irak
Foto

Șoferii de tuk-tuk au ajuns eroii protestelor din Irak

Se folosesc de ele ca să ofere primul ajutor, apă, măști și ochelari de protecție protestatarilor.

„Dacă am aștepta după ambulanță, jumătate din răniți ar muri”, mi-a zis Randa, de 29 de ani, o protestatară din Piața Tahrir (Piața Eliberării) din Bagdad. A descris tuk-tuk-ul drept „coloana” demonstrațiilor anti-guvern, declanșate de corupție și serviciile de proastă calitate. Randa, care a ajutat și protestatari răniți, mi-a spus că i-ar fi imposibil să facă asta fără tuk-tuk. „Când văd cât de curajoși sunt șoferii de tuk-tuk, cât de mult riscă și se sacrifică pentru alții, mă bucur că-i avem.”

Publicitate

În ultima lună, sute de tuk-tuk-uri au umplut străzile din Bagdad, centrul protestelor din Irak. În timp ce ambulanțele fac ore întregi până la răniți, vehiculul cu trei roți ajunge rapid și datorită celor care se aruncă în față ca să disperseze mulțimea. Tuk-tuk-urile livrează și mâncare, apă, primul ajutor, măști, căști și ochelari de protecție pentru gazele lacrimogene. Și o fac pe gratis.

1572855303898-
1572856067802-

Peste 260 de protestatari au fost omorâți de când au început demonstrațiile, iar peste 11 mii au fost răniți. Ăsta-i unul dintre cele mai mari proteste din istoria contemporană a Irakului, în care oamenii cer joburi și încetarea corupției, în contextul în care țara-i bogată-n petrol, 22% din oameni trăiesc în sărăcie, iar 25% sunt în șomaj, conform Băncii Mondiale.

Loai, un șofer de tuk-tuk de 24 de ani din districtul Tarek, estul Bagdadului, a zis că n-a fost greu să ia decizia să se alăture protestelor fără să ceară nimic la schimb. „Percepția oamenilor despre noi s-a schimbat în timpul revoluției”, a spus el. „Au înțeles că și noi suntem victime ale regimului. Mă bucur că pot fi alături de frații și surorile mele din Piața Tahrir.”

1572855335047-

Irakienii n-au fost prea încântați în urmă cu doi ani de apariția tuk-tuk-urilor pe străzile orașului. Pentru că sunt mai ieftine decât o mașină și costă în jur de 2 250 de euro, au devenit un soi de Uber. O versiune motorizată a ricșei tradiționale, vehiculul și șoferul său au fost percepuți mai mult ca niște paraziți.

Publicitate

„Jur că tuk-tuk-ul meu e viața mea și a familiei mele”, a zis Ahmed Raad, de 27 de ani, alt șofer de tuk-tuk care a participat la protestele din Piața Tahrir încă de pe 25 octombrie. „Câștigam cam 22 până la 35 de euro pe zi, dar ce contează mai mult acum- câștigul personal sau cel public?” El spune că niciunul dintre șoferi n-ar accepta bani pentru munca depusă la proteste. „Ăsta nu e un job, e o datorie. Dar, să fiu sincer, unii protestatari ne dau cadouri pe care le refuzăm, dar ei insistă… însă jur că scopul nostru e să servim protestatarii.”

tuk

Schimbarea e palpabilă. Tuk-tuk-urile fac parte acum din cultura irakiană, au melodii și poezii dedicate lor, iar brelocurile, tricourile și suvenirurile din lemn cu ele sunt la mare căutare. În clipul ăsta viral, un grup de fete îl aclamă pe șoferul unui tuk-tuk și-l compară cu semnificația steagului național. „E un steag, tuk-tuk-ul e un steag!” Șoferul se emoționează și îi dau lacrimile.

Wafaa, 22 de ani, a participat la proteste și a ajuns să regrete felul în care trata șoferii de tuk-tuk. „Le cer scuze pentru fiecare cuvânt urât sau privire nesuferită”, a zis ea. „Sunt tineri care se revoltă împotriva nedreptății. Regret că am fost așa de rea cu ei, dar m-am revanșat după ce le-am trimis mâncare gătită de două ori pe zi în Piața Tahrir.”

Și mai multe imagini de la proteste, mai jos.

1572855624751-
1572855673792-
1572855695309-
1572855747113-
1572855655265-
1572855932255-
1572855771183-
1572856408654-
1572855792572-

Articolul a apărut inițial pe VICE AR.