Românul ăsta te îmbracă în pungile pe care le ții degeaba prin casă mai ceva ca un brand de lux

Deschide șifonierul și fii sincer: nu-i așa că nu mai ai nevoie de nimic, dar tu tot continui să-ți cumperi ca nebunul? Un studiu al programului de mediu al Națiunilor Unite arată că un om obișnuit cumpără cu 60 la sută mai multe haine în prezent față de acum 15 ani, așa că sunt șanse mari să te fi nimerit.

Nu cred că are rost să-ți mai explic că industria modei e unul dintre cei mai mari poluatori din lume și că a-ți lua haine de la brandurile fast fashion e un gest mult mai puțin inocent decât ți-ai imagina. Din fericire, discuțiile din ultima vreme despre nevoia modei de a deveni mai sustenabilă au făcut ca hainele second hand sau create din materiale reciclate să devină hype. Sau poate, pur și simplu, moda avea nevoie de o nouă chestie prin care să atragă atenția. Oricare ar fi motivul, e bine că s-a ajuns să se vorbească mai mult despre cât de responsabil sunt produse chestiile pe care le consumi.

În contextul ăsta, ți-l prezint pe Andrei Bryan Goudarzi, un designer autointitulat eco-freak și care încearcă să deturneze atenția spre impactul pe care fashionul îl are asupra mediului. Omul e licențiat în design grafic și-n prezent e la masterul de modă de la UNArte. Caută sustenabilitatea în orice domeniu cu care se joacă și-și dorește ca, într-un viitor apropiat, să existe un model standardizat de casă imprimată 3D cu grădini interioare. Dap, nici mai mult, nici mai puțin.

Pe Andrei l-am cunoscut acum vreo zece ani într-un părculeț de lângă liceul Cantemir unde chiuleam. De-atunci, el s-a mutat la Paris, unde a fost creative director la două shopuri de sneakers personalizați și a colaborat, ca art director, cu branduri pe diverse proiecte. Mi-am reamintit de el recent, când mi-a apărut în feed cu noua lui îndeletnicire: Atelier Resolved. Se folosește de tot felul de materiale care altfel și-ar găsi locul la gunoi, de la pungi de McDonald’s sau Ciorbărie la peturi de apă, ca să creeze manual genți și alte obiecte unicat. Chestia asta se numește upcycling.

„Cred că upcycling-ul e următorul pas natural în fashion și nu numai”, spune el. „Asta se va-ntâmpla fiindcă multe resurse sunt limitate. Se va ajunge într-un punct în care vom fi forțați să reutilizăm materiale în majoritatea domeniilor. Sunt de părere că, în următorii ani, inevitabil vom vedea un mare shift către asta.” Am vorbit cu Andrei despre ce-nseamnă să fii student la arte, cum s-a apucat de asta și cum vede el îmbinarea dintre reciclare și fashion.

VICE: Cum ai ajuns la upcycling?
Andrei Brian Goudarzi: Era 2016. Eram prin Amzei, unde am văzut, sprijinită de un copac, o bucată perfectă de mochetă. O scamă n-avea. Am luat-o acasă și am făcut un portofel. I-a plăcut unui prieten, care mi-a mai cerut unul și s-a tot rostogolit bulgărele ăsta de zăpadă, pân-am adunat banii pentru prima mașină de cusut. Mi-am dat seama că sigur se aruncă peste tot o grămadă de materiale în stare excelentă. Odată ce-ți dai seama de ceva, începi să observi acel ceva peste tot pe unde mergi.

Ce reacție au oamenii la munca ta și la Atelier Resolved?
Din ce în ce mai bună. Primesc și donații de haine, așa că cineva care vine cu o geacă, de exemplu, primește 50 la sută reducere la următorul produs, care poate să fie din geaca respectivă, sau nu. Din geaca aia, eu fac alte patru sau cinci produse, pe care le pun apoi pe site. Cumva, implic și omul în toată faza asta.

Prin 2016 nu era mare mișcare pe zona asta de upcycling, nici din partea oamenilor, nici a brandurilor. Între timp, după Acordul de la Paris pentru schimbările climatice, au început demersurile globale în direcția sustenabilității. Avem paie de hârtie și tot felul de alternative pentru plastic. Pungile din supermarket sunt biodegradabile. Nu-i destul, dar e mult mai okay acum – în 2016, oamenii nu prea înțelegeau de ce ar purta upcycled items. Se gândeau probabil că-i cool, dar atât. Nu vedeau însă de ce. Impactul e direct proporțional cu nivelul de înțelegere al oamenilor. În ultima vreme, cresc ambele.

