Despre democrație și libertate: Ucraina un început ca un blockbuster, România o continuare proastă

Ilustrații: Vasile

Nu o să vorbesc deloc despre ce s-a întâmplat în România săptămâna trecută. E prea lipsit de importanță că Ponta și Crin își dau la boașe sau că Base îi ceartă pe amândoi, sau că soțul ministrului Muncii invalid gradul I își ia nepotul de la grădiniță, sau că salariile nesimțite ale celor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară l-au obligat pe  Gabriel Liiceanu să își descopere aptitudinile de jurnalist de investigație sau că micul românesc a fost scos de UE în afara legii. 20 Februarie 2014 a ajuns „Joia neagră a micului romanesc”! Nici nu vreau să mă gândesc la viitor: trafic de „mici originali", prohibiție, bani negri și vreo 18 milioane de proscriși.

Chestiile astea sunt insignifiante față de ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, o țara vecină, unde timp de trei luni s-a protestat la -25 de grade pentru democrație și pentru schimbarea regimului Yanukovych, care a refuzat să semneze acordul estic de parteneriat cu UE la Vilnius și a bătut palma cu Putin, pentru vreo 15 miliarde de euro și reduceri la prețul gazelor naturale furnizate de ruși. Da, acolo în Ucraina, săptămâna asta au  murit aproape o sută de persoane, care au protestat pentru libertate.

În momentul în care eu scriu acest post, aflu de pe Euromaidanul virtual că Yanukovycha plecat din Kiev, că apropiatul UE și al Iuliei Tymoshenko, Oleksandr Turchynov, a fost ales președintele parlamentului ucrainean, că Tymoshenko a fost eliberată din închisoare și Constituția din 2004  a intrat în vigoare. Asta în timpul în care gurul facebookului din România, Lucian Mândruță, posta pe peretele său „Țineti-l pe Iliescu de vorbă, să nu afle că ăia din Ucraina s-au descurcat și fără el!” sau „La  Kiev pare că a câștigat revoluția. Acum așteptăm pe cineva care, conform tradiției estice, s-o fure!”

Sincer mi-e frică de ce poate urma. Țara e divizată între pro-sovietici și pro-europeni. La fiecare alegeri, procentul care a decis în favoarea uneia sau alteia dintre tabere a fost 2%. Mi se pare prea simplu să zicem acum că liberatea și democrația vor triumfa în Ucraina. Eu cred că rușii vor încerca în continuare să controleze Kievul, așa cum încearcă să controleze Sofia sau Bucureștiul, prin anumiți politicieni, jurnaliști sau diferite organizații.

Ce putem noi, românii să învățam de la ucrainieni? Patriotismul! Ăla care înseamnă sacrificiu, muncă și speranța din mijlocul disperării. Primele cuvinte ale imnului nostru, „Deșteaptă-te române”, se aseamănă cu  primele cuvinte ale imnului lor, „Ucraina nu a murit încă”. Noi trebuie însă să ne deșteptăm în timp ce ei nu cedează! Oligarhii, corupția, televiziunile politice, privatizările sălbatice, mincinoșii ajunși miniștri, vorbele mari și goale, mafioții care-și cumpără partide sunt lucruri cunoscute în ambele țări.

Diferența e că la noi hipsterii protestează pentru protecția mediului, iar când s-a dorit un protest pentru protejarea statului de drept (vă amintiți Marțea Neagră?) s-au strâns doar o mie de oameni. Uncrainienii au stat trei luni pe stradă pentru a proteja democrația, noi protestăm doar în weekend. La ei Miss Ucraina e voluntară Euromaidan, îi servește cu ceai pe protestatari, la noi Miss România are contract de deszăpezire cu statul de peste un milion de euro, iar când Bucureștiul a fost înzăpezit, Missa era în Bali.

Există și o similitudine între cele două fenomene „revoluționare" România 1990 (Piața Universității) și Ucraina 2014: ambele proteste vizau schimbarea unor sisteme nedemocratice girate de președinți care au sprijinit noua oligarhie de partid și de stat. În 90, noi am avut șansa să alegem o altă cale. Din păcate am fost prea proști și prea manipulați. Am scris săptămâna trecută despre ce naște din pisică șoareci mănâncă. De douăzeci și cinci de ani poporul nostru pierde. Mogulii, mogulașii, primarii, șefii de consilii județene, rudele politice, trepădușii, șmecherașii… caracatița câștigă.

Ucraineienii au acum șansa să aibă alt start. Sunt acolo unde am fost și noi în 1990, însă tovarășul Iliescu, desprins din „meandrele concretului”, a reușit să-i învingă pe „capitaliștii” și pe „chiaburii” gen Rațiu, care nu au mâncat „salam cu soia” ca majoritatea poporului român asuprit de ororile comuniste. Îmi amintesc când la zece ani maică-mea m-a luat de mână și m-a dus să protestez pentru Iliescu. Veniseră ăia la Cotroceni (Coposu, Rațiu și Câmpeanu) să-l de-a jos pe iubitul nostru conducător, hai la demonstrație. Au ieșit atunci sute de mii de oameni în toată România să-și arate sprijinul pentru tovarășul Iliescu. Asta din cauză că toți erau tovarăși. Îmi amintesc discursul lui Rațiu din mai 1990: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.”

Asta înseamnă democrație, însă noi nu am înțeles-o atunci, nu am acceptat-o. Iliescu și-a dat cu părerea săptămâna asta despre ceea ce se întâmplă la Kiev. A făcut o analogie cu evenimentele din Piața Universității, pe care le consideră „fermentul unei mișcări anarhice”. Ce nu înțelege el este că în piață s-a luptat atunci exact pentru aceleași idealuri pentru care au murit ucrainienii săptămâna asta.

Surprinzător, Tudor Chirila i-a răspuns pe blogul personal fostului președinte care a tolerat corupția, centralismul și manipularea, iar acum predă lecții de democrație; epigonii lui care conduc țara se bat în prezent pe putere, în fața unui popor neputincios și adormit: „Spune domnul Iliescu - din nou cu cinism - că noi am trecut prin asemenea timpuri, dar am trecut peste ele. Cu ce preț, domnule Iliescu? Cu ce preț? Vi se pare că suntem o țară în care funcționează instituțiile statului și separarea puterilor? Vi se pare că avem un sistem de învățământ? Avem presă liberă care susține vocea civică? Avem cumva un sistem de sănătate performant? Nu, domnule Iliescu, nu avem nimic din toate astea. Avem doar niște mutanți politici și morali care au crescut la umbra dumneavoastră: Băsescu, Antonescu, speranța tânără Ponta. Și în jurul lor, după modelul lansat de predecesor, o cloacă de indivizi care secătuiesc țara asta de ultimele ei resurse.”

Urmăriți-l pe Grațian pe blogul său sau pe facebook.