Cum am trăit atacul de la Munchen în mijlocul evenimentelor

Acest articol a apărut în original pe Vice Germania

Prima dată am auzit știrea. Sunt total calmă la momentul actual. Focuri de armă trase la mallul Olympia din Munchen. „Oh", mă gândesc și trimit informația pe unul din grupurile mele de WhatsApp. În caz că cineva nu a aflat încă. Ce se spune pe Twitter? Împușcături la mallul OEZ. Știu deja asta. Și, aparent, șoferii de taxi ar trebui să evite Stachus, o piață centrală mare. Stai un pic; de ce acolo? E la distanță de kilometri de mall.

Scriu: „Cel care a tras pare să fie încă în libertate. Ni se spune să evităm Stachus. Ce dracu?" Prietena mea Mari scrie înapoi: „Am auzit că a fost ceva și la Odeonsplatz." „Metroul e închis", scrie Andrea. Citesc pe Twitter: focuri de armă la festivalul Tollwood.

Deja primesc informații pe trei canale diferite: WhatsApp, Telegram și Facebok. Sunt în cinci grupuri Telegram și în patru pe WhatsApp. Cinci din cele nouă grupuri discută știrile.

Deodată, un mesaj zice: „E aici. Ajutor. Omg." E scris de prietenul meu, Max, în grupul cel mai mare de pe WhatsApp. 35 de persoane citesc mesajul. Mesaje panicate, unul după altul, în câteva secunde. Max? MAX?? Liniște. Apoi un mesaj vocal. Auzim un șuierat. Max spune „Suntem la [supermarketul] Rewe. Pe Tal. E aici." Tal e o stradă plină de magazine din centrul Munchenului. Max suspină mai mult decât să vorbească. Vocea lui se rostogolește în timp ce repetă „Oh, Doamne!". Mesajul se încheie.

Ăsta e momentul în care m-am panicat.

Doar acum câteva zile, a fost publicat un studiu care spunea că 73 dintre nemți se tem de terorism. Sunt cu 21 de procente mai mulți decât anul trecut. Și probabil cu câteva procente mai puțin decât în momentul ăsta. Potrivit studiului, terorismul a fost una dintre cele mai mari frici ale germanilor chiar și înainte de evenimentele din Munchen, mai mult decât frica unora de „boli grave" sau de posibilitatea unui „război cu participarea Germaniei".

Terorismul are deja loc în mintea oamenilor de ceva ani. Scena a fost creată de mii de știri, de agitația celor de dreapta și de dezbaterile despre neliniștea extremei de dreapta. Imaginea unui islamist înnebunit care trage într-o mulțime, la întâmplare, s-a lipit deja de mințile noastre. Pe 24 iunie, guvernul german a aprobat o nouă lege anti-teroare. Cartelele telefonice preplătite anonime sunt interzise, agenția de securitate germană BfV poate să obțină informații mai ușor, operațiunile sub acoperire sunt mai puțin restrictive. Pe 20 iulie, o nouă lege rusească anti-terorism a intrat în vigoare și Franța și-a extins starea de urgență pentru încă șase luni. Reușesc măsurile astea să prevină atacurile? Contează prea puțin. Nu poți să contrazici frica. Mă întreb dacă terorismul a ajuns acum și în Munchen.

Transportul în comun a fost închis. Poliția sfătuiește oamenii să evite locurile publice. Articole care detaliază ce se știe și ce nu se știe domină toată media online germană. Ce știm: absolut nimic. Dar pe Twitter, pare că oamenii știu lucruri: aparent, de vină e Islamul, cel mai probabil vinovatul tocmai ce a fugit din Siria. Ce a făcut, mai exact? Cui îi pasă? Rețeaua mobilă stă să se rupă. Primesc notificări de apeluri pierdute, unul după altul, cu o întârziere foarte mare.

„Mergeți acasă", le scriu tuturor prietenilor mei. Am pledat împotriva fricii de terorism de luni de zile, citând statistici cum că e mai probabil să fii lovit de o creangă de copac versus să fii pus în fața armei unui terorist. Dar, de când am auzit acel mesaj, îmi e frică. Dacă printre victime sunt și prietenii mei? Teroarea e chiar aici, cu noi, o simt. Oamenii de pe stradă, din fața casei mele, se uită toți la telefoanele lor. Mallul Olympia e la jumătate de oră de aici, la fel Stachus, dar dacă mă iau după Twitter și WhatsApp, sunt practic după colț. Așa se simte, oricum.

