Interviu cu Roger Ballen, artistul care i-a inspirat pe Die Antwoord

Roger Ballen face e artă destul de dubioasă. Probabil veți recunoaște fotografia alb-negru cu cei doi gemeni cu gâtul gros și urechile mari din toate cărțile cu compilații de fotografii publicate în ultimii 20 de ani. Și probabil știți și mâzgălelile înfiorătoare din videoclipul pe care l-a regizat pentru Die Antwoord, „I Fink You Freeky” - un proiect care s-a întâmplat la opt ani după ce Ninja și Yolandi l-au contactat pentru prima oară pe artist ca să-i spună că le place mult opera lui.

De curând, Ballen a scos o carte – intitulată tot I Fink You Freeky – care conține mai multe fotografii cu duo-ul sud-african care pozează în fața lucrărilor și instalațiilor lui. M-am întâlnit cu Roger ca să vorbesc cu el despre proiect și despre cum e treci pe-acasă pe la Ninja și Yolandi ca să mănânci paste dintr-un castron cu desene de-ale tale pe el.

VICE: Salut, Roger. Cum a început colaborarea ta cu Die Antwoord?

Roger Ballen: Cred că prin 2005 am primit un mail de la Yolandi, în care îmi spunea că-i plac lucrările mele și că ar vrea să colaborăm cumva. I-am spus că „nu știu, n-am mai făcut videoclipuri și locuiesc în Johannesburg”, pentru că ei locuiau în Cape Town pe atunci.

Ce a urmat?

În 2010, mai mulți oameni au început să-mi scrie și să mă sune să mă întrebe dacă știu de trupa asta care a devenit virală și care îmi folosește imaginile și desenele. Am căutat trupa și am văzut că era vorba de Yolandi și Ninja.

Ți s-a părut ok să-ți folosească imaginile fără permisiunea ta?

Pentru fiecare fan al fotografiei există 10 000 de fani ai muzicii, ceea ce înseamnă că, după ce Die Antwoord a răspândit estetica Roger Ballen, audiența mea a devenit mult mai mare. Am luat legătura din nou și am discutat despre cum ar trebui să ne continuăm colaborarea. Lucram pe atunci la o carte numită Azilul Păsărilor, un fel de internat unde păsările zboară liber și oamenii vin și pleacă, dorm și-și trăiesc viața pe lângă păsările astea. Le-am arătat unele fotografii care le-au plăcut mult și am ales împreună imagini din seria aceea și din arhiva mea care să inspire scene pentru un film.

A, da – videoclipul pentru „I Fink You Freeky”.Mai spune-mi.

L-am tras în cinci zile într-un depozit din Johannesburg. Eu am făcut instalațiile. Am mers pe străzi și am căutat lucruri care s-ar potrivi – saltele vechi, perne, păpuși aruncate, coșuri de gunoi, chestii din astea. După care am găsit într-unul din cotloanele depozitului un leu împăiat. Cred că cineva îl lăsase acolo – un leu african adevărat împăiat. Bună treabă.

Cât de des dai peste ceva bun când cauți materiale pentru instalații?

Ultima oară am fost prin Copenhaga acum câteva săptămâni, în căutare de materiale pentru o instalație pe care o aveam în oraș. Căutam păsări și, în a doua zi de când eram acolo, am întâlnit un tip cu o valiză plină de păsări moarte. Făcea sculpturi din capete de animale adevărate, dar avea și niște păsări pe care le împăiase. Avea și pui de crocodil și o rozătoare împăiată.

Ideal, ce să mai. Să ne întoarcem la videoclip.

Da, cu ajutorul leului împăiat am creat o lume cu estetica Roger Ballen, iar Die Antwoord s-au instalat în ea. Au hotărât să fie africani albi și apoi cred că Ninja a spus că băiatul african ar trebui să bată leul în cap cu maceta. Sau poate eu am zis, nici nu mai știu, am lucrat împreună la sincron. În fine, a mers la fix cu ritmul muzicii.

Faptul că folosești africani albi în lucrările tale politi e doar o întâmplare?Sau e un mesaj politic?

Nu fac chestii politice – las asta în seama politicienilor. Sunt alb și excursia mea psihologică are legătură cu descoperirea interiorului, dar circumstanțele au fost de așa natură încât am ajuns cunoscut pentru fotografii cu africani albi. Când am venit prima oară aici (în Johannesburg, din New York) în anii 1980, nu aveam voie să intru în zonele locuite de negri, așa că aveam mai mult acces la albi. Acum am destule fotografii cu negri africani cât să public un album doar cu ei. Dar lucrările mele nu vorbesc despre albii din Africa, ci despre condiția umană.

Ce aspect al condiției umane?

Când am început să fac fotografii aici, ajungeam în case în care părinții își lăsau copiii să deseneze pe pereți și unde zăceau pe jos tot felul de obiecte ciudate. Erau săraci sau indiferenți, needucați sau haotici. Încercau să supraviețuiască. Mulți locuiau în zone periculoase, trăiau la limită. Când intri în astfel de locuri, ți se par nebunești. Dar dacă crezi în creativitate și liberalism, de ce să zici că ceva e o nebunie? De ce e cineva nebun? De ce să nu lași iarba să crească singură, cum vrea ea?

Adevărat. Spune-mi mai multe despre relația ta cu Ninja și Yolandi.

Păi, îmi spun mereu domnule Ballen. După succesul pe care l-a avut videoclipul, m-au sunat și mi-au spus: „Domnule Ballen, vreți să veniți la noi la cină cu soția dumneavoastră?” Acum locuiesc și ei în Johannesburg, la cinci kilometri de mine. Am sunat la ușă, am trecut de porțile mari de fier pe care le au aici casele pentru securitate și am intrat la ei. Întâi era beznă, dar apoi ochii mi s-au obișnuit și mi-am dat seama că fiecare perete și tavan din fiecare cameră – camera copilului, bucătăria, baia, toate camerele – erau acoperite cu desenele mele. La cină, în timpul mesei, m-am uitat în sus și am văzut pe tavan unul dintre gheparzii mei, care se uita în jos la mine.

Sună puțin dubios.

Mi-a plăcut mult. Poate e ca un pântece. Cu toții vrem să ne reîntoarcem în pântecul mamei, nu?

Presupun. Și ce-ați mâncat la cină?

Paste.

Delicios.

Ballen a lansat două cărți prin editura Prestel - Lines, Marks, and Drawings: Through the Lens of Roger Ballen(iunie 2013) și I Fink U Freeky, în colaborare cuDie Antwoord (septembrie 2013).__

Traducere: Oana Maria Zaharia