Patru taximetriști urmăresc coloana de câteva sute de oameni și dau cu banul: sunt gay sau USR-iști. Când își dau seama că e un marș la romilor, unul țipă hăhăit, „Sunt țigani, bă”, înainte să se urce în mașini și să plece. Sigur, e vorba de patru taximetriști, nu de toți. Ceilalți erau ocupați să se înjure cu șoferii Uber. Dar asta e altă poveste.Mă întorc la marșul romilor organizat de Aresel, grupul informal care militează împotriva rasismului la adresa romilor și a xenofobiei, prin care au sărbătorit Ziua Internațională a Rezistenței Romilor. Marșul, care a început la Memorialul Holocaustului, din strada Anghel Saligny, unde s-a ținut un moment de reculegere, a avut și scopul de a atrage atenția candidaților la alegerile europarlamentare asupra nevoilor comunității.
Pe 16 mai 1944, când era pregătită eradicarea a cel puțin șase mii de romi și etnici sinti din lagărul Auschwitz Birkenau, membrii SS au oprit camioanele în fața barăcilor și au chemat prizonierii afară, însă aceștia au refuzat să iasă. Deși revolta a avut efect doar pe termen scurt, iar în august 1944 oamenii au fost în cele din urmă gazați, ziua a rămas în istorie ca Ziua Internațională a Rezistenței Romilor.75 de ani mai târziu, trăim în democrație și vorbim despre incluziune, dar romii încă reprezintă o minoritate discriminată sistematic, atât la nivel personal, cât și la nivel de autorități.
„(…) celebrăm rezistenţa şi simpla existenţă a romilor din România şi Europa! Celebrăm, deopotrivă, muncitorii şi intelectualii, femeile şi bărbaţii, tinerii şi copiii, pe cei din mediul rural şi pe cei mediul urban, romii de succes din toate domeniile de activitate şi nu uităm de numărul mare de romi care se află în dificultate din punct de vedere social şi economic. Ne arătăm indignarea faţă de rasismul instituţional şi prejudecăţile structurale faţă de romi încă neadresate corespunzător de autorităţile române. Cerem schimbare! Vino alături de noi la marşul „#Aresel! de Ziua Internaţională a Rezistenţei Romilor”, indiferent de etnia ta, pentru o Românie mai dreaptă, mai echitabilă, mai inclusivă, o Românie a tuturor”, scrie în invitația la eveniment, publicată pe pagina de Facebook a organizatorilor.
Publicitate
Am fost, așadar, la acest marș ca să aflu direct de la membrii comunității cum trăiesc ei rasismul, în fiecare zi, într-o Românie care se vrea europeană.
Gabriel, antropolog și sociolog
Am plecat din țară în 90 și am stat plecat vreo 17 ani. În momentul ăla, Europa de Est exporta un val masiv de oameni care doreau să scape. Evident că nu prea aveam simțul modei și era foarte ușor să fii văzut ca fiind diferit, pentru că noi lăsam în urmă o țară fost-comunistă în care toată lumea purta aceleași haine; iar eu am ajuns într-un loc în care fiecare se exprima prin vestimentație. Atunci am început să simt această separare și un discurs de tipul:
„Voi mai aveți până ne prindeți din urmă”.
Am ajuns în Canada și chiar dacă e o țară foarte liberă, exista o reticență față de imigranți, era mai dificil cu job-urile. Nici nu vorbeam limba nativ și atunci era foarte prezent blocul de Est în mass- media, cu toate migrările și cu, chipurile, ce făceau oamenii când ajungeau în Occident.Surprinzător era că nimeni nu-și punea problema de ce ai lăsat în urmă. Dacă ar fi să mergem retrospectiv, am lăsat în urmă o țară care n-avea iluminat public decât în fața primăriei.După aceea, fiind tânăr, mi-a fost ușor să învăț limba și am început să observ și celelalte fețe ascunse ale discriminării. Eu sunt antropolog și sociolog și am lucrat ca student într-o comisie de studiu pentru drepturile nativilor în Canada. Și ei au o percepție foarte faină la nivel global, dar au și probleme lor în felul în care se raportează la drepturile celorlalți. Există o formă ascunsă de rasism, în sensul că aveam un coleg care a lucrat la aceeași companie timp de zece ani și n-a promovat niciodată, pentru că era jamaican.
Publicitate
Alin, activist
Vin dintr-un oraș, respectiv Craiova, unde discriminarea a atins cote maxime. Avem cinci școli care au promovat segregarea școlară, încă mai avem probleme cu accesul în spațiile deschide publicului, avem mame și femei rome care sunt puse în saloane separate când merg la spital. Prin ciclul acesta am trecut și eu, și familia mea.Aceste probleme se regăsesc inclusiv la nivel național și european. Iar platforma civică Aresel se numește așa pentru că „aresel” înseamnă stop.
Maricica, Constanța
Locuiesc în Constanța, stau într-o baracă de 20 de ani, nu am apă, nici lumină. Îmi cresc singură copilul, soțul mi-a decedat. Pe unde mă duc, pe unde mă întorc, nu mă ia nimeni în seamă.
Marian, București
(Politica) e cea mai gravă discriminare, pe care o simt întotdeauna. O simt din cauza faptului că suntem o comunitate ignorată de cei care trebuie să ne conducă, în timp ce ații beneficiază de pe urma romilor printr-un vot masiv, pe un litru de ulei și un kilogram de făină.
Ioan, Galați
Eu sunt un pic mai în vârstă, m-am întâlnit cu multe momente de discriminare. La Primărie, stăteam la rând, vine preotul și intră în fața mea. Vine încă o persoană, intră tot înaintea mea. Atunci am chemat romi, am protestat în fața Primăriei și au înțeles că nu trebuie să facă discriminare.În armată, la fel, ne-au trimis cel mai departe de casă. Când se făcea armata, dacă te vedeau un pic brunețel sau bolnav, făceai armată în locul altora. Îmi aduc aminte, așa a fost pe timpul meu.
Publicitate
În școală, oamenii neromi stăteau pe partea dreaptă și romii pe stânga. Nu conta că eram cel mai bun la învățătură. Asta înseamnă segregare, să-i pui în spatele clasei și să-i lași acolo. Mă simțeam umilit. La ora actuală se fac discriminări îndirect, în școli și instituții. Nu-ți zice, „Ieși afară, țigane”, dar te cheamă altă dată sau îți zice că nu se poate.
Samira, elevă
Am simțit o discriminare când profesorii au făcut diferențe și colegilor români le-au pus note mai mari și nouă mai mici. Le-am zis că fac discriminare și mi-au răspuns că nu-i adevărat, că mi se pare mie.
