E bine să fii regele canabisului

Franco Loja, crescătorul principal al Green House Seed Company, inspectează un specimen de marijuana numit Limon Verde în regiunea Cauca din Columbia. Toate pozele sunt de Jackson Fager.

Într-o după-amiză de mai, Arjan Roskam se tolănea pe puntea unei bărci sport de pescuit de șapte metri. Gonea printr-un golf de pe coasta caraibiană a Columbei de nord-vest, în timp ce ţinea un ochi pe o undiță pe care o întinsese acum câteva minute. Arjan are 48 de ani, peste 1,80 înălțime și are fața rasă. Are fizionomia dură a unui olandez și posedă un ton pătrunzător care străpunge prin pălăvrăgeală ca un oboi. Arată și sună ca un lider, unul dintre sufletele alea rare care a reușit să-și împlinească destinul fără să facă compromisuri. E cel mai recunoscut și controversat personaj din afacerea globală cu marijuana, auto-proclamatul „Rege al Canabisului”.

Călătoream cu Arjan prin munții și junglele Columbiei, împreună cu o echipă de crescători internaționali de iarbă pe care el îi numește „Vânătorii de specii”. Eram în căutarea a trei varietăți excepționale, dar rare, de marijuana care au rămăs pure genetic zeci de ani. Au nume lirice, aproape mitice, care se scurg pe limbă: Limon Verde, Colombian Gold și Punta Roja. Cu o zi înainte de excursia noastră în junglă, am găsit specimene din ultimele două categorii într-un crâng de marijuana apropiat, menținut de grupuri paramilitare și localnici fermieri. Arjan era euforic. El a făcut rost de primele două din cele două sute de culturi de marijuana, care s-au dezvoltat natural prin regiuni îndepărtate ale lumii, și era hotărât să le ia pe toate.

Arjan și crescătorii lui vor crește mii de plante din aceste semințe, le vor alege pe cele mai puternice și vor crește specii noi comerciale bazate pe genetica lor exotică. Ăsta e primul pas dintr-un proces lung și complicat, care îi permite unui dealer să apară la tine acasă cu un ghiozdan plin ochi cu varietăți ca Alaskan Ice, Bubba Kush și White Widow. Dacă ai fost vreodată încolțit de un drogangiu cu ochi tulburi, știi că noi nu fumăm iarbă thai stickși buruieni umplute cu semințe din cauza miilor de crescători comerciali din toată lumea, care amestecă, hibridează, experimentează și creează arome, efecte și calități noi - toate dintr-o plantă comună de munte.

De pe apă, colinele înzăpezite ale munţilor Sierra Nevada de Santa Marta se conturează în distanță. Se extind până pe coasta caraibiană a țării și pe încă vreo 40 de kilometri de teren. Doua vârfuri (unul numit după eliberatorul colonial al Columbiei, Simón Bolívar) se ridică cam la 600 de metri. Topografia e ciudată și uluitoare. Aerul temperat montan și lumina ecuatorială fac din aceste regiuni unele dintre cele mai fertile din lume pentru a crește și recolta canabis. În anii ’60 și ’70, mii de tone erau exportate prin aceleași golfuri adânci de 100 de metri peste care pluteam noi. Bărcile de contrabandă urmau o rută nordică prin Caraibe, spre SUA. A fost o năvală de iarbă numită colocvial „Bonanza Marimbera” și a transformat sute de țărani fermieri în lorzi opulenți ai drogurilor. Fundația Santei Marta, orașul superb de coastă în care am locuit, a fost literalmente compusă din bani făcuţi din droguri.

O ediție recentă din cotidianul columbian El Tiempoa lăudat „la marihuana vive una nueva bonanza.” Vremurile propice pentru creșterea și transportarea ierbii de pe coasta de nord a Columbiei au revenit, iar cererea pentru marijuana continuă să crească exponențial. Zilele astea, totuși, crescătorii columbieni nu produc multă Colombian Gold. În schimb cei din industrie s-au orientat spre hibrizi dezvoltaţi de crescători din California, Columbia Britanică și Amsterdam. La fel e şi cazul lui Arjan.

