Am vorbit cu trolii care au păcălit o revistă literară din România cu un astronaut labagiu

La sfârșitul lui iulie, un grup mic de tineri din București se lăudau c-au reușit cel mai complex trollaj din istoria Internetului în România. Au publicat jurnalul fictiv de labă al unui astronaut, printr-un fragment presărat de referințe explicite de masturbare și cu numele celor din trupa trap Golani în revista România Literară. În caz că nu știi, România Literară este revista principală a Uniunii Scriitorilor din România, condusă de Nicolae Manolescu, și e probabil una din cele mai răspândite reviste culturale din țară, totul pe bani publici desigur.

În spatele farsei stau memarii de la pagina de Facebook Dezarticulat, care au construit un întreg microunivers în Argentina. Au inventat un om de litere fals care le-a scris oamenilor de cultură din România despre un autor român fals din Argentina și le-au trimis o recenzie a romanului, spre publicare. Au scris despre asta-n Cațavencii, au apărut în presa locală și cu ocazia asta m-am gândit să discut și eu cu Costi și Felix, doi dintre cei care formează grupul, ca să văd ce-au vrut să obțină.

VICE: Ce ați făcut, de fapt?
Costi: Am inventat un scriitor numit Antonio Rodriguez de la Muerte, care ar fi scris această carte fictivă, Astrolabul în limba română, El Astrolabio în spaniola sa originală, o carte despre un astronaut care își dă la labă pe lună. Apoi, am publicat o recenzie a cărții în România literară și alte reviste literare. De unde a început totul?
Felix: În decembrie 2016, la o petrecere, bârfeam toți un coleg care își întreținea un jurnal de labă, pe un forum de relații. Și ușor-ușor am ajuns toți la ideea asta: „Cum ar fi să scriem un science fiction dubios, un roman de labă al unui astronaut în spațiu?"

Ce ați făcut la întâlnirile ulterioare?
Costi: Primul gând a fost că ar fi bine să avem un articol pe Wikipedia despre subiectul în cauză, ca o dovadă la care să facem trimitere când ne ducem la reviste. Din păcate, pentru un ciot de Wikipedia îți trebuie trei linkuri la surse externe. Așa că a trebuit să o luăm în drum invers și să fabricăm prima dată linkurile.
Felix: Apoi, ca să ne mărim șansele de a apărea undeva, ne-am gândit să trimitem la toate revistele literare românești, indiferent de circulație. Era fix după Revelion. L-am inventat pe Radu Demetriade, care cică l-ar fi descoperit pe de la Muerte, și am scris mailul ăsta în numele lui, mail prin care el își anunța „descoperirea".

Cum ați dat de redacții și câte ați găsit?
Felix: Am căutat reviste literare românești pe Google, eu am găsit cam 30-40. Am trimis câte un mail fiecăreia, la unele îl mai personalizam. Personajul nostru era la două strângeri de mână de Sașa Pană și Geo Bogza. A scris un roman al aselenizării în anii '20, o ucronie futuristă. N-am vrut să o încărcăm prea mult, ci să lăsăm publicul să-și imagineze ce ar face un astronaut în spațiu. Costi: Am inventat o întreagă istorie a personajului: Antonio Rodriguez de la Muerte, cu numele românesc Gheorghe Adrian, fiu de mare industriaș român. Deși anarhist, când a venit dictatura comunistă a fugit în Argentina, pentru că avea origini nesănătoase. Dup-aia, în Argentina a venit lovitura de stat. Personajul era și gay, fusese în ceva avangardă literară în Bucureștiul interbelic.

Lipsa atestărilor istorice ale lui de la Muerte nu a dat de bănuit revistelor?
Costi: De la Muerte era un autor obscur român, al cărui magnum opus a apărut în niște reviste cu circuit închis, în foileton, în Argentina. Am motivat că revistele nu se mai păstrează decât pe microfilm, în arhiva universității din Buenos Aires.
Felix: De fapt, cercetătorii ar fi găsit toate revistele într-un subsol. A fost și o inundație, era o arhivă încuiată și au descoperit-o abia recent. În felul ăsta, îi ștergeam urmele. Am mai inventat o revistă numită La Piamenta Pestilencia, care înseamnă ardei iute ciumat. Am dus-o într-o zonă derizorie. De la Muerte publica numai ficțiune de gen, deci horror, SF, gothic tales. Era underground.

Cât timp v-a luat tot proiectul ăsta?
Costi: Din decembrie până în aprilie, când s-a publicat numărul din România Literară. Dup-aia, am mai stat un pic, ne-am minunat de rezultat și ne-am hotărât ce să facem. Noi ne imaginam că o să fie super greu să pătrundem în acest turn de fildeș.
Felix: Faza e că încă din seara aia de la început ne-am zis: „Bă, end game-ul e România Literară" - și uite că am ajuns acolo.

