Hipopotamii lui Pablo Escobar fac sex încontinuu și nimeni nu știe cum să-i oprească

Când baronul drogurilor, Pablo Escobar, a fost ucis de poliția columbiană în 1993, a lăsat în urmă o moștenire vastă și sângeroasă. Șeful cartelului Medellin e considerat unul dintre cei mai prolifici criminali din istorie și e recunoscut pentru imperiul alimentat de cocaină pe care l-a construit pe cadavrele a mii de indivizi uciși.

Dar El Patrón a rămas și în amintirea a peste 50 de hipopotami (Hippopotamus amphibius) care, la ora actuală, se pllimbă liberi în apropierea domeniului lui de dimensiunile unui palat, Hacienda Nápoles. Hipopotamii captivi ai lui Escobar n-au fost niciodată hărăziți râurilor și estuarelor din nordul Columbiei. Cu toate astea, de la moartea lui, se comportă ca animalele sălbatice: se împerechează la greu și se-nmulțesc, ceea ce-i transformă, încetul cu încetul, în cea mai mare specie invazivă din lume.

Astăzi se pare că domnia lor problematică nu-i nici pe departe pe sfârșite, pentru că nimeni nu știe cum să-i oprească.

De-a lungul celor 30 de ani care au trecut de la moartea lui Escobar, se pare că cirezile au rupt de mai multe ori gardul domeniului și-au evadat în apele curgătoare din zonă, printre care și Râul Magdalena. Anul trecut, unul dintre ei a fost văzut dând târcoale unei școli generale din zonă. Și, deși autoritățile au dat asigurări că nu există victime umane, fermierilor și pescarilor care lucrează în Puerto Triunfo le e frică să se apropie de ei.

Dar firma de administrație care se ocupă momentan de parcul de distracții de la Hacienda Nápoles nu-i la fel de dispusă să strângă sau să mute pachidermele. În 2009, un mascul pe nume „Pepe" a fost împușcat mortal de către soldați din armata columbiană, chestie care a dus la deschiderea unei dezbateri între ecologiștii îngrijorați pe bună dreptate și ce care văd animalele astea simpatice și mari drept niște curiozități nevinovate. Oamenii de știință care studiază râurile din America de Sud își fac griji că hipopotamii ar putea, într-o zi, să ajungă să dea peste cap ecosistemele delicate din regiune.

„Momentan, toate astea-s numai speculații. Avem multe exemple analoage de viețuitoare care-au venit la început din Africa și care, în cele din urmă, s-au regăsit și-n lumea nouă – cum ar fi leul american, astăzi dispărut, sau rude ale elefanților. Numai că hipopotamii pur și simplu nu sunt pe lista asta", mi-a spus Douglas McCauley, profesor de biologie și cercetător într-ale hipopotamilor de la Universitatea din California, Santa Barbara.

„Asistăm la un experiment natural înfricoșător, care arată ce poate să facă cel mai mare animal invaziv din lume într-un mediu nou."

Ascunsă în depresiunile din Antioquia, la vreo trei ore de Medellin, Hacienda Nápoles rezistă, ca un fel de altar bizar, închinat bogăției și exceselor lui Escobar. În culmea succesului, valoarea netă a averii sale a fost estimată la circa 30 de miliarde de dolari americani, pe care i-a cheltuit pe o viață previzibil de extravagantă. În 1978, Escobar a cumpărat o parcelă de teren în zona liniștită a dealurilor din Puerto Triunfo și a construit o vilă amplă, în stilul colonialist spaniol, care avea să devină reședința permanentă a familiei sale. Pe domeniu se aflau odinioară un ring de corride, o pistă de karting, o grădină cu sculpturi și chiar și-un aeroport privat.

Cu toate acestea, Escobar se închipuia drept despot luminat și se știe că era iubit de locuitorii săraci din Medellin, cu care împărțea banii câștigați din traficul de narcotice, pentru a construi comunități și locuințe sociale. Deci omul a făcut mai multe decât să locuiască, pur și simplu, la Hacienda Nápoles: a construit o grădină zoologică publică – o menajerie de contrabandă plină cu animale exotice, printre care elefanți, girafe și zebre. Printre animalele pe care se-nghesuiau să la vadă spectatorii și copiii se numărau și patru hipopotami mari, trei femele și-un mascul, care locuiau într-un mic lac artificial din zona de la intrarea pe domeniu.