Dacă vom considera cartelurile și alte organizații criminale ca milionarii exploziei de droguri din ultimul secol, atunci cultivatorii de iarbă, horticultorii tocilari închiși în sere și laboratoare din jurul lumi, ar putea la fel de bine să fie viitorii miliardari al acestuia. Ca Monsanto sau alți giganți agro-afaceriști, companiile masive ar putea sfârși în controlul plantei la cel mai fundamental nivel al ei, motiv pentru care Arjan e atât de important pentru afacerea asta: el controlează Green House Seed Company din Amsterdam, una dintre cele mai mari companii de semințe de pe planetă, care se autointitulează ,,cea mai de succes afacere cu canabis din lume”.

Green House susține că a câștigat 38 de trofee Cannabis, aproape dublu față de orice alte companii. În urma legalizării în state americane precum Colorado și cu potențiala legalizare în țări ca Uruguay, Arjan pariază pe un viitor unde cerința pentru iarbă se va maturiza și evolua și face tot ce poate pentru a se asigura că el va fi în frunte când piesele de domino ale criminalizării vânzării de marijuana se vor răsturna de-a lungul lumii. Și bine face. Omul este, fără îndoială, cel mai bine poziționat traficant de droguri legitim. El nu doar vinde droguri, ci ajută la construirea unei culturi a industriei.

Cum pescuiam, goleam doze de bere pe barcă în Santa Marta şi ne aprindeam jointuri masive umplute cu hașiș și muguri înțepători, Arjan ținea un ochi pe ocean. În cele din urmă, una dintre undițe s-a întins, iar el a apucat mânerul și a ordonat celui de la cârmă să întoarcă în direcția sa. Curând, un pește irizat de doi metri se zvârcolea pe puntea corăbiei. L-am mâncat la prânz. A fost delicios.

Coasta caraibiană a Columbiei a fost o zonă majoră de contrabandă cu marijuana în anii 70 și începutul anilor 80.

Estimarea precisă a deimensiunii pieței globale de marijuana (atât legală, cât și ilegală) e imposibilă, dar variază de la zece până la 140 de miliarde de dolari pe an. Arjan susține că deține 25 la sută din piața semințelor, o subcategorie mai mică a întregii industri, dar fără îndoială esenţială. Și deși suma poate fi extrem de dificil de verificat, sursele industriale cu care am vorbit când făceam documentarea mi-au spus că cifrele lui Arjan nu sunt departe de adevăr. Pentru că momentan sunt sute de companii de semințe în lume, asta e o felie destul de semnificativă. Și deși Arjan mai deține și cafenele care furnizează iarba, o linie vestimentară și chiar o companie de băuturi alcoolice care face alcool cu aromă de marijuana, afacerea lui primară constă în crearea unor noi varietăți de marijuana pe care să le vândă pe piața internațională. Ăsta e un segment profitabil și ușor exclusivist al pieței. Pentru a găsi arome și efecte fizice noi prin combinația de canabinoide și terpenoide (substanţa chimică mai puțin cunoscută din iarbă) e esențial un nivel de cunoștințe avansat. Reproducerea unor linii noi nu e inginerie genetică propriu-zisă, e doar agricultură. Dar, ca-n industria modernă vinicolă, creșterea ierbii a devenit o știință valoroasă care necesită îndemânarea, cunoștința și sensibilitatea unui artizan.

Franco Loja este cultivatorul șef și partenerul de afaceri hiperactiv şi slăbănog al lui Arjan. Are 39 de ani și a servit în trecut ca paramilitar în armata italiană. După cum mi-a explicat primăvara asta, „Frumusețea canabisului constă în varietatea lui. Nu e o singură plantă, ci mii de plante. Cultivarea plantelor creează ceva nou. Ai putea s-o compari cu un bucătar Michelin care creează rețete noi. Ingredientele care pot fi combinate sunt aproape infinite.”

Afacerea lui Franco și Arjan se bazează pe găsirea acestor plante rare, care, după cum am văzut în munți, e mai ușor de spus decât de făcut. Iarba e încă ilegală în Columbia, iar facțiunile de gherilă, grupurile paramilitare și alte bande de oameni înfricoșători deținătoari de arme controlează de obicei zonele unde creşte cel mai bine. Numele și statutul economic ale lui Arjan deschid multe uși, dar tot trebuie să călătorească prin zonele astea militarizate. Asta necesită drumuri anevoioase cu camioane sau pe jos, drumuri pe care competitorii celor de la Green Hourse nu au tupeu să le facă.

