anilor '70
Cum e când locuiești cu părinții la douăzeci și ceva de ani
Ne-am întrebat părinții dacă sunt dezamăgiți de noi