5 întrebări despre diareea care a fost atât de nasoală încât a întors un avion la sol

Iată contextul: pe 1 septembrie, seara, un avion Delta Air Lines care mergea din Atlanta în Barcelona a fost nevoit să se întoarcă și să aterizeze pentru că un pasager a avut diaree. Avionul a aterizat la puțin peste două ore de la decolare, ceea ce reprezintă aproximativ 25 la sută din zborul de peste 8 ore, și asta pentru că pe unul dintre coridoare era o dâră mare de diaree. Atunci când faci diaree într-un astfel de spațiu închis, e considerată un „risc biologic”, așa că de aceea a trebuit să întoarcă avionul. Ăsta e contextul.

O informație suplimentară: nu există niciun lucru pe care condiția umană să îl iubească mai mult decât faptul că cineva a făcut un rahat într-un avion în așa fel încât l-a adus forțat la sol. E pueril, da, dar călătoriile cu avionul sunt așa de stresante și obositoare, iar, dacă nu ești tu la bordul avionului respectiv, ți se pare foarte amuzant că e posibil ca un caca să dea jos avionul de pe cer.

Există în situația asta o comedie a manierelor: persoana care a făcut diareea, cei care au mirosit-o și martorii, însoțitorul de zbor care a trebuit să-i spună pilotului, cu o voce foarte liniștită și serioasă, că cineva a făcut diaree.

„La toaletă?”, întreabă pilotul, în timp ce apasă pe nenumăratele lui butoane. I se răspunde: „Nu, în altă parte.”

„Unde, atunci?”

„Pe tot coridorul.”

„Ca un câine?”

„Ca un câine.”

„Ce culoare are?”

„Diareea?”

„Da.”

„Aș spune un fel de teracotă, domnule. Roșie cu nuanțe maronii.”

„Sună în Atlanta și spune-le să elibereze pista. Ne întoarcem acasă imediat.”

Iată doar cinci dintre întrebările pe care le am, retrospectiv, despre diareea din avion, dar să știi că mai am și altele:

Nu fac apel la empatie radicală aici: persoana a făcut diaree pe un culoar și era atât de nasoală încât avionul a trebuit să se întoarcă la sol. Persoana asta le-a stricat vacanțele tuturor, le-a distrus zborurile de legătură. Plus că bieții pasageri au fost nevoiți să vadă și să miroasă diaree.

Ca și tine, și eu am avut diaree la viața mea și știu cât de nașpa e senzația aia de fierbințeală acră. Bolboroseala aia ca de magmă. Zvâcnirile bruște, cazanul ăla de tensiune. Și totuși, niciodată în toată cariera mea de căcăcios nu am împuțit un avion întreg cu diaree, pentru că, atunci când am diaree, am bunul simț să mă asigur că anusul meu se află întotdeauna la cinci pași de o baie.

Presupun că asta e principala mea problemă cu persoana cu diaree din zborul Atlanta-Barcelona: știa că are diaree. Diareea nu e o problemă care apare brusc. Stătea pe scaunul ei și se gândea: „Upsi! Parcă simt un val de diaree.” Dacă ai stat vreodată pe scaunul de la geam într-un avion și ai avut nevoie la toaletă, știi că acele douăzeci de minute înainte să-ți faci curaj să le ceri celorlalți pasageri să se dea la o parte ca să treci par ore întregi.

Nu te uiți, de fapt, relaxat, la filmul Fast & Furious din fața ta. Te gândești încontinuu: „Am nevoie la baie. Dar oare cât de disperat sunt? Să zicem patruzeci la sută. Poate că patruzeci la sută am nevoie să mă piș.” Și, după ce te piși o dată, știi că o să ai iar nevoie să te piși ceva mai târziu. Așa funcționează pișatul. Presupui că, dacă tot te ridici, ai putea să-ți iei și periuța de dinți din bagaj să te speli pe dinți. „Oare rezist să o caut? Acum am nevoie șaptezeci la sută să mă piș. Acum mă pot ridica. Doar să-mi scot căștile... să întreb oamenii... și...”

Dar nu poți face toate astea când ai diaree. Trebuie să te duci imediat spre baie. Deci cred că adevărata mea întrebare e: cât timp a stat acolo persoana cu diaree știind că are diaree, dar nu s-a dus la baie pentru că era prea jenată să vorbească cu persoana de lângă ea din cauză că știa că aceasta se va strâmba când își va da seama că va trebui să întrerupă filmul și să se ridice?

Sau altfel formulat: persoana care a avut atât de multă diaree încât a făcut avionul să aterizeze e proastă ca noaptea? Du-te la toaletă!

America are o mulțime de lucruri rele, dar unul dintre cele mai bune e industria medicamentelor fără rețetă, care îți permite să obții pastile incredibil de puternice fără să-ți pună prea multe întrebări. De aceea, pe majoritatea americanilor nu-i deranjează să zboare cu avionul, pentru că sunt practic scufundați într-un somn profund, fără vise, un somn provocat de pastile. Ei consideră că un zbor de opt ore e un fel de răsfăț somnoros. Și apoi se trezesc în Europa, unde le place să vorbească prea tare cu chelnerii și se prefac că nu pot bea apa de la robinet, din dracu' știe ce motiv.

Deci: Mă întreb ce procentaj din acel zbor s-a urcat în Atlanta, și-a pus la gât perna de călătorii, și-a pus pe urechi niște căști care anulează sunetul (alea bune de la Sony!), a luat un valium și l-a dat pe gât cu un pahar de vin roșu, și-a tras o mască de somn peste ochi, și-a scos picioarele din adidași și: ahhh, somn bezmetic, adânc, negru-cenușiu.

