Putin nu vrea să afli de epidemia de HIV din Rusia

Într-o dimineață de decembrie de anul trecut, am sunat la cea mai mare clinică pentru tratarea HIV din Moscova pentru a-mi face analize de sânge pentru HIV/SIDA. M-am dus la clinica situată în zona industrială a orașului, departe de centru. Excursia mea a durat mai bine de-o oră: două autobuze, un metrou și o plimbare de-a lungul unei poteci lungi și alunecoase. Mi-am închipuit cât de chinuitor ar fi drumul ăsta pentru o persoană care n-ar fi, ca mine, convinsă că analizele o să-i iasă negative.

Clinica HIV – o clădire înaltă de beton care străjuiește peisajul, era rece și gri – departe de imaginea strălucitoare pe care încearcă orașul altminteri s-o proiecteze. În ziua respectivă era plină de oameni care-și fereau privirile – pacienți cu HIV care veniseră să-și ridice medicamentele. Singurele lucruri colorate erau posterele și fluturașii cu sloganuri gen „SIDA nu e un accident!", „Dragostea și fidelitatea sunt scuturile tale naturale" și „Nu există sex «sigur»." Posterele amintesc de cele mai recente eforturi ale guvernului de a se lupta cu HIV-ul prin propagandă, dar și de neglijența acestuia.

În 2015, numărul de cazuri de HIV detectate în Rusia a trecut de un milion. Conform celor mai noi date ale guvernului, doar în 2016 au fost depistate 103 000 de noi cazuri. Dar având în vedere că doar circa 20% din toată populația s-a testat, epidemiologii estimează că numărul real de persoane infestate e mai aproape de 1,5 milioane. Într-o țară cu o populație de 143 de milioane, e destul cât să fie declarată o epidemie, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Mai multe guverne regionale au luat o poziție publică împotriva crizei actuale de HIV/SIDA, dar guvernul federal a continuat să nege realitatea completă. Dac-ar recunoaște-o, ar însemna că recunoaște față de întreaga lume că a eșuat în tratarea bolii.

Experiența mea la Moscova, deși neplăcută, a fost scurtă și reconfortantă. Dac-aș fi diagnosticată cu HIV, tot mi-aș primi toate medicamentele pe gratis, fix la această clinică. Legile rusești m-ar proteja, pentru c-aș avea norocul de a locui în capitală, unde chestiile gen crizele de medicamente sau lipsa personalului medical sunt mult mai puțin probabil decât în regiunile mai sărace.

Dar realitatea e mai crudă în afara capitalei. Răspândirea rapidă a virusului și lipsa de finanțare în sistemul public de sănătate înseamnă că nu există capacitatea de a-i trata pe toți ce infestați. Circa 870 de mii de persoane trăiesc la ora actuală cu HIV, pentru că din 1987 încoace au fost înregistrate un milion de cazuri, dar 205 de mii de persoane au murit. Doar 32% primesc medicamente, prin comparație cu cele 90% necesare pentru eradicarea epidemiei, conform UNAIDS.

Protocoalele depășite ale Rusiei pentru tratatea persoanelor cu HIV/SIDA necesită ca pacienții să ia multe pastile pe zi, ceea ce îngreunează și mai mult situația pacienților care vor să se țină de regim. Durează cam doi ani pentru ca noile medicamente aprobate de Agenția pentru Alimente și Medicamente din SUA să fie licențiate în Rusia, și, drept urmare, multe dintre medicamentele folosite la ora actuală sunt depășite – cum ar fi Stavudin (cunoscut pentru numeroasele efecte secundare și eliminat din recomandările Organizației Mondiale de Sănătate în 2016), care se folosea la scară largă până la începutul anului acestuia.

Lipsa fondurilor, care în anumite regiuni precum Altai (în sudul Siberiei) poate duce la deficite grave de medicamente. Din 85 de zone, doar 20 au stocuri pentru o lună. Deficiturile înseamnă ca mai mulți pacienți vor fi obligați să ia medicamente precum Stavudin – sau nimic. Unii dintre ei încă reușesc să facă față deficitelor.

