FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

De ce a ajuns o familie să fie scoasă în stradă de BOR și ignorată de autorități

Deși a încercat să obțină o locuință socială, familia asta a ajuns să locuiască într-o clădire a Arhiepiscopiei Bucureștilor din care a fost alungată în stradă, în pragul iernii.

Pe peretele unei case de pe bulevardul Regina Maria nr. 16, cum o iei de la Piața Unirii spre cartierul Rahova, e o pancartă pe care scrie: „Ne-a evacuat Mitropolia”. În fața ei stau Cătălina Lăcătuș, o femeie de 49 de ani, îmbrăcată într-o geacă maro și câțiva copii ai săi. În documente, numele femeii e scris Katalin, pentru că e unguroaică, din Târgu Mureș. Spune că a ajuns în București împreună cu cei zece copii, după ce bărbatul ei i-a trimis la cerșit și a dat foc la casă în 2004.

Publicitate

În imobilul abandonat de la numărul 16, Cătălina și familia ei s-au mutat acum doi ani, după ce au fost dați afară din casa cu numărul 10 de pe aceeași stradă. Spune că la numărul zece au locuit timp de patru ani jumate și au plătit chirie. Ambele case aparțin Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La trei zile după ce s-au mutat în locuința asta, a venit un reprezentant al Arhiepiscopiei la fața locului, după ce fusese anunțat de vecini. Le-ar fi făcut proces verbal la Poliție că au intrat abuziv și le-ar fi spus că nu pot sta în partea din față a casei, ci doar în spate. Vor face asta pe propria răspundere, le-ar mai fi zis, întrucât clădirea are risc seismic, iar canalele neacoperite din curte pot fi periculoase pentru copii. N-au încheiat niciun acord, așa că familia și-a asumat verbal răspunderea și a rămas să locuiască acolo. În total erau 18 persoane în trei camere: zece adulți și opt minori. Într-un pat dublu dormeau și câte șase persoane.

Media de locuire publică în Uniunea Europeană, care include și locuințele sociale, e de 30%, în timp ce în România e de doar 2%. Aproape 40% din populație din România e săracă sau în risc de excluziune socială, iar sărăcia se adâncește și din cauza costurilor ridicate ale locuinței.

Deși România e țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din Uniunea Europeană - 96,1%, 60% din romii din România nu au o locuință proprie.

Anul ăsta, pe 7 aprilie, cu o zi înaintea Zilei Internaționale a Romilor, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire și asociația E-Romnja au organizat un marș în fața Primăriei Municipiului București pentru a atrage atenția asupra dreptului la o locuință și pentru a aminti de familiile care au fost lăsate baltă după ce au fost evacuate (majoritatea abuziv). Asta după ce unul din angajamentele pe care și le-a luat Gabriela Firea după ce a fost aleasă primar ar fi trebuit să vizeze și dreptul la locuire: Pilonul 4 - București, orașul participării și emancipării sociale.

Publicitate

Trei săptămâni până când legea interzicea evacuările pe timp de iarnă

Pe 7 noiembrie, dimineața, în jur de 20 de oameni printre care jandarmi, un executor și un reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASP) Sector 4 au ocupat trotuarul din fața casei în care locuiau Cătălina și familia ei. Mai erau doar trei săptămâni până la 1 decembrie, dată de la care legea interzice evacuările până la 1 martie. Nu e prima dată când oamenii sunt evacuați pe vreme rece.

În luna februarie, opt familii au fost evacuate de pe strada Sfinților. Tot în februarie, dar cu patru ani în urmă, se făceau evacuări în zona Rahova-Uranus.

Cătălina Lăcătuș spune că autoritățile au vrut să intre cu forța în curte, iar ea i-a amenințat că va da drumul la câine. Executorul i-ar fi vorbit urât și i-ar fi spus că dacă nu-i lasă înăuntru cheamă întăriri. Femeia le-a deschis poarta. În curtea femeii erau trei găini și o rață.

Citește și: Am fost să văd unde ajung familiile din București care-s date afară, iarna, din casele în care locuiau

Familia a avut câteva minute la dispoziție să își ia niște lucruri și să iasă din casă. Unul din nepoți a ieșit îmbrăcat în pijamale. Alții au apucat să-și ia pe ei haine mai groase. Hagi, unul dintre copii, care are 18 ani, a plecat la școală când familia lui era încă în casă, iar când s-a întors, i-a găsit pe toți în stradă și lacătul pus la poartă.

