De ce mulți români vor să dea vina pe amantă când bărbatul e cel care înșală în relație

Pătratul Roșu este un podcast bilunar despre toate lucrurile care îți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.

„În orice fel de dinamică, responsabilitatea aparține părților implicate, nu uneia singure. Și există de multe ori un soi de suferință particulară acestei a treia părți”, ne-a spus Ana Toma, doctorandă în psihologie cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală. Cu ea am stat câteva ore bune să încercăm nu să rezolvăm dilema infidelității, ci să oferim un pachet minim necesar care să te ajute s-o înțelegi, dar și să îți continui viața în ciuda ei.

Infidelitatea, că implică sex sau nu, este la fel de veche ca însuși cuplul, că fără el ea nu poate exista. Dincolo de filosofie și evoluția lucrurilor, probabil că și tu te-ai întrebat, și nu o singură dată, de ce înșală oamenii. Sunt predispuși? E ceva în ADN, pe lângă setul de informații despre păr, înălțime și ochi, care ne împinge la așa ceva? Sau poate o fi educația.

Acesta e punctul dilemelor din care am pornit discuția cu Ana. Apoi am mai adăugat câteva puncte discuției care cuprinde atât viața sexuală și sănătatea mintală, cât și noțiuni ca încredere și ce urmări poate avea așa ceva asupra copilului. Am aflat, și acum ai și tu ocazia s-o faci, dacă mai există viață de cuplu după înșelat, cum recâștigi încrederea partenerului, dar și – deloc mărunt – de ce ți-e atât de greu să accepți infidelitatea. 

Înainte de-a începe, uite încă un gând cu care să dai play și să citești mai departe: „Poate așa nu o să mai demonizăm infidelitatea, dar nici să o folosim ca pe o scuză sau undă verde că putem să facem lucrul ăsta”.

Episodul din Pătratul Roșu de la care am început discuția despre infidelitate în cuplu.

Episodul din Pătratul Roșu prin care am continuat discuția despre înșelat, sănătatea emoțională a copilului, dar și de ce se trage o linie roșie prin sex.

Pătratul Roșu: Cât de departe de realitate aș putea fi dacă aș spune că, într-o anumită măsură, cam toți oamenii, cel puțin o dată-n viață, ori au înșelat ori au fost persoana cu care s-a înșelat?
Ana Toma: Nu ești atât de departe de realitate și ai fi și mai aproape dacă întrebarea ar fi: câte persoane au fost afectate într-un fel sau altul de infidelitate? Și-n momentul ăla vei putea să vezi foarte multe mâini ridicate, mâini care să-ți reflecte diverse poziții în raport cu infidelitatea. Mâini care să-ți spună: „Eu am înșelat.”, „Am fost înșelat.”, „Părinții mei s-au înșelat și asta m-a durut.”, „Prietenii mei s-au înșelat și asta m-a făcut pe mine să mă îndoiesc de propria relație și așa mai departe”.

Cred că ești foarte aproape de realitate dacă spui că aproape toată lumea a fost afectată într-un fel sau altul de infidelitate. 

Ce se întâmplă cu a treia persoană? Nu doar partea înșelată suferă, sunt aventuri descoperite după zeci de ani când partea care a înșelat nu mai există și după ies la suprafață dramele.
Depinde foarte mult de contextul în care s-a petrecut infidelitatea. Amantul știa că este un amant? I-a fost ținut și lui secret? Dacă a fost un secret și față de cea de-a treia persoană, nu există un motiv pentru care să pretindem că suferința ei este mai mică sau mai puțin justificată decât a persoanei înșelate din relația, să zicem, principală sau primară. 

Chiar și dacă știe, tot există o suferință. Există suferința stigmei, rușinea, etichetele care se pun și, mai frecvent, din păcate, aceste etichete se pun asupra femeilor amante, pentru că dintr-un motiv sau altul responsabilitatea bărbatului în astfel de situații este extrem de mult diminuată, pentru el fiind cumva normal. Dar se așteaptă, din păcate, de la o femeie ca ea să-și asume toată responsabilitatea consecințelor, faptul că poate se destramă familia, suferă niște copii și tot așa. 

În realitate, a treia parte n-a obligat în niciun fel partenerul infidel să se implice în relația aia. Și-atunci responsabilitatea este împărțită, dar mult prea frecvent cade pe ea. Dar nu este doar responsabilitatea ei. În orice fel de dinamică responsabilitatea aparține părților implicate, nu uneia singure. Și există de multe ori un soi de suferință particulară acestei a treia părți: confuzia și incertitudinea pentru ceea ce se va întâmpla și singurătatea. 