Irina, 30, e din Volzhsky, un oraș industrial din sudul Rusiei. Când am stat de vorbă cu ea în martie, încă nu primise niciun tratament de la spitalul din zona ei, încă de la începutul lui 2017. „Mă descurc pentru că iau niște medicamente de la alți pacienți HIV pozitivi din Rusia, care sunt suficient de generoși încât să-mi doneze niște pastile prin poștă", mi-a spus aceasta. „Mă bazez pe ele de aproape de trei luni încoace."

Irina, care lucrează în vânzări și are copii în îngrijire, spune că nu-și permite să-și plătească singură medicamentele. „Și ar trebui să fie gratuite, așa spune legea", mi-a zis aceasta. Înainte, se ducea săptămânal la spital să întrebe de medicamentele ei, își lua liber de la serviciu și depunea plângeri la Ministerul Sănătății, dar degeaba. „Acum doar îi sun, nu mai vreau să mă duc personal acolo."

Situația s-ar putea schimba. Dr. Elena Orlova-Morozova, clinicianul șef de la Centrul de Prevenție SIDA al Districtului Moscova, estimează că sporirea fondurilor pe 2017 și efortul Agenției Federale Anti-trust de a reduce prețurile anumitor medicamente vor face posibilă acoperirea a 40% din populația infestată în 2017-2018. Aceasta speră că deficitele de la ora actuală sunt un eșec temporar al sistemului, pe care îl vom depăși curând.

În timp ce sprijinul alocat de guvern a fost redus, Rusia ar fi putut să progreseze în lupta anti- SIDA cu ajutorul fondurilor străine de sprijin, însă continuă să refuze susținerea. СПИД.Центр (Centrul SIDA), un ONG care militează pentru drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV, a spus că declararea oficială a unei epidemii de HIV ar permite țării să primească sprijin din partea organizațiilor internaționale și să negocieze prețuri mai reduse la medicamente.

„Rusia refuză să-și accepte statutul de țară din lumea a treia și din cauza asta nu primește sprijin internațional și medicamente mai ieftine. Și, drept urmare, stăm mai rău decât Moldova, o țară mult mai săracă, dar care face deja asta", a spus Anton Krasovsky, directorul Centrului SIDA.

Vadim Pokrovsky, șeful Centrului Federal SIDA, mi-a spus că însăși abordarea guvernului rus e problematică, întrucât se așteaptă ca Ministerul Sănătății să rezolve epidemia pe cont propriu. „Dar ca să îi facă față pe bune, ar trebui să coopereze cu Ministerul Afacerilor Interne, pentru că ei sunt cei care se ocupă de politicile pentru medicamente, și cu Ministerul Comerțului, pentru că ei pot reduce prețurile la prezervative". A spus că lipsa educației sexuale înrăutățește situația.

Cu toate astea, principala sursă de infecție în Rusia este folosirea drogurilor care se injectează intravenos. Nu există statistici demne de încredere cu privire la numărul de utilizatori de droguri infestați cu HIV în Rusia, dar epidemiologii estimează că ar fi vorba de o 50-70% din populația totală.
„Utilizatorii de droguri sunt cei mai problematici pacienți pe care-i avem", a spus Orlova-Morozova. „Nu dispunem de mijloace să îi tratăm corespunzător pe utilizatorii de droguri, întrucât de obicei ajung la noi abia după ce au ajuns la tratament intensiv anti-SIDA. Probabil n-o să-i prea vezi printre pacienții care se tratează regulat în regim extern."

E mai dificil să tratezi dependenții de droguri pentru HIV, deoarece acestora le e adeseori greu să se țină de un program și să vină regulat la controale la spital. Efectele secundare ale medicamentelor se pot, la rândul lor, suprapune cu simptomele sevrajului – un motiv în plus pentru ca ei să abandoneze tratamentul. Mulți dintre ei evită spitalele în încercarea de a evita stigmatizarea și relele tratamente primite în spitale.

