„Putem confirma că un incident a avut loc în instituția noastră din L'Isle-d'Abeau, Franța, în dimineața asta.
Pentru noi e prioritar în acest moment să ne protejăm angajații, care au fost evacuați din sediu.
Serviciile de urgență sunt la sediu și țin situația sub control. Locul e sigur acum. Echipele noastre se ocupă de criză și lucrează cu autoritățile.
Vom reveni cu mai multe informații imediat ce devin disponibile."
Președintele francez Francois Hollance, care participa la un summit în Brussels, a participat la o conferință de presă, unde a dat detaliile pe care le știa despre atac. El a condamnat incidentul ca un „atac terorist pur" și a zis că „nu e niciun dubiu că intenția a fost să provoace o explozie."Urmărește VICE pe Facebook.Mai citește despre atacuri teroriste:„Am auzit un zgomot puternic imediat după ora zece. Nu ne-am făcut prea multe griji, pentru că nu suntem prea departe de aeroportul Saint Exupery, așa că ne-am gândit că trecea vreun aeroplan mai jos decât de obicei.
Apoi, după câteva minute, am văzut multă agitație în zonă – poliția și pompierii ocupaseră tot drumul cu mașinile lor. Puteam vedea că mai multe drumuri erau blocate de polițiști care stăteau la fiecare colț al drumului."
Un bărbat a fost decapitat în Franța, iar atacatorii au lăsat mesaje în arabă De ce nu-i pasă nimănui de românul răpit de jihadiști în Burkina Faso Boko Haram a publicat un clip cu o execuție care imită stilul Statului Islamic Moderatorii: Cine îl sprijină pe președintele sirian în lupta împotriva Statului Islamic?