Viaţa e mai tristă când Victor Ponta e plecat în concediu. Nu mai are cine să elaboreze proiecte de legi absurde, nu mai are cine să spună câte-o tâmpenie de care să nu ştii dacă să râzi sau să plângi. Luna august a fost atât de tristă, noroc cu regalitatea românească, că altfel n-aveam despre ce să scriu nici săptămâna asta. Dar să le luăm pe rând.

Eu nu-s vreun fan al monarhiei, cu atât mai puţin cu cât exponentul principal al Casei Regale româneşti este Radu Duda, un actoraş mediocru pe care l-a făcut celebru măritişul cu Principesa Margareta. A ajuns atât de bine înfipt, că jurnaliştii de la Adevărul îl suspectează că ar fi principalul sforar (eu aş zice sforăitor, dar omul s-a lipit atât de bine pe lângă pesedişti, că devine un personaj interesant) al Casei Regale.

Am amici monarhişti şi nu pot să nu remarc un oarecare trend în rândul generaţiilor mai tinere, care trăiesc cu impresia că un rege ar fi mai bun decât un preşedinte, ca şi când n-ar avea exemplul Marii Britanii, unde monarhia e doar de formă, iar guvernul e condus tot de-un prim-ministru. Dar, deh, oamenii pot spera, oricum speră degeaba.

Cu toate astea, fostul Principe Nicolae, lăsat fără titlu de principe şi scos din lista succesiunii la tron - la care tron, nimeni nu ştie, probabil unul nou, cu bazin integrat - de către regele fără coroană, devenise un model pentru tineri şi a trecut cumva neobservat în peisajul mediatic românesc. La 30 ani, necăsătorit, biciclist şi ecologist, cu aceleaşi preocupări cu noile generaţii, poate c-ar fi reprezentat o speranţă pentru minoritatea monarhistă care, la un moment dat, sătulă de o clasă politică împuţită, l-ar fi sprijinit.

Eh, şi-aici apare problema. N-o să ştim niciodată de ce Mihai, la cei 93 ani ai săi, a considerat că Nicolae n-are ce căuta pe tron, pe motiv că România are nevoie de o cârmuire modestă, morală şi cu gândul la ceilalţi. Supoziţii se pot face, că doar Nicolae nu-i însurat, îi cam plac cluburile, i-o fi făcut cineva vreo poză cu vreo dansatoare în braţe.

Eu însă nu pot să nu mă întorc la articolul din Adevărul şi să suspectez că, de fapt, e vorba de-mpărţeala averii. Mai că articolul ăsta din TimesNewRoman are sens. N-ai decât să crezi ce vrei, părerea mea e că Regele Duda - care, apropo, n-are pic de etichetă, e cu doi nasturi descheiaţi la cămaşă şi-mbrăcat ca de-un mic şi-o bere într-o întâlnire semioficială - a vrut să scape de competiţie. De ce să nu tai răul de la rădăcină şi să elimini un om care e mai popular ca tine?

Însă dacă e să punem de-un titlu de cel mai amuzant politician, acela se va îndrepta, fără doar şi poate, către Victor Ponta, care a mai scornit o minciună. Dacă n-ai aflat, Ponta şi-a făcut vacanţa într-o croazieră prin Caraibe, care-a costat undeva pe la vreo 6 000 euro, fără a socoti costurile biletelor de avion până-n Florida.

În eterna-i nesimţire, a zis că, oricum, l-a costat mai puţin decât o săptămânâ la Mamaia. Probabil că, obişnuit să iasă la băut prin Dubai, cu amicul Sebastian Ghiţă, Ponta trăieşte în altă realitate, aia în care nu se vede că mai există şi hoteluri mai ieftine la Mamaia - ce-i drept, de două-trei stele - şi că poate mânca şi la-mpinge tava. Ce să mai vorbim de amărâţii ăia care strâng bani tot anul pentru o vacanţă?

Că Ponta e rupt de realitate, asta ştim, dar parcă, din când în când, poate-ar avea nevoie şi de un reality-check. Eventual, să dea o raită prin pseudostaţiunile româneşti, unde condiţiile sunt aceleaşi de acum 25-30 ani. Eventual, poate să verifice realitatea şi gratis, că tot i-a propus ANAT un sejur pentru a compara preţurile cu cele din Miami.

Însă Ponta e mai ocupat cu politica. Ceea ce mă duce cu gândul la ştirea asta, în care ni se arată că jumătate dintre şefii de consilii judeţene ce provin din PSD sunt trimişi în judecată sau stă Agenţia Naţională de Integritate cu dosarele după ei. Başca, sunt încă vreo 14 primari din partid care au probleme similare.

Şi mai e ocupat şi cu minţitul, deşi, iarăşi, asta-i o chestie cu care ne-am obişnuit. Cred c-ar trebui să ne mirăm abia în momentul în care Ponta va spune adevărul. Ceea ce nu înseamnă însă că n-ar trebuie să-i scoatem ochii. Una dintre minciunile recente e salvarea Institutului Cantacuzino, pe care, de fapt, mai rău l-a îngropat. Elegant, frumos, prin lege.