La un restaurant pe malul mării, înăuntrul Parcului Național Tayrona, langă Santa Marta, Arjan mi-a povestit unul dintre cele mai importante momente din viața lui, care subliniază credința lui neclintită în plantă. „Când aveam 17 ani”, mi-a spus, „m-am dus în Thailanda. În nordul Thailandei, eram într-o drumeție și am întâlnit un bărbat foarte bătrân care vindeca pacienții dependenți de heroină cu marijuana. Am stat acolo o săptămână și atunci credeam că tipu’ era chiar nebun. Dar cu cât am stat mai mult, cu atât am învățat mai mult de la el, iar în momentul în care am plecat, mi-a dat niște semințe și mi-a zis să-mi amintesc un lucru: în viitor, acele semințe ar putea dărâma guverne.”

Boabe magice de la un străin misterios. E povestea lui Jack și a vrejului de fasole. E neclar încă cine joacă rolul gigantului în viața lui Arjan. Ar putea fi bestia ilegalității sau presiunea influențabilă exercitată de industriile care controlează alte vicii regulate ca tutunul, alcoolul sau petrolul. Sau ar putea fi faptul insurmontabil că, în ciuda conduitei lui în comunitatea cultivatorilor de iarbă și a oamenilor de afaceri, el nu s-a integrat niciodată.

Arjan Roskam s-a autointitulat ,,Regele Canabisului” și colindă lumea după marijuana rară.

Arjan nu a fost dintotdeauna un magnat. El a început să cultive în beciuri și apartamente de prin Amsterdam acum aproape 30 de ani. „Eram doar crescători de iarbă care se bucurau de jointul lor”, își amintește Arjan. „Peste câțiva ani, ne-am dat seama că nu eram singurii. Sunt două miliarde de oameni care se bucură de fumul ăla și am fost foarte norocoși să o luăm pe calea asta în anii ‘80. Acea cale a devenit un tren, iar trenul a devenit un avion. Avionul ala zboară foarte repede acum”.

„Și foarte sus”, adaugă Franco.

„Da.” spune Arjan, „Foarte sus.”

Succesul lui Arjan a început în Olanda, o țară care a decis cu zeci de ani înaintea Californiei că e mai bine să reglementezi dorința aproape universală de a te sparge decât să încerci s-o interzici. El a început să cultive soiuri noi de iarbă sub numele Green House în 1985, deschizându-și primul magazin șapte ani mai târziu. Nu a fost primul din joc, dar pe parcursul carierei lui a voluat de la statutul de amator târziu de pe piața ierbii legale, într-o forma de președinție auto-aleasă. Adesea joacă rolul de purtător de cuvânt al ghildei de cafenele din Amsterdam și a lustruit imaginea companiei lui într-o operațiune recunoscută internațional. „Are foarte mult succes”, a spus. „Pentru a-ți forma o idee, numai anul trecut am vândut peste 400,000 de pachete de semințe. Asta ne pune pe primul loc la vânzarea de semințe globală.”

Și pare că reputatia Green House-ului continuă să crească. Din moment ce creșterea ierbii evoluează dintr-o preocupare clandestina într-unna pe care orice om pasionat de grădinărit o poate lua în considerare, imaginea unei companii de semințe e mai importanta ca niciodată. La asta se referă escrocii de marketing când spun „brand equity”, iar Arjan și Franco sunt ocupați cu construirea echității Green House Seed Company prin sprijinirea reputației sale prin operațiunile online ale companiei.

Green House a produs ceva documentare filmate în timpul excursiilor vânătorești de specii pe care le-au făcut în Malawi, Morocco și India, printre alte locații îndepărtate, în căutarea high-ului suprem. Clipurile, ambițioase în aspirația lor cinematografică, au strâns câteva milioane de vizualizări pe YouTube. În ele, Arjan arată ca un fel de Arnold Schwarzenegger mai luminat sociologic al ierbii, care ascultă poveştile uneori dureroase ale țăranilor crescători de ganja, în timp ce traversează pământurile lor într-un maieu și pantaloni cargo. Potrivit lui David Bienenstock, fost editor șef la High Times, Arjan „a adoptat o sensibilitate modernă de marketing”, ceva ce lipsește teribil din industria curentă. Olandezul are o înțelegere americană a forțelor pieței, ceea ce e ironic, ținând cont că industria americană l-a expulzat, chiar dacă a explodat în ultimul deceniu din moment ce diverse state de acolo au acceptat legalizarea la diverse nivele. Importarea semințelor rămâne ilegală în State.

