Femeia care spune că a fost hărțuită sexual de președintele Americii

Summer Zervos visase să lucreze pentru gazda show-ului The Apprentice de când fusese „concediată” din postura de concurentă în al cincilea sezon al emisiunii. Așa că atunci când Donald Trump a invitat-o să se întâlnească cu el în decembrie 2007 ca să discute despre o potențială ofertă de job, tipa din Orange County, California, a simțit că-și atinge, în cele din urmă, menirea vieții ei. Dar spre marea surpriză a lui Zervos, bărbatul pe care îl vedea drept mentor a întâmpinat-o în după-amiaza respectivă cu un sărut pe gură. Deși i s-a părut dubios, părinții ei au convins-o în cele din urmă că probabil așa se poartă omul de afaceri excentric cu toată lumea. Cu gândul ăsta, Zervos a acceptat să se întâlnească cu Trump la un hotel din Beverly Hills la scurt timp după, ca să mai insiste să obțină un contract.

Conform unei plângeri civile, depusă la mai bine de zece ani după, Trump avea alte planuri pentru seara respectivă. Se pare că a lălăit un „Saaaaaluuuuut!” când a intrat Zervos în cameră, a sărutat-o pe femeia căreia îi spunea „Îngerul din OC”, și-a frecat organele genitale de ea și a implorat-o să se-ntindă să se uite la „teveuț”. Deși Zervos susține că a refuzat avansurile viitorului președinte, pentru că l-a convins să-și ia un sandviș club și niște cartofi prăjiți ca masă de seară, spune că acesta a devenit rece după ce i-a respins avansurile și i-a oferit sfaturi financiare cum ar fi să nu-și mai plătească ipoteca.

„Ca atâtea alte femei care-au suferit acest gen de hărțuire sexuală, doamna Zervos a resimțit confuzie și un conflict interior ani de zile din cauza incidentelor”, scrie în plângere, unde se notează că și după incident l-a privit pe Trump ca model demn de urmat. A presupus că felul în care s-a purtat cu ea a fost o deviere.

Dar odată ce a ieșit la iveală înregistrarea cu „apucă-le de păsărică” în octombrie 2016, Zervos a conchis că n-a fost singura cu care Trump se purtase așa. S-a înfuriat și mai tare când el a fost interpelat în legătură cu remarcile făcute, în timpul unei dezbateri prezidențiale, și a comis ceea ce în plângere e numită „o minciună sfruntată” când a negat că ar fi făcut vreodată vreunul dintre lucrurile cu care se lăudase față de Billy Bush.

Femeia a făcut declarații publice pe 14 octombrie, când a citit reporterilor o declarație flancată de avocata Gloria Allred, în care a descris întâlnirile ei cu Trump. Așa a început o dispută publică pe tema incidentelor din noaptea respectivă în Beverly Hills. Trump a denunțat-o pe Zervos și pe ceilalți acuzatori pe Twitter și la mitinguri, iar echipa lui de campanie a găsit o verișoară de-ale lui Zervos care a spus că aceasta a fost fana lui și că inventează totul ca să atragă atenția.

Zervos n-a fost singura care l-a denunțat pe Trump – în total, circa zece femei l-au acuzat pe Trump de-o formă sau alta de hărțuire sexuală, în presupuse incidente care datează de ani sau chiar zeci de ani. A fost genul de scandal care-ar fi înfrânt un candidat obișnuit, într-un an electoral obișnuit. Dar 2016 a fost departe de-a fi obișnuit. Suficienți alegători l-au crezut pe Trump, nu pe Zervos și pe celelalte femei – sau pur și simplu nu le-a păsat de acuzațiile lor – mogulul imobiliarelor și vedeta de reality show a câștigat.

După alegeri, Allred, o activistă feministă de renume și suporteră înfocată a lui Hillary Clinton, s-a trezit că habar n-are cum să le consoleze pe tinerele care-o admiră, conform unui profil al avocatei, recent publicat în The New Yorker. Dacă tot nu știa ce să spună, s-a hotărât să acționeze. Cu trei zile înainte de inaugurarea lui Trump, cele două femei au demarat un proces împotriva lui, pe care l-au anunțat la o conferință de presă. Îl dădeau în judecată pe Trump, nu pentru hărțuire sexuală, ci pentru defăimare – acuzația e că Trump a făcut-o mincinoasă pe Zervos, deși știa foarte bine că spune adevărul.

