Am vorbit cu Deliric despre cât de importanți sunt vloggerii români

Vloggerii din România au un succes enorm pe YouTube, fie că-ți place sau nu. Oamenii pot scoate un clip aparent banal și să strângă milioane de vizualizări în câteva zile. E o artă să scoți „quality content” dintr-un clip în care mergi să-ți cumperi apă minerală de la un magazin alimentar de la periferia orașului. Dar ei reușesc. Sunt tot timpul pe „trending” și mulți se trezesc în poziția de influencer la o vârstă foarte tânără. Sunt mega faimoși și nici măcar nu au terminat liceul.

Mai nou, mulți s-au decis să se apuce de cântat, pentru că vor să strângă și mai multe vizualizări. Majoritatea cântă rap, pentru că e mult mai ușor decât să convingi alți oameni să cânte cu tine într-o trupă de folk rock sau black metal. Plus că trebuie să înveți să cânți la un instrument și nimeni nu are timp pentru asta când stai ore întregi la editat. Dar nu doar vloggerii profită de pe urma rap-ului. La fel stă treaba și invers. Rapperii români au început să-și facă vlog. Toată lumea e fericită și împăcată.

Recent, unul dintre cei mai cunoscuți rapperi autohtoni s-a băgat la o combinație interesantă cu unul dintre cei mai mari vloggeri de la noi. Deliric și Selly au făcut „#swapdevloggeri”, în cadrul unei campanii realizate de Telekom România. Deliric a făcut un episod din vlog-ul lui Selly și Selly i-a „luat viața” lui Deliric într-un episod din „Deli Show”. A fost dovada clară că aceste două lumi pot trăi împreună și în armonie.

Cu ocazia asta am decis să-l sun pe Deliric și să vorbesc cu el despre decizia de a-și face propriul vlog, ce părere are despre comunitățile de vloggeri din România și cum i s-a părut toată experiența de „vlogging swap”, când a citit fan fiction cu mama lui Selly în cealaltă cameră:

VICE: De ce te-ai decis să-ți faci un vlog?
Deliric: M-am apucat de vlogging prin toamna lui 2016. Eram supărat un pic pe faptul că social media s-a învârtit multă vreme în jurul Facebook-ului, după care platforma lui Zuckerberg a început să taie reach-ul artiștilor. Dintr-o dată, nu mai ajungeam la oameni. Așa că m-am uitat la YouTube și am realizat că e mai sănătoasă comunitatea de acolo. Și că are un viitor mai bun. Eu nu prea știam care-i ideea cu vlogurile. Nu am avut multe repere. Dar am zis why not, hai să încerc asta. Tot făceam live-uri pe Facebook și am zis să duc totul la un alt nivel și să iau camera după mine. Cam asta-i povestea.

Mă gândesc că nu ți-a fost ușor la început. Care a fost cea mai mare provocare când te-ai apucat de filmat?
M-am uitat și eu la vreo doi-trei boși de pe afară, gen Casey Neistat, și am zis că vreau să fac ceva asemănător. Cred că cel mai mare challenge a fost să vorbesc singur la cameră. Sunt obișnuit să am un public în față. Și acolo ai feedback. Când vorbești de unul singur, nu ai simțul ăla că „oare vorbesc aiurea”, „înțeleg oamenii ce zic”, chestii de genul? Dar asta cred că trece foarte repede. E ca și cum ai vorbi la oglindă.

Din punct de vedere tehnic, nu a fost o mare provocare. Eu sunt destul de geek și am tot avut camere, am filmat, am fotografiat, sunt în stare să editez. Challenge-ul mare e timpul. Acolo a fost problema. Dacă iau camera cu mine, filmez orice boschetăreală, dar apoi mă întorc cu două ore de footage și mă mișc greu până să editez totul. Nu am viteza de editare a unuia care asta face. Între timp am dat altcuiva treaba cu editatul. Concomitent cu asta a cam scăzut și excitement-ul meu pentru vlogging. Cred că ultimele cinci episoade sunt editate de altcineva. Restul e totul făcut de mine.