Între timp, pe acelaşi Ponta îl doare în vârful genunchiului de autostrăzi, însă nu-i pasă şi de lefurile celor din CNADNR, instituţia aia care ar trebui să mişte mai repede lucrurile şi care aruncă cu banii în angajaţi, ca şi cum cei din urmă chiar i-ar merita. Nu-s vreun fan al lui Robert Turcescu, e și greu să fii, dar a scos la lumină o informaţie care-ar trebui să ne dea tuturor de gândit. Asta dacă te-ntrebai cât de eficientă e guvernarea actuală.

Şi ca să-nţelegi şi mai bine cum funcţionează România în 2015, trebuie să vezi şi ştirea asta. E un paradox tipic României: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat că, potrivit legii, medicii n-au voie să primească şpăgi. Ştiam deja asta. De ce trebuia confirmat? Pentru că aceeaşi legislaţie românească îi acordă cetăţeanului dreptul de a-l recompensa cum vrea el, prin donaţie sau şpagă, după cum preferi termenul, pe orice medic care şi-a făcut treaba. Va să zică, eu am dreptul de a-i da şpagă unui doctor care n-are dreptul s-o primească.

E drept, nu suntem singurii cu astfel de dileme existenţiale. Doar de dragul folosirii expresiei „la alţii e mai rău‟, sistemul socialist din Venezuela i-a lăsat pe cetăţeni fără mâncare. Una că nu prea au ce să cumpere, a doua e că inflaţia e atât de mare, că nu le ajung banii nici pentru strictul necesar. Așa că am prins ocazia perfectă s-o bag și eu p'aia cu „socialismul funcţionează până când se termină banii altora.‟

Şi n-aş fi scos în evidenţă ştirea asta, dacă nu trebuia să-ţi reamintesc că sistemul medical românesc e cam pe acelaşi principiu: nu sunt niciodată bani destui. Şi când se „termină‟ - cu forţa - şi banii oamenilor, nu mai bine emigrezi? Nu de alta, dar mi-am amintit de titlul ăsta din Adevărul: „Admiterea la medicină: Multe locuri, ca să rămână şi în ţară câţiva doctori‟. Sună a TimesNewRoman, dar asta e, de fapt, realitatea.

M-a mai amuzant, săptămâna trecută, o ştire în care se relatează că, în Sectorul 2, poliţia locală îi amendează pe mâncătorii de seminţe din parcuri. E un atentat la cultura română!, scriam pe Facebook, la mişto. Doar că nu eram departe de adevăr, seminţele fac parte din cultura şi civilizaţia autohtonă. Cum să-i iei românului dreptul de a sparge seminţe? E ca şi cum i-ai interzice să asculte manele cu volumul la maximum fix când toată lumea vrea să doarmă. În ce ţară de rahat trăim? Nu pentru asta am murit la Revoluţie? Jos dictatura, jos Băsescu!

Însă oricât ne-am plânge de impunerea cu forţa a „normalităţii‟, uneori există şi o normalitate pe care o acceptăm cu toţii. Acum câţiva ani, fiind cu treabă prin Iaşi, m-a bătut un gând să mă întorc la Bucureşti cu avionul. Pe ruta Bucureşti-Timişoara, biletul costa un pic mai mult decât trenul. Pentru Iaşi-Bucureşti, costa vreo 900 lei zborul. Spre bafta tuturor, Blue Air a băgat zboruri spre Iaşi şi, ghici ce?, Tarom a scăzut preţurile până la 79 euro. Parcă 300 lei e un pic mai bine, nu?

E drept, în România, normalitatea e ruptă din Teoria Relativităţii. La Arad, deşi sunt locuri de muncă, nu vrea nimeni să le ocupe. Aşa că angajatorii aduc oameni din alte judeţe, îi cazează la pensiuni, le dau două mese pe zi şi le plătesc câte un drum dus-întors, în fiecare lună, ca să-şi vadă familiile.

Însă asta-i mărunţiş, pe lângă ce păţeşte o băcăuancă de 79 ani ce a fost deportată în Transnistria în 1942. Casa de Pensii îi cere să aducă martori c-a fost deportată, doar că nu are de unde să-i ia. Problema e că, din cauză că nu poate primi pensia, n-are nici bani să-l caute pe Liviu Dragnea, acest degrabă-sculătoriu-de-morţi când e vorba de votat la alegeri. Eventual, facem o chetă ca să-l trimitem pe Dragnea la Bacău, să-i învie pe martori?

Însă culmea a fost atinsă în Giurgiu. unde nişte muncitori au demolat blocul greşit. Nu e cel mai fericit titlu, dar nu poţi să nu te amuzi. Să ne mulţumim, totuşi, că nu trăim în Venezuela, unde, recent, nu se mai găsea nici hârtie igienică. Măcar de asta nu ducem lipsă.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre monarhie:
Expoziția muzeelor: Trenul Regal
M-am dus la Ziua Regelui Mihai, ca să înțeleg cum gândesc monarhiștii
La încoronarea regelui Spaniei mirosea a balegă de cal