A-l da în judecată pe președintele Statelor Unite e, de-obicei, un exercițiu complet inutil, dar Allred e obișnuită să provoace bărbații puternici. Procesul penal pe care l-a condus împotriva lui Bill Cosby a revoluționat modul în care vorbim despre viol în America. Dialogul a fost redeschis când a explodat povestea despre presupusele (și îndelungatele) abuzuri ale lui Harvey Weinstein. Și, întrucât noi acuzații despre mogulul de la Hollywood căzut în dizgrație au apărut într-un ritm susținut, o listă de presupuși agresori sexuali din media face turul jurnalistelor, iar acuzațiile împotriva personajelor puternice s-au extins până în industria muzicală, discuția despre ce înseamnă consimțământ – și ce putem să facem cu bărbații care se folosesc de statutul lor ca să abuzeze de femei – pare să se dezvolte pe zi ce trece.

În ciuda faptului că procesul are potențialul de a-l obliga odată pe Trump să depună mărturie într-o bună zi, procesul lui Zervos n-a prea fost reprezentat în presă, până când au apărut știrile că a trimis o citație campaniei lui Trump pentru documentele despre acuzațiile de hărțuire sexuală care i se aduc. Probabil s-a întâmplat așa, pentru că, la momentul de față, cazul e în amânare la tribunalul de stat din New York, în timp ce un judecător se pregătește să dea verdictul pe tema imunității lui Trump față de orice proces, în calitate de președinte. În același timp, poate e din cauză că pare un proces incredibil de greu de câștigat.

John Goldberg, profesor la Facultatea de Drept de la Harvard, mi-a spus că, de multe ori, treaba politicienilor e să-și facă adversarii mincinoși, ceea ce complică acuzațiile de defăimare. „Un proces intentat de un adversar înfrânt, de exemplu, ar putea fi văzut drept o situație de genul strugurii sunt acri”, spune acesta. „La fel, un proces intentat de un rival înfrânt sau orice alt oficial sau candidat la o poziție publică, ar putea sugera că persoana respectivă nu e capabilă să facă față ciocnirilor obișnuite în politică.”

Au existat doar câteva cazuri în care o persoană a dat în judecată un adversar, în baza declarațiilor făcute în timpul unei campanii – unul dintre cele mai recente e un caz în care un profesoară din West Virginia care a candidat la postul de guvernator în 1996 a încercat să dea în judecată Comitetul Național Republican după ce a pierdut, pentru că difuzase o reclamă în care se afirma că vrea să-i expună pe copii la porno și prezervative. A pierdut în urma unui proces sumar, pentru că un tribunal a decis în 2001 că „afirmațiile făcute nu sunt false”.

Trump nu e orice politcian, iar femeia care-l dă în judecată nu e deloc implicată în politică. Însă asta nu l-a împiedicat pe avocatul președintelui, Marc Kasowitz, să susțină în moțiunea sa de respingere a procesului că atunci când clientul său a făcut-o mincinoasă pe Zervos în tweet-uri și la mitinguri, a făcut asta ca parte dintr-o campanie cu o retorică înflăcărată și hiperbolică, obișnuită pentru candidații care încearcă să câștige alegerile.

Curtea Supremă a decis deja că singura situație în care un președinte nu poate fi dat în judecată e atunci când procesul ține de îndatoririle sale oficiale. Când un fost colaborator al Departamentului Apărării l-a dat în judecată pe Richard Nixon pentru că fusese concediat, judecătorii au decis că procesul nu poate fi continuat; când Paula Jones l-a dat în judecată pe Bill Clinton pentru presupusele acte de hărțuire sexuală care-ar fi avut loc pe vremea când acesta era guvernatorul statului Arkansas, tribunalul i-a dat undă verde și a afirmat că precedentul caz „nu demonstrează necesitatea imunității [unui președinte] în privința comportamentului său neoficial.” (Acel proces intentat de Jones a dus, desigur, la sperjurul lui Clinton și la punerea sa sub acuzare de către Camera Reprezentanților, dominată la momentul respectiv de republicani.)

