FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Tehnologia nu a fost făcută pentru femei

Dacă un dispozitiv aparent universal ar fi fost nepotrivit pentru 50% din bărbați, ar fi fost considerat nefolositor.

Dacă ești un bărbat care a avut un atac de cord, atunci mulțumește descoperirilor din medicină, pentru că viitorul arată promițător. Dar dacă ești o femeie în aceeași situație, s-ar putea să fii nevoită să aștepți mai mult.

Săptămâna asta, futuristul Zoltan a scris într-o rubrică pentru Motherboard despre perspectiva îmbucurătoare a implanturilor de inimă artificială și alte îmbunătățiri în domeniul sănătății. Cu cât tehnologia avansează, vom  avea din ce în ce mai multe soluții pentru bolile fatale. Dar ele nu vor fi accesibile pentru toată lumea.

Publicitate

S-a scris mult despre diferența care se presupune că va apărea din cauza costurilor ridicate pentru aparatele care îmbunătățesc viața, dar tehnologia poate discrimina și la alt nivel. Când mă uit mai atent la inima despre care mi-a scris Istvan, creată de compania franceză Carmat, am dat de un detaliu interesant: în timp ce această invenție revoluționară se potrivește 86% dintre bărbați, e potrivită doar pentru 20% dintre femei.

Discrepanța asta imensă aduce în discuție o limitare fizică: femeile sunt în general mai mici decât bărbații. Carlone Carmagnol, un reprezentant Carmat, mi-a spus într-un mail că, „Inima artificială și-a modificat dimensiunile și cavitatea toracică a oamenilor are mai mult spațiu cât să se potrivească la fix invenția. De exemplu, în baza noastră de date am descoperit că distanță internă de la coloană(spate) până la stern(față), care e critică pentru a încăpea inima artificială, e cu 2,3 cm mai mică la femei decât la bărbați.”

A confirmat că firma nu lucrează în prezent la un model mai mic, ceva ce „ar presupune o investiție serioasă și resurse pentru următorii ani.”

În cazul inimilor artificiale, bărbații sunt mai des afectați de infarct și de aceea au mai multă nevoie de dispozitiv. Desigur, e extraordinar că au acces la genul ăsta de produse care salvează vieți. Dar problemele de inimă sunt încă principala cauză care duce la moartea multor femei din State, așa că există o cerere clară pentru o versiune și pentru femei.

Publicitate

În anumite cazuri, să faci dispozitivele mai mici presupune să aștepți ca tehnologia să avanseze; gândește-te doar la modul în care smartphone-urile se micșorează de-a lungul anilor cu cât tehnologia se îmbunătățește (înainte ca phabletele să ducă telefoanele la alt nivel). Dar mai ales când vine vorba de dispozitive care sunt implantate în corp, asta are un impact diferit asupra oamenilor mai scunzi, iar asta înseamnă că femeile sunt cel mai probabil lăsate la urmă.

Inimile artificiale sunt un exemplu evident, iar modelul celor de la Carmat nu e singurul care favorizează pacienții de sex masculin. De exemplu, inima artificială de la SynCardia, care a fost creată pentru uz temporar înaintea unui transplant pentru pacienții cu un anumit tip de infarct, a fost aprobată de FDA în 2004 și e „construită pentru bolnavii cu suprafața corpului (BSA) de 1.7 m² sau mai mare,” ceea ce compania descrie ca potrivită pentru „majoritatea bărbaților și câteva femei.”

SynCardia a făcut o versiune mai mică în cele din urmă, care se spune că era potrivită pentru „multe femei și adolescenți”, dar a fost gata pentru aprobarea FDA abia în 2013, la aproape un deceniu după modelul original.

Pur și simplu corpurile femeilor sunt de regulă mai mici, iar Carmagnol a spus că s-a gândit că și femeile vor avea acces la produse în mod egal „imediat ce materiale noi, în miniatură, sunt valabile pentru tipul acesta de dispozitiv.”

Publicitate

Dar adevărul e că, chiar și când materialele vor fi disponibile, tehnologia e clar gândită pentru bărbați. Acest lucru se vede prin dispozitivele extrem de enervante, create pentru mâini de bărbați uriași, până la exclusivități, mai exact tehnologie de îmbunătățire a vieții inaccesibilă femeilor.

Un studiu din 2010 al unor cercetători danezi făcut pentru Statele Unite susținea că, „Premisele principale pentru dezvoltarea unor produse tehnologice avansate, ca un televizor, un sistem high-definition, un telefon mobil sau un GPS, par să fie dominate într-o măsură mare de gândire bărbătească.”

Nu e greu să vezi efectele. Sociologul Zeynep Tufekci și-a exprimat iritarea vizavi de faptul că nu a putut să investigheze uzul de gaz lacrimongen din Turcia pentru că avea telefonul prea mare pentru ea ca să facă poze cu o singură mână. „Toate fotografiile mele de la eveniment sunt ciudate dintr-un simplu motiv: smartphone-urile bune sunt gândite pentru mâini de bărbați,” a scris ea într-o postare de pe Medium, și a explicat că nu a reușit să găsească un telefon mai mic care să-i satisfacă cerințele.

„M-a enervat că ceea ce a fost luat de bun de bărbații designeri și utilizatorii telefoanelor moderne nu era disponibil pentru mine,” și-a amintit Tufekci. E o frustrare de care m-am lovit de multe ori, și nu sunt mică, bazându-mă pe standardele feminine. Doar că mâinile femeilor sunt cu 17 mm mai mici decât ale bărbaților.

Publicitate

Designul uită adesea să ia în considerare aceste limitări de bază și de neschimbat ale corpurilor mai mici, adică adesea ale femeilor; multe dispozitive aparent unisex pot avea o etichită „pentru bărbați.” Asta fără să luăm în considerare nevoile și dorințele diferite ale femeilor când vine vorba de funcționalitățile tehnice, să nu mai menționez eșecul majorității companiilor să ia în considerare femeile în tehnicile lor de marketing. Un produs pe care femeile îl pot folosi ușor nu pare prea mult.

Când vine vorba de inimile artificiale și chiar atunci când nu există niciun motiv fizic pentru care femeile nu pot folosi un dispozitiv, dovezile sugerează că ele nu au acces egal. Carmagnol mi-a spus de un studiu care arată că femeile au posibilitatea să beneficieze de un stimulator cardiac mai bine decât bărbații, dar mai puțin probabil să îl și obțină.

Cercetătorii FDA au explicat că singurul motiv care a dus la asta a fost că instrucțiunile tratamentului pentru stimulator era bazat pe testările clinice, iar toate au fost făcute în principiu de către bărbați. Dar femeile s-au ales cu beneficii de pe urma dispozitivului la un alt nivel al funcționării inimii, deci instrucțiunile nu au coincis cu nevoile lor.

Deși design-ul a fost unisex, a fost adaptat pentru bărbați. Totul demonstrează că cerințele diverse ale sexelor trebuie luate în considerare la fiecare nivel al construcției design-ului, ca să se evite riscul de a lăsa jumătate din populație fără oportunitatea de a se bucura de pe urma inovațiilor tehnologice. Nu pot să nu mă gândesc că dacă un dispozitiv aparent universal ar fi fost nepotrivit pentru 50% din bărbați, ar fi fost considerat nefolositor.

Traducerea: Dana Alecu

Vezi și:
Ghid de feminism pentru tipi
Tipul care mănâncă numai carne crudă de cinci ani
Cum să n-ajungi castrat de femei