Ai recomanda și altor rapperi să-și facă vlog?
Cred că și-au și făcut mulți rapperi. Macanache, Keed, Puya, mai mulți. Au avut impulsul să facă asta. Cred că s-au lovit și ei de un impas, la fel ca mine. De câte ori te poți înregistra în drum spre concert? Dar le-aș recomanda tuturor să încerce. Poate chiar găsești tu o rețetă mai bună și mai interesantă decât a mea. Sigur nu strică să încerci.

Dacă ai fi avut tehnologia asta la începutul carierei, ți-ai fi făcut vlog pentru promovare?
La începutul carierei, singura metodă prin care puteai să fii ascultat era să semnezi la o casă de discuri care promova muzica. Nu am reușit niciodată să ne înțelegem cu casele de discuri care aveau o anumită concepție despre cum trebuia să sune muzica. Deci din start nu ne dădeau nicio șansă.

Când a început să miște internetul în România, la sfârșitul anilor ‘90 și începutul anilor ‘2000, noi am fost acolo din prima și am vândut CD-uri. Nu exista ideea de streaming. YouTube-ul nu a existat până în 2005. Dar încercam să fim prezenți acolo. Tocmai pentru că ne-am folosit de tehnologie am putut să facem ceva pe cont propriu. Deci noi am devenit dependenți de a căuta noi metode de a intra în contact cu publicul nostru.

Deci și da, și nu. Tehnologia e un „blessing and a curse”. M-am apucat și eu de mic să fac muzică. În clasa a patra sau a cincea, am făcut prima piesă. Apoi am intrat pentru prima dată în studio când eram clasa a noua. Nu cred că eram pregătit să lansez muzică, dar am făcut-o inconștient, pentru că eram un copil. Dar am stat și draft-ul a fost mai cizelat, și am tot evoluat. După o vreme, piesa era cât de cât ascultabilă. Faptul că acum e la îndemână să ai niște scule să înregistrezi și să pui direct muzica pe piață e oarecum un dezavantaj. Îți grăbește procesul. Nu te mai antrenezi. La fel e și cu vlogul. Ești la început, crezi că faci ceva super marfă și nu se întâmplă nimic. Te-ai dezamăgit singur și renunți la toți. Nu mai faci nimic.

Ce feedback ai primit din partea fanilor care te-au urmărit încă de la începutul carierei? Ei s-au bucurat că ai început un vlog sau erau cam reticenți la idee?
Feedback-ul a fost foarte pozitiv, evident, în afară de câțiva pe care-i ai tot timpul împotrivă atunci când faci o schimbare. Ăia care vin și-ți zic că „ce-i, bă, Toto, da ai început să te filmezi și tu?”. Ei vin by default orice ai face sau oricine ai fi. Tot o să ai un eșantion de oameni care te înjură, un alt eșantion care o să-ți zică că faci bine, chiar dacă nu faci bine, așa e peste tot.

Dar, pe lângă asta, a fost foarte bine că lumea a ajuns să ia contact cu mine și să mă cunoască altfel decât sunt pe piese. Pe piese e altceva. E o exprimare artistică. Ca om ești la fel de boschetar ca toți alții. Faci glume proaste, te mai îmbeți, te mai iei și în serios, faci de toate. Și cred că e necesar ca lumea să cunoască și să facă diferența dintre artist și om normal, ca să nu-și facă idei greșite. Să-l idolatrizezi sau să-l urăști pe om. Chestiile astea se întâmplă atunci când ești foarte atent la cum se exprimă artistul. Dar toți suntem oameni și nu te poți supăra așa grav pe cineva.