Care-s toate chestiile pe care le-ați produs în universul ăsta fictiv?
Costi: Avem o poză cu Demetriade, pe care am găsit-o după vreo cinci pagini de căutat „bearded old man" pe Bing, ca să fie cât mai greu de găsit. Și am mai scris o poveste, care e publicată în revista Helis din județul Ialomița, revistă finanțată de o firmă de construcții, parcă. Felix: Eu am ținut corespondența cu mulți oameni de pe mailul ăla. La un moment dat, le-am și trimis un chestionar literar cu cinci întrebări la toți. Le-am zis că Demetriade vrea să publice un interviu cu ei, dacă publică un articol despre de la Muerte în revista lor.

Nu le-ai dat de bănuit că un colaborator îi ia pe ei la întrebări?
Felix: Nu. Ne-au crezut, trimiteau înapoi chestionarul completat. Făceam asta ca să mai tragem de timp, până ne era gata textul. În același timp, eram și eu curios să văd cum supraviețuiesc revistele astea. Deci toată acțiunea voastră a început ca un trollaj, dar pe drum ați mai aflat lucruri?
Felix: Da, am descoperit o subterană literară românească. Cred că oamenii au niște rețele mici, în care se citesc ei între ei. Citind revistele astea îmi dau seama că circulă multe căcaturi pe acolo și numai acolo. E un mediu propice în care să dezvolți astfel de farse literare. Costi: Mă rog, după faza asta s-ar putea să fie mai precauți. Dacă România literară va elibera un răspuns oficial vizavi de farsă, o să afle și ăștia mici. România Literară e autoritatea cu „A" mare. Felix: E foarte nuanțată treaba: Când am trimis chestionarul, foarte mulți îi înjurau pe Manolescu și Uniunea Scriitorilor din România.

Ce reacții ați avut din partea intelectualilor cu care discutați?
Felix: Am vorbit prin mailuri cu un profesor din Craiova, unul care își învăța copilul greaca veche. Noi ne gândeam, bă, oare e o altă farsă la mijloc? Părea prea neverosimil. Profesorul ne-a povestit cu lux de amănunte ce făcea el într-o duminică. Ne întreba „auzi, ce părere ai despre Demetriade? Ce părere ai despre Evita Peron?" Costi: Un alt om, Alensis de Nobilis, ne-a oferit volumul său de versuri. Ca să facem rost de exemplarele fizice din prima revistă în care am apărut, revista Helis, a trebuit să găsim un mod de a-l face pe ăla să ne trimită nouă revista. Felix s-a prezentat drept nepotul stabilit în București al lui Demetriade, care se va asigura mai departe de transportul transatlantic al revistelor către Demetriade, ca să aibă și el niște exemplare în Argentina, să se laude că a apărut în România literară. Felix: Mi-a făcut pachet o sacoșă de 50 de copii de reviste, le am acasă. Ne-am oferit să plătim noi costurile și el a refuzat, pe motiv că oricum o să coste mult transportul cărților până în Argentina. Am convenit, totuși, să îi punem niște bani în cont.

De ce nu ai propus o colaborare între statul argentinian și statul român, care să asigure costurile?
Felix: Băi, să știi că voiam să și redenumim o stradă cu omul ăsta.
Costi: Dacă insistam, mai mult ca sigur îl convingeam să înceapă demersurile.
Felix: Vorbisem cu un actor să se dea drept nepotul lui Demetriade și să meargă acolo, la Slobozia, unde să îl convingă pe redactor. Omul oricum avea influență și pe la Primărie. Ne-am gândit la ceva stradă lăturalnică, ceva mic. M-am interesat de detaliile tehnice ale schimbării unui nume de stradă. Până la urmă am renunțat, oricum nu ăsta era scopul nostru.

Ați avut o dilemă de etică?
Costi: În momentul în care tipul își pune reputația în joc față de niște autorități, începi să-ți pui problema îl afectezi negativ pe omul ăsta în viața lui de zi cu zi.

De ce fel de publicații v-ați lovit? De stat sau particulare?
Felix: Ambele. Sunt reviste micuțe care sunt susținute de Uniune la nivel local. Sunt foarte multe reviste, am descoperit 40 de reviste de provincie - nu mă refer la alea de la Uniunea Scriitorilor din România, ci la astea ținute de ONG-uri. Erau reviste din astea gen Dor de dor, iar un duplicat după articolul din Helis a apărut în Caiete Silvane, de la Zalău.
Costi: Revista Armonii Culturale din Adjud ne-a publicat și mailul pe site. Care a fost motivația voastră?
Felix: Intenția inițială n-a fost de trolaj, nu ne-am gândit nicio secundă. Ni se părea doar super tare.
Costi: Eu cumva m-am și opus ideii de farsă, pentru că mi se părea așa minunat că există în arhivele Bibliotecii Naționale o revistă despre un autor care nu a existat, și că cineva ar putea, într-o bună zi, să dea peste chestia asta. Să nu știe și să găsească suficiente informații din reviste culturale din provincie, fără să găsească niciodată materialul-sursă. Mi-am dorit întotdeauna să fac lumea un pic mai magică.