De multe ori a treia parte este amăgită că va reprezenta la un moment dat singura persoană din viața celui care în prezent - să zicem - are o familie și este infidel. 

Asta dacă știe.
Dacă știe se confruntă în cea mai mare măsură cu senzația de singurătate în momentul în care nu petrece timp cu el sau cu ea, pentru că majoritatea timpului prin definiție probabil că este dedicat familiei. Și cu siguranță suferă din faptul că nu e neapărat o prioritate în contextul ăla. 

E foarte ușor să sărim să condamnăm: „Da, dar el sau ea și-au asumat rolul ăsta”. Însă lucrurile nu funcționează întotdeauna așa și căile astea ale iubirii și infidelității sunt mult mai încâlcite și n-aș ignora în niciun fel suferința unei a treia părți implicate. 

De ce rămâne în contextul ăsta, într-o astfel de relație? Sunt oameni care rezistă ani de zile în relații paralele.
Uneori, poate că mai mult sau mai puțin explicit, persoana care este înșelată acceptă situația sau o ignoră sau preferă să nu o discute și să continue așa că poate costurile separării ar fi prea mari. Pentru că normalizează infidelitatea respectivă și vede în această infidelitate un comportament firesc și-l acceptă atâta timp cât persoana se întoarce tot timpul la ea. Se poate și asta.

Atunci de ce persoana infidelă alege să trăiască într-o relație paralelă pentru atât timp?
Sunt foarte multe lucruri specifice unei aventuri care fac aventura respectivă să fie foarte tentantă. S-ar putea ca acea aventură, de fapt, să aibă mai multe șanse să reziste atât timp cât își păstrează statutul de aventură, de infidelitate, decât dacă ar deveni o relație primară și asumată.

În momentul în care faci trecerea asta, se pierde probabil din infidelitate, din aventura respectivă, acea dorință continuă de a-l vedea pe celălalt, acea atracție presărată cu obstacole care, în esență, pentru ființa umană pare să fie cumva tentantă. E în natura noastră să ne atragă ideea asta de a vrea fără să putem avea de fiecare dată când ne dorim. 

De ce e în natura noastră?
Asta a ajutat specia noastră să supraviețuiască, că a tins către lucruri. Că a tins după mâncare, după un partener cu care să se reproducă și tot așa. Această căutare continuă a menținut specia umană de-a lungul timpului. Și căutarea asta vine la pachet cu un soi de satisfacție și intensitate pe care mulți dintre noi reușesc să le găsească numai într-o aventură. Și s-ar putea ca ea să se mențină atâta timp cât aventura rămâne aventură. Și asta să facă tocmai pasiunea aia, obstacolele alea care stau în calea atracției. Faptul că există dor și dorință continuă s-ar putea să ajute relația, aventura, să fie mai perseverentă. 

Mai poți avea o relație armonioasă dacă a fost prezentă infidelitatea? Dacă da, cum?
Da, iar ceea ce e mai surprinzător e că de multe ori o relație renaște mai puternică și mai vie după o infidelitate. E poate cumva contraintuitiv, însă o astfel de experiență poate să semnaleze niște lipsuri sau niște nemulțumiri, insatisfacții care s-au instalat, care au apărut în relația respectivă și care au erodat-o și poate au dus la infidelitate într-un fel sau altul. 

Infidelitatea este o oportunitate foarte bună, dat fiind că activează oamenii emoțional foarte intens, ca ei să-și pună emoțiile pe masă după o perioadă foarte lungă în care foarte probabil n-au mai făcut-o. Și inclusiv amenințarea pierderii celuilalt s-ar putea să reactiveze pasiunea, dorința și regretul pe care îl au uneori persoanele care au fost infidele. Să le dea o forță de a îndrepta niște lucruri la care înainte de infidelitate poate că nici nu s-ar fi gândit sau pentru care oricum n-ar fi avut resursele necesare să o facă. 

Însă pentru asta și până ajungem să îmbrăcăm într-un sens, într-o semnificație, toată experiența asta a infidelității, e important ca persoana care a înșelat să-și asume responsabilitatea și să lase spațiu celuilalt să sufere. E foarte important să nu se grăbească de multe ori vindecarea sau recuperarea după o astfel de experiență și s-ar putea ca în timp lucrurile să se regleze. 

Și dacă nu se întâmplă?
Nu este obligatoriu. De multe ori infidelitatea este picătura chinezească de care o relație avea nevoie – care poate deja era pe marginea prăpastiei – să se încheie.

Poți urmări Pătratul Roșu și pe Instagram, Spotify, Apple Podcasts și YouTube.