dan diaconescu
M-am uitat la un live cu Alexandru Cumpănașu și m-am simțit ca-n tomberonul din OTV
Un live de Facebook care-ți arată mai bine România decât camerele de filmat de la saloanele cu păcănele.
Cele mai penibile momente ale politicii din România de săptămâna trecută
Nici nu a început campania pentru europarlamentare și deja plouă cu penibil peste România.
Cărțile scrise de pușcăriașii români îți arată că degeaba mergi la școală
Deja îmi închipui că bibliotecile puşcăriilor trebuie să fie precum biblioteca din Alexandria.
Cine-s dubioşii care o să conducă țara și o să ia hotărâri pentru tine: UNPR
Cavalerii şi generalii din România şi-au făcut partid.
Schizofrenia, religia şi OTV-ul au transformat-o pe mama într-un monstru
Mama avea o suliţă artizanală, pe care am fost obligat s-o parez cu mâna la un moment dat.
Ce poezii ar putea să scrie românii celebri de la puşcărie
Românu' s-a născut poet, dar realizează asta doar la pârnaie.
Dumnezeu nu vrea prezervative
Dacă un profesor nu e în stare să vorbească, măcar la orele de Anatomie, despre asta, ce poate să te înveţe preotul?
Cum te ajută Dan Diaconescu să-i identifici pe cei mai proști dintre români
Procentual avem cei mai mulți analfabeți din Europa.
Viitor postapocaliptic cu Dan Diaconescu
Partidul Poporului Dan Diaconescu a câştigat decisiv toate alegerile şi şi-a respectat în totalitate promisiunile electorale, mai halucinante decât OTV-ul.
România fără număr: Supradoza presei pe septembrie 2012
Luna asta nu voi vorbi despre Dan Diaconescu, urşi ucigaşi sau avioanele la mâna a zecea pe care le cumpărăm ca să le aruncăm.
România fără număr: Supradoza presei pe ianuarie 2012
Vă ofer la fiecare final de lună o mică sinteză în care vă arăt cum stă treaba cu mizeriile şi caterinca proastă care s-au petrecut sub nasul vostru în ultimele 30 de zile.