Care-i episodul tău preferat din „Deli Show”?
Sunt foarte fericit că am reușit să fac episodul doi. Ăla în care avem accident. Sunt fericit că am și reușit să-l editez, că dacă ieșea mai nasol rămâneam doar cu primul episod. Am avut un accident nasol. Mașina am aruncat-o la gunoi după asta. E epică faza. Eu am filmat cum am plecat de acasă și ne duceam spre Cluj. Făceam caterincă în mașină cu Dobrescu și cu Doctoru că „bă, cum ar fi să facem accident și faze din astea”. Ei, uite, chiar s-a întâmplat. Ne-au făcut sandviș două tiruri. Deci pot să zic că e episodul meu preferat.

Te-ai gândit vreodată să renunți la vlog?
În momentul în care am început, mi-am propus să fac cam două episoade pe lună. Dar cum nu prea am avut subiecte bune de filmat, de multe ori mi-am zis „eh, mai bine renunț”. După aveam iar o perioadă mai activă, iar filmam și ajungeam la concluzia că nu are rost să renunț. Între timp m-am liniștit și am ajuns la concluzia că oricum m-am lăsat de chestia asta. Dar e acolo și, când îmi vine să transmit ceva, folosesc și tool-ul ăsta.

Faza e că încerci să fii cât mai eficient. Toți am înnebunit cu metrics și statistici și chestii de genul. Dacă nu ești constant, e cam nasol. Nu evoluezi. E ca la un serial TV. Dacă nu apare în fiecare săptămână, nu te mai uiți. Pe de altă parte, tot timpul zic că mai bine să fie ceva decât nimic. Deci mai fac și niște vlogging decât să renunț în totalitate.

Îi urmărești pe vloggerii din România?
Eu nu prea urmăresc vloggeri. Mi se pare conținut pentru tineri. Alea care au multe views nu-s chestii pe care le-aș consuma. Să stau să-l văd pe unu că s-a uitat la un serial și nu i-a plăcut, apoi a mâncat trei bomboane aduse de nu știu unde. Nu e conținut pentru mine și nici eu nu aș putea să fac asta. Am 104 ani.

Mă uit la ceva vloggeri români, dar foarte puțin. Pentru că am foarte puțin timp liber. Cred că genul ăsta de entertainment e consumat foarte mult de tineri, pentru că au mult timp liber. La fel cum aveam și eu când eram mic și dădeam drumul la MTV. Dar mai crești și nu mai ai timp de nimic. Mă uit de curiozitate și îmi place energia copiilor care fac asta. Mi se pare că-s creativi și inventivi. Mă uit la ei ca să învăț niște chestii. L-am văzut pe Selly de acum doi-trei ani și mi s-a părut că e foarte coerent. Mi s-a părut foarte tare să văd asta la un puști de clasa a opta.

Ce influență crezi că au vloggerii asupra celor care ascultă muzică?
Cred că influenceri au existat întotdeauna, doar că s-a mai schimbat un pic puterea. Până acum, erau instituții care îți ziceau ce să asculți. Aveai televiziunea cu MTV-ul. Muzica era multă, dar doar pe unii îi difuzau. Radioul la fel. E bine și e rău, cam cum era și înainte. Poți să te gândești că în radio sau la televiziune sunt oameni care cunosc muzică și fac o selecție mai riguroasă decât face un puști. Pe de altă parte, aia e. Ca un lucru bun în toată treaba asta mi se pare că ei nu sunt influențați extern. Ei pur și simplu promovează o piesă, pentru că e pe placul lor. Deci nu sunt plătiți sau influențați de cineva. Sunt sinceri.

Nu zic că nu se întâmplă și invers. Acum s-a mai organizat treaba cu vloggerii. Acum sunt afiliați la label-uri și poate le zic să promoveze pe X sau pe Y. Evident că se întâmplă, dar totodată cred că publicul a început să înțeleagă care-i treaba cu plasarea de produse și care e rolul influencerilor. E acceptată treaba asta. Eu chiar cred că e acceptată. Adică nimeni nu se supără pentru că promovezi un produs. Dacă un vlogger îți zice să asculți o piesă anume, sunt sigur că lumea se prinde de fază. Mi se pare aiurea când vloggerii se apucă să facă muzică.