Publicitate

Executorul le-ar fi zis că în trei zile vor trebui să scoată totul din casă. Dacă vor să ia ceva dinăuntru trebuie să cheme pe cineva de la Arhiepiscopie să le descuie lacătul.

Legile nu au noimă

Membrii familiei Cătălinei au în cărțile de identitate adrese în sectoare diferite: 1, 3, 4 și 6, motiv pentru care polițiștii le-au zis ironic: „De ce nu mergeți să dormiți unde aveți domiciliul?”. Cătălina spune că unele adrese din buletine le-au obținut pe pile, ca să se poată angaja și să dea copiii la școală. Dacă părinții nu au domiciliu în buletin, copilul nu se poate înscrie la școală, a spus Alina Dumitriu, lucrător social la Asociația Română Anti-Sida (ARAS).

„Pentru persoanele care au cartea de identitate pe sectorul 4 trebuie să vină în Olteniței, la IRA, să depună dosarul pentru subvenție de 75% pentru chirie. Pe timpul nopții, cei din sectorul 4 se pot duce la adăpostul de pe intrarea Târgu Frumos, în spatele Pieței Progresul”, spune reprezentantul DGASP Sector 4, prezent în fața casei din care a fost evacuată familia.

Pentru că la acest adăpost au voie doar adulții, nu și copiii, membrii familiei Cătălinei au refuzat să meargă acolo.

„Acum câțiva ani a existat la un moment dat și un centru, Mama și copilul, dar era doar pentru mame, nu și pentru tați. Altceva nu le putem oferi și eventual asta intră deja în cadrul primăriei pentru locuințele sociale, dar fiind foarte multe cereri, n-au cum să facă rost prea curând”, a adăugat reprezentantul DGASP Sector 4.

Publicitate

Primăria Sectorului 4 știa de cazul familiei

În ultimele luni, Cătălina a depus dosare și la Primărie și la Mitropolie pentru o locuință socială. „Am dosarul depus la Primăria Sectorului 4 și am încercat și la Primăria Capitalei și mi-au refuzat cererea, că au zis că până când nu primești un rezultat de la Sectorul 4, nu ai cum să primești la noi”, spune femeia.

Cererile înregistrate de Cătălina la Primăria Sectorului 4, în urma cărora nu s-a întâmplat nimic, pentru că, spune Primăria, femeia ar fi trebuit să depună un nou dosar ca procesul obținerii unei locuințe sociale să continue.

PMB susține că „doamna Katalin Lăcătuș nu a facut niciun demers concret pentru obținerea unei locuințe sociale de la PMB”.

„Precizăm că în data de 19.04.2017, Serviciul Spațiul Locativ și cu Altă Destinație a primit o adresă de la DGASPC Sector 4, prin care se solicită sprijinul în legătură cu situația familiei Lăcătuș Katalin, care locuiește abuziv în B-dul Regina Maria 16, cu o familie compusă din 5 adulți și 6 copii. Adresa DGASPC sector 4 nu este însă însoțită de niciun document. Ulterior primirii acestei adrese, Primaria Municipiului București a comunicat DGASPC Sector 4 necesitatea prezentării acestor acte. Pana în acest moment, nici DGASPC Sector 4 și nici doamna Katalin Lăcătuș nu au depus vreun document în vederea obținerii unei locuințe sociale”, se arată într-un drept la replică transmis de PMB către redacția VICE România.

Deși atât Primăria Sectorului 4, cât și Primăria condusă de Gabriela Firea știau de cazul familiei Lăcătuș, Cătălina n-a putut obține o locuință socială fiindcă, tehnic, femeia nu a depus acel dosar în baza căruia, Primăria, ar fi putut lua în considerare cazul său. Astfel, PMB nu își asumă nicio implicare în cazul familiei Lăcătuș.