Ce compromisuri ai fi dispus să faci pentru a-ți duce munca la nivelul dorit?
Acum pot avea control total asupra prototipurilor, pentru că le lucrez eu însumi, manual. Dar aș renunța la asta, aș externaliza execuția, ca să mă concentrez doar pe concepte. Pentru mine au mai multă valoare ideile decât execuțiile, deși merg mână-n mână. Știu că dacă vreau să evoluez, partea execuțională trebuie să plece din controlul meu.

Ai și trei NFT-uri la vânzare.
Au fost un experiment, ca multe altele. Momentan, pentru mine, NFT-urile sunt ce erau aplicațiile pe iPhone la început. Le înțeleg capacitatea, știu că se pot folosi oriunde. Faptul că noi punem artă în NFT-uri e o joacă. NFT-urile reale ne vor depăși pe noi cu mult. Vor fi bilete de metrou sau pentru concerte. Dacă va avea numele tău și îl vei plăti, va putea fi NFT.

Până la urmă, care e statementul pe care vrei să-l faci prin Atelier Resolved?
Aș vrea să penetrez puternic industria, ca apoi să-ntreb „de ce nu facem așa?”. 

Ce-ar trebui să-i spun despre tine unui potențial investitor înainte să-l aduc în atelierul tău, să te cunoască?
Că ce fac eu acum nu-i artă. Eu văd designul ca pe o artă aplicată într-un sens utilitar, dacă vrei. Arta e atât de subiectivă și poate servi într-o infinitate de moduri, dar e atât de ambiguă, încât valoarea ei se poate pierde. Nu-mi place nici conceptul de artist. Artist e Tzancă Uraganu, că-i muzician. Cu toții avem un simț artistic, dar specializarea ne diferențiază. E o diferență între cei ce fac asta și se numesc artiști și cei care zic că „au ei un simț”. Cum sunt stiliștii. Stiliștii nu-s artiști reali.

Artist înseamnă să fii atât de bun pe ce faci, să fii specializat pe duma aia dusă la extrem, chiar într-o obsesie, din care să iasă un obiect perfect. Produsul trebuie să provoace un șoc cultural la momentul respectiv. Asta înseamnă arta – vezi cultura din viitor, o prezici, iar munca ta reprezintă un preview al ei. Eu nu spun că sunt artist, ci că fac design.

Spune-mi povestea ta cu TikTok.
Mi-am făcut acum un an cont, la mișto. Începusem să văd multe clipuri de TikTok în alte aplicații, așa că m-am dus direct la sursă, să-nțeleg care-i faza cu app-ul, iar după două luni am început să fac și eu clipuri. Unele au mers bine, au venit followeri, a fost tare. Poate deveni obositor pentru user să vadă că faci content doar din aceeași zonă. Și eu m-aș plictisi. Am început să diversific, să fac meme, meme eco. Lucrez cu materiale eco și încerc să integrez asta într-un context amuzant. Reciclarea n-are de ce să fie anostă. E un domeniu ca oricare altul, de care trebuie să ne bucurăm și pe care trebuie să-l perfecționăm.

Care a fost prima formă de artă care a ieșit din tine?
Eram în clasa întâi când tata s-a pus lângă mine la o masă și a zis „Hai să desenăm”. Era o joacă. Taică-meu i-a arătat unchiului meu, care m-a pus apoi să-i desenez un cal. Mi s-a pus pata pe cal și mi-a ieșit foarte bine pentru vârsta aia. Apoi mi-au cerut o pasăre. Am și acum cele trei desene, la ai mei în garaj.

Apoi, pe la zece ani m-am apucat de graffiti și abia atunci a fost prima mișcare conștientă către o formă de artă asumată. Din graffiti am dat-o-n arhitectură, la liceu. După liceu am luat o pauză de doi ani. Știam că vreau design, dar nu știam ce, așa că mi-am dat timp să văd ce-mi place. Am sculptat în lemn, am pictat, am scos niște dume din mine, destul de multe.

Cum e să fii student la arte și câtă acuratețe au memele despre voi?
Băi, sunt destul de on point, sincer. La facultate e interesant, dar un pic dezamăgitor, pentru că probabil m-așteptam la mai mult. A fost tare când am intrat la design grafic, dar, odată cu trecerea anilor, începea să se simtă lipsa de interes a profesorilor. Foarte mulți profesori buni au fost dați afară, probabil pentru c-au cerut un salariu onest, iar adevăratele cursuri de atelier sunt ținute de asistenți, această coloană vertebrală a întregii facultăți.

Nasol mai e că ce faci anul ăsta nu mai e relevant anul viitor. Dacă n-ai profi tineri, care știu ce se întâmplă, pierzi. Eu n-am făcut animație, spre exemplu. S-a băgat în programă la un an după ce trebuia să trec și eu prin ea. N-aș fi învățat mare lucru probabil, dar era o intrare bună. A trebuit să-nvăț singur.