În septembrie, trei profesori de drept au depus dosare în care explicau în detaliu de ce cred că se poate continua cazul lui Zervos. Avocatul lui Trump trebuia să răspundă până pe 31 octombrie, după care judecătorul urma fie să dea un verdict definitiv pe tema imunității fie să ceară argumente pe cale orală. Dacă se admite continuarea procesului, probabil că avocatul lui Trump va face tot ce poate ca să impună respingerea sau alte amânări ale procesului – și e de presupus că va atrage atenția asupra faptului că în cazul lui Clinton, care a ajuns până la Curtea Supremă, n-a decis dacă un tribunal de stat, spre deosebire de unul federal, poate să găzduiască un asemenea proces. De altfel, o notă de subsol din cazul Clinton v. Jones a subliniat că situația mai poate fi dezbătută.

Dar chiar dacă se lămuresc problemele legate de imunitate, hiperbole și tipul potrivit de tribunal în care să-l dai pe președinte în judecată, cazul tot ar mai putea fi pus în cui niște ani de zile.

„Judecătorul de la procesul individual își menține capacitatea de a amâna demersul ca să se asigure că președintele are parte de un proces corect, ca să apere interesul public etc. și astfel ar putea la fel de bine să hotărască să-l amâne până la terminarea mandatului președintelui”, mi-a spus Goldberg.

Ultimul factor care complică situația se rezumă la statutul lui Zervos ca persoană publică. Dacă e considerată persoană publică, avocata ei trebuie să demonstreze că afirmațiile lui Trump au fost făcute „cu malițiozitate”, adică dacă există dubii serioase asupra adevărului afirmațiilor sale.

„Zervos a fost la The Apprentice, așa că s-ar putea susține că e persoană publică și s-ar putea să fie supusă îndeplinirii acestui standard și mai ridicat”, a spus Alex Long, profesor de drept la Universitatea din Tennessee.

Deși chiar e discutabil dacă apariția într-un singur episod din The Apprentice e suficient cât s-o califice drept persoană publică, legea consideră că oamenii sunt persoane publice dacă se aruncă în vâltoarea unor controverse publice – și cum altfel poate fi considerat un proces care amenință să dea jos președintele?

Diferența dintre persoane publice și private e importantă, pentru că dacă se conchide că e publică, cazul va deveni și mai complicat decât este deja. Chiar dacă Trump și Zervos se pun de acord că între ei au avut loc respectivele evenimente, Zervos ar putea să considere că e vorba de abuz sexual, pe când Trump nu. Comportamentul descris în plângerea lui Zervos probabil n-ar fi provocat semne de întrebare doar acum câteva decenii, dar mulțumită, în mare măsură, unor persoane ca Allred, definiția noastră asupra acelui comportament s-a extins. Însă atunci cum se poate demonstra că Trump știa că hărțuiește sau comite un abuz și că apoi a mințit pe tema asta dinadins? La urma urmei, cele mai exacte afirmații prin care neagă povestea lui Zervos e că n-a întâmpinat-o „necuviincios” la hotel.

„Văd cum un tribunal ar putea să spună că e o opinie și că nu se supune dovezilor – cum să dovedești ce e și ce nu e o întâmpinare cuviincioasă?”, a spus Long. „[Există] un prag logic în chestia asta. Nimeni n-ar spune că un pumn în față e un mod cuviincios de a întâmpina pe cineva. Dar faptul că declarația include un adjectiv precum cuviincios împinge declarația mult mai aproape de domeniul opiniei.”

Deși Zervos a spus că ar renunța la compensarea financiară în schimbul unor scuze și recunoașterea vinovăției lui Trump, profilul lui Allred din New Yorker a sugerat că scopul avocatei e să-l prindă pe Trump sub jurământ, ca să poată astfel provoca procedura de acuzare. Teoria – care a fost descrisă în cartea The Case for Impeachment de Allan Lichtman – e că dacă Trump e demis, n-o să poată să spună adevărul o perioadă lungă de timp. Sperjurul s-ar putea dovedi un instrument să-l pună sub acuzare, cum i s-a întâmplat și lui Clinton, ceea ce ar duce apoi la demiterea sa, dacă se adună voturile în Congres.

Allred – care a schimbat felul în care vedem abuzul sexual prin procesul Cosby, chiar dacă n-a câștigat la tribunal – e profund conștientă de faptul că uneori cele mai mari triumfuri nu vin sub forma unui verdict, a unei înțelegeri sau a recunoașterii vinovăției. La finalul zilei, dacă i se dă ocazia să-l prindă pe Trump în boxă, asta s-ar putea să fie marea ei realizare.