Publicitate

Cum motivează Patriarhia evacuarea oamenilor

Cătălina și familia ei se așteptau cumva la ziua asta. În urmă cu câteva zile primiseră somație să părăsească clădirea. Arhiepiscopia îi punea să evacueze spațiul și le promitea că le dă 350 de euro pe lună pentru a-și plăti chiria altundeva timp de șase luni.

„Executorul a ales această zi. Nu se putea duce nimeni din Arhiepiscopie să-i dea afară. Lucrul acesta (evacuarea) este necesar exclusiv pentru începerea unei renovări și a unei lucrări de consolidare antiseismică. Nu e vorba de scoaterea unor oameni nevinovați afară în pragul iernii, e vorba de pericolul în care acești oameni s-au instalat. Fură curent electric de la o casă vecină și-au adus și pe alții acolo. Au refuzat banii pentru chirie care le-au fost dispuși timp de 6 luni de arhiepiscopie din considerente caritabile, deși nu era o obligație. Inițial acolo s-a stabilit familia Lăcătuș, dar când au auzit că e vorba de bani care li se dă de chirie, au mai adus numeroase rude, încât au ajuns să fie 18. Dacă vin atâția oameni să ia bani de chirie, nu e posibil să le satisfacem o asemenea cerere”, a declarat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

„Imobilul urmează să fie renovat și consolidat seismic, iar asta poate dura și peste un an. Nu s-a hotărât încă destinația lui, Arhiepiscopia va decide ulterior”, a mai adăugat acesta.

Cu toate astea, nicio evacuare nu este una normală, în condițiile în care statul ar trebui să asigure dreptul la locuințe sau, cel puțin, să ofere o alternativă. Familia a găsit un apartament cu două camere, în Rahova unde i-ar primi însă doar pe câțiva dintre ei.

Publicitate

Cătălina trebuie să plătească 2 830,01 lei pentru cheltuieli de executare și onorariu judecătoresc.

În loc să meargă la muncă, una din fetele Cătălinei a dormit în stradă

În noaptea de marți spre miercuri, au rămas să doarmă în stradă șase persoane din familie: Cătălina, patru băieți mari și o tânără de 22 de ani. În loc să doarmă pe trotuar separată de frigul de afară prin câteva pături, fata Cătălinei ar fi trebuit să fie la lucru. Nu s-a dus, pentru că n-a apucat să-și ia haine de schimb când au fost dați afară. I-a fost rușine să-i spună șefei de ce a lipsit de la job.

Deși au primit pături și saci de dormit de la Asociația Carusel, nu au putut să se odihnească în stradă, spune Cătălina. Cei mici au dormit la un prieten de familie, după ce familia fusese amenințată de autorități că, dacă ține minorii în stradă, îi vor duce la cămin.

După o noapte în stradă, o zi de muncă

Miercuri, la 5 dimineața, Cătălina s-a dus la muncă. E femeie de serviciu la opt scări de bloc din zonele Eroilor, Unirii și Centrul Vechi. „Mă ajută și copiii care nu au munca lor, că n-aș fi capabilă să muncesc singură atâta.”

S-a întors acasă din timpul programului de mai multe ori, pentru că familia o anunțase că venise poliția să le spună să nu mai protesteze în stradă.

Citește și: Viața unui copil evacuat

Trei copii din familie, doi de clasa a patra și unul de a cincea, nu s-au dus nici marți, nici miercuri la școală din cauza evacuării.

Viitorul unei familii condamnate

Păsările din curtea familiei n-o să mai ouă. Vor ajunge în supă sau în tocăniță, pentru că oamenii n-o să le poată lua cu ei la bloc. Zilele următoare, membrii familiei vor încerca să meargă în audiență la sectoarele unde au domiciliu și să ceară ajutor de urgență pentru locuințe, mai ales că în familie sunt doi bebeluși.

„Lumea mă judecă pentru că am copii mulți și că vreau să am casă fără să plătesc. Dar eu vreau să plătesc, pentru că muncesc”, spune Cătălina Lăcătuș, 49 de ani.

Călătorii din tramvaiul 32 care trece pe bulevardul Regina Maria se uită lung pe geam la familia care stă în semn de protest în fața casei. Turlele bisericii mitropoliei strălucesc într-o lumină gălbuie. Clopotele bat cu putere.

Acest material a fost modificat pentru a completa informațiile transmise de PMB redacției VICE.