Sex

Da, oamenii încă fac sex în avion. Însă duc lucrurile la un alt nivel

Un mic chestionar despre situația sexului în aer din ziua de azi.
e ilegal sa faci sex in avion, povestile oamenilor care au facut sex pe avion
Colaj: Cathryn Virginia. Getty Images. 

În copilărie, am auzit des despre „Mile High Club”, acest club select al curajoșilor care au făcut sex în avion. Credeam că e un concept care va avea mai multă claritate și importanță când voi ajunge la maturitate, dar, pe măsură ce am crescut, a intrat în aceeași categorie cu nisipurile mișcătoare sau Triunghiul Bermudelor, lucruri care te fascinează la tinerețe și devin total irelevante la maturitate.

Publicitate

Mai face cineva sex în avion în ziua de azi? Chiar e așa distractiv să te înghesui într-o baie mizerabilă care e prea mică până și pentru o singură persoană? Ei bine, conform mai multor călători cu avionul și însoțitorilor de bord, tradiția asta e încă vie. Poate că se întâmplă rar ca cineva să facă sex clasic cu penetrare în avion, dar oamenii tot fac măcar activități manuale.

E evident de ce n-ar vrea cineva să facă sex în avion. În primul rând, e foarte nepractic. Băile de avion sunt murdare și mici și mereu se formează cozi la ele dacă stai prea mult. Dar pe unii îi excită fix acești factori. Riscul, mizeria, faptul că sunt la mare înălțime, toate astea pot face experiența și mai erotică. La clasa întâi, baia e un pic mai mare, se și servește alcool gratis, deci șansele de sex cresc. 

Pe Reddit e plin de povești despre sex în avion. Unii oameni pretind că nici măcar nu s-au dus la baie, ci și-au tras-o pe scaun. Alte povești sunt clar ficțiune – sunt scrise de bărbați care pretind că și-au adus iubita la un mare orgasm, de au fost felicitați chiar și de personalul avionului. Dar cele mai plauzibile povești vin de la însoțitorii de zbor, care spun că au surprins des oamenii în timp ce făceau sex oral sau manual.

Publicitate

„În timpul unui zbor cu avionul aproape gol, era un cuplu în spate care clar făcea sex. Ea era cu capul sub o păturică în poala lui și i-o sugea, în timp ce el se concentra să țină ochii închiși și să nu scoată niciun sunet”, scrie o stewardesă. La un thread similar, o altă însoțitoare de bord spune că a văzut doi domni care „își făceau laba unul altuia sub o păturică din aceea pe care le-o oferim călătorilor în avioane”. Ambele povești se încheiau aproape la fel: pasagerii încercau să le dea păturicile personalului la finalul zborului sau să le pună la coșul de gunoi. Un alt pasager a povestit că, odată, iubita lui i-a frecat-o și a ejaculat pe păturică, dar apoi a avut bunul simț să o ia cu el, nu s-o lase în avion.

Ca să aflu mai multe, am rugat oamenii pe Twitter să îmi spună poveștile lor cu sex în avion. Majoritatea au implicat mâinile.

„Nu știu dacă se pune, dar, când aveam douăzeci și ceva de ani, eram cu iubita într-un zbor Miami-Bulgaria și, după câteva pahare, ne-am îmbătat și ne-a luat cheful. Am fingeruit-o sub păturică până a avut orgasm. Ea nu a reușit să îmi facă mie laba, pentru că ne-am temut că e prea vizibil, așa că am lăsat-o baltă”, mi-a scris un tip.

De obicei, totul începe cu câteva pahare de alcool. „Călătoresc mult cu jobul împreună cu logodnicul meu, dar mă stresează maxim să zbor cu avionul”, a zis o femeie. „De aceea, aleg să mă îmbăt de fiecare dată când zbor, iar asta mă excită.” Drept urmare, îi face logodnicului un handjob sub păturică. Uneori, chiar și sex oral în baie. „Dar înainte, dezinfectez totul în baie cu șervețele antibacteriene. Sunt maniacă cu igiena.” Deși face chestia asta des, n-a fost prinsă niciodată. „Probabil aș muri de rușine dacă s-ar întâmpla chestia asta”, a zis ea.

Publicitate

Beția, riscurile și excitația nu sunt singurele motive pentru care oamenii vor să facă sex în avion. Unii o fac pentru că se tem de moarte. O femeie mi-a zis că a zburat spre Coreea de Sud cu iubita ei, care putea avea orgasm prin simpla stimulare a sfârcurilor. „Avionul trecea printr-o zonă cu turbulențe și am crezut că o să murim. Cum avionul era aproape gol și nu era nimeni lângă noi, ne-am permis să facem tot felul de joculețe sexuale, cu gândul că nu avem nimic de pierdut, pentru că oricum o să murim. Îmi amintesc că iubita mea a avut un orgasm zguduitor.”

Poate că unii ar spune că orgasmul prin stimularea sfârcurilor nu se consideră sex, dar eu zic că e un sex mai mișto decât sexul cu penetrare executat chinuit în baie, doar ca să te lauzi că te-ai futut la mare înălțime. În orice caz, orice fel de sex e periculos în avion și din cauză că poți primi amenzi pentru indecență în spațiul public. NU TE MASTURBA PE SCAUN ÎN AVION și nici nu-ți lăsa iubita să îți facă un handjob pe scaun dacă stă cineva lângă voi. Chiar nu e ok.

În rest, bravo ție dacă reușești să duci tradiția Mile High Club mai departe, e tare să faci sex în aer, la o înălțime la care umanitatea nu-și imagina că o să ajungă. Tot respectul! Dă-i cu lucrul manual la nivel înalt!