După uciderea lui Escobar, majoritatea animalelor de la Hacienda Nápoles au fost prinse și transportate la grădinile din apropiere, printre care Grădina Zoologică Matecaña din Pereira, care astăzi nu mai există. Micuțul harem de hipopotami, însă, a fost abandonat acolo, probabil din cauză că prinderea unui mascul de 4,1 tone poate să fie o situație pe viață și pe moarte. Așa că, fără să aibă de a face cu prădători care-i vânează în mod natural și cu o climă prietenoasă, în care să le meargă bine, la dispoziție, din patru au ajuns să fie 8, apoi 10, 20 și-așa mai departe.

Pentru oamenii de știință ca McCauley, hipopotamii renegați ai lui Escobar conferă o șansă dulce-amară de a vedea ce se-ntâmplă când specia e lăsată să se înmulțească fără opreliști. Acum mai bine de un mileniu, diverse tipuri de hipopotami, majoritatea dispărute până în zilele noastre, au fost găsite departe la nord, în insulele din Mediterana, în Egipt și chiar și-n anumite zone din Europa. Astăzi, hipopotamul comun se găsește doar în Afrca și e vulnerabil în fața vânătorilor ilegali, a distrugerii habitatului său și a braconajului pentru fildeș. Biologii care studiază animalul și mediul său asistă la o scădere rapidă a populației și se grăbesc să înțeleagă care-ar fi consecințele unui ecosistem fără hipopotami.

Un sondaj apreciază că hipopotamii de la Hacienda Nápoles vor continua să se înmulțească cu 6% pe an și că fiecare femelă fertilă va da naștere unui pui în fiecare an. Au fost văzuți hipopotami la peste 140 de kilometri de fostul domeniu al baronului drogurilor.

În habitatul lor natural, hipopotamii pot fi descriși drept grădinarii naturii. Își petrec cea mai mare parte din zi sub apă, la adăpost de ultravioletele dăunătoare emise de soare și de orice posibilă prezență umană. Însă noaptea, hipopotamii ies din mâzga lor înnămolită ca să se îndoape cu cantități uriașe de iarbă și să defecheze în cantități la fel de mari masa serii precedente. Milioane de kilograme de fecale de hipopotam se scurg în râurile Africii în fiecare an și, fără aportul ăsta uriaș, râurile ar fi private de nutrienți care susțin viața. Oamenii de știință au folosit markeri chimici, ca să stabilească faptul că un număr mare de pești și insecte se hrănesc cu bălegar de hipopotam, un obicei cunoscut sub numele de „coprofagie" – care sugerează că specia joacă un rol esențial în conexiunea dintre ecosistemele acvatice și terestre.

Pe de altă parte, chiar și lucrurile bune (balega lor) în cantități prea mari devin toxice. În sistemele fluviale aglomerate, hipopotamii pot chiar să inunde apele cu cantități excesive de nutrienți și să stimuleze înflorirea unor alge care produc noxe, privând, astfel, peștii și nevertebratele de oxigen. Procesul ăsta, de eutrofizare, a mai fost asociat cu hipopotamii și în trecut, iar ecologiștii care cunosc râurile din Columbia bănuiesc că pești găsiți morți de curând, în apropiere de Hacienda Nápoles, sunt o consecință directă a prezenței locatarilor invazivi.

„Hipopotamii pot și să deranjeze depunerile din lacuri și râuri, ceea ce face ca sedimentele acumulate să vină din nou în sus pe coloanele de apă. Efectul asupra productivității e major și poate provoca tot felul de consecințe. Nu se poate spune dacă au un impact asemănător sau diferit asupra ecosistemelor din Africa – acolo tot ce co-există cu ei a evoluat în prezența lor", mi-a spus Jonathan Shurin, un profesor de biologie de la Universitatea din California, San Diego, care studiază problemele cu calitatea apei din Columbia.

La ora actuală, există foarte puține studii despre efectele hipopotamilor invazivi, din simplul motiv că nu există niciun precedent pentru situația asta. Shurin a adăugat că oamenii de știință se confruntă ades și cu o serie de impedimente, când lucrează în Columbia, iar problema evadaților lui Escobar pare să nu fi primit prea multă atenție în comunitatea științifică. În plus, țara deja se confruntă cu mai multe crize ecologice de proporții, printre care deversarea ilegală a deșeurilor, despăduririle și contaminarea apelor. Cât de gravă poate să fie amenințarea câtorva zeci de hipopotami?