„Jocul dintre legal și ilegal din industria noastră ne forțează să fim ageri”, mi-a spus Franco. Pentru a combate această tensiune, Green House a investit mult în cercetare și dezvoltare, „pentru a rămâne flexibili, să ne adaptăm la legi, regulamente, cereri de piață, represiuni și deschideri noi. Nu ne permitem să ne alegem propria strategie de marketing.”

Arjan știe cum să profite de situație, un talent care i-a atras o reputație negativă față de competiție. Unii se referă la el ca la un prefăcut, un bişniţar în haine de crescător. Totuși, ca-n orice altă industrie, să ai dușmani ar putea fi un semn al succesului.

Crescătorii nu se consideră traficanți de droguri, ci mai mult fermieri hiperpricepuți, mai apropiați de brânzari sau viticultori. E o înțelegere nescrisă că produsul vorbește pentru sine, că planta e mai presus decât orice persoană individuală. În 1999, Green House-ului și alte două companii au pierdut Cupa Canabisului din categoria Hașișului din cauza unor acuzații de fraudă a voturilor. E o rană la reputaţie  care supurează și îi reduce în continuare credibilitatea lui Arjan în scena ermetică a drogurilor din Amsterdam. Dar Arjan ignoră asemenea obstacole fără frică. Chiar și în momentele în care marijuana era foarte ilegală în majoritatea părților planetei, el s-a concentrat direct pe produsul lui, pentru că ştia că iarba va ajunge până la urmă un produs de consum cvasipopular. A fost o mișcare îndrăzneață, una care indică o personalitate care continuă să gestioneze anumite segmente ale industriei marijuanei greșit.

Gato întinde hașisul dulce și floral pe care l-a făcut răstunarea unei găleți de cristale THC într-un tocător de carne.

Cu trei zile înainte de interviul propriu-zis cu Arjan și Franco, îl urmam pe Arjan prin regiunea Cauca din sud-vestul Columbiei ca să observăm o operațiune imensă de creștere condusă de un columbian de 35 de ani pe nume El Gatosau „Motanul”.

Gato nu e așa de zvelt pe cum indică numele lui, dar porecla e o descriere aptă a perspicacițății lui în afaceri. Crescut în Miami, a exersat cultivarea în America Latină, înainte de a fonda și lucra cu operațiuni industriale la scară largă într-o groază de nații. Momentan consulta guvernul Uruguay-ului despre legalizarea marijuanei. E evident că Gato îl admiră pe Arjan și se comportă ca protejatul lui, fiind foarte atent când vorbește acesta.

Vizita noastră n-a fost atât o vânătoare de soiuri, cât un mod pentru Gato de a arăta cât de bine s-a descurcat de când a preluat afacerea familiei, o operațiune de cultivare și vânzare de semințe pe care a numit-o Marimberos (o referință la zilele trecute de glorie ale supremației ierbii columbiene). Plantația e masivă, cu plante care cresc afară acoperite de acri de plastic transparent drapat peste zăbrele de bambus care se extind pe pârtia unui munte. Un calcul rapid mi-a dat o idee despre mize: Gato și crescătorul șef, un fost asasin pe care l-a cunoscut în închisoare, au 8000 de plante din care ies 1800 de kilograme de iarbă pe recoltare. Datorită vremii stabile de-a lungul anului din Columbia, operațiunea produce trei recolte pe an, care sunt aproximativ egale cu șase tone de iarbă.

De-a lungul ultimilor ani, tatăl lui Gato și doi dintre frații lui au fost împușcați de către rivali. „Cei doi frați ai mei au fost omorâți în ultimii trei ani de niște muiști din Medellín care se cred regii ierbii”, spune el. „Ei cred că controlează afacerea pentru că-s bandiți, dar ei controlează piața prin violență, nu prin calitate”

Calitatea este misiunea principală a lui Gato. El încearcă să crească iarbă excelentă pentru ca o iubește. E atât de simplu. „Hobby-ul tău devine automatafacerea ta” , spune el. „Nu o cauți. E ca atunci când ești un cântăreț bun și devii faimos, deşi n-ai vrut căcatul ala. Unii cântăreți buni urăsc faima, dar căcatul ala tot vine. Cu iarba e la fel. Mama fiicei mele mi-a spus într-o zi că trebuie să aleg între ea și marijuana. Am divorțat de ea în aceeași zi. Cum dracu poți să te plângi de iarbă când trăieși ca o curvă bogată? Ai tot ce-ți dorești. Tot ce-ai în frigider a venit din iarba asta.”

