De ce cazurile de hărțuire sexuală de la Hollywood au apărut abia acum

În 1997, actriţa Rose McGowan, în vârstă de 23 de ani la acea vreme, a ajuns la o înţelegere în afara tribunalului cu influentul producător de film Harvey Weinstein în legătură cu „un incident care a avut loc într-o cameră de hotel în timpul Festivalului de Film Sundance", a scris publicaţia New York Times în această lună. Înţelegerea de 100 000 de dolari „nu constituie o recunoaştere a vreunei acuzaţii" de către Weinstein, potrivit unui document juridic. McGowan a refuzat să comenteze incidentul la solicitarea New York Times, dar a scris pe Twitter mai târziu: „HW m-a violat."

În decurs de două săptămâni, peste 50 de femei l-au acuzat pe Weinstein de hărţuire sau agresiune sexuală. Incidentele de care e acuzat au avut loc de-a lungul a zeci de ani şi multă lume se întreabă cum de acest comportament a rămas secret atâta amar de vreme. Un motiv sunt chiar înţelegerile în afara tribunalului care interzic victimelor să vorbească public despre ce li s-a întâmplat.

Joia trecută, senatoarea de California Connie Leyva a anunţat că intenţionează să introducă un proiect de lege anul viitor care să interzică acest gen de înţelegeri confidenţiale pe care le-au făcut Weinstein şi prezentatorul TV Bill O'Reilly, de asemenea acuzat de hărţuire şi agresiune, cu femeile pe care le-au abuzat.

Leyva a declarat că prevederile de confidenţialitate din cadrul unor astfel de înţelegeri „pot leza interesul public, deoarece pot apărea victime ulterioare dacă agresorii nu sunt traşi la răspundere în justiţie doar fiindcă au bani să plătească asemenea aranjamente. Această lege va stipula că prădătorii sexuali trebuie să suporte consecinţele legii şi, în mod ideal, nu le va permite să facă şi alte victime."

Potrivit investigaţiei New York Times, care a cercetat o seamă de acuzaţii de hărţuire sexuală şi agresiune împotriva lui Weinstein, fostul şef de studio ar fi ajuns la înţelegeri în afara tribunalului cu cel puţin opt femei care-l acuzaseră de comportament neadecvat. Una dintre aceste femei, Lauren O'Connor, a fost angajata lui Weinstein; în 2015, a trimis un memoriu consiliului director al companiei acuzându-şi şeful de comportament neadecvat, adăugând că se simte „sexualizată şi umilită". Câteva zile mai târziu, a scris Times, O'Connor a ajuns la o înţelegere cu Weinstein şi şi-a retras plângerea de la Resurse Umane.

Şi Bill O'Reilly e acuzat că şi-a folosit influenţa şi averea pentru a-şi împiedica victimele să facă acuzaţii publice. În aprilie, Times a scris că cel puţin cinci femei au primit compensaţii financiare de la 21st Century Fox, compania-mamă a Fox News, sau de la O'Reilly, fosta vedetă a postului. Compensaţiile au însumat circa 13 millioane de dolari, potrivit Times, iar femeile care au semnat înţelegerile s-au obligat să nu-l acţioneze în instanţă şi să nu vorbească public despre faptul că fuseseră hărţuite sexual.

Ellen Berrey, care predă sociologie la Universitatea din Toronto şi e cercetător afiliat la Fundaţia Baroului American, spune că înţelegerile confidenţiale reprezintă „un instrument important prin care angajatorii îşi menţin autoritatea asupra angajaţilor".

„În cazurile de discriminare la locul de muncă, cum sunt cele de hărţuire sexuală, cel mai adesea se ajunge la o înţelegere", explică Berrey. „În general, e o strategie de care angajatorul se foloseşte pentru a muşamaliza cazul şi a închide gura angajatului. Nu vor să se complice cu un proces. Poate exista un risc în cadrul organizaţiei, dar de cele mai multe ori, se face o analiză de costuri şi beneficii. Se analizează cât ar costa să ducă lupta în justiţie şi se decide că e mai ieftin să dea unui angajat câteva mii de dolari şi să-şi vadă mai departe de treabă."

„Altă chestie la genul ăsta de înţelegeri e că nu echivalează cu recunoaşterea vreunei nereguli de către organizaţie. Ăsta e un alt mod în care sunt folosite ca instrumente ale puterii corporatiste pentru a muşamaliza şi a minimiza o situaţie."

Proiectul de lege propus de Leyva încă n-a fost redactat, dar Laura Beth Nielsen, profesor cercetător la Fundaţia Baroului American şi profesor de sociologie la Universitatea Northwestern, afirmă că implementarea unei astfel de legi ar fi foarte complicată. „E în întregime posibil ca guvernul unui stat sau cel federal să decidă interzicerea clauzelor de confidenţialitate din înţelegeri în cazuri de hărţuire sexuală. Dar ca politică publică, implicaţiile sunt uriaşe. Cât de transparente ar trebui să fie? Ar trebui să existe o listă de companii? Ar trebui să includă numele acuzatorului? (Asta i-ar afecta şansele la angajare.) Ar trebui incluse toate acuzaţiile, inclusiv cele în care nu se ajunge la înţelegere?"

O consecinţă a interzicerii înţelegerilor confidenţiale, spune Nielson, e că firmele nu vor mai fi motivate să ajungă la înţelegeri şi atunci vor ajunge la judecată, ceea ce ar fi poate dăunător pentru victimă.
Indiferent dacă propunerea lui Leyva va deveni sau nu lege, Berrey afirmă că interzicerea acestor clauze de confidenţialitate ar duce la mai multă transparenţă la locul de muncă, creând un spaţiu mai sigur la locul de muncă pentru femei şi alţi angajaţi vulnerabili. De cele mai multe ori, explică ea, făptaşul rămâne angajat şi e protejat de aceste înţelegeri.

„Alte persoane pot fi discriminate la rândul lor, neştiind că au ajuns într-un mediu de lucru unde riscă nu doar să fie hărţuite sexual, ci şi unde conducerea strânge rândurile şi permite agresorului să hărţuiască în continuare", spune Berrey. „Genul ăsta de confidenţialitate face un mare deserviciu femeilor şi altor categorii vulnerabile, care astfel nu sunt în măsură să evalueze siguranţa unui potenţial loc de muncă."