În decursul serii, mare parte din fotografii și videouri se dovedesc a fi false. La fel și presupuse scene de crimă. Informațiile din social media nu ne-au informat deloc - doar ne-au umplut de panică.

În zona pietonală dintre Marienplatz și piața Stachus, toate magazinele sunt închise și pline de oameni. Afară sunt polițiști cu puștile în mână. E ora 21:30. Încă nu s-a eliberat zona. „Nimeni nu îndrăznește să iasă afară", spune un angajat al unui magazin de jucării. „Și unde, mai exact, ar pleca? Nu e nicio modalitate de transport." Închiderea a fost acum aproape o oră, dar acum împarte băuturi gratis persoanelor care au căutat un refugiu la el. „Am văzut frica pe fețele lor. A fost fix ca într-un film", spune el. Pare obosit, cuvintele ies cu greu. Vreau să intru? Nu? „Bine, atunci ar trebui să stai aproape de ziduri, să îți păzești spatele. Și nu mergeți în grupuri.", îmi spune. „Am primit sfatul ăsta de la poliție."

Poliția nu ne poate spune mult mai multe. În Marienplatz, un ofițer păzește un cordon al poliției, care blochează intrarea către Stachus. Îl întreb de ce. „Pai, nu e închisă Stachus?", mă întreabă înapoi. „Nu", îi spun, „tocmai de acolo vin". „Oh", zice polițistul. Dar contiună să păzească, acum cu îndoială în ochi.

Mă sună Max, care a aflat că atacatorul de la Stachus nu era în supermarket cu el. Că, de fapt, nu a existat. „Am citit pe Twitter că s-a tras în Stachus", zice. „Sunt la casă, la cinci minute de piață, când cineva intră urlând "Vine!""

Așa că Max lasă totul pe jos și fuge, împreună cu toți clienții magazinului. Rafturile se rostogolesc, oamenii se împing, copii țipă. Se ascunde în caemra frigorifică și se înghesuie în dulapul de sub o chiuvetă, cu un prieten. La mică distanță, un tip o sună pe mama lui, să își ia rămas bun. Toți sunt siguri: vom muri curând. Printre coaste și cotlete de porc congelate.

Max trimite mesajul vocal pe grupul WhatsApp. Afară, un tip urlă ceva în arabă. Max e un anti-fascist și se consideră nepărtinitor. Spune că „eram convins că el trebuie să fie trăgătorul". Face pauză o secundă. „E incredibil", adaugă. „Sunt împotriva prejudecăților de genul ăsta. Și tot am avut gândurile astea. Toți le-am crezut. Pentru că 9/11 a avut așa un impact asupra tuturor. Nu sunt o excepție."

„Am citit atâta despre asta după 9/11. Imaginile erau peste tot, și, deodată, părea că se întâmplă", spune el. „E groaznic cum funcționează mintea omului."

Atacatorul de la mallul Olympia a fost un băiat de 18 ani și a acționat singur, ne spune poliția la conferința de presă de la ora două dimineața, de sâmbătă. Ceilalți atacatori se pare că nu au existat niciodată. „Pentru noi au fost foarte reali", zice Max. Două mii trei sute de ofițeri au fost convocați. Nenumărate apeluri de urgență și vești despre împușcături în alte locuri au ajuns la poliție în seara de vineri. Niciunul nu s-a susținut. Panica în masă nu a avut loc doar la supermarket, ci în zeci de alte locuri, ca gara centrală, Stachus și faimoasa berărie Hofbräuhaus.

Au fost evenimentele din Munchen un act de terorism? Contează foarte puțin. În mințile locuitorilor orașului, așa a fost. Și nu poți să contrazici frica.

Am rămas cu durerea pentru morți. O întâlnire specială a consiliului de securitate. Probabil și o nouă lege anti-teroare, mai devreme sau mai târziu. Mașinăria fricii și a urii bubuie în continuare, prin social media, în ziare, la talk show-uri. Am simțit vineri seara cât de mult suntem parte din ea. Cu asta rămân.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Germania:
Cum arată camerele refugiaților care trăiesc ca sardinele în Germania
Am fost la sală cu cei mai periculoși motocicliști turci din Germania
Cum vindeau comuniștii etnici germani RFG-ului