Tu ce părere ai despre treaba asta? Mulți fac și diss-track-uri, o chestie care vine din rap. De ce crezi că sunt atrași de genul ăsta?
Eu cred că le place rap-ul. Asta ascultă foarte mulți tineri. Dar ajung să facă asta, pentru că e un model venit din afară, toți vloggerii sunt cu ochii pe ce se întâmplă în America, acolo a început tot trendul ăsta cu diss-track-uri, și pentru că așa faci mai multe vizualizări. Mulți vloggeri și rapperi sunt foarte pragmatici. Toți vor să facă viralul. La muzică mai puțin. Eu nu dau importanță vizualizărilor, mai mult mă interesează câți vin la concerte. Poți să faci zece milioane de views și să-ți vină zece oameni la concerte. Sau poți să faci un număr mai mic de views și să strângi câteva mii de oameni la un concert.

La vloggeri e o competiție pentru views. Și diss-track-ul s-a „dus” mult mai bine decât un clip normal. Eu am ascultat câteva piese de la vloggeri și am vorbit și direct cu ei. Nu le pot lua foarte în serios. Mi se pare o distracție, dar nu o analizez la modul în care o fac dacă scoate Macanache sau Doctoru o piesă. Acolo pot să analizez. Aici mi se pare o distracție și that’s it.

Ce părere ai despre Selly ca rapper?
Selly are niște versuri drăguțe. Și o construcție faină. Pare pasionat de treaba asta. Am mai stat cu el de vorbă și îmi zicea de versuri și dume și chestii pe care le vorbesc de obicei cu rapperi. Nu-mi dau seama dacă chiar e pasionat și stă acolo pe ele. Poate în câțiva ani nu o să mă gândesc la Selly ca vlogger, ci la Selly ca rapper. Dar mai e până acolo. Faza dubioasă e că mai sunt unii rapperi care zic că-s rapperi, dar sună mai rău decât unii vloggeri. Acolo e o problemă. Dacă eu fac un vlog și lumea îmi zice că nu fac treabă, sunt de acord cu ei, clar Selly sau Mickey Hash sunt mai buni la treaba asta.

Selly are potențial, dar trebuie să vadă ce scoate pe viitor. Plus că e și rârâit, ăla-i un challenge mare acolo. Boss, trebuie să o dai într-un fel. Că e greu. Pe cine l-am mai avut așa? Pe Bitză? El era rârâit, dar era altfel. O dădea mai melodios. Nu pot trage o concluzie acum. Orice se poate, dar deocamdată challenge-ul ăsta e. Și e și tânăr, vocea e în schimbare, la vârsta aia așa e.

Povestește-mi despre experiența ta cu Selly. Cum a fost să faci „swap de vloggeri”?
Mi-a plăcut că am fost pus în poziția de a face ceva ce nu aș fi făcut. Am luat la cunoștință și niște chestii noi. Spre exemplu, faza aia cu fan fiction. Eu nu știam că există așa ceva. Înainte să merg la Craiova, am vorbit cu el și i-am zis cam ce ar putea să facă în pielea mea și el mi-a sugerat treaba asta cu fan fiction. I-am zis „What? Ce-i aia?”. Prima oară mi-a zis de „fanfic”, i-am zis „ce-i asta, mă înjuri în chineză?”. Dar apoi mi-a explicat treaba asta. Deci scriu fanii povești despre tine. Nu mi-a venit să cred. Am citit niște texte și mi s-a părut mega caterincă. Și nici nu am vrut să citesc textele dinainte. Am vrut să apară reacția mea naturală.

În clip ai zis că aștepți și niște fan fiction de la fanii tăi. Ai primit ceva?
Băi nu s-a întâmplat sau nu știu eu unde să mă uit. Nu a ajuns la mine. În general aflu, că și dacă nu stau să caut primesc un DM sau ceva. Se pare că nu mi-a scris nimeni nimic.