Mai târziu, Gato mi-a făcut un tur al depozitelor lui, al echipamentelor de uscare și conservare și a unei mici fabrici interioare unde face hașis și alte bunuri procesate. La un moment dat a varsat o găleată plină de cristale THC într-un tocător de carne, producând un flux de hașis lipicos și floral care arăta ca ciocolată topită. S-a lăudat cu un soi particular de iarbă numit după una dintre fiicele lui. Amestecul e un hibrid imobilizant numit Nicole’s Kush, și deși nu are aceeași popularitate ca alte varietăți de-ale lui Arjan încă (și nu poate fi găsită în State), chiar e căcat de calitate. Dacă lucrurile merg bine pentru Gato, numele fiică-sii poate fi hibridul de lansare care îi va marca dominanța în industrie.

Arjan arată semințele Punta Roja pe care el și echipa de vânătoare le-au găsit lângă Santa Marta, Colombia.

Hibridul de lansare al lui Arjan a fost White Widow, numit după abundența de tricome care-i dau plantei o nuanţă albă. Amestecul e o varietate legendară disponibilă în toată lumea și a fost menționat chiar în niște episoade din Weeds. Îi dă consumatorului o euforie intensă și energică și oferă un fum picant cu un sfârșit dulce și untos. A câștigat Cupa Canabisului în 1995, motiv pentru care controversa creatorului ei real e motiv de dispută în comunitatea crescătorilor din Amsterdam.Atât de mult încât a rezultat într-o bifurcație care împarte părerile în legătură cu motivațiile lui Arjan ca afacerist și creatură umană.

Povestea din spatele creației White Widow-ului e complicată. Arjan susține că un cultivator cu care a lucrat în anii ‘80, pe nume Ingemar, a fost strămoșul soiului pe care Green House l-a perfecționat în următoarea decadă.  Dar fostul partener de afaceri al lui Arjan, un australian pe nume Scott Blakey, susține că el l-a inventat la Green House și când a plecat de la companie în 1998 a luat prima generație stabilizată de plante cu el pentru a-și forma o nouă companie. Zilele astea, Scott e cunoscut ca „ShantiBaba” și compania lui e numită Mr. Nice Seed. ShantiBaba e necruțător în acuzațiile contra lui Arjan. Conform lui Scott, Arjan nu merită credit pentru descoperire sau pentru numeroasele premii pe care White Widow le-a primit.

Parte din motivul pentru care dezbaterea White Widow a persistat în toți acești ani este pentru că piața ierbii e vast dereglementată. Brevetele și proprietatea intelectuală încă nu sunt aplicabile industriei ierbii, și nicio parte nu a putut să-și ducă nemulțumirile într-un tribunal. E doar luptă pentru reputație și o ciocnire de personalități infatuate. Arjan vorbește rar despre acuzații, dar când o face, limbajul lui este caustic. În 2011, a compus o postare de 4,309 de cuvinte pe forumul online al Canagraficilor Internaționali, aruncând atacuri ad hominem către ShantiBaba care l-au etichetat ca escroc, în timp ce-i băga cifre de vânzări în față. „Green House reprezintă 50 la sută din piață în Olanda, Spania, Anglia, Italia și în multe alte țări,” scrie el. „În majoritatea magazinelor merge așa: pentru fiecare pachet GH vândut, e vândut un pachet de la toate toate celalalte companii împreună. Sună doar la orice magazin din Spania, sau întreabă distributori mari ca Basil Bush sau Plantasur și o să-ți faci o idee despre volumul de semințe pe care-l vindem noi în comparație cu Shantiblabla”.

După-amiza în care am găsit soiul de Punta Roja a fost excepțional de frumoasă. Ne-am găsit premiul, după ce am mers printr-o operațiune de cultivare modestă într-o vale, la câteva ore de Santa Marta. Logistica excursiei era cumva copleșitoare, am fost plimbați din hoteluri în câmpuri, în conferințe cu liderii locali şi totul a culminat cu aranjarea unei întâlniri cu oamenii noştri de legătură pe marginea unui drum. Dar odată ce am fost înconjurați de ceea ce căutam, atât Arjan, cât și Franco au devenit mult mai intenşi.

