Toate modurile în care mama a încercat să mă otrăvească

Probabil că ai auzit termenul de „Münchausen prin transfer”. Termenul mai modern este „Boală produsă sau indusă” (sau Boală Provocată de Îngrijitori), dar ambele descriu o formă de abuz în care un îngrijitor, de obicei mama, își îmbolnăvește dinadins copilul ca să primească laude și atenție pentru că-și îngrijește fiul sau fiica bolnavă.

Au fost câțiva ani buni în care acest fenomen a devenit forma preferată de abuz a scenariștilor de la Hollywood - poate îți amintești de ea și din filmul Al Șaselea Simț - dar e foarte rar pentru abuzatori sau supraviețuitori să vorbească despre experiențele de genul. De asta ce spune Julie Gregory este atât de unic. 

Julie Gregory s-a născut în 1969 și a crescut în zona rurală din Ohio. Nu este sigură când exact a început tot coșmarul cu mama ei, deoarece se pare că abuzul a existat dintotdeauna. Abia când a ajuns la maturitate a realizat că ce i s-a întâmplat avea un nume.

Am vorbit cu Julie despre ce-și amintește din copilărie. De la faptul că a fost hrănită cu medicamente aleatorii și capete de chibrit, la realizarea la vârsta de 14 ani că boala a fost indusă de mama ei. Aici Julie împărtășește o mică parte din interviul care apare în cel mai recent episod din Extremes: un podcast VICE exclusiv pe Spotify. Poți asculta întreaga poveste aici.

I-am spus că da și ea mi-a răspuns: „Stai că ți le dau eu”.

A scos punga cu bomboane și am luat una. Am pus-o pe limbă și am simțit imediat un gust metalic familiar. Abia ani mai târziu am realizat că „bomboanele” erau de fapt chibrituri pe care mama mi le dădea pe post de dulciuri. Voia mereu să le sug, iar pentru mine era ceva normal să fiu lăudată că am terminat o pungă întreagă. 

Nu-mi displăcea mama. O iubeam foarte mult, dar când ești copil ai dorința asta aproape înnăscută să fii iubit/ă de un părinte, și ai face orice să primești frânturi de iubire oricând le poți obține.

În copilărie nu aveam deloc prieteni. Nu prea aveam nici rude sau vecini prin preajmă. Era doar partea astea sălbatică și liniștită de la țară unde mă plimbam desculță cu animalele mele. Familia mea era formată din mama, tata și fratele meu mai mic, Danny, care era cu șapte ani mai tânăr decât mine, și trăiam la un capăt de drum neasfaltat într-o rulotă dublă. 

Mama și cu mine eram în simbioză; nu prea aveam parte de independență, și de la o vârstă foarte fragedă obișnuia să mă ducă la doctori și să le spună că era ceva în neregulă cu mine. Mama lua un tratament de la un doctor și apoi altul de la unul diferit. Ce nu am înțeles era că de fapt cerceta ce medicamente să nu combine și apoi căuta medici care să-i dea acele pastile. Și așa mă îmbolnăvea la început.

Citești un fragment din povestea completă. Ca să asculți întreaga versiune cu vocea lui Julie, dă play:

Mama mereu voia să dea bine. Trăiam într-un loc atât de izolat încât rar avea oportunitatea să se machieze sau să se coafeze, dar mersul la medici era ocazia perfectă să se gătească. Așa că se dichisea și era foarte drăguță și efervescentă. Acum, când mă uit în urmă, cred că încerca să primească validare de la doctor. Doctorii o făceau să se simtă ca o mamă bună și cumva avea nevoie de mine, copilul, ca să ajungă în mediul ăla și să primească atenție

Un alt mod prin care mă îmbolnăvea era prin înfometare. Obișnuiam să merg la școală fără să iau micul dejun și mama nu completa cererile ca să pot să iau prânzul la școală. Ajungeam acasă atât de înfometată și nu primeam mâncare. Obișnuia să-mi spună: „nu poți să mânânci asta că ești alergică”. Asta m-a făcut să fiu foarte slabă și obosită, lucru care m-a adus în situația în care eram dependentă de ea.

Când am mai crescut, am vorbit despre lucrurile astea cu consilierii de la școală, dar nu prea m-au crezut. Pe vremea aia, copiii nu erau luați în serios pentru genul ăsta de lucruri.

Când aveam vreo zece ani, a început să facă ceva similar cu fratele meu mai mic. A început să spună că avea astm și probleme de respirație și voia să primească tratament pentru el. Iar tata era un leneș care voia doar să fie lăsat în pace, dar îmi amintesc că a luat-o brusc de încheietura mâinii și a dat cu ea de dulap. S-a supărat rău și i-a spus: „Nu, nu-i vei face asta fiului meu. El este bine”.