Deodată clipești și ești treaz. Băi, dar parcă n-a durat atât de mult. Opt ore? Blană. Pot să mă duc la hotelul meu din Barcelona, să lenevesc la piscină câteva ore, să mă plimb pe plajă, să iau o gustărică. A fost un an greu, nu am mai plecat demult în vacanță. Am nevoie de niște soare. Am nevoie de câteva zile pentru mine, ca să-mi revin. Aud cum se ridică oamenii – înseamnă că avionul a aterizat. O să mai aștept un pic înainte să mă trezesc. Îmi întind puțin brațele. Doamne, ce fericire e să trăiești în epoca modernă! Cât de ușor ajungi în Europa oricând ai chef! Ar trebui să fac asta mai des. Știi ce, poate la anul... băi, dar miroase destul de acru aici, nu-i așa? Și destul de puternic. Oare ce dracu'...

Diareea e ceva ce probabil se întâmplă des în avioane, doar știm ce prostii mănâncă oamenii. Opt din zece zboruri probabil se lasă cu diaree. Dar problema cu diareea asta e că a fost evacuată pe culoar. Oamenii au fost nevoiți să o vadă și să o miroasă și să încerce să nu alunece pe ea. Asta a fost problema cu diareea.

Dar cine a făcut anunțul despre diaree și a decis că e suficient de gravă încât avionul trebuie să aterizeze? Au încercat să o curețe? Sau era prea multă? Văd în video că au încercat să o acopere cu șervețele: nu e o mișcare prea inteligentă, nu-i așa? Pentru că principala problemă în legătură cu diareea nu e atât cum arată, cât cum miroase. Nici măcar nu au încercat să o spele? De ce n-au pus persoana care a făcut-o să o curețe?

Da, poate îi era rău, dar ceva tot trebuie să-ți asumi când faci așa ceva. Și cum decurge conversația cu serviciile de control aerian? „Controlul aerian, cerem permisiunea să aterizăm. Avem un cod maro. Avem un cod ud și maro. Și un pic roșu. Cer permisiunea să aterizăm, vă rog.”

Oameni dramatici sunt peste tot. Efectiv peste tot. Da, situația era dramatică, dar sunt sigur că unii pasageri au făcut-o și mai dramatică și se făceau că vomită de rău ce le era. Se făceau că plâng și își vânturau lacrimile cu mâinile. Știu sigur asta. Șopteau „Diaree!” foarte ostentativ. Știu asta cu certitudine. Vreau doar să știu câți au făcut așa.

M-am gândit mult la asta. În viața de zi cu zi, sunt o persoană destul de politicoasă. Nu pe deplin politicos, foarte capabil să fiu nepoliticos, dar cât de cât politicos. Îmi imaginez scenariul: mă aflu pe scaunul de pe culoar. Mă uit la un film. Mi-am cumpărat un sandviș de la aeroport și sunt pe cale să îl mănânc.

Sunt strivit într-un scaun de avion și mă simt cât se poate de inconfortabil. Poate că, peste un minut, o să cer un gin tonic. Poate că, peste puțin timp, voi încerca să dorm. Dar stai puțin, agitație - cineva trece grăbit pe lângă mine cu un mers șovăielnic, iar oamenii gâfâie și își țin respirația. Oamenii se ridică în picioare și strigă lucruri impulsive și inutile - „O, nu!”, „Chemați ajutoare!” - și tot așa. Pun filmul pe pauză și mă întorc. O persoană cu diaree explozivă trece pe lângă mine și un pic din diareea ei ajunge pe pantalonii mei de trening. Simt efectiv cum mă ating stropii de diaree. O dâră lungă de diaree roșie-maronie se întinde de la un capăt la altul al avionului și se adună într-o băltoacă lângă mine.

Nu mai vreau sandvișul ăsta cu ouă. Nu mai vreau să merg în Barcelona. Dar cel mai important: toată atenția și grija se îndreaptă acum către persoana cu diaree. Toți însoțitorii de zbor vorbesc cu ea. Îmi puteți da și mie un șervețel, vă rog? Îmi puteți da un prosop umed și fierbinte? Am fost stropit cu diaree. Dar nimănui nu-i pasă. În acest context, cât de politicos ești?

Uite cum stau lucrurile: dacă aș avea o diaree atât de gravă încât să distrug vacanța a 250 de oameni, cred că aș simți nevoia să îmi cer scuze sau să ofer măcar o explicație, gen „Am mâncat un burrito reîncălzit azi dimineață. Nu știu ce-a fost în capul meu.” M-aș oferi să le fac tuturor cinste cu o băutură  la barul din aeroport. Dar, într-adevăr, e umilitor să faci asta, mai ales că sunt mari șanse să te filmeze cineva cu telefonul și să pună filmarea pe rețelele sociale, cu titlul „Ăsta e nenorocitul care a făcut diaree!” și gata, s-a zis cu viața ta!

Poate că m-aș ascunde în toaletă să plâng în hohote și apoi aș da un e-mail la liniile aeriene ca să le cer contactele celorlalți pasageri și să le trimit un card cadou Starbucks. Nu le va șterge complet din minte diareea, dar tot o să-i ajute. Cred că asta aș face eu. Nu cred că persoana cu diareea a făcut asta. Cred că a avut un weekend dificil în care s-a gândit constant la toată diareea aia pe care a făcut-o. Probabil că se va gândi la diareea aia pentru tot restul vieții.

Ei bine, astea sunt întrebările mele deocamdată. Până data viitoare când se va întâmpla din nou o porcărie, ține-te bine!