„Asta-i problema cu speciile invazive: am văzut cum tot felul de astfel de specii pot să distrugă ecosisteme și să le reordoneze din temelii ecologia, să schimbe complet felul în care funcționează și arată. N-avem niciun motiv să credem că hipopotamii ar trebui să primească tratamente speciale, doar pentru că sunt simpatici", a spus McCauley.

Cu toate astea, în asta constă problema. Nu există nicio cale eficientă de a controla o populație sălbatică de hipopotami. Conform lui Michael Knight, zoolog la Divizia de Parcuri din Africa de Sud, care a fost consultant al Ministerului de Mediu din Columbia în 2009, singurele variante realiste sunt prinderea sau castrarea. Într-un interviu acordat Colombia Reports, Knight a recomandat împușcarea animalelor cu puști de calibru mare.

Dar, cum se mai întâmplă cu anumite specii invazive, lumea se atașează de ei. Se pare că mulți locuitori din zonă au prins drag de pachidermele amfibiene și sunt cel puțin fascinați de ele. „Tata a adus odată unul mic acasă", ar fi declarat o fetiță pentru cotidianul El Colombiano. „I-am spus Luna, pentru că era foarte drăguț – și i-am dat să mănânce doar lapte."

Nu se știe exact cât de implicat e guvernul columbian în eforturile de a ține sub control populația de hipopotami, dar, la un moment dat, castrarea și capturarea au fost adoptate drept unice metode de a ține sub control numărul de astfel de animale din zonă. Agenția locală de mediu Cornare a trimis de curând biologi în zonă, însărcinați cu construcția de bariere naturale pentru animale, al căror scop e să-i rețină în incinta domeniului Hacienda Nápoles. Inițiativa beneficiază de un buget anual de 135.000 de dolari și e finanțată integral cu bani obținuți din raziile asupra cartelurilor de droguri.

Conform unui raport alcătuit de Fusion, în 2004, personalul de la Hacienda Nápoles mai apela și la un localnic, pe nume James Torres, pentru a prinde și a adăposti temporar puii de hipopotam la ferma lui. Torres a remarcat că separarea puilor de cireadă ușurează transferarea acestora la grădinile zoologice.

Deși castrarea e, în principiu, o soluție bună de compromis, s-a dovedit, până acum, prea dificilă chiar și pentru cei mai experimentați lucrători cu animalele sălbatice. În primul rând, în ciuda dimensiunilor lor, hipopotamii se pricep să se ascundă. În timpul zilei, li se văd doar urechile, ochii și nările deasupra apei. În plus, hipopotamii nu sunt o specie dismorfică sexual, ceea ce înseamnă că e greu să deosebești masculii de femele. Testiculele masculului sunt ascunse în abdomenul acestuia și nu pot fi identificate cu precizie decât după ce animalul a fost sedat. Dar e complicat să tragi cu sedative într-o creatură de câteva tone, mi-a spus McCauley. Chiar dacă cocktail-urile de sedative folosite de medicii veterinari au devenit relativ sofisticate, n-ai de unde să știi cum va reacționa fiecare individ în parte la anestezic. Din când în când, câte-un hipopotam adormit se sperie atât de rău, încât se aruncă înapoi în apă și riscă, astfel, să se înece.

Până acum, au fost castrați cu succes doar patru masculi.

„Pentru majoritatea speciilor invazive, odată ce se află, nu mai ai pe unde să scoți cămașa, dar probabil nu e cazul și cu hipopotamii. Dacă voiau cu-adevărat să-i ridice, ar fi avut cum. Se pare că hipopotamii au devenit o atracție pentru turiști și au o oarecare valoare economică. Nu există interes să fie ridicați", a adăugat Shurin.

Momentan, viitorul hipopotamilor columbieni rămâne sub un mare semn de întrebare. Dar un lucru e sigur: chiar și după moarte, prezența lui Escobar încă bântuie peisajul rural din Medellín.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre animale:
Penisurile de animale sunt super ciudate, fraților
Cum fac sex pokemonii
De ce fac animalele sex cu cadavre