Cei de la România literară știau că ați trimis mailuri și în alte părți?
Felix: Știau. Am trimis la revista Steaua și ei ne-au răspuns pozitiv. Peste o săptămână primim mail de la România literară, „Bună ziua, am vorbit cu X-ulescu de la Steaua, ni se pare foarte interesant subiectul, dacă aveți ceva să ne trimiteți, publicăm cu mare plăcere". Noi eram pe jos, îți dai seama. Noi atunci aveam scrisă varianta din Helis și am zis „băi, frate, hai să țintim mai sus". Am mai finisat-o. Am documentat toată povestea asta și am descoperit că în anii '70 era o dictatură fascistă în Argentina, au fost niște oameni care au dispărut, ca în Columbia. A trebuit să amestescăm informația cu niște chestii reale, ca să pară credibil. Ați vrut să criticați ceva din tot angrenajul ăsta instituțional prin demersul vostru?
Costi: E un mare război care există acum în cultura românească, între stat, reprezentat de Uniunea Scriitorilor și România literară, și un grup de scriitori care se opun cu înverșunare acestora. Am primit niște comentarii din astea de la scriitori, cum că „ce găunos e USR și Manolescu" și „uite ce și-au luat-o ăștia".
Felix: Mă deranjează foarte mult că Romlit este o revistă anticomunistă. Ei reprezintă o hegemonie începută de dreapta, sunt toți în același loc, și Pleșu, și Manolescu, și reproduc hegemonia aia. Noi am publicat o farsă antifascistă într-o revistă care a avut, la un moment dat, niște poziții destul de prietenoase cu fasciștii sau admirau interbelicul legionar de dreapta.
Costi: Îl laudă pe Eminescu fără niciun fel de discernământ, orice găsești despre Eminescu este laudativ, fără niciun element despre el ca personaj istoric sau ca influență societală, ori dacă citești publicistica lui, te îngrozești.
Felix: Asta e o situație foarte nuanțată, pentru că nu poți s-o dau la modul „băi, e de căcat". Sunt și articole bune.

E o problemă între elitele culturale și cultura din România?
Costi: Cel mai mult mi se pare groaznic la revistele de tipul Romlit faptul că sunt fosilizate în stilul ăsta foarte self-important și provincial. La Romlit se scrie, de fapt, cum se scrie la Helis, și asta e o problemă. Nu e niciun fel de discernământ. Sunt și autori buni, da, dar revista în sine, ca direcție editorială, are o direcție foarte fosilă, foarte închistată în propriile sucuri. Sunt complet necuplați la cultura română, asta e o problemă. Elita intelectuală română este complet decuplată de cultura română. Romlit e doar un pretext.

Felix: Având în vedere că Manolescu e certat cu toți criticii și scriitorii douămiiști, apar doar recenzii în care îi distrug cu argumente absolut puerile, de genul „Ștefănescu spune despre romanul lui Schiop, Soldații, că e un roman pornografic, folosește un limbaj de mahala și e un roman prost", deși Soldații a fost cea mai bună carte din 2013. Sunt reglări de conturi, grupuri de interese, oameni care se luptă, fie pe posturi, fie pe o posteritate literară. Și îmi dau seama că ce am făcut noi poate fi folosit drept carne de tun în diversele reglări de conturi dintre ei, dar asta nu ține de noi.

Aveți o formație în litere?
Costi: Eu am terminat Facultatea de Litere, dar nu Literatură. Am fost la un cenaclu oficial, nu doar la ăla pe care-l făceam în liceu, am fost la „Amurg sentimental" cu Ion Machidon. Era foarte weird acolo.
Felix: Eu n-am făcut Litere, dar mă preumblu în lumea asta literară, cumva, de vreo șapte-opt ani. Am început cam prin 2009 cu science fiction prost. Am scris vreo 50 de povestiri, pregătesc și un volum acum. Treptat, am ajuns să cunosc oamenii care publică în mainstream și să citesc săptămânal presă literară. Ateneu, Tribuna, ce mai apare prin Cluj, Vatra, Dacia Literară, Convorbiri literare, Viața românească, sunt la curent cu toate. Am ajuns de la un punct în care mă luam foarte în serios cu literatura și o priveam ca pe o chestie gravă. Ce reacții ați mai primit acum, după toate cele întâmplate?
Felix: Am primit amenințări voalate cu procesul. Horia Gârbea, care e redactor la Romlit și se ocupă cu poșta redacției, zicea în niște comentarii că noi am făcut un „abuz de încredere". Asta e mișto, că ei au mai fost trolați de vreo trei-patru ori. În 2000 au dat un anunț că a murit Gabriel García Márquez, au mai dat apoi anunț că a murit alt scriitor, în 2006 au anunțat că și-a încetat apariția The Paris Review.

Costi: Era o doamnă care ne-a zis că avem mințile odihnite, cred că ne-a făcut proști. Mie mi-a plăcut că am primit și feedback pozitiv de la oameni foarte mișto, cum e Bogdan Suceavă, care a fost foarte into chestia asta. Dar am primit feedback pozitiv și de la oameni absolut înfiorători, cum e Mirel Paladă, care zicea „bine, șo pe ei" din ură pentru establishmentul cultural cultural românesc, pentru că acesta este împotriva simpatiilor politice ale sale. Adică cumva, se joacă la niște niveluri pe care nu le anticipasem, s-a dus totul la nivel politic la un nivel mai înalt decât o dusesem.