Cred că tata pierduse deja controlul cu mine și mă considera un caz pierdut. Faptul că eram fată probabil că avusese și asta un rol. Nu mă susținea la fel cum o făcea cu unicul lui fiu. Așa că eu eram cobaiul pentru ea.

Aveam în jur de 12 ani când mama m-a dus la un doctor nou. Stăteam pe scaun și doctorul m-a pus să mă ridic. Nu mâncasem deloc și atunci când m-am ridicat au început palpitațiile și m-a luat cu amețeală. Dar doctorul a spus că aș putea avea probleme cardiace și că ar trebui să fac un test. Mama a profitat de treaba asta. De atunci a început să spună oamenilor că am o boală de inimă.

După alți ani și mai multe electrocardiograme, mama a început să cerceteze ideea de a face o operație pe cord deschis. Cred că aveam 14 ani când m-a internat în spital, un moment de fapt minunat din viața mea. Acolo primeam trei mese pe zi, gustări cu fructe și mult jeleu. Asistentele erau foarte drăguțe și mama nu era prin preajmă ca să mă lovească sau să mă tragă de păr. A fost chiar plăcut. Apoi totul s-a schimbat.

La finalul săptămânii a intrat o asistentă în salon și mi-a spus că trebuia să mă radă. I-am spus că deja fusesem rasă pe piept. Mi-a zis că „nu, trebuie să-ți rad părțile intime”. Nici până în ziua de azi nu pot spune cu exactitate ce s-a întâmplat, dar am țâșnit spre spatele patului. Am dat la o parte cearceafurile și am izbucnit: „Nu! Mama inventează asta. Nu sunt bolnavă!”.

Asistenta s-a uitat la mine, eu la ea și am rămas acolo nemișcate. Într-un final a zis „revin” și a ieșit din cameră.

Mă clătinam. Nici măcar nu știam dacă era adevărat ce zisesem. Nici nu știam că credeam asta, dar știam că m-am simțit mai bine în spital și că nu mai avusesem până atunci genul ăsta de sentiment.

În final, asistenta s-a întors destul de furioasă; avea un mers foarte apăsat. Nu avea să accepte asta de la un copil oarecare. Apoi au apărut o mulțime de adulți în jurul meu. M-au sedat și aia a fost.

Când am ajuns acasă eram de neconsolat; pur și simplu nu puteam vorbi. Nu mâncam și nu interacționam cu nimic. Îmi amintesc că m-am întors la spital cu mama să vorbim cu cardiologul despre rezultatele procedurii. Doctorul a zis: „Ghici ce? Am vești pentru tine: fiica ta este bine. Nu mai are nevoie de altă operație de investigație.”

Mama era furioasă. A zis: „John, credeam că suntem împreună în asta, am crezut că vei face operația pe cord deschis.”

S-a uitat la ea și vedeam în privirea lui că se gândea că ceva nu era în regulă cu ea. A devenit foarte serios și a spus: „Nu mai are nevoie de nimic. Nu are nevoie de operație pe cord deschis” și s-a întors cu spatele și a plecat.

Cred că mi-am pierdut inocența. Scosesem la iveală adevărul, dar a trebuit să-l ascund din nou fiindcă tot trebuia să supraviețuiesc unei familii foarte periculoase și violente. Nu era un cămin bun, așa că într-un final am ajuns într-un centru de îngrijire (o alternativă comunitară de îngrijire a copiilor). Aia a fost prima mea vară departe de familie.

Abia ani mai târziu am realizat că exista un termen pentru comportamentul mamei. Făceam un curs de psihologie și profesorul vorbea despre un tip de abuz mai necunoscut numit Munchausen prin transfer. A spus că abuzatorul, de obicei mama, fabrica și inducea o boală sau rană ca să-și îmbolnăvească copilul și să poată primi programări medicale și proceduri invazive. Îmi amintesc că a spus că ocazional copiii ăia mureau fiindcă situația mergea prea departe.

În momentul ăla totul s-a legat Am început să respir rapid, mi-au transpirat palmele și am simțit că iau foc. Am ieșit din clasă, m-am dus la o scară din cărămidă, unde am început să mă dau cu capul de zid.

Toată durerea, toate perfuziile și tratamentele, totul fusese degeaba. Și toți doctorii ăștia, oameni despre care credeam că erau deștepți, habar nu aveau de asta. Erau duși de nas de femeia asta psihopată și nimeni nu a intervenit să mă ajute. 

Ăsta e un mic fragment din cel mai recent episod din Extremes. Poți asculta întreaga poveste gratuit aici, numai pe Spotify.