În plus, politica cu privire la droguri din Rusia e de toleranță zero, ceea ce înseamnă că poliția poate să aresteze pe oricine care deține droguri, indiferent de cantitate. Asta sporește riscurile pacienților care vor să se trateze. „Dacă sunt reținuți în stradă de poliție, s-ar putea să fie obligați să petreacă câteva zile la secție, fără acces la medicamente", a spus Maxim Malyshev, de la Fundația Andrey Rylkov (FAR), singurul ONG din Moscova care se concentrează pe drepturile dependenților de droguri și desfășoară un program zilnic de schimb de ace de seringă.

În unele țări, problema asta a fost abordată prin terapia înlocuirii cu opioide, în cadrul căreia un drog numit metadonă e folosit pentru a combate dependența de heroină. Dar în Rusia e interzis din 1998, după ce Agenția Federală Anti-Drog a declarat substanța periculoasă. Celălalt argument e că terapia de substituire „poate da naștere unei mase de oameni atât de dependenți de droguri încât pot fi folosiți în acțiuni împotriva guvernului sau a reprezentanților săi".

Dar politica asta a dus la izolarea aproape completă a utilizatorilor de droguri față de comunitatea medicală. Ministerul Sănătății e de acord cu poliția anti-drog și se opune metadonei. Epidemiologii, precum dr. Pokrovsky și ambasadorul UNAIDS pentru Europa de est, Michel Kazatchkine, au solicitat de urgență guvernului rus să-și schimbe decizia, dar e puțin probabil că va avea loc vreo schimbare, din cauza turnurii conservatoare pe care-a luat-o politica Rusiei.

Astăzi, singura legătură dintre dependenții de droguri și medicii sunt programele rare de informare și de schimb de seringi. „Se pare că politicile anti-drog din Rusia se bazează pe presupunerea că dependenții trebuie să sufere, că nu merită un tratament uman, cum ar fi un substitut pentru droguri", a spus Malyshev.

Între timp, lucrătorii ruși din sistemul de sănătate se confruntă cu multe provocări noi, de la sistemul de sănătate precar, până la dezinformare.

Sunt nevoiți să-și informeze pacienții care s-ar putea să-și ia informațiile de la una dintre numeroasele comunități care neagă existența HIV, care sunt foarte active pe internetul din Rusia. „Atât de active încât apar pe prima pagină, atât în rezultatele la căutări cu întrebări despre tratarea și simptomele HIV, atât pe Google, cât și pe Yandex", a spus Peter Meylakhs, un sociolog care le-a studiat activitatea.

Comunitățile astea includ în principal persoane care împărtășesc perspective anti-științifice, cu conspirații, care spun că HIV-ul e o țeapă și-și încurajează membrii să distribuie „cunoștințele" astea și în cele din urmă să oprească oamenii din a lua medicamente anti-retrovirale.

„Se pricep de minune să-ți creeze iluzia că e o alegere liberă între a lua medicamentele și a muri din cauza efectelor secundare și a nu le lua și-a trăi fericit până la adânci bătrâneți. Mulți dintre cei care neagă existența HIV nu suferă de boală – dar unii suferă și ei sunt în cel mai mare pericol."

Cei care neagă existența virusului pun de multe ori viața propriilor copii în pericol, în cazul în care se opresc din a le mai da medicamente anti-HIV. Până la ora actuală, grupul de activiști online „Persoane care neagă existența HIV/SIDA și copiii lor" a determinat că cel puțin 60 de astfel de persoane au murit din cauza unor boli asociate cu SIDA. Dintre ei, 13 sunt copii ai căror părinți le-au refuzat tratamentul.
Deși aceste grupuri rămân un fenomen social marginal, guvernul rus se comportă uneori drept cel mai negaționist dintre toți. Poate să cheltuiască milioane pe proiecte populiste, precum stadioane pentru Cupa Mondială, în timp ce lasă sute de mii de oameni să moară din cauza unei boli care poate fi tratată.
„Nu știu ce le poate face pe autorități să se răzgândească", a spus Meylakhs. „Dar sper să se-ntâmple înainte ca unul din zece oameni din țara asta să fie infestați."