Am cercetat cam o sută de plante pe care Arjan și Franco le-au identificat ca sativapure, pe baza frunzelor lor subțiri și structura îngustă a mugurilor. Franco a explicat importanța distanței internodale dintre crengile plantei, cum semințele trebuie să se maturizeze în învelișul lor înainte să fie extrase, cum Punta Roja sau Red Dot și-a primit numele. Când am dat peste un fenotip particular de superb, a fost euforic. Niciunul dintre noi nu s-a putut abține de la a-și băga mâinile printre mugurii cruzi și lipicioși care miroseau a pin și a caladiu, copleșiți de palpitația descoperirii semințelor care puteau fi duse înapoi în Amsterdam.

„Ăsta e materialul original pe care-l pot crește, pe care-l pot păstra în colecție, pe care-l pot folosi ca să creez genetici noi care vor câștiga Cupa Canabisului”, spune Franco. „Astea o să îmbogățească și o să bage oameni în închisoare, o să schimbe destine și vieți. Și de-asta mă trezesc în fiecare nenorocită de zi cu zâmbetul pe buze”. Fața lui arsă s-a ridat în timp ce se uita la cer și urla „Avem semințe, omule!”.

Arjan a fugit jos la deal să scormonească prin plante. A apucat pumni întregi de semințe micuțe, a jumulit orice urmă de plantă vie de pe ele și le-a pus în pungi mici de pastic. A vorbit sălbatic despre potențialul industriei, a prezis o vreme în viitorul apropiat când guvernele vor limita doza de THC din marijuana comercială. În acea versiune a viitorului, aroma e mai importantă decât efectul, iar controlarea materialului genetic îi dă crescătorului un mare avantaj în fața competiției.

Descoperirea acestor semințe marchează începutul adevăratei munci a lui Arjan. Odată întorși în laborator, Franco și Arjan vor planta semințele, vor alege cele mai bune specimene și vor replanta semințele. Vor repeta acest proces de multe ori, până le reușește perfect. Eventual, vor crește până la 10 000 de plante din aceste semințe. Vor încerca să stabilizeze diferite linii pentru a optimiza factori cum ar fi timpul de înflorire, rezistența la mucegai, ciuperci și rășină. În cinci ani, calități unice inerente din soi pot forma baza unei creații cu totul nouă.

Sau nu. Dar chiar dacă aceste soiuri specifice nu ajung la nivel de consum, Green House tot va cataloga plantele mamă și vor păstra linia activă, analizând proprietățile canabinoide și terpenoide. E posibil ca un gigant farmaceutic la vânătoare de soiuri specifice să le bată la ușă. În 2003, Bayer a plătit 40 de milioane de dolari pentru dreptul de a distribui Sativex, un medicament derivat din marijuana, proiectat să atenueze spasticitatea, vezica hiperactivă și alte simptome.

Arjan și asociații lui știu foarte bine că afacerea lor e riscantă și fără răsplată imediată. Dar ei pariază pe o lume unde marijuana e, din punct de vedere legal, mai apropiată de vin decât de heroină şi are potențialul unei răsplăți dintre cele mai frumoase, care include aventura neprețuită în care oamenii ca Arjan și Franco trebuie să pornească pentru a-și colecta premiul suprem.

„Știm cu toții că în zece, 20 de ani, totul va fi legal.,” spune Arjan. „Noi doar ne păstrăm toate opțiunile și găsim cheile viitorului. Una dintre chei e reprezentată de toate culturile diferite.”

Acest succes a fost dovedit în timpul șederii noastre în Columbia. Arjan și echipa lui au găsit toate cele trei specii în căutarea cărora au pornit. Deși e pătruns de emblemele mitului său personal (unchiul lui, Peter, a fost un fermier cartofar de succes în Olanda, încă un semn al destinului său horticultural) și de stigmatul milioanelor de dolari pe care le-a făcut din afacerea de succes, Arjan se consideră un om umil.

„Încă vreau să fiu singur cu plantele mele, în camera mea, fum și atât… Asta e chestia mea principală, bucuria de a-mi privi plantele crescând”, a spus Arjan. „Sunt un fermier.”A tras un fum și a revenit. „Sunt un fermier cu ambiții mari.”

Pentru imagini superbe cu muguri din munții Columbiei, uită-te la Regii Canabisului.

Urmărește și:
Ulei de haşiş extras cu butan
Tărâmul high

Citește și Iarba și bunele maniere

Traducere: Irene Teodor