Antena 3
Cum ți-a folosit site-ul Antena 3 calculatorul ca să facă bani și cât a produs
Cei de la Antena 3 susțin că nu știau că s-a întâmplat asta și că le-a fost spart site-ul de hackeri.
Cum a ajuns Antena 3 să discute pe bune despre invazia extraterestră de la Târgoviște
Scuza Danei Grecu că prezenta clipul fals la televiziunea de știri era „Oamenii au nevoie de povești. Dacă e o invenție bine făcută, atunci de ce nu.”
Antena 3 a prezentat ca pe un protest violent real piesa de teatru în care am jucat
Vicepreședintele Senatului, Mihai Goțiu, a fost prezentat ca și cum ar fi sărit la bătaie asupra unor jandarmi cu târnăcopul, deși era clar teatru.
Cum m-a transformat Antena 3 într-unul dintre liderii mișcării #Rezist fără să mă întrebe
Antena 3 defăimează constant cetățeni români în conspirațiile lor bazate doar pe poze de Facebook. Următorul poți fi tu.
Am vorbit cu puștii cu pancarte „FreeKekistan” de la protest, pe care Antena 3 i-a făcut anarhiști
Doi adolescenți, frate și soră, au vrut să trolleze, numai că doi mari jurnaliști și un fost șef al spionilor din România s-au făcut de râs, luându-i în serios.
Tot ce trebuie să știi despre profesorul acuzat că a eliminat de la cursuri o studentă cu hijab
Vălul islamic tulbură apele și în România.
Cum s-a întors Tudose împotriva lui Dragnea, în direct la Antena 3
Un partid care a câștigat alegerile cu 47% e preocupat mai degrabă de crizele politice decât de problemele țării.
Cine e parlamentarul PSD care vrea să-l dea afară din țară pe ambasadorul Americii
Liviu Pleșoianu a zis despre Hans Klemm că are atitudine de „guvernator de colonie”.
Toate fundațiile și organizațiile din jurul Antenei 3 și poveștile dubioase legate de ele
Infractorul Dan Voiculescu are fundații care se ocupă cu denigrarea zilnică a justiției, cu atacarea dușmanilor televiziunii și cu premii fictive pentru Mircea Badea.
M-am uitat la Antena 3 în ziua în care a ieșit infractorul Dan Voiculescu, ca să văd cine plânge
Bucuria vedetelor a fost mai reținută decât mă așteptam.
Patru lucruri care se vor întâmpla acum că Voiculescu s-a întors pe tronul Antenei 3
Dacă aveai îndoieli referitoare la șefa DNA, acum o să-ți devină brusc foarte simpatică.
Ultima mare țeapă dată României de Dan Voiculescu, înainte să se întoarcă la Antena 3
Fondatorul Antenelor a ieșit din închisoare, deși a executat doar trei ani din 10, cât a fost condamnat.